QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente pedagogie

Plan nursing de ingrijire a copilului cu nevoi speciale



PLAN NURSING DE INGRIJIRE A COPILULUI CU NEVOI SPECIALE


Diagnostic nursing

-Crestere si dezvoltare alterata datorita bolii cronice sau dizabilitatii.

Repetate spitalizari

Obiectiv -Pacientul va ajunge la o crestere si dezvoltare normala potentialului sau

Interventii



(vezi Tabelul 1.)

Evaluare-Copilul a ajuns la o crestere si dezvoltare fizica, psihosocial si cognitiva, potrivita varstei si abilitatilor sale


Diagnostic nursing

-Risc pentru alterarea situatiei familiale datorita crizei situationale

Obiectiv 1. -Se va ajunge la o adaptare pozitiva la diagnostic

Interventii -Promovarea oportunitatilor pentru o adaptare buna la diagnostic

-Explorarea sentimentelor familiei referitoare la boala copilului

-Incurajarea familiei sa-si exprime sentimentele

-Repetarea informatiilor, de cate ori este nevoie

Evaluare -Parintii verbalizeaza sentimentele lor si temerile referitoare la boala copilului

-Familia demonstreaza o atitudine de acceptare si adaptare



Obiectiv 2.-Se va demostra intelegerea bolii si a optiunilor terapeutice

Interventii -Ajutarea familiei sa inteleaga notiunile referitoare la boala, la terapie si implicatiile

acesteia

-Clarificarea neclaritatilor

-Discutarea avantajelor si dezavantajelor planului terapeutic

-Incurajarea familiei sa puna intrebari

Evaluare -Familia demonstreaza intelegerea bolii si a optiunilor terapeutice



Obiectiv 3.-Se va reduce teama si anxietatea membrilor familiei

Interventii-Explorarea temerilor familiei si a sentimentelor de iritare,vinovatie,suparare,dezaprobare

-Ajutarea familiei sa deosebeasca temerile realiste de cele nefondate

-Discutarea cu parintii care se tem de moartea copilului,se tem de teste si proceduri, se tem

de anxietatea copilului

-Observarea parerilor lor despre terapia prescrisa

Evaluare -Membrii familiei discuta deschis despre sentimentele si temerile lor


Obiectiv 4.- Familia va demonstra abilitatea de a ingriji copilul

Interventii-Ajutarea familiei sa elaboreze un plan de ingrijire

-Explicarea abilitatilor necesare pentru o ingrijire optima

-Explicarea parintilor comportamentul copilului

-Ajutarea familiei sa-si planifice viitorul

Evaluare -Familia adopta o atitudine potrivita ingrijirilor necesare



Obiectiv 5-Familia va primi sprijinul necesar

Interventii-Asistarea familiei in rezolvarea problemelor

-Incurajarea discutiilor cu alte familii care au copil cu o boala similara

-Promovarea informatiilor referitoare la grupurile de suport

-Ajutarea familiei sa invete sa accepte serviciile de care au nevoie

Evaluare -Familia tine legatura cu echipa de ingrijire.

-Familia demonstreaza intelegerea nevoilor copilului bolnav si

impactul care il are boala asupra lui.



Obiectiv 6. -Se va pregati familia pentru ingrijirea copilului acasa

Interventii-Incurajarea familiei sa puna intrebari despre ingrijirile post spitalizare

-Ajutarea familiei sa-si procure echipamentul necesar ingrijirilor

-Explorarea atitudinii familiei fata de reintoarcerea copilului acasa

Evaluare -Familia demonstreaza competenta referitor la nevoile speciale ale copilului

-Familia se descurca foarte bine cu programul de ingrijire acasa



Obiectiv 7. -Fratii copilului bolnav se vor atasa de acesta si vor avea un

comportament pozitiv

Interventii -Discutarea cu fratii copilului despre boala sau dizabilitatea acestuia

-Ajutarea parintilor sa discute cu ceilalti copii despre boala

-Incurajarea fratilor sa puna intrebari si sa-si exprime temerile

-Incurajarea parintilor sa petreaca timpul liber cu copiii care nu

sunt bolnavi

-Ajutarea familiei sa inteleaga faptul ca este normal sa aiba uneori sentimente negative

fata de copilul bolnav

-Incurajarea parintilor sa ceara si ajutorul celorlalti copii pentru ingrijirile speciale

necesare copilului bolnav

-Pregatirea fratilor in legtura cu schimbarile care pot surveni in boala copilului

Evaluare -Fratii copilului bolnav verbalizeaza, sau isi exprima in alt fel sentimentele si temerile lor

-Parintii isi cheama copiii sanatosi la discutiile referitoare la starea copilului bolnav

-Parintii fac eforturi pentru a petrece mai mult timp liber cu copiii sanatosi

-Copiii isi ingrijesc cu afectiune fratele bolnav

-Copiii inteleg starea fratelui bolnav si schimbarile care pot surveni in cadrul bolii


Diagnostic nursing

-Inteactiuni sociale ingreunate de spitalizarile repetate, de imbolnavirile frecvente, de imposibilitatea de a face anumite activitati, de oboseala specifica bolii.

