Celestin freinet (1896-1966)

CELESTIN FREINET (1896-1966)

Obiective operationale:

• sa explice caracterul inductiv al doctrinei pedagogice a lui C. Freinet;
• sa identifice particularitatile gandirii pedagogice a lui C. Freinet;
• sa ilustreze critice aduse de C. Freinet scolii traditionale;
• sa argumenteze caracterul nociv al manualelor scolare;
• sa defineasca relatia pedagogica profesor-elev in conformitate cu teoria lui C. Freinet;
• sa enumere principalele tehnici propuse de C. Freinet;
• sa descrie rolul profesorului in cadrul pedagogiei Freinet.

C. Freinet a fost un promotor al spiritului Scolii Active. A inceput o critica acerba a scolii publice franceze in ideea de a o supune unui proces de umanizare. Critica sa a vizat influenta negativa a invatamantului traditional asupra dezvoltarii personalitatii elevului. Aceasta critica isi are originea in experienta lui de practician al scolii, confruntat cu problemele unei scoli depasite si obligat sa identifice o alternativa la vechiul sistem educational.

Principalul capat de acuzare este acela ca invatamantul traditional are un caracter scolastic, fiind fundamentat pe principiul autoritatii.

C. Freinet a criticat scoala franceza si pentru ca operase o fractura totala intre scoala si societate. O prima certitudine este aceea ca scoala nu mai pregateste pentru viata, ci izoleaza de viata. Intre cauzele acestei situatii pot fi identificate arhaismul, respectul pentru norme depasite, verbalismul.

Scoala traditionala provoaca alterarea contactelor cu mediul natural si familial si duce la inadaptarea elevului. Scoala reprezinta pentru copil o lume inchisa, total diferita de cea in care el traieste, iar inamicul principal al regenerarii scolii era explicatia in exces, lectia permanenta in care vocea profesorului reprezinta instrumentul major al vietii scolare. Explicatia devine foarte repede vorbarie, iar vorbaria ia foarte repede locul in clasa a ratiunii si actiunii.

Conceptia lui C. Freinet o confirma pe cea a lui J. Piaget, care arata ca arata ca de fiecare data cand copilului i se arata ceva el este impiedicat sa descopere singur acest lucru.

C. Freinet a criticat si excesele intelectualiste care saracesc scoala reducand-o la lectii, teme, manuale. A deplans caracterul pasiv al invatamantului traditional in vare elevii primesc hrana intelectuala fara nici un efort. La toate disciplinele lectia din manual, reluata si comentata de profesor inlocuieste experienta copilului si viziunea sa personala asupra lucrurilor. La baza invatamantului pasiv se afla prezumtia ca profesorul stie sau ar trebui sa stie tot, iar elevul este considerat a nu sti nimic, ceea ce C. Freinet denunta ca fiind principala eroare scolastica.  A criticat caracterul colectiv, uniformizant al invatamantului, care nu permite luarea in considerare a diferentelor individuale ale elevilor si a experientelor diferite ale acestora. Lectia traditionala are dezavantajul de a fi una si aceeasi pentru toti elevii, netinand cont de faptul ca acestia au moduri diferite de a intelege si asimila.

Pasivitatea provine din faptul ca elevul, cu rare exceptii, nu asculta cu toata fiinta sa. Conformandu-se, pentru a evita pedepse, dar urmarindu-si in mod clandestin interesele si nevoile, elevul se vede obligat la ipocrizie si duplicitate care nu pot fi contracarate prin pedepse.

C. Freinet a pornit de la practica, de la ceea ce a vazut in clasa pentru a provoca schimbarea sistemului educational. A adus critici manualului scolar, pe care l-a considerat un mijloc de abrutizare, care serveste programele oficiale, dar rareori este facut pentru copil. Repudiaza manulul scolar pentru ca distruge spiritul critic al elevului, dar dauneaza si profesorului pentru ca il impiedica sa se perfectioneze.

Manualele scolare sunt nocive pentru ca:

- ignora particularitatile locale, mediul de viata al copiilor;

- aduc in clasa o stiinta rece, impersonala si anonima;

- prezinta texte obscure;

- nivelul de abstractizare depaseste posibilitatile elevilor;

- se adreseaza nu omului-copil, ci scolarului ajuns deja o fiinta care nu mai reactioneaza ca un copil, ci ca un scolar.

Incriminarea manualului nu a insemnat dispret fata de carte si atitudine nihilista pentru orice manual. S-a exprimat pentru folosirea manualului ca material documentar printre alte carti.

