Educatia nonformala - trasaturi caracteristice

Educatia nonformala - trasaturi caracteristice

1. Din punct de vedere etimologic, termenul de educatie nonformala isi are originea in latinescul "nonformalis", preluat cu sensul "in afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate". Nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar intotdeauna cu efecte formativ-educative.

2. Din punct de vedere conceptual, educatia nonformala cuprinde ansamblul activitatilor si al actiunilor care se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, in mod organizat, dar in afara sistemului scolar, constituindu-se ca "o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal". (George Vaideanu, 1988, p. 232)

3. Dezideratele educatiei nonformale sunt in stransa legatura cu realizarea urmatoarelor finalitati:

. sa largeasca si sa completeze orizontul de cultura, imbogatind cunostintele din anumite domenii;

. sa creeze conditii pentru "desavarsirea profesionala sau initierea intr-o noua activitate", (Elena Istrate, 1998, p155);

. sa sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate;

. sa contribuie la recreerea si la destinderea participantilor precum si la petrecerea organizata a timpului liber;

. sa asigure cadrul de exersare si de cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, de manifestare a talentelor;

Raportul dintre educatia nonformala si cea formala este unul de complementaritate, atat sub aspectul continutului, cat si in ceea ce priveste formele si modalitatile de realizare.

4. Trasaturile caracteristice ale educatiei nonformale sunt relevante pentru aceasta forma care asigura legatura dintre instruirea formala si cea informala.

O caracteristica importanta se refera la faptul ca educatia nonformala se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, in afara sistemului scolar, cuprinzand activitati extraclasa/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri scolare, olimpiade, competitii etc.) si activitati de educatie si instruire extrascolare, denumite parascolare si periscolare. Cele parascolare se dezvolta in mediul socio-profesional cum ar fi de exemplu activitatile de perfectionare si de reciclare, de formare civica sau profesionala. Activitatile periscolare evolueaza in mediul socio-cultural ca activitati de autoeducatie si de petrecere organizata a timpului liber in cadrul universitatilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, in muzee sau in cluburile copiilor, in biblioteci publice, in excursii, actiuni social-culturale sau in familie ori prin intermediul massmediei, denumita adesea "scoala paralela". (vezi Ioan Cerghit, 1988, p. 28)

"Educatia nonformala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia (vezi rolul cluburilor, taberelor elevilor/studentilor) sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subiect/educator - obiect/educat la niveluri de flexibilitate complementare in raport cu resursele pedagogice formale." (Sorin Cristea, 2002, p. 119) Coordonatorii acestei forme de educatie isi joaca insa, mai discret rolurile, sunt animatori, moderatori. Educatorului nonformal i se solicita mai multa flexibilitate si entuziasm, adaptabilitate si rapiditate in adoptarea variatelor stiluri de conducere a activitatii, in functie de nevoile si cerintele educatului.

Continutul si obiectivele urmarite sunt prevazute in documente special elaborate ce prezinta o mare flexibilitate, diferentiindu-se in functie de varsta, sex, categorii socioprofesionale, interesul participantilor, aptitudinile si inclinatiile acestora. Sunt cuprinse activitati care corespund intereselor, aptitudinilor si dorintelor participantilor.

O alta trasatura caracteristica este caracterul optional al activitatilor extrascolare, desfasurate intr-o ambianta relaxata, calma si placuta, dispunand de mijloace menite sa atraga publicul de diferite varste. Este o forma facultativa de antrenament intelectual care mentine interesul participantilor printr-o metodologie atractiva. In masura in care raspunde unei cereri de perfectionare profesionala, educatia nonformala presupune in unele cazuri si achitarea unor taxe.

5. Evaluarea activitatilor desfasurate in cadrul educatiei nonformale este "facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale." (Idem) In conditiile extinderii cererilor de pregatire profesionala prin diferite forme de instruire nonformala, exista si situatii in care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.

6. Educatia nonformala este importanta prin urma-toarele avantaje pedagogice:

. este centrata pe cel ce invata, pe procesul de invatare, nu pe cel de predare solicitand in mod diferentiat participantii;

. "demitizeaza functia de predare" si "raspunde adecvat necesitatilor concrete de actiune" (Constantin Cucos, 1996, p. 37)

. dispune de un curriculum la alegere ("cafeteria curriculum"), flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;

. contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati;

. creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, intr-un mod placut, urmarind destinderea si refacerea echilibrului psiho-fizic;

. asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de varsta si pregatirii lor profesionale, punand accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor;

. antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul tehnicostiintific, valorificand oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare etc.;

. este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, in favoarea strategiilor de apreciere formativa, stimulativa, continua;

. raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

7. Limitele educatiei nonformale semnalate in lucrarile de specialitate se refera la faptul ca aceasta forma include uneori programe mult prea flexibile, centrate doar pe obiective pe termen scurt si o prea mare "libertate" metodologica a educatorilor. Trei riscuri pedagogice majore ar inregistra - in conceptia lui Sorin Cristea - acest tip de educatie si anume:

- "promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale;

- avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia functionala dintre subiectul si obiectul educatiei;

- eludarea posibilitatilor de validare sociala reala a rezultatelor in raport cu "diplomele si certificatele" obtinute la nivelul educatiei formale." (2002, p. 120)

8. Expansiunea educatiei nonformale a devenit o problema de interes general in politica educatiei incepand cu anii '60-'70, pe fondul afirmarii preocuparilor de educatie permanenta si recurenta si al extensiei formelor de instruire de-a lungul intregii vietii in formule situate in afara sistemului scolar. Aceasta tendinta este amplificata pe fondul accentuarii "crizei mondiale a educatiei" (vezi Philip Coombs, 1968) ce semnala necesitatea revizuirii curriculumului, realizarea echilibrului intre dezvoltarea economica, cerintele societatii si rezultatele sistemului de invatamant. Plecand de la ideea conform careia scoala nu este singurul loc unde poti invata, iau amploare activitatile desfasurate in afara sistemului formal care veneau in intampinarea dorintei de invatare a publicului larg, servind obiectivelor acestora si asigurand asistenta informationala si practica unor categorii sociale dezavantajate.

Teoria "descolarizarii societatii" (Ivan Illich, 1971) propune "patru retele ale cunoasterii" caracteristice pentru "noile institutii educative" de tip nonformal:

a) o retea de "servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme etc.", care pun la dispozitia publicului diferite "obiecte educative": instrumente, biblioteci, laboratoare, sali de expozitii, sali de spectacol, muzee etc.;

b) o retea de "schimburi de cunostinte" actualizate, bazata pe "o lista de persoane" dispuse si capabile de asemenea activitati;

c) o retea de comunicare sustinuta printr-un orga-nism care "faciliteaza intrunirile intre "semeni" si inregistrarea dorintelor in materie de educatie;

d) o retea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de "servicii educative" oferite chiar la nivelul unui "anuar" (vezi Sorin Cristea, 2002, p. 120 si Fred Mahler, 1977, pp. 56-63; 128-134)

Relatia dintre educatia formala si educatia nonformala este de complementaritale sub raportul continutului, al formelor de organizare si de realizare. Nu trebuie neglijat faptul ca exista si o relatie concurentiala intre cele doua forme de educatie. Tinand cont ca dezvoltarea educatiei nonformale poate oferi sugestii si chiar solutii pentru depasirea prelungitei "crize a scolii", in ultimii ani se vorbeste tot mai mult despre acreditarea activitatilor de educatie nonformala.