Obiectiv -Pacientul va avea stabili legaturi cu copii de aceasi varsta

Interventii -Incurajarea activitatilor obisnuite ale copilului

-Facilitarea vizitelor in timpul spitalizarii

-Promovarea oportunitatilor de interactiune cu copiii de aceasi varsta

-Incurajarea frecventarii scolii in masura posibilitatilor

-Incurajarea activitatilor recreationale, in cadrul si in afara scolii, in masura intereselor si

posibilitatilor copilului bolnav

-Descurajarea activitatilor care presupun izolare de ceilalti

Evaluare -Copilul este angajat in activitati potrivite varstei lui

-Copilul isi petrece mult timp cu familia si cu prietenii de varsta lui

-Copilul frecventeaza scoala cu regularitate in masura posibilitatilor


Diagnostic nursing

-Dificultati in desfasurarea diverselor activitati, datorate limitarilor fizice sau spitalizarilor repetate

Obiectiv-Copilul va avea posibilitatea sa participe la diverse activitati

Interventii-Incurajarea activitatilor potrivite varstei lui

-Incurajarea exercitiilor fizice potrivite starii lui

-Includerea anumitor actiuni cu scop terapeutic in programul de joaca al copilului

-Incurajarea tendintei firesti, a copilului, de a fi activ

-Incurajarea interactiunilor cu familia si copiii de aceeasi varsta

Evaluare -Copilul este angajat in diverse activitati fizice potrivite varstei si

posibilitatilor lui


Diagnostic nursing

-Risc crescut de ranire

Obiectiv 1-Pacientul nu va avea nici un accident

Interventii-Amenajarea potrivita a spatiilor, pentru a minimaliza riscul de accidente

-Incurajarea activitatilor care sunt compatibile cu boala lui

-Explicarea celorlalti membrii ai familiei precautiile necesare pentru

un risc minim de ranire

Evaluare-Copilul nu a suferit nici un accident



Obiectiv 2. -Pacientul va face fata limitarilor datorate bolii

Interventii -Ajutarea familiei in gasirea unor alternative pentru activitatile restrictionate

-Ajutarea copilului sa faca fata limitarilor fizice datorate bolii

Evaluare -Copilul demonstreaza adaptare la limitarile datorate bolii



Diagnostic nursing

-Pertubarea imaginii de sine datorita perceptiei dizabilitatii,observarii diferentelor dintre el si cei din jurul lui, imposibilitatii de a participa la anumite activitati.

Obiectiv 1-Pacientul va avea o atitudine pozitiva

Interventii-Transmiterea unei atitudini de intelegere si acceptare

-Mentinerea unei comunicari deschise cu copilul

-Explicarea copilului, intr-o maniera apropiata nivelului sau cognitiv,diferentelor datorate

bolii

Evaluare-Copilul are o atitudine pozitiva si un comportament potrivit



Obiectiv 2.-Pacientul isi va exprima deschis sentimentele si temerile

Interventii-Incurajarea verbalizarii sentimentelor

-Incurajarea copilului sa discute despre cum crede el ca ii percep cei din jurul lui boala

Evaluare-Copilul discuta deschis despre sentimentele si temerile lui referitoare la boala,terapie sau

reactiile celor din jurul lui.


CONCLUZII


-pentru o implicare reala a familiei in ingrijirea unui copil cu nevoi speciale, este necesara o colaborare stransa intre parinti si echipa medicala

-promovarea unei dezvoltari normale a copiilor cu boli cronice sau dizabilitati, pe parcursul etapelor de crestere, presupune o varietate de strategii individualizate de sustinere si de normalizare

-asistenta are multiple roluri in ajutarea copilului bolnav si a familiei acestuia sa faca fata greutatilor datorate bolii si necesitatilor de ingrijire speciale.

Rolurile asistentelor sunt:

sa promoveze o educatie sanitara potrivita fiecarei situatii in parte

sa aplice principiile importante de normalizare

sa incurajeze copilul si familia sa isi pastreze speranta

sa ajute familia in organizarea ingrijirilor zilnice

sa ajute familia sa-si recunoasca posibilitatile si capacitatile de care dispun si sa-si stabileasca strategii de rezolvare a problemelor.