Critica scolii traditionale a vizat si pericolul de afectare a echilibrului psihic al elevilor, scoala fiind un puternic factor de stres, o sursa de amenintari si pedepse, ce amintesc, adesea, de practicile medievale.

C. Freinet a criticat vechea scoala pentru caracterul nedemocratic. Un regim autoritar in scoala nu poate forma cetateni democrati. Educatia autoritara si conformismul duc la o incapacitate de adaptare la situatii de viata noi si la incapacitatea de adoptare de atitudini responsabile in fata problemelor vietii.

Pedagogia lui C. Freinet si-a propus, nu o reajustarea scolii, ci o transformare a ei. In contextul Educatiei Noi, C. Freinet a avut o serie de aspiratii comune cu alti reprezentanti ai acesteia, precum: E. Claparede, R. Cousinet, A. Ferriere. Ca si acestia, el a plasat copilul in centrul pedagogiei si, pornind de la trebuintele, posibilitatile si interesele lui, a facut din activitatea practica o sursa de cunoastere si a acordat copilului libertatea de manifestare.

Miscarea pedagogica initiata de C. Freinet a purtat numele de Scoala Moderna Franceza. C. Freinet a recunoscut ca datoreaza mult lui O. Decroly si la deviza acestuia "Scoala prin viata si pentru viata" a adaugat "prin munca".

C. Freinet a practicat si el metoda "centrelor de interes" a lui O. Decroly, pe care a numit-o "metoda complexelor de interes"; a folosit, de asemenea si "metoda globala de lectura".

A retinut diferite idei si sugestii formulate de pedagogii Educatiei Noi, pe care le-a adaptat, inventand o serie de procedee didactice practicabile in scolile existente in mediile sarace. Scoala propusa de C. Freinet s-a numit Scoala moderna populara.

Specificul gandirii pedagogice a lui Freinet

Pedagogia nu are ca sursa aplicarea unei conceptii reconstituite in cautarea unor solutii pentru problemele stresante de viata. Doctrina pedagogica a lui C. Freinet are un caracter inductiv pentru ca incepe prin experimentarea modalitatilor didactice si, ulterior, mediteaza asupra succesului sau esecului lor, pentru a le degaja semnificatia.

C. Freinet s-a prezentat ca practicant al scolii, nu ca teoretician. Ca filosof al copilariei, el a inteles ca fiecare copil reprezinta o fiinta unica si irepetabila, ceea ce exclude un invatamant uniformizant. A aratat ca in natura umana exista si trasaturi constante, numite invarianti pedagogici (ceea ce nu variaza si nu poate varia oricare ar fi latitudinea geografica sau poporul caruia ii apartin regulile respective).

Particularitatea pedagogiei lui C. Freinet consta in faptul ca nu este nici doctrina, nici metoda, ci un ansamblu de tehnici ce determina si impulsioneaza post-factum abordarea teoretica. Noutatea consta in inlocuirea metodei scolastice cu metoda naturala in procesul de dobandire a cunostintelor si deprinderilor, fara ca aceasta sa insemne promovarea unui laissez-faire, ci doar inlaturarea inhibitiei elevilor si asigurarea libertatii lor.

Pedagogia lui C. Freinet deschide scoala catre problemele vietii reale si ii trateaza pe copii ca persoane, favorizand socializarea si cooperarea. Conceptia sa se bazeaza pe vitalism si naturalism. La nastere copilul este o fiinta bogata in potential de viata, care nu se poate traduce in realitati favorabile decat daca expansiunii sale nu i se opun obstacole majore. Aceste obstacole pot fi interioare (de origine congenitala sau accidentale) sau exterioare (venind dinspre mediu). C. Freinet nu a ierarhizat aceste obstacole, afirmand ca mediul este determinant, ca si constitutia mai mult sau mai putin armonioasa a fiintei umane. Rezulta de aici ideea concentrarii scolii pe elev.

Pedagogia lui C. Freinet s-a inscris in curentul Educatiei Noi. Ceea ce urmeaza sa fie insusit, sistemul de invatamant, modalitatile de educare, rezulta din necesitatile esentiale ale copiilor si ale societatii, astfel incat scoala sa-i permita copilului implinirea sa. Apare astfel obligatia cunoasterii personalitatii elevului ca baza de elaborare a comportamentului educativ al profesorului, precum si obligatia crearii unui mediu favorabil formarii elevilor.

