Bacilii cu poarta de intrare respiratorie

BACILII CU POARTA DE INTRARE RESPIRATORIE

BACILUL DIFTERIC

Corynebacterium diphtheriae apare sub forma de bacili maciucati,dis­pusi in unghiuri si palisade, ca literele chinezesti, gram-pozitivi la limita cu granule violete dispuse predominant polar pe fondul rosu al bacililor (fig. 11-8). Poate fi izolat pe mediul Löffler (ser de bou coagulat in panta) sau pe medii selective cu telurit de potasiu. Morfologia tipica se observa numai in frotiuri din falsa membrana (vezi mai jos) si din cultura pe mediul Löffler.

Fig. 11-8. Bacili difterici din cultura pe mediul Löffler (X 1 000).

Bacilul difteric se remarca prin rezistenta la uscaciune: in fragmente de falsa membrana sau in secretii nazo-faringiene uscate supravietuieste ca­teva luni.

Determina difteria, o toxiinfectie grava, contagioasa. Poarta de intrare, uzual, este respiratorie.Numai in conditii de mare promiscuitate bacilul difteric infecteaza initial conjunctiva, plagile sau vulva.

Toxina difterica absorbita in tesuturile de la poarta de intrare le necrozeaza. Bacilii se multiplica in tesutul necrotic, unde raman cantonati, iar toxina difuzeaza in organism pe cale sangvina. Pe suprafata leziunii se formeaza un exsudat fibrinos cu aspectul unei false membrane: depozit cenusiu a carui detasare, dificila, lasa o suprafata sangeranda. Falsa membrana are tendinta sa se extinda. Cand cuprinde laringele si traheea, crupul difteric produce asfixie. Ganglionii limfatici si tesuturile cervicale sunt edematiate. Sem­nelor locale li se asociaza fenomene ge­nerale: febra si toxemie. In formele grave pacientii prezinta paralizia valului palatin, paralizii oculare sau cu alte localizari (polinevrita difterica) si leziuni necrotice in miocard (miocardita difterica), rinichi si glandele suprarenale, care pot fi mortale.

Diagnostic. Difteria este atat de grava incat se procedeaza la tratamentul spe­cific pe baza suspiciunii clinice. Examenele de laborator confirma ulterior decizia cli­nica. Bacilii difterici se urmaresc pe frotiuri din falsa membrana si sunt izolati pe mediul Löffler (cultiva in 14-18 ore cu morfologia caracteristica) sau pe medii selective cu telurit de potasiu (cultiva in 24-48 de ore; fig. 11-9.). Uneori izolarea este mai laborioasa si necesita incubarea probei in mediu de imbogatire. Diagnosticul trebuie finalizat prin demonstra­rea toxigenezei tulpinii izolate. Astfel, diagnosticul de laborator al difteriei necesita cca 72 ore minimum.

Fig. 11-9. Colonii de Corynebacterium dyphtheriae pe mediu selectiv cu telurit de potasiu. Coloniile mari apartin tipului gravis, cele mici tipului mitis. Markerul = 1 mm (dupa G.S. Wilson si A. Miles, 1975).

Tratamentul specific se face cu antitoxina difterica. Antibioticoterapia (penicilina sau eritromicina) are rol secundar: omoara ba­cilii, astfel opreste eliberarea toxinei in focar si neutralizeaza pacientul ca sursa de infectie.

Epidemiologie. Sursa de infectie: bolnavul cu difterie si purtatorul sana­tos de bacili difterici. Caile de transmitere: contactul direct, calea aerogena (picaturi Flügge, nuclei de picaturi, pulberi contaminate), obiecte con­taminate. Receptivitatea: generala.

Profilaxia specifica se realizeaza prin vaccinare cu anatoxina difterica. Generalizarea vaccinarii antidifterice in Romania a scazut spectaculos morbiditatea prin aceasta boala.

Purtatorii faringieni de bacili difterici sunt frecventi in zonele ende­mice, dar devin foarte rari in zonele unde difteria este controlata prin vac­cinare generalizata. Carantinarea contactilor si a purtatorilor sanatosi se impune fata de colectivitatile pediatrice.

Contactii de difterie Schick-pozitivi trebuie chimioprofilactizati cu eritromicina si vaccinati.

HAEMOPHILUS INFLUENZAE

Haemophilus influenzae este un mic cocobacil gram-negativ frecvent gazduit in nazo-faringe. Cultiva numai in prezenta factorilor de crestere X si V eliberati din hematii sub actiunea moderata a caldurii (ca in agarul-chocolat). In jurul coloniilor de stafilococi aurii, pe agar-sange, dezvolta colonii mai mari (fenomen de satelitism), datorita suplimentului de factor V furni­zat de stafilococi (fig. 11-10).

Fig. 11-10. Cresterea satelita pe agar - sange a coloniilor de Haemophilus influenzae in vecinatatea coloniilor hemolitice de Staphyhcoccus aureus Markerul = 1 mm. Observati: pe masura ce distanta creste fata de coloniile de S. aureus coloniile de H. influenzae devin tot mai mici.