Familia reprezinta cel mai potrivit mediu pentru ca un copil sa poata creste si dezvolta la intregul sau potential, indiferent de boala pe care o are. Implicarea familiei in ingrijirea copilului cu nevoi speciale acasa este esentiala pentru o buna adaptare a copilului la conditiile bolii.

Daca ingrijirile necesare au la baza pricipiile promovarii unei vieti normale pentru copil si pentru familie si minimalizarii impactului distructiv al bolii si sunt efectuate avand sprijinul echipei medicale, pot duce la o crestere si dezvoltare normala, conform posibilitatilor copilului, si la o calitate crescuta a vietii copilului si famil


(RE)ABILITAREA COPIILOR CU NEVOI SPECIALE



  1. INFIRMITATE, INCAPACITATE, HANDICAP

Exista o mare varietate de clasificari a deficientelor, incapacitatilor si a handicapurilor. Infirmitatea sau deficienta se defineste ca ,,pierderea sau anormalitatea unei structuri anatomice sau a unei functii fiziologice sau psihologice,, .

Incapacitatea sau disfunctia se defineste ca ,,orice restrictie sau pierdere a capacitatii de a performa o activitate in maniera sau intr-un grad considerat normal pentru o fiinta umana ,,.

Handicapul se defineste ca ,,dezavantajul social al unui individ, determinat de o infirmitate si incapacitate si care limiteaza sau opreste indeplinirea unui rol normal in societate pentru un individ, in raport cu varsta, sexul, factorii culturali si sociali (de pregatire) ai sai,,.

Prima clasificare a fost realizata de Organizatia Mondiala a Sanatatii in 1980, fiind vorba de clasificarea I.D.H. - International Classification of Impairment, Disability and Handicap.

In aceasta clasificare exista 9 tipuri de infirmitati si anume:

  • Deficiente intelectuale
  • Alte deficiente ale psihicului
  • Deficiente ale limbajului si ale vorbirii
  • Deficiente auditive
  • Deficiente ale aparatului ocular
  • Deficiente ale altor organe
  • Deficiente ale scheletului si ale aparatului de sustinere
  • Deficiente estetice
  • Deficiente ale functiilor generale, senzitive sau alte deficiente

In ceea ce priveste dizabilitatile (incapacitatile) acestea sunt clasificate astfel:

  • Incapacitate privind comportamentul
  • Incapacitate privind comunicarea
  • Incapacitate privind ingrijirile corporale
  • Incapacitate privind locomotia
  • Incapacitate privind utilizarea corpului la anumite sarcini
  • Neindemanari
  • Incapacitate relevanta in anumite situatii
  • Incapacitate privind aptitudini particulare
  • Alte restrictii de activitati

Clasificarea I.D.H. imparte handicapurile pe baza locului pe care se plaseaza indivizii fata de semenii lor care sunt apreciati prin prisma normelor sociale. Handicapul este apreciat pe baza unei scale care urmareste severitatea handicapului si nu intereseaza ce anume a determinat handicapul ci rezultatul acestuia.

  • Handicap de orientare -pierderea capacitatii de a se orienta fata de ambient
  • Handicapul independentei fizice- capacitatea individului de a sustine o existenta-independenta obisnuita
  • Handicap de mobilitate -deficitul de abilitate, de a se misca in ambientul sau - se suprapune cu handicapul independentei fizice, dar devine analitic prin raporturile de miscare.
  • Handicapul ocupational- pierderea capacitatii individului de a-si ocupa timpul intr-o maniera obisnuita in raport cu varsta , sexul, pegatirea.
  • Handicapul de integrare sociala -determina capacitatea unui individ de a mentine relatii obisnuite.
  • Handicapul economic -se refera la aspectele venitului oficial al pacientului, la care se adauga si ajutoarele sociale.


2. COPILUL CU NEVOI SPECIALE SI COMUNITATEA


Cazuistica si tulburarile asociate difera foarte mult in functie de mediul in care copilul cu nevoi speciale creste si se dezvolta. Se poate vorbi chiar de doua categorii : copiii care se dezvolta in mediul natural al familiei si cei care traiesc in mediul familiei artificiale oferit de institutiile de protectie ale statului.

In ambele cazuri trebuie discutata ideea de integrare sub mai multe aspecte:

Integrarea fizica -se refera la convietuirea laolalta si in vecinatate (pe aceiasi strada si in acelasi oras )cu alte persoane (fara deficiente).

Integrarea functionala - oferirea posibilitatii de a folosi aceleasi facilitati ale societatii ca alte persoane, cum ar fi folosirea transportului public, vizitarea magazinelor, teatrelor, bisericilor.

Integrarea sociala -respectarea si acceptarea ca membru egal al societatii.

