Integrarea sociala in mediul de viata a persoanelor cu deficiente

Integrarea sociala in mediul de viata a persoanelor cu deficiente

1 Procesul de readaptare a unei persoane deficiente

Recunoscand faptul ca orice proces de readaptare a unei persoane deficiente ar trebui sa tina cont de masurile care favorizeza autonomia sa personala si/sau asigura independenta sa economica si integrarea sa sociala cea mai completa posibil, trebuie incluse si dezvoltate programe de readaptare, masuri individuale si colective care sa favorizeze independenta personala, care sa-i permita de a duce o viata cat mai normala si completa posibil, ceea ce include dreptul de a fii diferit.O readaptare totala presupune un ansamblu de masuri fundamentale si complementare, dispozitii, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic si psihologic.

Activitatiile culturale, timpul liber si vacantele trebuie sa constituie tot atatia factori care contribuie la realizarea obiectivelor readaptarii.Este important si de dorit de a determina participarea, in masura posibilului, a persoanelor deficiente si a organizatiilor care-i reprezinta la toate nivelele de elaborare a acestor politici.

Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor deficiente si sa favorizeze, pe cat posibil, participarea lor la viata civila.In cazul in care persoanele deficiente nu sunt in masura de a-si exercita in mod deplin drepturile lor de cetateni, trebuie sa fie ajutate de a participa cat mai mult posibil la viata civila, asigurandu-le ajutorul adecvat si luand masurile necesare.

Posibilitatea de acces la informatie este cheia unei vieti autonome.Mai mult, profesionistii trebuie sa informeze asupra tuturor aspectelor vietii, iar persoanele deficiente trebuie sa aiba posibilitatea de a-si procura informatia ele insele.Daca natura, gravitatea deficientului sau varsta persoanei nu permit reconversia sa personala, chiar in atelier protejat, la domiciliu sau in centre de ajutor pentru munca, ocupatiile cu caracter social sau cultural trebuie sa fie prevazute.

Masuri potrivite trebuie avute in vedere pentru a asigura persoanelor deficiente si in special persoanelor cu deficiente mentale, conditii de viata care sa le asigure dezvoltarea lor normala a vietii psihice(inclusiv cea sexuala).Aceste masuri necesita informatii si educatie sexuala in scoli si institutii.

2 Socializarea in familie

Copilul diferit se adapteaza greu la relatiile interpersonale, de accea parintii trebuie sa joace rolul de tampon, de mediator intre copil si persoanele straine.Uneori parintii pot dramatiza excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei persoane straine, identificand o falsa intentie intr-un gest oricat de neutru.

In alte situatii, ei neaga tot ceea ce copilul observa in jur sau legat de propria deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivand la copil convingerea ca lumea in care traieste este rea.Pe de alta parte, unii parinti refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de deficienta.In acest fel ei ii impiedica pe copii sa inteleaga si sa accepte toate aspectele legate de propria deficienta.

Datorita acestui rol suplimentar de mediator, reactiile parintilor in fata unui copil cu deficienta capata o importanta majora.   

3 Gruparea parintiilor

Parintii reactioneaza prin supraprotectie, acceptare, negare sau respingere.Aceste reactii au determinat gruparea parintilor in urmatoarele categorii:

*parinti echilibrati

*parinti indiferenti

*parinti exagerati

*parinti autoritari(rigizi)

*parinti inconsecventi

Parintii echilibrati

Caracteristica acestei familii consta in realismul cu care membrii ei privesc situatia.Ei ajung rapid in stadiul de acceptare, se maturizeaza si pornesc la actiune.Dupa ce cunosc situatia reala a copilului, ei isi organizeaza viata in asa fel incat sa acorde atentie copilului cu nevoi speciale.

In functie de diagnostic si de prognostic, parintii vor gasi resursele necesare pentru a actiona singuri sau cu ajutorul celorlalti membrii ai familiei pentru a-l ajuta pe "cel mic".

