Rolul invatatorului in instructia si eucarea scolarului mic

ROLUL INVATATORULUI IN INSTRUCTIA SI EUCAREA SCOLARULUI MIC

Simion Mehedinti spunea: "numai un iubitor de copii poate fi si un bun invatator".

Dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicatetea sufletasca, maiestria si tactul pedagogic, puterea de stapanire de sine, pasiunea pentru profesiunea aleasa sunt calitati pe care tebuie sa le aiba invatatorul pentru a-i asigura eficienta muncii cu copiii.

Ne punem deseori intrebarea: "Ce asteapta elevul de la invatatorul sau ?"

Asteapta foarte multe ! Asteapta sa fie bun si bland in relatiile cu ei, sa fie drept, sa-i trateze ca pe niste oameni mari, sa-i faca sa fie apropiati de el, sa le fie cel mai apropiat prieten, caruia sa-i poata destainui toate secretele, si bune, si rele, fara retineri.

In relatia invatator - elev, esentiala a fost si ramane insa si problema prestantei, a autoritatii sale. Aceasta relatie stabila in cadrul cuplului educativ se deosebeste de orice tip de relatie, prin pozitia specifica a celor doi membri ai sai.

Avem o mare raspundere morala fata de copiii care ne sunt incredintati ca elevi. Atitudinea si stradaniile noastre vor avea efecte deosebit de importante asupra procesului maturizarii copilului. Unul dintre principalii factori care contribuie la angajarea copilului in activitatea de invatare este exemplul pe care il poate desprinde din insati viata si comportarea invatatorului sau. Invatatorul este pentru elev modelul pe care il imita. Nu exista elev care sa nu caute sa isi imite invatatorul in atitudini, gesturi, ticuri, imbracaminte, etc.

Analizata intr-un mod oarecum simplist, relatia dintre invatator si elevi, ea pare a se reduce la acea comunicare zilnica prin care se realizeaza actul educational. Semnificatia ei este mult mai larga si implica o multitudine de laturi ale personalitatii umane, circumscrise actiunii de realizare a scopurilor si idealurilor invatamantului romanesc. Am putea spune ca aceasta relatie inseamna totul, inseamna esenta perioadei de formare a unei generatii, inseamna sensul si rostul intregii activitati a invatatorului.

Se spune ca meseria de invatator este dificila nu din cauza laturii stiintifice, ci din cauza celei metodice. Nu e greu sa stii operatiile matematice, ci sa ii faci pe elevii de varsta scolara mica sa opereze cu ele. Se pune foarte serios problema alegerii celor mai eficiente modalitati de lucru pentru a obtine performante, competente, atat in domeniul cunoasterii, cat si cel rational-comportamental.

Pentru a avea succes in aceasta munca, invatatorul trebuie sa aiba competente cognitive, apoi relationale, cat si comportamental-atitudinale. El trebuie sa indeplineasca standardele de performanta ce se fundamenteaza pe un sistem de principii care exprima conceptia actuala asupra continutului specific al profesiei didactice si asupra calitatilor unui bun pedagog.

Aceste principii, numite si principii-nucleu, cer invatatorului sa cunoasca domeniul si didactica disciplinelor predate, sa-si cunoasca elevii si sa asiste la propria lor dezvoltare, sa se integreze activ in comunitatea locala, sa aiba o atitudine reflexiva si sa promoveze un sistem de valori in concordanta cu idealul educational.

Invatatorul trebuie sa cunoasca foarte bine specificul comunitatii sociale al zonei unde lucreaza, exigentele scolii, apoi sa cunoasca temeinic colectivul de elevi. Toate acestea incep o data cu primirea unei noi generatii de copii.

Cand vine in clasa I elevul ia contact cu lucruri noi . El vede ca in loc de jucarii trebuie sa aibe carti, ca doamna educatoare e inlocuita cu doamna invatatoare, ca orele de curs sunt mai lungi si ca activitatea zilnica este alta si decurge in alt fel. Acest moment de trecere poate avea urmari nedorite asupra asteptarilor copilului , daca invatatorul nu-l pregateste cu tact pentru ceea ce va urma. In mintea copilului sunt foarte multe necunoscute si toate acestea trebuie elucidate in perioada de relationare de la inceput.

Copilul incearca sa faca comparatii intre gradinita si scoala, intre educatoare si invatator si, daca nu-i convine, apare inhibitia sau impotrivirea.

Aceasta trecere nu lasa urme in atitudinea copiilor daca invatatorul are un suflet cald, daca se apropie cu drag de ei, daca are un spirit ludic si imbina echilibrat exigenta cu destinderea.

Invatatorul trebuie sa-si inceapa activitatea de cunoastere a particularitatilor individuale si de grup apeland la cunostintele de pedagogie si psihologie invatate, apoi sa-si noteze toate observatiile in fisa psiho-pedagogica.

Daca in perioada preabecedara invatatorul reuseste sa-i castige sufleteste pe copii, urmeaza perioada cand copiii trec la un alt program de invatare, cand apar si aprecierile cu calificativ in catalog, cand randamentul lor trebuie sa creasca prin invatarea alfabetului si a primelor opratii matematice. Este perioada cand se reduce ponderea invatarii prin joc, cand trebuie sa li se stabileasca un program zilnic de invatare, cand fiecare trebuie sa devina constient de sarcinile pe care le are. Este momentul cand incepe cu adevarat viata de scolar, cand aprecierile verbale si calificativele pot influenta in bine sau in rau relatia dintre invatator si elev, precum si relatia dintre invatator si parinti.

Corectitudinea, onestitatea, sinceritatea pot fi dovedite de ambele parti daca exista o adevarata relatie de comunicare, menita a concura la reusita activitatii didactice.

Invatatorul trebuie sa stabileasca de la inceput cu elevii un set de reguli, al caror rost trebuie inteles si acceptat de elevi. Daca acest lucru se pune in aplicare se va reusi ceea ce se cheama disciplina si invatare liber consimtite, eliminandu-se din start neintelegerile, supararile si nedoritele tulburari de comportament.

Elevii trebuie invatati de pe acum ca hotararile adoptate trebuie respectate.

Un invatator stie multe despre fiecare dintre elevii sai, dar descopera adevarata lor personalitate numai atuci cand isi propune sa se ocupe de fiecare, organizat si sistematizat.

Limitarea sanselor la experiente de invatare variate pot duce la reducerea inteligentei, stiut fiind ca acele zone ale creierului uman care nu sunt folosite se dezactiveaza, ducand in mod evident la reducerea potentialului de invatare.

Este important ca persoanele implicate in orice fel de invatare sa poata si sa vrea sa devina participanti activi ai procesului de invatare.

Acceptarea teoriei inteligentelor multiple ale lui Gardner are cateva implicatii pentru cadrele didactice in procesul de instruire. Pornind de la aceasta teorie, ca cele opt tipuri de inteligenta sunt necesare pentru o functionare optima a intelectului uman, invatatorul trebuie sa le acorde aceeasi importanta in actul didactic.

Elevii terbuie invatati sa-si recunoasca greselile, sa le depisteze si sa le corecteze si pe cele ale colegilor lor, sa cedeze in fata adevarului, dar sa se apere cand au dreptete.

Invatatorul trebuie sa formeze personalitati puternice, sa-i determine pe elevi sa nu accepte umilinta sau compromisul si sa-i faca toleranti atunci cand situatia o impune.

Rezultatul unui raport pozitiv invatator-elev se va regasi in oamenii formati pentru o integrare armonioasa in circuitul vietii sociale, ca si stima perpetua pe care acestia o poarta celor care isi onoreaza sarcina sociala asumata.