Forme de preparare si administrare a plantelor medicinale

Forme de preparare si administrare a plantelor medicinale

1. Forme fitoterapeutice de uz intern:

Pulberea se obtine pisand planta intr-un mojar sau macinand-o in rasnita, daca se vrea a obtine o pulbere mai fina. Se administreaza pulbere de plante in locul ceaiului atunci cand nu se doreste sa ajunga in organism, substante din planta ce nu sunt solubile in apa. Pulberea se administreaza de obicei dizolvata in apa, lapte, supa sau alte lichide. Se recomanda sa nu se pastreze aceste pulberi timp indelungat, deoarece substantele aromatice continute se evapora foarte usor [Fischer,

Solutiile extractive apoase sunt cele mai utilizate preparate; apa reprezinta solventul pentru principiile active (solubile in apa) din materia prima vegetala. Ele sunt: infuzia, decoctul si maceratul. Se pot indulci cu zahar (de preferat cu miere, ea insasi fiind un factor terapeutic), exceptandu-se persoanele cu diabet, obezitate, gastrite hiperacide, colite de fermentatie, ulcer. Din toate acestea se prepara, de regula, numai necesarul pentru ore, deoarece se pot produce degradari (procese fermentative, dezvoltare de microorganisme sau chiar pierderea substantelor active) [Mocanu,

Infuzia (ceaiul) este forma cea mai obisnuita de extractie a substantelor active din plantele medicinale si consta in tinerea drogului in apa clocotita timp de minute. Astfel, intr-un vas smaltuit sau de portelan se pun lingurite de planta maruntita (concissa) peste care se toarna un sfert de litru de apa clocotita. Vasul se acopera si se lasa minute, amestecandu-se din cand in cand. Dupa trecerea acestui timp, ceaiul se strecoara si, daca este absolut necesar, se indulceste dupa gust. In cazul diabetului, al unor afectiuni ale stomacului manifestate prin diaree, precum si alte situatii indicate de medic, ceaiul se bea neindulcit sau indulcit cu zaharina. Atunci cand nu se mentioneaza cantitatea de drog, se vor intrebuinta g la ml apa pentru majoritatea plantelor medicinale; g pentru cele care contin mucilagii (flori de tei, frunze si flori de nalba, de podbal etc) si g pentru radacini (ciubotica-cucului, valeriana etc). De retinut ca unele droguri, ca florile de tei, musetel, frunzele de izma, de roinita etc. se prepara numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ (uleiuri volatile) dispare [Grigore si Grigore,

Decoctul (fiertura) este asemanator infuziei, preparat insa din droguri vegetale dure (radacini, rizomi, scoarta, seminte). Pentru acest motiv, dupa tehnica oficinala, se face maceratia de minute, se adauga apoi restul de apa in clocot si se infuzeaza de minute. Dupa alta tehnica, semintele de in macerate se fierb direct la foc minute si minute, pentru radacini, rizomi, scoarta. In ambele cazuri filtrarea se face la cald; imediat ce se ia de la foc sau din baia de apa se stoarce reziduul si se spala cu apa necesara aducerii la volumul initial. Si in acest caz proportiile dintre drog si apa variaza, ele fiind precizate in text la descrierea fiecarei specii. Decoctul se poate conserva la rece, maximum zile [Potlog si Vintan,

Maceratul (plamadeala la rece), cu ajutorul apei este operatia cea mai frecvent utilizata in conditiile casnice si consta din tratarea produsului vegetal cu cantitatea de apa prescrisa; este recomandabil sa se foloseasca apa proaspat fiarta si racita si mentinerea amestecului un timp determinat la temperatura camerei (15⁰-25 ⁰C). Desi de multe ori se recomanda ca timpul de extractie sa fie de minute, totusi se considera ca numai folosirea unui timp de extractie de ore asigura o extractie practic totala a principiului activ; si intr-un caz si in altul se agita din cand in cand. Solutia extractiva se filtreaza, reziduul se spala tot cu apa proaspat fiarta si racita si se completeaza la volumul indicat. Macerarea la rece se utilizeaza in cazul plantelor medicinale ale caror principii active se dizolva in apa la temperatura camerei (15⁰-25⁰C) si se altereaza la temperaturi mai ridicate; se aplica de predilectie la organele speciilor vegetale care contin mucilagii cum sunt frunzele si radacinile de nalba, semintele de in etc [Constantinescu si Hatieganu,

