Fistule si chisturi cervicale laterale

Fistule si chisturi cervicale laterale

Etiopatogenie In urma unor imperfectiuni de dezvoltare a arcurilor si santurilor brahiale, rezulta leziuni relativ frecvente, mai ales sub forma de fistule cervicale.

Embrionul inca din prima luna prezinta sub extremitatea cefalica o serie de ridicaturi suprapuse (arcuri branhiale), separate intre ele prin fante (santuri branhiale). Desi exista cinci arcuri branhiale, numai primele trei cu fantele ce le separa participa la producerea fistulelor si chisturilor cervicale laterale.

Primul arc contine mugurii mandibulari si este separat de al doilea arc al carotidei externe prin primul sant branhial. Acest sant corespunde unei linii care pleaca din conductul auditiv extern pe sub unghiul mandibulei spre osul hioid. Partea cervicala a primului sant se inchide prin coalescenta, iar restul ramane permeabil si formeaza trompa lui Eustache si conductul auditiv extern. Persistenta santului se traduce sub forma unei fistule cu deschidere sub unghiul mandibulei.

Fistulele si chisturile derivate din primul sant sunt rare. Clinic apare o fistula si mai rar un chist localizat sub unghiul mandibulei sau ceva mai anterior. Chistul are dimensiuni mici, este alungit, renitent si cu timpul se poate infecta si fistuliza. De retinut ca atat fistulele cat si chisturile primului sant branhial comunica prin traiect fistulos cu conductul auditiv extern. Acest lucru trebuie avut in vedere in timpul tratamentului chirurgical. Traiectul fistulos trebuie extirpat in totalitate, in asa fel incat nervul facial sa nu fie lezat.

Cel de-al doilea arc branhial se alungeste mult spre exterior si acopera ca un opercul urmatoarele arcuri. Santul al doilea corespunde unei linii ce pleaca din foseta faringiana a lui Rosenmuller la marginea anterioara si distala a sternocleidomastoidianului. Inchiderea lui incompleta determina o fistula cu traiect lung din faringe pana aproape de baza gatului. Fistulele si chisturile derivate din al doilea sant branhial sunt de 5-6 ori mai frecvente decat cele din primul sant. Pot fi uni- sau bilaterale si se situeaza pe marginea anterioara a sternocleidomastoidianului in treimea sa inferioara aproape de furculita sternala. Si la acest nivel fistulele sunt mai frecvente decat formatiunile chistice. Orificiul extern al fistulei este adesea de dimensiuni mici, rotund sau ascuns intr-o foseta in cele mai multe cazuri. Prin acest orificiu se elimina intermitent picaturi de lichid clar sau laptos. Tractiunea exercitata pe fistula evidentiaza o coarda fibroasa subtegumentara in conexiune cu hioidul ce se poate palpa pana aproape de unghiul mandibulei, de unde se indreapta spre faringe. La deglutitie intreg traiectul este tractionat de osul hioid. Traiectul fistulos se poate evidentia prin fistulografie cu lipiodol.

Chisturile au o simptomatologie saraca, aparand ca formatiuni tumorale elastice , nereductibile , mobile. In evolutie pot fistuliza sau se pot infecta ducand la supuratie.

Fistulele si chisturile pot fi bine tolerate mai multi ani. In general insa se infecteaza, fapt ce complica ulterior tratamentul chirurgical.

Tratamentul este chirurgical si presupune extirparea intregului traiect fistulos pana la faringe. Avand in vedere lungimea traiectului si evitarea unei incizii longitudinale inestetice, se recomanda doua incizii transversale etajate. Tratamentul chirurgical trebuie executat inainte de a se produce un puseu inflamator. In caz de supuratie se practica incizia si drenajul colectiei, urmand ca interventia radicala sa se efectueze la munim 2-3 luni de la stingerea fenomenelor inflamatorii.