C. Freinet a inteles ca reconstructia scolii trebuie sa porneasca de la realitatea ca fiecare copil reprezinta o alcatuire unica din care rezulta dreptul lui la cai proprii, adecvate de dezvoltare, dupa ritmuri proprii si in functie de propriile motivatii, in vederea unei realizari maximale a personalitatii sale.

La intrarea in scoala, copilul poarta amprenta propriei sale istorii, a mediului de viata natural, dar si cultural din care provine, a nevoilor, aspiratiilor si posibilitatilor de care dispune. A centra scoala pe elev, inseamna a tine cont de toate aceste elemente de unicitate si globalitate ale elevilor.

Pe aceasta baza, organizeaza o scoala utila fiecarui elev si in felul acesta tuturor elevilor, o scoala menita sa constituie pentru elev un cadru de viata reala. Concilierea dintre scoala si viata este realizata de C. Freinet prin intermediul muncii, activitatii concepute ca o necesitate naturala si deci in masura sa elimine separarea dintre invatarea pe care elevul o realizeaza in mediul sau natural si invatarea realizata in mediul scolar.

Centrarea pe elev atrage dupa sine schimbarea continutului invatamantului astfel incat sa asigure succesul tuturor, schimbarea rolului profesorului si introducerea unei ordini mai complexe, cu un alt tip de disciplina.

Rolul profesorului

C. Freinet a definit intr-o noua modalitate relatia pedagogica profesor-elev. Elevul devine centrul clasei, iar profesorul urmeaza sa se adapteze la trebuintele acestuia, sa ia in considerare inclinatiile lui. Elevului ii revine, astfel, un rol activ in invatare. Arhitectura scolii reflecta conceptia pedagogica si conceptia despre om. Nemaifiind in centru si deasupra, profesorul participa direct la activitatile elevilor si este prezent in mijlocul lor. El este acela care trebuie sa asigure intalnirea factorilor situatiilor educative.

Rolul profesorului este riguros si considerabil in faza de organizare a clasei, astfel incat sa permita fiecarui elev sa lucreze liber. Profesorul se impune numai in punctul de pornire al activitatii. In locul unei relatii bazate pe pe supunere si autoritate, C. Freinet stabileste o relatie bazata pe incredere, intelegere si cooperare.

Profesorul nu mai este un superior care recurge la constrangeri, ci un elev mai mare printre alti elevi, care cauta impreuna cu ei, este in mijlocul lor, ii indruma si ii ajuta. Coborat de la catedra, profesorul este mai prezent si mai imporrtant pentru ca trebuie sa creeze permanent. Rolul profesorului este acela al unui conducator abil si discret, pentru ca el alege tehnici de grup, instrumente de invatare, se ocupa de organizarea clasei; toate aceste lucruri le face in functie de nevoile copilului si ale grupului.

Ideea de munca a ocupat un loc central. Ea a constituit axul principal al activitatii desfasurate in scoala, Scoala Freinet fiind o scoala a muncii. Spre deosebire de alti reprezentanti ai Educatiei Noi, care au pus accentul pe joc, C. Freinet a considerat ca jocul este o punte fragila intre scoala si viata, iar adevaratul liant este munca; aceasta exerseaza si mana, dar trezeste si stimuleaza si inteligenta.

Pentru C. Freinet din munca nu lipsesc nici gandirea, nici sentimentele, nici logica, nici arta. Educatia muncii este mai mult decat o educatie vulgara prin munca manuala. Munca este cadrul natural de invatare si de formare a omului intr-o unitate armonioasa a laturilor intelectuala, afectiva si volitionala.

Munca nu reprezinta scopul educatiei, ci instrumentul ei natural si, ca urmare, cea mai eficace. La copil nu exista nevoia naturala de joc, ci numai nevoia de munca. C. Freinet numeste munca-joc munca adecvata la nevoilor interioare ale elevilor. Astfel munca devine motivata, angajanta, tonica.

Un acord principal al lui C. Freinet a fost edificarea unei pedagogii a comunicarii. Elementul fundamental este libera exprimare a copilului; libera exprimare pedagogica trebuie sa permita fiecarui copil sa-si redea sentimentele, emotiile, impresiile, indoielile.

C. Freinet a remarcat placerea naturala a copilului de a comunica si a considerat ca scoala trebuie sa favorizeze orice tip de comunicare. Este necesar ca in clasa sa se instaureze climatul unei comunicari reale, la care elevii sa participe si altfel decat prin metoda interogativa. Astfel, comunicarea se bazeaza pe exprimarea libera. Clasa C. Freinet se caracterizeaza prin efortul de a pune la indemana elevilor tehnici de facilitare a comunicarii in interiorul si in afara ei. O astfel de tehnica este cea a convorbirii cu care debuteaza activitatea clasei.