Digestia (plamadeala la cald) este tot o maceratie a plantei cu un dizolvant oarecare. Spre deosebire de maceratie, digestia se face la cald, la temperatura de 40⁰ -60 ⁰C. In acest mod se prepara unele uleiuri medicinale de exemplu cele de sunatoare sau de musetel. Vasul in care se afla drogul maruntit impreuna cu uleiul se aseaza pe o baie de apa clocotita si se fierbe timp de 2-3 ore, amestecand din cand in cand. Uleiul se strecoara si se pastreaza in vase de capacitate mica,la rece [Grigore si Grigore,

Tincturile (esentele). Pentru prepararea tincturii se foloseste planta proaspata sau uscata, cu exceptia valerianei si cerentelului. Este preferabil ca pentru prepararea tincturii sa se intrebuinteze planta proaspata. Se taie bucati, radacina se taie felii, florile se desfac petala cu petala, fructele se strivesc usor. Apoi se pun intr-un vas care se poate inchide ermetic, se acopera planta cu alcool sau cu vin (nu mai tare de 40⁰C), dar se lasa atat loc liber cat sa nu explodeze vasul, datorita presiunii create de caldura. Se lasa vasul la temperatura moderata si se agita zilnic. Se lasa la macerat, conform prescrierilor, doua sau sase saptamani. Dupa aceea se preseaza planta, se strecoara, daca este necesar. Desi tinctura se poate pastra timp indelungat, se recomanda totusi sa se prepare anual tinctura proaspata. Se administreaza sub forma de picaturi, luate cu apa, ceai sau pe zahar. Deoarece in cele mai multe cazuri tinctura se utilizeaza doar ocazional si nu toti stiu sa o prepare corect, se cumpara de la farmacie, unde sigur este preparata dupa toate regulile [Fischer,

Siropurile sunt solutii apoase dense, care contin zahar aproape din greutatea lor. Se folosesc numai pentru uz intern (per os, pe gura). Se prepara din fructe coapte sau alte droguri vegetale cu zahar si apa sau cu sirop simplu de zahar g zahar si ml apa), la rece sau la cald. Siropul poate fi preparat din infuzii si decocturi, carora li se adauga zahar, sau din tincturi si extracte, care se adauga in cantitatile dorite in siropul simplu din zahar. Se conserva in flacoane bine inchise, la racoare [Potlog si Vintan,

Vinurile medicinale se prepara prin macerarea plantelor maruntite, folosindu-se g drog pentru ml vin de buna calitate (natural). Macerarea se face la temperatura camerei. Dupa zile continutul se strecoara. Se lasa in repaus ore, apoi se filtreaza printr-o panza deasa sau prin hartie de filtru. Se adauga daca este cazul, zahar dupa gust si se completeaza cu vin pana la un litru [Grigore si Grigore,

Consumul ca atare. Se recomanda la unele seminte care au continut de mucilagii si care se pot lua ca atare (exemplu seminte de in).

Sucul plantei proaspete. Se obtine prin zdrobirea plantei proaspete.

2. Forme fitoterapeutice de uz extern:

Unguentele sunt preparate de consistenta semisolida, formate dintr-o baza de unguent (vaselina, grasimi hidrogenate, lanolina, ceara, untura etc.) in care se incorporeaza tincturi din plante, extracte (moi sau uscate) sau pulberi de plante. In cazuri speciale se pot incorpora si substante active pure. Unguentele sau alifiile sunt destinate exclusiv uzului extern. In ultimul timp s-au produs diferite baze de unguente din geluri hidrosolubile, care prezinta avantajul ca au o mai mare putere de penetrare a tegumentelor si mucoaselor, nu pateaza lenjeria si sunt usor lavabile. La unguentele clasice folosite in timpul verii (la noi) sau in orice anotimp (in zonele tropicale sau ecuatoriale) se adauga o cantitate mai mare de ceara, parafina sau stearina, pentru a le asigura consistenta crescuta. In cazul in care unguentele au fost preparate pe baza de grasimi vegetale sau animale, conservarea lor este limitata.

Supozitoarele, cu diverse medicamente naturale sau de sinteza, se prepara fie in farmacii, fie in industria de medicamente si se administreaza exclusiv pe cale externa (prin introducere intraanala sau intravaginala).

