Cercetarea echilibrului in situatii patologice

Cercetarea echilibrului in situatii patologice

1. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului vestibular

Atingerea unilaterala labirintica - are efecte grave asupra staticii, dand nastere urmatoarelor manifestari:

- senzatie de vertij giratoriu;

- tulburare de echilibru (dezechilibrare, chiar cadere);

- nistagmus (in general orizonto - rotatoriu);

- manifestari neurovegetative (greata, varsaturi).

Atingerea bilaterala si simetrica a labirintelor - poate trece neobservata; o modalitate de a fi recunoscuta, fiind inchiderea  ochilor.

Afectarea analizatorului vestibular este evidentiat prin aparitia celor trei fenomene:

Vertijul este o senzatie eronata de deplasare a corpului bolnavului sau a obiectelor din jur. Senzatia de deplasare este frecvent de tip rotator. Durata vertijului este diferita: uneori apare sub forma de crize paroxistice, alteori se mentine timp indelungat, in functie de factorul determinant. Intensitatea  este extrem de variata: in formele grave, bolnavii sunt imobilizati la pat iar in cele usoare, ei prezinta alterari ale echilibrului static si dinamic manifestat prin nesiguranta si instabilitate, motiv pentru care sunt obligati sa-si caute permanent sprijinul in jur.

Este insotit adeseori de tulburari neurovegetative: anxietate, greturi, varsaturi, transpiratii, paloarea fetei, bradi sau tahicardie, hipotensiune arteriala, tulburari respiratorii etc.

Nistagmusul este o miscare involuntara, ritmica si sincrona a globilor oculari in aceeasi directie. Miscarea are doua secuse: una lenta, tonica, homolaterala afectiunii, de origine vestibulara, si una rapida de origine neelucidata. Sensul nistagmusului se stabileste in functie de secusa rapida, care se observa usor. Directia nistagmusului poate fi: orizontala, verticala sau rotatorie (in sens orar sau antiorar). Exista si nistagmusul disociat, in care ambii ochi "bat" inauntru (nistagmus disociat convergent) sau in afara (nistagmus disociat divergent).

Tulburarile de echilibru static si dinamic constau in devierea corpului prin modificari ale tonusului muscular ce se prezinta sub forma de deviatii tonice lente ale membrelor sau trunchiului in cadrul reflexelor tonice vestibulo - spinale. Toate devierile tonice se fac spre partea afectata.

Inchiderea ochilor accentueaza tulburarile de echilibru de origine vestibulara.

Probe care atesta prezenta tulburarilor de echilibru de origine vestibulara:

Proba "firului cu plumb": pacientul in ortostatism, cu ochii inchisi este asezat in fata unui fir de care atarna o greutate; ea da posibilitatea sesizarii oricaror devieri a corpului sau capului;

Proba Romberg (cap.2);

Proba "bratelor intinse": pacientului asezat pe un scaun, cu bratele intinse orizontal inainte si cu degetele indexe extinse in dreptul degetelor examinatorului, i se solicita inchiderea ochilor; bratele bolnavului vor devia spre partea labirintului lezat;

Proba "indicatiei": pacientului, asezat pe un scaun, i se cere sa execute, separat, cu fiecare brat si index extins, miscari intr-un plan vertical, avand ca reper degetul examinatorului; proba se face initial cu ochii deschisi, iar dupa cateva miscari, pacientul este rugat sa inchida ochii; bratul va devia spre labirintul afectat;

Proba  "mersului in stea": pacientului, cu ochii inchisi, ii este solicitat sa execute cativa pasi inainte si inapoi, pe o linie dreapta; dupa 3-4 repetari, pacientul incepe sa devieze mersul inainte - de partea labirintului lezat, si inapoi - de partea opusa. Marcand cu o creta urmele fiecarei deplasari imaginea obtinuta sugereaza forma unei stele.

In functie de sediul leziunii pe analizatorul vestibular se disting:

Sindromul vestibular de origine periferica

Este urmarea leziunilor de la nivelul labirintului si nervului vestibular.

Factorii declansatori sindromului vestibular periferic, sunt in principal afectiunile urechii interne si ale nervului vestibular: labirintite (gripale), otite, tumori, traumatisme, hemoragii labirintice, intoxicatii medicamentoase (streptomicina, salicilati).

Se caracterizeaza prin prezenta celor trei simptome:

Vertijul este intens, frecvent rotator si insotit de manifestari neurovegetative (greturi, varsaturi etc.). Sensul vertijului este de aceeasi parte cu leziunea. Imobilizarea bolnavului amelioreaza vertijul, in timp ce orice schimbare a pozitiei, il declanseaza sau intensifica.