Conceptul de integrare se afla in relatie directa cu mentalitatea si educatia societatii. Institutiile de protectie a copilului sunt necesare si indispensabile insa prezinta si aspecte negative cum ar fi faptul ca separa copilul de societatea normala. Din necunoastere , oamenii din societate nu au imaginea si ideea corecta in ceea ce priveste o persoana cu nevoi speciale.

Comunitatea este foarte importanta, iar in timp, trebuiesc formulate niste principii care sa ghideze mentalitatea societatii atunci cand se raporteaza la ceea ce noi numim nevoi speciale.

Societatea trebuie sa fie mai flexibila si trebuie sa ofere mai multe oportunitati pentru acesti copii. Sprijinul acordat trebuie organizat si integrat mai mult in comunitatile locale. Grija comunitatii se refera la posibilitatile persoanelor cu nevoi speciale de a participa intr-un mod pozitiv la societate in ceea ce priveste munca, locuirea ,ingrijirea, impul liber.



  1. DREPTURILE COPILULUI CU DIZABILITATI

Legislatia romana cu privire la drepturile copilului se bazeaza pe Conventia cu privire la Drepturile Copilului adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989.

In aceasta conventie se recunoaste faptul ca in toate tarile lumii sunt copii care traiesc in conditii deosebit de dificile si ca asemenea copii au nevoie de o ingrijire speciala.Pe de alta parte, copilul, din cauza lipsei sale de maturitate fizica si intelectuala are nevoie de o protectie speciala si de ingrijiri speciale.

Articolul 23 admite ca un copil cu dizabilitati mentale sau fizice ar trebui sa se bucure de o viata plina si decenta in conditii care sa le asigure demnitatea , sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata colectivitatii.

Conventia recunoaste si dreptul copilului cu dizabilitati la ingrijire speciala:

,, Statele Parti vor promova schimbul de informatii pertinente in domeniul profilatic al sanatatii, tratamentul medical, psihologic si functional al copiilor handicapati,inclusiv prin difuzarea de informatii cuprinzand metodele de reeducare si serviciile de formare profesionala, ca si accesul la date, in scopul de a permite statelor parti sa amelioreze capacitatile si competentele lor si sa largeasca experienta lor in aceste domenii,,


4. INFORMAREA SI CONSILIEREA FAMILIEI IN CARE S-A NASCUT UN COPIL CU NEVOI SPECIALE


Nasterea unui copil este o bucurie, insa atunci cand acesa se dovedeste a avea ,,nevoi speciale,, bucuria se transforma de cele mai multe ori in tragedie, viata parintilor se modifica complet.

Aceste familii au anumite necesitati la care societatea trebuie sa raspunda prompt :

  • Informare despre : dizabilitate, interventie, servicii, procesul adaptarii familiale
  • Deprinderi de a face fata dizabilitatii precum si consecintele personale si familiale ale acesteia
  • Rezolvarea problemelor financiare legate de conditia de diyabilitate
  • Lupta impotriva sentimentelor de tristete-durere; rezolvarea problemelor si conflictelor familiale, echilibrarea climatului emotional din casa si dobandrea unui echilibru in privinta necesitatilor tuturor membrilor familiei.
  • Nevoia de a face fata stressului
  • Contacte cu alte familii
  • Asistenta in rezolvarea problemelor in cadrul societatii mai largi

Exista anumite consecinte care pot aparea ca urmare a nasterii unui copil cu nevoi speciale intr-o familie :

  • Poate aparea o stare de tensiune in relatia dintre sot si sotie si totodata sansa unui divort
  • Sentimente de vinovatie, rusine, neacceptare
  • O pozitie centrala a copilului cu dizabilitati in cadrul familiei sau, din contra, o pozitie marginalizata
  • Fratii devin mai sensibili si primesc prea putina atentie de la parintii lor
  • Copilul cu nevoi speciale poate fi prea rasfatat sau ocrotit mai mult decat este nevoie
  • Asteptari prea mari (mai ales in cazul unei dizabilitati usoare) si compensatii prea mari din partea parintilor si/sau copilului
  • Stimulare excesiva sau prea redusa in momentul sau faza nepotrivita

Aceste consecinte sunt valabile si pentru personalul de ingrijire si cel profesionist din instiutii.

Parintii sau personalul specializat pot avea doua pareri extreme despre educatie . Prima se refera la credinta ca valorile si ideile societatii sunt importante, iar rezultatul este ca educatia acasa, la scoala este centrata pe invatarea persoanei sa se adapteze la aceste valori si idei.

Cea de-a doua are in vedere faptul ca persoana individuala este importanta, iar rezultatul este ca educatia acasa, la scoala este centrata pe dezvoltarea specifica a persoanei.



