Personalitatea - un obstacol in calea unei comunicari didactice eficiente?

Personalitatea - un obstacol in calea  unei comunicari didactice eficiente?

Nu numai diferentele dintre tipurile de personalitati pot cauza probleme ci adeseori, propria noastra perceptie a persoanelor din jurul nostru este afectata si, ca urmare, comportamentul nostru influenteaza pe acela al partenerului comunicarii.

Aceasta "ciocnire a personalitatilor" este una dintre cele mai frecvente cauze ale esecului in comunicare. Nu intotdeauna suntem capabili sa influentam sau sa schimbam personalitatea celuilalt dar cel putin, trebuie sa fim pregatiti sa ne studiem propria persoana pentru a observa daca o schimbare in comportamentul nostru poate genera reactii satisfacatoare. Acest tip de autoanaliza nu poate fi agreata de oricine si oricum.

Personalitatea reprezinta maniera specifica in care sunt distribuite si structurate trasaturile si capacitatile personale, dandu-i individualitate. Personalitatea este o structura complexa, deschisa si dinamica. Formarea ei se realizeaza incepand din primii ani de viata si se considera in linii mari incheiata la adolescenta. Fiind o unitate de insusiri, capacitati si conduite, structurate general si specific, prin procesul instructiv-educativ se urmareste dezvoltarea simultana a acestor componente ale personalitatii, in concordanta cu cerintele obiective ale scolii si cu etapele de varsta ale copilului.

Educatia formala, nonformala si informala impreuna cu experienta de viata sunt hotaratoare pentru formarea pesonalitatii. Informatiile despre mediu (natural si social), despre sine (perceptii, reprezentari, cunostinte, modele), despre relatia persoanei cu mediul il invata pe copil cum sa actioneze, cum sa-si organizeze secvential comportamentul pentru a-si atinge scopurile si sa-si elaboreze programe atitudinale si normative eficiente.

La varsta scolara se pun bazele formarii personalitatii copilului: valorificarea capacitatilor intelectuale prin formarea unei motivatii intrinseci pozitive, dezvoltarea intereselor, asigurarea echilibrului emotional, formarea unei imagini despre sine si despre altii, capacitatea de a opera cu criterii morale si de adaptare normativa.

La randul sau, si elevul poate avea o imagine de sine adecvata sau deformata. In familie si chiar in scoala, copilului i se poate induce o imagine supra- sau subdimensionata a propriei personalitati. Supra-aprecierea in familie (ca in cazul, uneori, al copilului unic) sau in scoala (situatia elevului foarte bun intr-o clasa slaba) devine o supra-autoapreciere, dupa cum subaprecierea in familie (prin comparatie cu fratii sau datorita aspiratiilor exagerate ale parintilor) si in scoala (dificultati repetate si esecuri necontracarate de actiuni educative adecvate) devin autosubapreciere (copilul ajungand sa se convinga ca, intradevar, "nu e bun de nimic", asa cum i se spune).

Reprezentarea despre celalalt, despre personalitatea, competenta etc. celuilalt influenteaza si ea comunicarea didactica. Efectul de hallo, perceptia eronata despre copil, ideile preconcepute (despre mediul social, etnic etc.) pot afecta relatiile profesorului cu copilul in general si in primul rand cele comunicationale, urmate de un cortegiu de efecte negative. Dar, constient de misiunea si responsabilitatea sa, profesorul nu se lasa "furat" de aparente si prejudecati si tinde sa-si reprezinte copilul asa cum este el si, corespunzator, sa-i dirijeze formarea spre ceea ce el poate deveni.

Profesorului ii revin urmatoarele sarcini:

- alegerea modalitatilor de comunicare, adecvate situatiilor concrete, continutului comunicarii si particularitatilor de varsta ale elevului;

- transmiterea informatiilor instructiv-educative intr-un limbaj adecvat, in interactiune cu elevii;

- utilizarea feed-back -ului pentru a verifica reactia elevilor, gradul de receptare a mesajului si reactia profesorului la reactia elevului, conditii ale asigurarii fluxului comunicational.

Modalitatile de actiune a profesorului pentru formarea competentelor comunicative ale elevilor constau in:

- organizarea comunicarii in timpul activ de invatare in clasa in asa fel incat sa stimuleze capacitatea elevilor de a recepta mesajul si prin participarea interactiva a acestora la activitate;

- evaluarea formativa;

- atitudini si comportamente care sa exprime dorinta de comunicare, ca emitator si receptor, cu pertinenta si sa stimuleze aceeasi dorinta la elevi;

- formarea si practicarea unui stil comunicational stimulativ pentru deschiderea elevului spre invatator, premisa a sporirii efectelor educationale;

- dirijarea relatiilor de intercomunicare la nivelul colectivului de elevi cu ocazia rezolvarii unor situatii educative reale.

Educarea pentru comunicare presupune formarea competentelor comunicative ale elevilor, incepand cu intrarea lor in scoala si continuand cu dezvoltarea lor pe tot parcursul scolaritatii.

Ambianta favorabila ascultarii nu inseamna intimitate, care ar scadea efectele autoritatii, si nici intimidare, care ar determina stari de refuz si ostilitate, orgoliu ranit.

Profesorul trebuie sa se implice cu seriozitate si politete in actul comunicarii, fara excese de afect si fara simularea pasiunii pentru ceea ce face, pentru ca elevii sesizeaza orice artificiu de acest gen si pun la indoiala credibilitatea nu numai a celor spuse, ci insasi autoritatea emitentului. De asemenea, atitudinea aroganta, distanta sau marcata de timiditate a profesorului provoaca distorsiuni in comunicare. Prezenta fizica, tinuta vestimentara ingrijita, lipsita de ostentatie, dar cocheta, de bun gust contribuie la ambianta agreabila a comunicarii.