Nistagmusul orizontal sau orizonto-rotator, bate spre urechea sanatoasa, iar secusa lenta, spre partea labirintului lezat. Poate fi prezent si nistagmusul vertical, doar in cazul in care leziunile labirintice sunt bilaterale.

Tuburarile de echilibru sunt constante, ele fiind testate cu ajutorul probei Romberg (cadere la aceasta proba), probei "bratelor intinse" si cea a "indicatiei". Apare deviere in mers.

Sindromul vestibular de origine centrala

Apare in leziunile nucleilor si cailor vestibulare, avand ca origini: hemoragii de diverse etiologii, boli degenerative, procese vasculare de tip ischemic sau hemoragic etc.

Principalele simptome sunt:

Vertijul este de mica intensitate, asociat frecvent cu o stare anxioasa. Bolnavul se deplaseaza fara sprijin.

Nistagmusul vertical si rotator este caracteristic, dar poate fi si bilateral, cu secuse multidirectionale, amplu si frecvent.

Tulburarile de echilibru nu sunt sistematizate. Pozitia capului nu influenteaza echilibrul.

2. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului proprioceptiv

Lipsa de feedback proprioceptiv determina tulburari de coordonare, echilibru si control al miscarii.

Cel mai reprezentativ exemplu de atingere senzitiva il constituie ataxia locomotorie din tabes, unde pacientul da impresia ca merge pe un sol elastic, nu mai controleaza pozitia membrelor inferioare (picioarele sunt ridicate foarte sus si departate) si nu mai ordoneaza miscarile. In formele accentuate pozitia stand nu este posibila. In urma aplicarii probei Romberg, pacientul oscileaza si cade brusc. Aceste simptome vor fi insotite de scaderea sau pierderea sensibilitatii vibratorii, a celei dureroase profunde si a simtului pozitiei.

La batrani, scaderii sensibilitatii mecanoceptorilor cutanati odata cu varsta, in special a celor de la nivelul piciorului, determina tulburari de echilibru si mers.

3. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului vizual

Atingerea analizatorului vizual face imposibila realizarea orientarii in spatiu si poate conduce la vertij si dezechilibru prin:

-tulburari ale vederii bioculare (convergenta, oculomotricitate);

-tulburari de retractie incorect corectate;

-tulburari de tonus ocular (cefalee).

La varstnici (si nu numai), o cauza majora a dificultatilor de echilibru o reprezinta infirmitatile vizuale.

4. Patologia echilibrului in atingerea cerebelului

In functie de localizarea leziunii pe formatiunile principale cerebeloase, se descriu trei sindroame cerebeloase:

a. arhicerebelos;

b. paleocerebelos;

c. neocerebelos.

Sindromul cerebelos se manifesta prin:

l tulburari in mentinerea echilibrului static si locomotie;

l tulburari ale tonusului muscular;

l tulburari de coordonare a miscarilor fine.

In atingerile cerebeloase apare hipermetria.

a. Sindromul arhicerebelos se caracterizeaza prin tulburari mari de echilibru cu oscilatii ale corpului in sens antero-posterior. Apare in procesele lezionale care intereseaza lobul floculo-nodular.

b. Sindromul paleocerebelos prezinta tulburari ale echilibrului static si mersului, deviere si chiar cadere, asociat deseori cu tremur static al capului sau al intregului corp. Este observat in leziunile vermisului anterior.

c. Sindromul neocerebelos se manifesta prin hipotonie cu pasivitate, incoordonare, ataxie stato-kinetica, disartrie, adiadocokinezie, asinergie si tremuratura intentionala (intereseaza in special coordonarea miscarilor fine).

Apare in leziunea emisferelor cerebeloase sau a formatiunilor invecinate.

Patologia centrilor nervosi este formata din:

-atingerile corticale, determina perturbarea echilibrului si a mersului.

-atingerea extrapiramidala, manifestata prin tremuraturi, rigiditate si akinezie; determina perturbarea staticii si a echilibrului.

5. Patologia echilibrului in atingerea structurilor anatomice

Controlul Cg este dependent de starea biomecanica a sistemului musculo-scheletal si in primul rand a trunchiului si capului, dar si a membrelor superioare si inferioare.

Dintre cele mai frecvente infirmitati ale aparatului locomotor cu impact asupra echilibrului se pot mentiona:

- afectiuni osoase: fracturi, amputatii / proteze, malformatii (sold stramb, picior stramb: equin, talus, var, valg), deviatii ale coloanei;

- afectiuni articulare: procese inflamatorii acute sau cronice (artrite, artroze), leziuni degenerative, luxatii, entorse;

- afectiuni musculare: paralizii musculare, leziuni musculare, contracturi;