DIAGNOSTICAREA SI INTERVENTIA PRECOCE


  1. PROFESIONISTII IMPLICATI IN TERAPIA DIZABILITATII

Apelarea la un specialist sau la o anumita metoda de tratament se face dupa depistarea dizabilitatii si in functie de specificul acesteia.

In general, interventia se face prin intermediul unei echipe pluridisciplinare. Acest gen de abordare a copilului cu nevoi speciale, in echipa specializata, a aparut in 1950 in S.U.A. si s-a extins rapid in tarile europene. Necesitatea aparitiei unor astfel de echipe s-a impus datorita handicapurilor multiple ale copiilor, lucru care a determinat abordarea acestora pe mai multe planuri.

Echipele interdisciplinare de succes au ca ideal tratarea intregului organism si folosesc diferiti profesionisti pentru a se asigura ca toate elementele ce duc la deviatia in dezvoltare sunt luate in calcul, iar componenta echipei intr-un cadru specific depinde de nevoile copilului.

Alcatuirea unei echipe de specialisti in dezvoltarea copilului, presupune in primul rand, o cunoastere a teoriilor si metodelor cu care aceasta echipa va opera.

In general o astfel de echipa are in componenta specialisti precum: medic, asistent social, kinetoterapeut, psiholog, logoped, terapeut ocupational, educator specializat,asistent medical.


FIGURA NR. 1 - COMPONENTA ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE SI TIPUL DE INTERACTIUNE PREZENTA



FIGURA 2 - RELATIILE EXISTENTE INTRE MEMBRII ECHIPEI MULTIDISCIPLINARE




4. TULBURARI DE COMPORTAMENT LA COPILUL CU NEVOI SPECIALE


Observatii generale despre problemele comportamentale

a. Termenul de problema comportamentala : (Grossman, 1983, in clasificarea retardarii mentale- AAMD =Asociatia Americana pentru Deficienta Mentala ) :" Atentia diminuata este una din cele mai frecvente tipuri de probleme de comportament a persoanelor retardate, dar sunt comune si : agresivitatea, disforia si slaba relationare , printre celelalte ."

b. Definirea problemelor severe de comportament (dupa Departamentul Principal al Sanatatii Psihice din Olanda)- cuprind urmatoarele criterii:

agresiunea fizica asupra oamenilor

agresiunea verbala severa

autovatamare, automutilare

comportament sexual patologic


Termenul de problema comportamentala este adesea utilizat pentru situatii cand exista aspecte si elemente care perturba interactiunea cu mediul; deseori se subimpart in probleme de comportament severe sau medii.

Ideile, opiniile despre problemele comportamentale si psihice sunt, din pacate, adesea dependente de :

Toleranta inconjuratoare

Cunostintele si experienta in legatura cu aceste probleme

Cultura si specificul prezentului

Relatia dintre aceste probleme cu altele mai mult sau mai putin severe

Prea multa subiectivitate personala

Nu orice comportament ciudat sau perturbator pentru mediu este o problema de comportament.Uneori aceste  anormalitati comportamentale trebuie vazute in alt context (ca un simptom al bolii psihice).

Teoria invatarii este folosita pentru explicarea problemelor de comportament, deoarece, conform acestei teorii, modelul comportamental al clientului este rezultatul unui complex proces de invatare in care persoana insasi si mediul isi consolideaza permanent reactiile fataa de celalalt. (Gardner si Cole, 1984).

Ideea generala despre problemele psihice si comportamentale se refera la faptul ca intregul comportament nu e dependent numai de mediul inconjurator sau de anomaliile organice, depinde si de interactiunea dintre o persoana biologica si lumea sociala si materiala din jur.

Frecventa problemelor psihice si comportamentale:

La persoanele handicapate mental problemele apar de 4-5 ori mai frecvent decat la copiii/adultii normali (40-50%)

64% din copiii cu QI <50 au astfel de probleme (in Suedia); 57% din copiii cu QI>50 prezinta astfel de probleme

alti autori arata ca 30-50% din persoanele handicapate mental au avut probleme psihice si comportamentale.

Comportamentul psihotic apare la copii cu QI<50, in timp ce doar 6% din copiii cu QI>50 sunt psihotici.