O alta constanta este aceea a cooperarii intre elevi, dar si intre elevi si profesor. Toate tehnicile Freinet presupun colaborare, schimb de idei si activitate, adica ceea ce in literatura pedagogica s-a numit viata cooperativa a clasei. Aceasta permite o prima initiere in viata sociala.

Considerand copilul o fiinta sociala, C. Freinet concepe o educatie nu doar pentru individ, ci pentru individ ca membru al unei colectivitati sociale si culturale. Individul este unic, dar totodata este un participant activ in diferite grupuri, are nevoi si interese specifice, dar depinde de educatie pentru a se dezvolta.

Printre tehnicile lui C. Freinet cele mai importante sunt tipografia scolara, corespondenta interscolara, textul liber. C. Freinet a elaborat peste 20 tehnici sau procedee didactice a caror aplicabilitate integrala sau partiala confera caracteristicile scolii sau clasei Freinet. Aceste tehnici permit vietii sa patrunda in scoala, care, la randul ei, participa in mod integral la activitatile din afara scolii.

Teme de reflectie

Prezentati specifiul gandirii pedagogice a lui C. Freinet.

Explicati caracterul inductiv al doctrinei pedagogice a lui C. Freinet.

Definiti relatia pedagogica profesor-elev in conformitate cu teoria pedagogica a lui C. Freinet.

Intrebari

Care este principala critica adusa de C. Freinet scolii traditionale?

Din ce motive repudiaza C. Freinet manualul scolar?

Cum se poate ajunge la concilierea dintre scoala si viata?

Care ar trebui sa fie punctul de plecare in reconstructia scolii?

Care este rolul profesorului in pedagogia Freinet?

Prin ce se caracterizeaza o clasa Freinet?

Intrebari grila

Inamicul principal al regenerarii scolii, il contituie pentru C. Freinet:

a) demonstratia;

b) explicatia in exces;

c) invatarea prin simturi.

Manualele scolare sunt considerate nocive pentru ca:

a) ignora particularitatile locale, mediul de viata al copilului;

b) se adreseaza omului-copil;

c) valorifica spiritul critic al elevului.

Scoala este vazuta de C. Freinet ca:

a) factor de dezvoltare, ce valorifica plenar particularitatile individuale;

b) factor de stres, sursa de amenintari si pedepse;

c) spatiu de desfasurare a unor activitati repetitive.

Scoala propusa de C. Freinet este cunoscuta si sub numele de:

a) comunitate scolara;

b) scoala moderna populara;

c) camin rural al educatiei.

Conceptia pedagogica a lui C. Freinet se bazeaza pe:

a) vitalism si naturalism;

b) naturalism si colectivism;

c) vitalism si realism.

Relatia elev-profesor se bazeaza pe:

a) supunere, autoritate;

b) respect, autoritate;

c) incredere, intelegere, cooperare.

Axul principal al activitatii desfasurate de profesor este constituit de:

a) joc;

b) munca;

c) invatare.

Cele mai importante tehnici propuse C. Freinet sunt:

a) tipografia scolara, corespondenta scolara, serbarea;

b) tipografia scolara, corespondenta interscolara, textul liber;

c) tipografia scolara, corespondenta scolara, munca independenta.

BIBLIOGRAFIE

1.Bartolomeis de, F., Introducere in didactica scolii active, EDP, Buc.,1981.

2. Combon, Jacqueline, Delchet, Richard, Lefevre, Lucien, Antologia pedagogilor francezi contemporani, EDP, Buc., 1977.

3. Cousinet, R., Educatia Noua, EDP, Buc., 1978.

4. DeVries, Rheta, Kohlberg, L., Constructivist Early Education: Overview and Comparison with Other Programs, Washington D.C., NAEYC, 1987.

5. Evans, E., Contemporary Influences in Early Childhood Education, New York, Holt, Rinehart and Winston, 1971.

6. Houssaye, J., Quinze pedagogues. Leur influence aujoud'hui, Paris, Armand Colin, 1994.

7. Huberman, A.M., Cum se produc schimbarile in educatie: Contributie la studiul inovatiei, EDP, Buc., 1978.

9. Mialaret, Gaston, Introducere in pedagogie, EDP, Buc., 1981.

Solutii: 1.b;   2.a; 3.b; 4.b; 5.a; 6.c; 7.b; 8.b.