Relatia dintre invatarea formala - invatarea nonformala - invatarea informala si autoeducatia

Relatia dintre invatarea formala - invatarea nonformala - invatarea informala si autoeducatia

Privite din perspectiva educatiei permanente, cele trei tipuri de invatare trebuie corelate si cu procesul de autoinstruire (autoinvatate). Majoritatea definitiilor acestor termeni se concen-treaza in jurul ideii de analiza a intrarilor (inputs) si a rezultatelor, efectelor (outcomes) in procesul invatarii precum si a controlului asupra formularii obiectivelor si al modalitatilor de realizare a acestora. In incercarea de analiza a formelor de educatie prin luarea in consideratie a factorilor care decid asupra finalitatilor invatarii si asupra cailor de atingere a acestora, putem identifica urmatoarele tipuri de invatare (vezi D. Mocker si G. Spear, 1982):

- invatarea formala: unde institutia educativa detine controlul asupra finalitatilor si a modalitatilor de organizare a activitatii in vederea atingerii lor;

- invatarea nonformala: unde educatul are controlul asupra finalitatilor (in sensul ca el isi propune sa urmeze activitatile nonformale), dar nu si asupra metodelor si mijloacelor de realizare, programul (resurse umane, materiale, de continut, de timp si spatiu) fiind organizat de catre institutia organizatoare;

- invatarea informala: unde individul poate decide asupra modului cum se realizeaza aceasta (prin faptul ca alege ce sa asculte, ce sa citeasca, unde sa mearga si cu ce prieteni sa se intalneasca), dar mai putin poate controla rezultatele;

- autoinstruirea: unde educatul controleaza ambele variabile, atat obiectivele cat si metoda de a le atinge.

In cazul invatarii formale, activitatea instructiv-educativa se realizeaza in virtutea atingerii unor finalitati educationale precise, deduse din idealul educational, iar responsabilitatea organizarii cadrului metodologic revine institutiilor scolare si universitare. Prin acest tip de invatare formala, elevul/studentul dobandeste in mod organizat si sistematic, cunostinte esentiale din domeniile principale ale patrimoniului cultural sub directa indrumare a profesorilor.

Avem invatare nonformala atunci cand individul alege deliberat sa participe (si pe aceasta baza sa acumuleze cunostinte si sa-si dezvolte anumite capacitati) la activitati care-l intereseaza si care sunt organizate de catre o institutie sociala, alta decat cea scolara, in scopuri educationale. De exemplu ar putea sa ia parte la un seminar organizat de o universitate populara, avand ca tema protectia mediului inconjurator.

Individul participa la acesta din motive si interese personale (contoleaza obiectivele), insa modul de organizare si resursele folosite (materiale, umane, metodologice) sunt decise de catre institutia organizatoare. Acest tip de educatie nonformala isi poate propune atingerea unor obiective formale, insa ele pot fi diferite de cele ale participantilor.

In cazul invatarii informale, individul poate detine controlul asupra cailor de desfasurare a acestora prin luarea deciziei de ascultare si participare la o discutie, putand influenta derularea lor dar nu si rezultatele finale.

In ceea ce priveste autoinvatarea, fiecare decide asupra propriilor obiective si asupra felului cum le atinge.

Schema grafica a interdependentei dintre educatia/invatarea formala-nonformalainformala si autoeducatia poate fi redata astfel (vezi si George Vaideanu, 1988, p. 228):

Educatia/invatarea formala ocupa ponderea cea mai mica de timp din viata individului, fiind completata de educatia/invatarea nonformala, ambele desfasurandu-se pe fondul multiplelor influente cotidiene, toate impreuna conducand catre permanentul si cuprinzatorul proces de autoeducatie si autoinvatare. Autoeducatia include si se bazeaza pe elementele invatarii formale, nonformale si informale.