Remarca generala :30-50% din populatia cu handicap mental are probleme psihice si comportamentale sau au o sansa de 3-5 ori mai mare de a avea astfel de probleme in comparatie cu persoanele fara handicap mental (din care 10 % prezinta probleme)

Sovner si Hurley mentioneaza 4 factori datorita carora este dificil a utiliza diagnostice psihiatrice pentru persoanele cu handicap mental  :

dezvoltarea intelectuala deficienta (comunicarea dintre persoana si cercetator este foarte dificila deoarece persoana nu poate preciza si descrie ideile si simtamintele patologice proprii)

deosebirea psiho-sociala ;handicapatul mental nu e capabil sa-si imagineze multitudinea de situatii sociale si , de aceea simptomele nu vor fi prezentate adecvat; la tineri frica genereaza frica;

dezintegrarea cognitiva in situatii de stress, persoana va functiona la un nivel inferior decat normal si atunci e dificil din punct de vedere diagnostic sa se stabileasca statusul normal al persoanei;

exagerarea de baza; persoana deja reactioneaza in situatii numai cu un nivel inferior al stressului emotional cu un comportament substantial diferit (schimbarea intensitatii si calitatii comportamentului)


1. Perturbari ale contactelor sociale (probleme privind contactele si interactiunile cu alti oameni)

40-50% din copiii cu handicap mental cu QI <50 au probleme de contact social (probleme cauzate de tulburari cerebrale organice ).

Tratamentul copiilor cu probleme de contact se face aplicand terapia de contact care este o modificare a terapiei relationale.

Comportamentul psihotic se refera la tulburari severe de gandire si afectivitate; persoana

psihotica are sentimente stranii despre sine insasi si despre lumea din jur ; pot aparea halucinatii.

5% din 730 copii cu handicap mental observati clinic prezinta comportament psihotic. De notat ca dezvoltarea acestor copii s-a schimbat brusc si nu a continuat la fel, uneori par a fi influentati de situatii ca : o mutare, sederea in spital, imbolnavirea mamei. Curand apar tot felul de probleme de comportament la acesti copii ca : retragere, actiuni hiperkinetice si reactii de panica. O explicatie ar fi ca , copilul este asa de amenintat de situatia cea noua, incat se reintoarce intr-o perioada precedenta mai sigura din viata lui.

O alta imagine clinica : alti copii intra in panica cand relatia fizica cu mama s-a deteriorat sau s-a pierdut , devin furiosi, suparati si agresivi. Mahler (1968 vorbeste de psihozele simbiotice.

Tratamentul copiilor : terapia relationala a acestora in forma de  terapie de regresie  (copilul va experimenta din nou momentul crucial al atasamentului : siguranta de baza ).

Comportamentul negativ distructiv

Este comportamentul cu aspecte negative ca provocarea (verbala/fizica) a altor persoane intr-un mod negativ si simptome hiperkinetice (activitate motorie foarte activa ) si distructive. 13% din copiii observati in clinici de psihiatrie prezinta acest comportament negativ distructiv (cauzele fiind necunoscute).

Simptomele acestui comportament fiind : comportament hiperkinetic, provocarea (verbala / nonverbala /fizica) intr-un mod negativ , comportament negativ si distructiv (distrugerea de obiecte), lipsa evidenta de relaxare si comportament foarte activ si haotic, cererea permanenta a atentiei adultilor (deseori printr-o provocare in mod negativ), comportament distructiv fata de obiecte si agresivitate fata de alti copii , incapatanare evidenta, lipsa abilitatii de a amana satisfactia si deseori iesiri explozive, lipsa interesului fata de alti copii de aceiasi varsta , incapacitatea de a se juca singur, tulburari de alimentatie si somn , probleme cu antrenamentul igienic , in general sunt in dizarmonie si plang , retard in dezvoltarea limbajului.

Tratamentul la copiii cu comportament negativ si distructiv se refera la un tratament pedagogic bine structurat, 38% din copii au avut imbunatatiri si 62% nu; la acestia se aplica o metoda individuala de terapie relationala (crearea unei legaturi afective pozitive cu un adult-antrenor permanent, asigurand imbunatatirea comportamentului pozitiv al copilului fata de formator.

Comportamentul distructiv si iesirile explozive apar adesea in situatii cand persoana nu se simte satisfacuta sau este frustrata, persoana nu invata din situatii si nici din pedeapsa sau recompensa.

Acest comportament apare des la persoanele cu handicap mental din institutii.

Autoagresiunea si automutilarea

Acest tip de tulburare se manifesta astfel : persoana se raneste singura si isi cauzeaza rani puternice, de exemplu orbirea . La persoanele cu handicap mental acest comportament nu trebuie vazut ca si agresivitate asupra propiei persoane ci mai mult ca si o forma de a obtine un anumit rezultat.

Automutilarea se manifesta mai des la persoanele cu handicap mental sever (aprox. 10% din persoanele institutionalizate).

Cauzele acestui comportament nu sunt foarte bine cunoscute. Unele dintre acestea sunt :

O forma primitiva de agresiune. Exprimarea frustratiilor prin acte impotriva propriei persoane. Un sentiment neplacut va fi exprimat prin automutilare deoarece persoana nu are constiinta de sine ca si parte distincta de mediul inconjurator. Se intalneste mai des la persoanele cu handicap mental sever.