Uleiurile medicinale reprezinta o forma de macerare a plantelor in ulei comestibil de Floarea-soarelui, arahide sau masline. Durata macerarii este de saptamani. Exista insa si un procedeu mai rapid de preparare a acestora. In acest caz, plantele se umecteaza in prealabil cu alcool concentrat si se tin intr-un vas inchis ore. Se adauga uleiul comestibil, fierbandu-se apoi pe baia de apa timp de ore. Se lasa in repaus zile, dupa care se filtreaza. Se pastreaza in sticle bine inchise, la intuneric si la loc racoros. Astfel se prepara uleiul de Sunatoare, de Musetel, de Coada soricelului sau din alte plante si se folosesc sub forma de pansamente locale pe rani, arsuri, eczeme etc [Bojor si Popescu,

Cataplasmele (prisnitele) sunt preparate care se obtin din planta macinata in amestec cu apa calda pana se formeaza o pasta care se pune intre doua bucati de panza curata si se aplica direct pe piele, in zona in care se manifesta afectiunea [Duta,

Baile cu plante (baile medicinale) constau in imersia generala sau partiala a corpului intr-un vas (cada, albie, lighean, butoi, galeata) cu apa calda, in care s-a turnat cantitatea prescrisa de fiertura sau infuzie de plante. Aceste bai mai pot fi pregatite si in alte feluri: plantele se pun intr-un saculet de panza, care, bine legate la gura, se introduce intr-un vas cu apa, de litri, si se lasa la fiert timp de minute sau chiar mai mult, dupa care lichidul respectiv (inclusiv cel provenit din stoarcerea saculetului), va fi turnat in vasul in care se face baia; sau plantele se fierb (dupa ce au fost maruntite) si apoi sunt varsate in vasul in care se face baia, impreuna cu apa respectiva, sau saculetul cu plante se leaga la robinetul de la baie, peste care curge apa fierbinte pana la umplerea vasului in care se face baia (saculetul va ramane in continuare cufundat in apa cat dureaza baia) [Grigore si Grigore,

Oteturile aromatice sunt o forma farmaceutica veche, obtinuta prin macerarea plantelor aromatice in otet de vin. In acest scop se folosesc 50-100g planta (maruntita) la un litru de otet. Macerarea dureaza zile, dupa care continutul se filtreaza prin presare. Solutia extractiva hidroacetica se foloseste pentru frictiuni locale sau generale. Otetul de trandafir, atat de utilizat in deceniile precedente, reprezinta cea mai cunoscuta forma a acestei grupe de solutii de uz extern [Bojor si Popescu,

Clismele. Se incalzeste o cantitate de ceai (infuzie sau decoct) egala cu capacitatea unei pompite de cauciuc pentru copii. Dupa scaun, se face o toaleta a regiunii anale, apoi se introduce in anus cantitatea de ceai din pompita, aceasta fiind unsa in prealabil, la exterior, cu unguent Hemorzon, procurat de la farmacie. Continutul se resoarbe in aproximativ de minute. Dupa aceea se introduce in anus un supozitor Hemorzon. Este bine ca temperatura ceaiului sa fie putin mai mare decat a corpului.

Inhalatiile reprezinta forma de administrare care se bazeaza pe inspirarea unor vapori de apa cu esente (uleiuri volatile) ce se evapora in timpul fierberii din anumite plante (exemplu: frunze de eucalipt, flori de tei) sau de preparate medicale care se introduc in apa ce fierbe (inhalant); actioneaza asupra cailor respiratorii; usurand expectoratia si calmand mucoasele cailor respiratorii; se face cu inhalatoare speciale sau prin aplicarea unui cornet de hartie (din jurnal) deasupra vasului in care se fierbe apa si se pune planta sau medicamentul respectiv; se foloseste in bronsite si laringite, traheite, astm, emfizem etc.

Gargarismele reprezinta modalitatea de dezinfectare a gurii si faringelui, prin tinerea in gura a unor infuzii sau miscarii ale limbii si tinand capul pe spate, lichidul ajunge si in regiunea amigdalelor. Se recomanda, ca dezinfectante generale, in stomatite, afte, amigdalite, abcese si dureri dentare [Mocanu,

Badijonajele reprezinta o forma de aplicare externa, direct pe o leziune o pielii sau mucoaselor ,a unor substante medicamentoase de sinteza chimica (violet de Gentiana, mercurocrom) sau obtinute din plante (Aftolizolul, preparat din plantele de Trandafir). Cu ajutorul unor tampoane de vata infasurata pe un betisor, creion sau o vergea metalica, bine inmuiate in medicamentul respectiv, se badijoneaza (pensuleaza) leziunile pielii sau ale mucoaselor rani externe, afte bucale, amigdalite purulente) [Bojor si Popescu,