Monastirea Argesului si dubla samanta

Monastirea Argesului si dubla samanta

Cand marele poet si filozof Lucian Blaga formula cele doua tipuri de cunoastere 'luciferica' si 'paradisiaca', avertiza in studiile respective, ca erau straine 'exegezei' teologice, in limitele mitologiei biblice. Cercetarile recente s-au indepartat de 'paradoxiile' blagiene si apropiindu-se de invataturile biblice, au inteles prin 'cunoasterea luciferica' o tentatie a spiritului uman opusa legii divine. Aceasta, legea divina, presupune cunoasterea prin actul de credinta, asa cum i-a fost insuflata lui Adam, la Creatie, inainte de pacatul originar, echivalent cu insusirea adevarului ca revelatie.

Dumnezeu i-a oferit lui Adam un adevar revelator: sa se infrupte din anumiti pomi din Rai, dar nu din 'pomul cunoasterii binelui si raului', caci altfel va muri. Intervine Lucifer care, irezistibil, ii ofera marul Evei (viata), ii plac, si ea, il ispiteste pe intaiul nascut si uitand de interdictie, musca din mar si moare, lasand astfel mostenire omenirii goana dupa 'cunoasterea luciferica', adevarul ca revelatie, pus sub semnul pacatului.

'Omul de omenire', pretutindeni unde il aflam, respecta legile divine, dogmele Bisericii Ortodoxe care apartin timpurilor legendare, imemoriale.

Isihasmul (sihastria), ca dogma ortodoxa, poate fi aplicabil unor eroi mitologici fundamentali, precum: baciul din 'Miorita', Ana lui Manole din 'Monastirea Argesului', Alexie, 'omul lui Dumnezeu', Fat-Frumos' din 'Tinerete fara batranete' sau omul de rand din 'legendele blajinilor'.

Pastorul moldovean nu este nici un fatalist si nici apatic, ci un exemplu legendar de traire si moarte in spiritul dogmei timpului, prototip ce isi regaseste reprezentarea moderna in 'Cumintenia Pamantului' a lui Brancusi, sau in 'omul de omenie', sintagma ce caracterizeaza trairea supusa, spasita.

Romanii, ca si alte semintii europene, au avut si au un caracter stapanit de demonul creativitatii, cu originea in Lucifer. Mesterul Manole (Manoli - cum apare in cele mai multe variante) jertfeste, ucide in numele artei, al verticalitatii si perfectiunii arhitectonice. O sacrifica necesar pe Ana, 'femeia biserica' (Blaga), si pruncul din pantec, creatie a perpetuarii biologicului efemer. Creatorul popular, in numele dogmelor crestine, sanctioneaza abaterea prin moarte (motivul lui Icarus). Este un tip de erou luciferic, cu o dubla 'samanta': un artist desavarsit si un malefic de tip Cain. In schimb 'blajinul' baci moldovean se supune legii divine in formula isihasta, cand isi accepta soarta, fara sa protesteze, intocmai ca Ana lui Manole, cand se lasa zidita de vie, fara a cunoaste prea bine 'jocul'.

'Legnda blajinilor' ne vorbeste despre traitori 'in illo tempore' pe langa 'apa Sambetei', nordul Moldovei, care erau oameni evlaviosi, virtuosi. Ei aveau ca ocupatie de capetenie - rugaciunea catre Dumnezeu, se fereau de pacate si cu femeile se intalneau de Pasti, apoi se retrageau in asceza. Cand mureau, spune legenda, treceau direct in Rai, langa sfinti.

Un astfel de personaj mitobiblic este si Alexie 'Omul lui Dumnezeu', fiu de imparat care, dupa nunta, a mers tot inainte, pana ce a ajuns la o manastire, unde a dus o viata cucernica. In straie sarmane si preschimbat la fata, Alexie se intoarce la tatal sau unde, intr-o camaruta, traieste singur, doar cu Dumnezeu. Insa, intr-o zi clopotele au inceput sa bata, netrase de nimeni, si oamenii curtii l-au gasit pe Alexie mort, iar in jurul lui pluteau prin aer limbi luminoase de foc, care nu incendiasera incaperea. De atunci, an de an, lumea ortodoxa serbeaza Alexiile sau pe cuviosul Alexie, cel cu luminile 'neaprinse' si clopotele 'netrase', simboluri si motive valorificate de literatura culta.

Inspirandu-se din cele doua tipuri, celest si luciferic, autorul anonim parcurge toata aria de observatie sociologica intre sacru si profan, bine si rau, speranta si deznadejde: binele este laudat, iar raul condamnat. Sfarsitul lor este guvernat de fapte facute. Stapanit de demon, Manole sacrifica pe altarul artei tot ce are mai scump pe lume si moare ca lovit de blestem. Lasa in urma o catedrala, o biserica, dar e pedepsit. Pe locul unde cade, apare 'o fantana lina, cu apa putina', un pret derizoriu al 'desertaciunii' care-l animase in timpul vietii, iar apa 'sarata cu lacrimi udata' este alegoria regretului prea tarziu. In viata Manole realizase totul, castigase batalia impotriva destinului, dar plateste victoria pacatului, acceptand imperativele luciferice. Se naste intrebarea bibilica 'Ce foloseste omul daca va castiga lumea toata iar pe sine se va pierde?'(Luca 9;25). Pastorul moldovean moare fara a fi realizat ceva, in lumea lui si a noastra. Povestitorul popular da un raspuns laic si teologic in deznodamantul baladei: creatia-omeneasca alegorizata si prin fantana 'cu apa putina', oricat de mareata ar fi, izvoraste deceptie.

Revenind la tipul de personaje - Cain si Abel, am putea concluziona ca romanii - cu vocatia lor constructiva, se identifica in general cu tipul lui Abel, cu baciul moldovean si cu Ana lui Manole. Numai asa se explica firea lor pasnica si evlavioasa, rabdarea ingereasca, stoicismul cu care au indurat prigonirile istoriei.