Ca rezultat al unei forme severe de autostimulare. Una din teoriile mai vechi spune ca este cauzata de existenta unei substimulari senzoriale, de aceea ei isi asigura stimularea necesara prin lovire si vatamare. In ziua de azi se considera ca automutilarea este rezultatul lipsei de interactiuni sociale cu mediul. Aceasta lipsa a comunicarii este compensata prin comportamente stereotipe si prin concentrarea atentiei asupra propriului corp, uneori acest comportament poate sa se transforme in automutilare. Duker si altii (1989) sustine ca la copiii cu comportament automutilant, acesta s-a diminuat cu 40% daca s-au realizat relatii sociale mai bune.

Ca rezultat a unei interactiuni nereusite cu mediul inconjurator. Automutilarea ca raspuns la un mediu inconjurator ce nu reactioneaza adecvat la cererile copilului. Automutilarea este o relatie intre copil si mediu.

Ca rezultat al unei afectiuni fizice (organice)- tulburari ale sistemului nervos central .

Simptom al unei boli psihice- se intalneste la persoane care sufera de depresie sau psihoza.

Tratamentul debuteaza cu analizarea cauzelor posibile pentru comportamentul de automutilare, cauzelor modificarilor de comportament si medicatiei. Sugestii :diminuarea frustrarii si modificarea mediului in functie de limitele psihice ale persoanei si invatarea de alte forme de exprimare a nevoilor, stimularea adecvata si modele mai bune de comunicare cu mediul,modificari ale comportamentului ,medicatie adecvata ,tratament psihiatric.In general se va realiza un tratament medicamentos si o modificare a mediului in acelasi timp.

Relatia dintre probleme, tratament si medicatie

Exista o gama variata de terapii si psihoterapii indreptate spre tratarea problemelor comportamentale (terapia rogeriana, metoda psihoterapeutica (logoterapie) pentru copiii cu handicap mental (Hellendoorn si altii ),  pre-terapia , bazata pe terapia rogeriana (Prouty), terapia psihoanalitica franceza (Sinason, 1990), terapia relational emotiva (RET), Schneider, 1989, antrenament de relaxare pentru persoanele cu handicap mental cu nivele inalte ale QI, terapie relationala- de baza in aceasta terapie este relatia afectiva pozitiva dintre client si terapeut, punand accent pe sentimentele de  aici si acum  si pe situatii;terapeutul este adesea un leader de grup specializat, nu un terapeut calificat sau inalt specializat; terapeutul calificat antreneaza leaderul de grup si terapia va fi ghidata spe situatii de viata sau spre situatii curente).

Frecventa medicatiei in cazul problemelor de comportament este reprezentata de 30-50% din clientii institutiilor americane care primesc medicatie pentru comportamentul lor, in Anglia -32%, iar Olanda -22%. Medicatia se prescrie pentru probleme de comportament ca : agresivitate, comportament hiperkinetic, impulsiuni explozive, comportament distructiv si negativ, autovatamare.Problemele legate de medicatie pot fi  efecte secundare (pentru persoanele cu handicap mental adesea mai grave ca pentru cei normali); medicatie cu spectru larg in loc de medicatie tintita, cu dezavantajul a mai multor efecte secundare. Medicatia comportamentala de lunga durata nu da rezultate (in general nu se da medicatia mai mult de 6 luni).

Toate persoanele care interactioneaza cu pacientul ar trebui sa stie despre efectele si efectele secundare ale medicatiei , nu doar medicul. Medicul/psihiatrul, pe baza observatiilor psihologului, a leaderului de grup si ale parintilor precum si a observatiilor lui personale, poate decide medicatia si doza, precum si daca trebuie oprita sau continuata. Cu alte cuvinte medicul este responsabil de medicatie iar toate celelalte persoane trebuie sa fie constiente de schimbarile survenite in comportamentul copilului (constienti de actiunea si efectele secundare ale medicatiei).In general trebuie sa existe un echilibru intre tratamentul psihologic si medicatie.



PARALIZIA CEREBRALA

General, termenul se refera la anumite anormalitati ale motricitatii sau de postura ce sunt evidentiate in timpul dezvoltarii timpurii. Aceste anomalii sunt asociate cu evenimente prenatale, perinatale sau postnatale de etiologii variate. Paralizia cerebrala este considerata a fi statica, de natura nonprogresiva. Multi pacienti cu acest diagnostic prezinta o inteligenta normala sau deasupra mediei. Exprimarea potentialului intelectual ar putea insa fi limiat de incapacitati de comunicare datorate dificultatilor din motricitatea grosiera, fina si oromotricitatii. Complicatii asociate cu paralizia cerebrala includ dificultati cognitive, crize epileptice, deficite senzoriale etc.