Parintii unui copil cu deficienta indeplinesc teoretic aceasi functie ca si parintii unui copil sanatos.Ei trebuie sa ramana in primul rand parinti.Parintii unui copil surd, paralizat nu au nimic de facut pentru a-l ajuta.Aceasta atitudine apartine parintilor echilibrati care privesc toate problemele cu calm.Acesti parinti joaca un rol important in medierea relatiei dintre copil si mediul exterior.Ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in societate.Un copil cu deficienta, chiar daca este sustinut are probleme legate de comportamentul natural in fata unei persoane straine. In acest caz, parintii joaca un rol de tampon sau de mediator intre doua persoane.Rolul de mediator este usor de indeplinit de catre parintii echilibrati, care abordeaza totul cu calm.

In cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienta are drepturi si obligatii egale.Ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu surorile sale, sa se simta"ca toata lumea".Daca se simte egal in familie, el va ajunge sa se simta egal si in societate.Copilul cu deficienta trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si surorile sale.El nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor, chiar daca are nevoie de o atentie si de o ingrijire suplimentara.In acest context copilul se dezvolta in armonie cu cei din anturajul sau, care-i accepta dificultatile.Familia impune copilului anumite restrictii, incurajeaza activitatile gospodaresti si mai ales pe cele de autoingrijire, stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului.O persoana cu deficienta are nevoie de a fi recunoscuta pentru ceea ce este si asa cum este.Atmosfera familiala va fi calda doar atunci cand fiecare membru isi ocupa locul care ii apartine.

Parintii echilibrati zambesc des, isi incurajeaza copii, fara a folosi critici permanente, pedepse, amenintari.

Copiii acestor parinti vor fi atenti, prietenosi, cooperanti si stabili emotional.

Parintii indiferenti

Acesti parinti reactioneza printr-o hipoprotectie, prin nepasari, lipsa de interes.La o astfel de situatie se poate ajunge prin:-lipsa de afectiune

-suprasolicitarea copilului

-respingere.

Lipsa de afectiune-parintii demonstreza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de ingrijire.Frecvent acesti parinti sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsesc sau il ignora.In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputele dintre parinti.O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale.Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila.El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa.Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec.

Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare.

Suprasolicitarea copilului-apare atunci cand parinti nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia.Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor.Ei considera copilul"ca toata lumea"si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase.In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.

In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.

Respingerea-este o alta modalitate de hipoprotectie.Copilul cu deficienta este mereu comparat si ridiculizat.Parintii se detaseaza emotional fata de copii cu deficienta,dar le asigura o ingrijire corespunzatoare.Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.

Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit, iar parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor.

Parintii exagerati

Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta.Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.

Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor.Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie.Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care il vor face pe copil sa devina nesigur.Acesti parinti vor reusi"marea performanta"de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate.Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fii capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.

Parintii autoritari

Acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica.Acesti parinti isi controleza copiii intr-o maniera dictatoriala.Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari.Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi sau initiative, i se pretinde sa faca numai"ce,cat"si "cum"i se spune.

Un astfel de comportament din partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare.Acest tip de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme.

Parintii inconsecventi

Parintii inconsecventi oscileaza de la indiferenta la tutela.Cel mai adesea este vorba despre parintii instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru o anumita atitudine.Alteori copilul este"pasat"la diferiti membri ai familiei, fiind supus unor metode educative diferite, adesea contradictorii.

Relatia dintre parinti, cadre didactie si copii cu cerinte educative speciale trebuie provita pozitiv, iar pentru acest lucru este nevoie de respectarea unor reguli:

*parintii si copii trebuie sa fie realisti in asteptari.Copilul trebuie implicat in luarea deciziilor si trebuie alese situatiile la care poate sa participe.

*trebuie sa existe un parteneriat cat mai strans intre parintii copiilor cu cerinte educative speciale si cadrele didactice bine pregatite si informate in legatura cu felul in care pot interveni pentru consilierea acestora.

*trebuie sustinut ca nu exista un singur model de parinte si numai prin unirea fortelor parintilor, a cadrelor didactice si a scolii se poate face o mai buna integrare a copiilor cu cerinte educative speciale.

Educatia speciala este o forma a educatiei adoptata si destinata tuturor copiilor cu cerinte educative speciale care nu reusesc singuri sa atinga un nivel de educatie corespunzator varstei si cerintelor societatii pentru un om activ, autonom si independent.