Evolutia cunostintelor despre deficienta de auz

Evolutia cunostintelor despre deficienta de auz

Terminologie

Temenii folositi atat in stiinta, cat si in limbajul obisnuit, pentru a desemna persoanele cu tulburari de auz, sunt : surdo-mut, surdo-vorbitor, deficient de auz, disfunctional auditiv, hipoacuzic, handicapat de auz, asurzit.

La inceput, s-a folosit termenul de surdomut, facandu-se referire la persoanele care si-au pierdut auzul inainte de insusirea limbajului verbal ( pana la 2-3 ani ). Dar ulterior s-a constientizat faptul ca intre surditate si mutenie nu exista o legatura indestructibila. Termenul surdo-vorbitor se refera la deficientul de auz demutizat si la cel asurzit, care a reusit sa-si insuseasca vorbirea pana la pierderea auzului ; hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduri auditive, iar surditatea totala poarta denumirea de cofoza.

Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv, ce poate duce la mutitate, ca o consecinta a surditatii.

De studierea acestui tip de deficienta si de gasirea unor metode si tehnici de recuperare si integrare sociala, compensare, instructie si educatie se ocupa surdopsihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale stiintei defectologice/psihopedagogice. Surdopsihopedagogia, ca stiinta independenta, studiaza particularitatile dezvoltarii psihofizice ale subiectilor cu disfunctionalitate auditiva si mijloacele adecvate compensatorii, instructiv- educative si recuperatorii in vederea formarii personalitatii si a unei bune incadrari socio-profesionale.

Surdopsihopedagogia studiaza si cauzele surditatii, prevenirea factorilor de risc si particularitatile dezvoltarii psihice a persoanelor cu deficiente de auz; constata si explica timpul si gradul surzeniei, in vederea interventiei (timpanoplastie), tehnice (protezare) si compensator-auditive ; elaboreaza principiile incadrarii in sistemul scolar special si general, cat si in societate si in activitatea productiva : studiaza particularitatile vietii si activitatii copilului cu deficienta de auz in familie, in mediul social si evidentiaza importanta factorilor sociali si educativi in formarea personalitatii lui.

Surdopsihopedagogia se poate divide in subramurile urmatoare: istoria surdopedagogiei, surdodidactica, surdometodica, surdopedagogia prescolara si scolara, iar surdopsihologia, in istoria surdopsihologiei, surdopsihologia experimentala, surdopsihologia copilului, surdopsihologia scolara, surdopsihologia generala si a muncii.

Surdopedagogia studiaza si stabileste cauzele si consecintele imediate si indepartate ale pierderii auzului, principiile si metodele generale si speciale de demutizare, in raport cu timpul disfunctiei auditive ( surd, hipoacuzic, asurzit ), metodologia receptiei vorbirii prin labiolectura a emiterii si corectarii vorbirii cu si fara ajutorul aparaturii electroacustice.

Mai mult, a aparut o noua subramura si anume, surdotehnica ce vizeaza descoperirea si confectionarea mijloacelor adecvate de protezare a auzului rezidual.