Inainte de descoperirea virusului gripal a fost considerat, in mod ero­nat, agentul etiologic al gripei (in ital. influenza = gripa). In realitate determina frecvent suprainfectii in cursul gripei si al unor viroze respiratorii: sinuzite, otite medii, bronsite Unele tulpini capsulate (serotipul b) sunt invazive si determina infectii grave: epiglotite acute, septicemii, meningite, artrite O specie strans inrudita, H. aegyptius (bacilul lui Koch-Weeks), determina conjunctivite acute.

Diagnostic Frotiurile din lichidul cefalorahidian, din sputa sau din puroiul sinuzal, otic, articular depisteaza numerosi cocobacili fini, gram-negativi, frecvent polimorfi. Izolarea se face pe agar-chocolat sau alte medii special imbogatite. Este identificat usor prin fenomenul de satelism in jurul coloniilor de S. aureus.

Tratament Antibioticele de electie in tratamentul meningitelor cu H. influenzae sunt ampicilina si cloramfenicolul. In infectiile respiratorii este indicata ampicilina. Exista tulpini rezistente la aceste antibiotice, cazuri in care se recurge la cefalosporine rezistente la β-lactamaze.

Epidemiologie. Pentru serotipul invaziv b, surse de infectie sunt bol­navii si purtatorii sanatosi. Infectia se transmite aerogen, prin picaturi Flügge, si prin suprafete (jucarii, vesela, tacamuri) recent contaminate cu secretii respiratorii. Receptivitatea este mare pentru copii sub varsta de 4 ani; adultii sunt rar receptivi. Infectiile cu restul serotipurilor sunt endemice, iar recep­tivitatea determinata de viroze respiratorii, bronsita cronica etc.

Profilaxie. Exista un bivaccin rezultat din cuplarea polizaharidului capsular al serotipului invaziv de H. influenzae cu anatoxina tetanica. Chimioprofilaxia cu rifampicina este indicata la copiii sub 4 ani contacti ai bolnavilor cu infecti determinate de serotipul invaziv b.

BORDETELLA PERTUSSIS

Aceasta specie, gazduita numai de om, determina tusea convulsiva, o boala contagioasa grava. B. pertussis este un cocobacil fin gram-negativ. La izolarea din organism cultiva numai pe medii complexe, special imboga­tite, cum este mediul Bordet-Gengou pe care formeaza, dupa 2-5 zile de incubare aeroba, la 37 ⁰C colonii mici cu aspectul picaturilor de mercur. Este o bacterie foarte sensibila in mediul extern: in exsudatele tractusului respi­rator la temperatura camerei, supravietuieste doar 1-2 ore.

Tusea convulsiva debuteaza dupa o incubatie de 7-14 zile. Boala evo­lueaza in trei stadii: cataral, convulsiv si de convalescenta, fiecare cu o du­rata de aproximativ 2 saptamani. In stadiul cataral semnele clinice, relativ benigne, sunt necaracteristice (catar respirator, stranut, tuse), dar pacientii sunt foarte contagiosi. Alterarea starii generale si semne alarmante apar in stadiul convulsiv caracterizat prin accese de tuse spasmodica. Accesul de tuse incepe cu un inspir brusc, adanc, insotit de suspin. O serie de 5-10 secuse expiratorii afone, spasmodice, cand aerul nu intra in plamani incat copilul, ramas in expir fortat, se cianozeaza si are senzatia de sufocare. Urmeaza un inspir brusc zgomotos ca un zbierat de magar (de unde si numele popular al bolii: "tuse magareasca'). Accesul este urmat frecvent de varsaturi, uneori de convulsii. Copiii mai mari se vindeca trecand printr-o convalescenta difi­cila. Inainte de 1 an varsta boala este frecvent mortala.

Diagnostic. Sindroame de tuse convulsiva pot determina si unele viru­suri respiratorii, insa fara gravitatea tusei convulsive. B. pertussis poate fi izolata din picaturile Flügge proiectate in cursul accesului de tuse pe supra­fata mediului Bordet-Gengou dintr-o placa tinuta la 5-10 cm de gura pa­cientului. Mai bune rezultate da insamantarea pe acest mediu de cultura a exsudatului nazo-faringian, prelevat pe tampon pernazal. Identificarea tul­pinii izolate se face pe baza caracterelor de cultura, morfo-tinctoriale si prin aglutinare cu seruri anti-B. pertussis

Tratament. Estolatul de eritromicina administrat precoce in cura de minimum 7 zile poate asigura vindecarea. Alti esteri de eritromicina dau re­zultate inconstante. Alte antibiotice utile: ampicilina sau asociatia sulfame-toxazol cu trimetoprim (biseptol).

Epidemiologie Sursa de infectie: bolnavul. Calea de transmitere: aerogena, prin picaturi Flügge. Receptivitatea: generala.

Profilaxie. Trivaccinul anti-diftero-tetano-pertussis imunizeaza eficient. Sugarii, in caz de contact infectant, pot fi protejati prin imunglobuline umane hiperimune anti-pertussis sau eritromicina.