Paralizia cerebrala este definitaa ca fiind o tulburare a motricitatii si posturii persistenta, cauzata de deficite sau leziuni nonprogresive ale creierului imatur.


Cele mai timpurii semne si simptome comune tuturor tipurilor de paralizie cerebrala sunt: anormalitati ale tonusului muscular care includ hipertonia, hipotonia si tonusul muscular fluctuant; anormalitati ale reflexelor ,anormalitati ale posturii, intarziere in dezvoltarea motorie si performante motorii atipice.

Interventia terapeutica trebuie sa tina cont de varietatea si polimorfismul clinic si etiologic, de faptul ca exista o leziune cerebrala stabilizata si cicatriceala care nu mai poate suferi un proces de restabilire completa. Un moment dificil din punct de vedere deontologic, dar deosebit de esential pentru derularea viitorului proces terapeutic de educare si recuperare , este momentul comunicarii parintilor diagnosticul de suferinta cerebrala a copilului.

Tratamentul privind terapia de educare si recuperare va insemna o cursa lunga contra cronometru care se intinde de-a lungul anilor in care se va lucra cu copilul zi de zi, diferentiat, in functie de diagnostic, de obiectivele urmarite si de deficientele prezente la un moment dat.

Ideea de baza este ca indiferent de severitatea cazului privind diagnosticul, nu exista cazuri irecuperabile care sa fie abandonate. In fiecare caz terapia si tratamentul de recuperare poate duce la o ameliorare sau imbunaatatire, iar, in cel mai rau caz, la oprirea si stagnarea agravarii statusului copilului. Aceste probleme trebuie discutate cu parintii, care trebuie sa fie intotdeauna corect informati asupra dezvoltarii momentane si asupra evolutiei viitoare a copilului, iar, prin participare directa, practica si educationala, sa fie cooptati in tratament. Pentru aceasta este necesara interventia echipei multidisciplinare de care am discutat anterior. Intreaga echipa trebuie sa aiba in vedere : obtinerea miscarilor si a conduitei motrice cat mai bune privind deprinderile de autonomie, realizarea unei independente cat mai aproape de o autonomie totala privind deplasarea, dezvoltarea comunicarii, insusirea limbajului si accesul la viata sociala si culturala.

Interventia kinetoterapeutului si a terapeutului ocupational sunt foarte importante insa nu trebuiesc neglijati nici psihologul , logopedul sau pedagogul de recuperare.

Situatia existenta la noi in tara nu este una prea optimista deoarece spitalele de recuperare existente nu fac fata numarului mare de pacienti, si astfel recuperarea se realizeaza pe etape, prin internari de cateva ori pe an, iar in rest, ramane in seama familiei continuarea acasa a tratamentului sau apelarea la ajutor profesionist privat , ceea ce de multe ori este imposibil datorita incapacitatilor financiare.

In ultima vreme au inceput sa apara asa numitele centre de recuperare si reabilitare a copiilor cu nevoi speciale insa problema este departe de a fi rezolvata.



CONCLUZII IN CEEA CE PRIVESTE RE(ABILITAREA) COPIILOR CU NEVOI SPECIALE


Este necesara inca de la inceput delimitarea copiilor cu nevoi speciale in doua categorii : copii institutionalizati si copii aflati in sanul familiei , deoarece fiecare categorie prezinta tipuri aparte de problematici.

In ceea ce priveste recuperarea si reabilitarea copiilor aflati in institutii ne lovim de rigiditatea si structura unui sistem care inca trebuie pus la punct pentru a functiona .

Personalul angajat pentru ingrijirea si terapia acestor copii inca nu este suficient de bine antrenat si specializat. Astfel importante notiuni lipsesc cu desavarsire iar calitatea ingrijirii si reabilitarii se desfasoara foarte greoi si cu mari dificultati, rezultatele lasandu-se de multe ori asteptate.

Acest domeniu este relativ nou in tara noastra , iar lipsa de stimulare si ingrijirea deficitara din trecut fac ca in prezent patologiile si problematicile copilului cu nevoi speciale sa fie foarte severe.

In cazul copiilor aflati in familie, ne lovim adesea de imposibilitatea inscrierii acestora intr-un program zilnic de reabilitare deoarece spitalele in domeniu nu pot satisface intreaga cerinta existenta.

Multor parinti le lipseste si informarea cu privire la incapacitatea copilului lor . Acestia nu constientizeaza importanta tratamentului si spera ca in timp lucrurile vor deveni normale poate ajutandu-se de tratamente medicamentoase.



Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }