ActualitǍti in tehnicile de manevrare a bolnavului in kinetoterapie

ACTUALITǍTI IN TEHNICILE DE MANEVRARE A BOLNAVULUI IN KINETOTERAPIE

Tehnicile de manevrare cuprind modalitatile de mobilizare si de transport al pacientilor realizate cu ajutorul fortei kinetoterapeutului, cu sau fara ajutorul echipamentului auxiliar, in scopul schimbarii pozitiei, transferului de pe un plan pe altul, transportului pacientului si pentru efectuarea kinetoterapiei.

In momentul actual in lume exista tendinta de a reduce la minim efortul depus de terapeut in vederea manevrarii pacientului prin folosirea echipamentului auxiliar reprezentat de dispozitive simple sau complexe, mecanice sau electrice de manevrare.

Unele institutii medicale sau de ingrijire chiar opteaza pentru reducerea la zero a manevrelor de ridicare a pacientilor de catre terapeuti si personalul auxiliar instituind regula de "zero lift" sau "no lift policy" ridicarea pacientilor si transferul realizandu-se cu ajutorul dispozitivelor mecanice sau electrice(3). Echipamentul folosit pentru ridicare si transfer cuprinde un set de chingi, curele, centuri, hamuri, hamace prevazute cu inchizatori sau carlige cu ajutorul carora  se suspenda de bratul dispozitivului de ridicare.

Pentru transferul pacientului se foloseste o saltea gonflabila prevazuta cu manere pe marginile laterale care este introdusa sub pacient si apoi umflata cu aer sub presiune, fiind apoi manevrata ca o targa.  

Pentru a realiza o manevrare corecta si in siguranta trebuie luate o serie de masuri ce prevad protectia pacientului, a kinetoterapeutului, precum si folosirea adecvata si corespunzatoare a echipamentului auxiliar.

Kinetoterapeutul trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte referitoare la siguranta proprie, a pacientului si a colegilor din echipa :

pozitionarea cat mai aproape de pacient

picioarele indepartate pentru o baza cat mai larga de sustinere, calcaiele pe sol, varfurile in directia de actiune

genunchii flectati, coloana vertebrala mentinuta in pozitie neutra

evitarea miscarilor combinate: flexie si rotatie sau extensie si rotatie

apucarea manerelor dispozitivelor auxiliare cu palma orientata in sus (in supinatie)

in cazuri particulare( pacient bariatric, aparat gipsat, etc.) se poate apela la realizarea manevrelor in echipa de doi sau mai multi terapeuti.

Pacientul trebuie sa fie evaluat complet, informat in legatura cu ceea ce i se va face si cu ceea ce va avea de facut in cazul in care poate coopera si sa-si dea consimtamantul.In acest sens se poate folosi fisa pacientului unde trebuie sa fie trecut rezultatul evaluarii, tehnicile de manevrare folosite, echipamentul auxiliar si membrii echipei.

Evaluarea pacientului inainte de manevrare urmareste urmatoarele aspecte:

varsta, greutatea, inaltimea

afectiunea principala si alte afectiuni coexistente

status psihic: intelegerea, comunicarea, cooperarea

status fizic: independent, partial dependent, dependent

existenta conditiilor agravante care pot influenta manevrarea: durere, afectiuni respiratorii, cardiovasculare, hipotensiune ortostatica, epilepsie, prezenta escarelor, ranilor, edemelor, amputatiilor, protezelor, ortezelor, aparatelor gipsate, redorilor articulare, osteoporoza avansata, pareze, paralizii, parestezii, fragilitate vasculara, obezitate, incontinenta urinara, fecala, colostomie, cicatrici operatorii, tuburi de dren.

imbracamintea si incaltamintea corespunzatoare( talpa aderenta, etc.)

verificarea prin inspectie si palpare a zonelor unde se vor aplica prizele si contraprizele, respectiv echipamentul auxiliar( curele, hamuri, centuri)

Dispozitivele si echipamentul auxiliar trebuie verificate inainte de inceperea manevrarii pacientului  daca sunt integre, daca functioneaza si trebuie puse in pozitia corespunzatoare: blocat/deblocat, inchis/deschis, pornit/oprit, etc.

TEHNICI KINETOLOGICE

1. Tehnici kinetologice de baza

1.1 Tehnici akinetice

1.2 Tehnici kinetice

2. Tehnici de transfer

1. Tehnici kinetologice de baza

Tehnicile care stau la baza realizarii unui program de kinetoterapie se clasifica in doua mari categorii: tehnici akinetice si tehnici kinetice.

Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: imobilizarea (de punere in repaus, de contentie, de corectie); posturarea (corectiva si de facilitare).

Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice statice (contractia izometrica, relaxarea musculara); tehnici kinetice dinamice: active (reflexe si voluntare) si pasive (prin tractiuni, prin asistenta, sub anestezie, autopasiva, pasivo-activa, prin manipulare).

In afara de aceste tehnici de baza, exista tehnici speciale sau tehnici combinate, cum ar fi: tehnici de stretching, tehnici de transfer, tehnici de facilitare neuromusculara.

1.1. Tehnici akinetice

Tehnicile akinetice au doua caracteristici de baza: absenta contractiilor musculare voluntare; nu determina miscarea segmentului.

a. Imobilizarea

Imobilizarea se caracterizeaza prin mentinerea si fixarea artificiala, pentru anumite perioade de timp, a corpului in intregime sau doar a unui segment intr-o pozitie determinata, cu sau fara ajutorul unor instalatii sau aparate.

Imobilizarea suspenda, in primul rand, miscarea articulara, ca si contractia dinamica voluntara, dar permite efectuarea contractiilor izometrice a muschilor din jurul articulatiilor respective.

Imobilizarea poate fi totala, daca antreneaza intregul corp, sau poate fi regionala, segmentara, locala, daca implica parti ale corpului.

Imobilizarea totala are ca scop obtinerea repausului general in: politraumatisme, arsuri intinse, boli cardio-vasculare grave, paralizii etc.

Imobilizarile regionale, segmentare sau locale realizeaza imobilizarea completa a unor parti ale corpului, concomitent cu pastrarea libertatii de miscare a restului organismului. In functie de scopul urmarit, pot fi:

- imobilizare de punere in repaus - indicate in: traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice, procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum si alte procese ce determina algii intense de mobilizare. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv si se realizeaza pe pat, pe suporturi speciale, in esarfe, orteze etc.

- imobilizare de contentie - consta in mentinerea "cap la cap" a suprafetelor articulare sau a fragmentelor osoase; blocheaza un segment sau o parte dintr-un segment intr-un sistem de fixatie externa (aparat gipsat, atela, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.). Tehnica este utilizata pentru consolidarea fracturilor, in luxatii, artrite specifice, discopatii etc.

- imobilizare de corecte consta in mentnerea pentru anumite perioade de timp a unor pozitii corecte, corective sau hipercorective in vederea corectarii unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi (genu flexum, recurbatum etc. posttraumatic, paralitic, degenerativ etc.) deviatiiale coloanei vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze etc.).

Imobilizarea de corectie se realizeaza cu aceleasi sisteme ca si cea de contentie.

Nupot fi corectate decat posturile defectuoase, care  tinde tesuturi moi(capsula, tendon, muschi etc.). Doar cand osul este in crestere, anumite tipuri de imobilizare pot influenta forma sa. Imobilizarile de contentie si corectie urmeaza in general unor manevre si tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice (tractiuni, manipulari, miscari pasive sub anestezie etc.).

b. Posturarea

Posturarile corective sunt cele mai utilizate in kinetologia terapeutica sau de recuperare. In multe cazuri se recomanda preventiv in boli a caror evolutie este previzibila, determinand mari disfunctionalitati (de exemplu spondilita ankilopoietica). Din patologie amintim cateva afectiuni in care posturarea reprezinta o tehnica de baza a kinetoterapiei: reumatismul inflamator cronic si in general artritele, indiferent de etiologie, coxartroza, lombosacralgia cronica de cauza mecanica, paraliziile de cauza centrala sau periferica, deviatiile de coloana sau ale altor segmente etc.

Posturarile corective se adreseaza doar partilor moi, al caror tesut conjunctiv poate fi influentat. Corectarea devierilor osoase nu este posibila decat la copii si adolescenti in crestere. Uneori se recomanda ca postura (mai ales cea libera) sa fie adoptata dupa o incalzire prealabila a respectivei zone sau, eventual, sa fie aplicata in apa calda.

Un mare interes in recuperarea functionala il reprezinta posturile seriate care se fixeaza cu orteze amovibile, pe masura ce se castiga din deficitul de corectat. Se considera ca noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi - imobilizari in diverse aparate, in scop corectiv sau de pastrare a amplitudinilor de miscare castigate prin kinetoterapia din timpul zilei.

Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:

- libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini impuse pacientului si adoptate voluntar de acesta, pentru corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor articulare. Sunt indicate, mai ales, in hipertonii reversibile. Posturarile autocorective folosesc greutatea unui segment sau a intregului corp, realizand posturari segmentare, mentinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia.

- liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual;

- fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor aparate sau instalatii. Acestea restabilesc mobilitatea articulara utilizand greutati (incarcaturi): directe (saculeti de nisip, suluri, perne) plasate proximal sau distal de articulatia mobilizata; indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeti.

Aceste posturari solicita intens articulatia, de aceea se folosesc mai ales pentru articulatiile mari - genunchi si sold, pentru celelalte putand fi chiar nefaste. Mentinerea nu depaseste 15-20 de minute.

Posturari de facilitare: Posturarile induc efecte de facilitare asupra organelor interne. In vederea facilitarii unui proces fiziologic perturbat de boala, pozitionarea corpului intr-o anumita postura poate reprezenta un tratament de mare valoare.

Posturarile cu efect asupra aparatului cardiovascular:

- Antideclive (proclive) faciliteaza circulatia de intoarcere venoasa si limfatica la nivelul

extremitatilor si au rol profilactic sau curativ in edemele de staza.

- Declive (antigravitationale) faciliteaza circulatia arteriala in capilare si se obtin prin mentinerea extremitatilor in sens gravitational.

Posturarile cu efect asupra aparatului respirator:

- Profilactice - previn instalarea unor afectiuni pulmonare secundare scaderii ventilatiei bazelor pulmonare si zonelor hilare.

- Terapeutice, de drenaj bronsic - favorizeaza eliminarea secretiilor bronsice din lobii si

segmentele pulmonare afectate in caz de: bronsite cronice, bronsiectazii, abces pulmonar etc. Asocierea percutiilor toracice si a masajului vibrator creste eficienta drenajului bronsic.

Posturari de drenaj biliar

1.2 Tehnici kinetice

Tehnicile kinetice statice se caracterizeaza prin modificarea tonusului muscular fara sa determine miscarea segmentului.

A. Contractia izometrica reprezinta o contractie musculara in care lungimea fibrei musculare ramane constanta, in timp ce tensiunea musculara atinge valori maxime, prin activarea tuturor unitatilor motorii ale grupului muscular respectiv. Contractia izometrica se realizeaza fara deplasarea segmentelor, contra unei rezistente egale cu forta maxima a muschiului respectiv sau cand se lucreaza contra unei greutati mai mari decat forta subiectului, dar imobile. In realitate, se produce o microdeplasare, neglijabila, intre momentul cresterii tensiunii musculare si cel al relaxarii.

B. Relaxarea musculara: se realizeaza cand tensiunea de contractie a muschiului respectiv scade, muschiul se decontractureaza. Relaxarea poate fi considerata ca o atenuare a tensiunii de orice natura (nervoasa, psihica, somatica) cu schimbarea centrului de atentie, de concentrare sau de efort.

Relaxarea reprezinta un proces psihosomatic, pentru ca se adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara crescuta, cat si starii psihice tensionate, vizand o reglare tonico-emotionala optimala.

Relaxarea musculara poate fi:

- generala - proces in legatura cu relaxarea psihica

- locala - se refera la un grup muscular

Relaxarea ca tehnica kinetica statica se refera la relaxarea locala.

Tehnicile kinetice dinamice se realizeaza cu sau fara contractie musculara - ceea ce transeaza de la inceput diferenta dintre tehnicile active si cele pasive.

Miscarea activa: reflexa; voluntara

Mobilizarea activa se caracterizeaza prin implicarea contractiei musculare proprii segmentului ce se mobilizeaza.

A. Miscarea activa reflexa este realizata de contractii musculare reflexe, necontrolate si

necomandate voluntar de pacient; miscarile apar ca raspuns la un stimul senzitivo-senzorial in cadrul arcurilor reflexe motorii. Contractia reflexa se poate produce prin reflexe medulare si supramedulare.

B. Miscarea activa voluntara - caracteristica acestei tehnici este miscarea voluntara, comandata, ce se realizeaza prin contractie musculara si consum energetic. In miscarea voluntara contractia este izotonica, dinamica, muschiul modificandu-si lungimea prin apropierea sau departarea capetelor de insertie

Obiectivele urmarite prin mobilizarea activa voluntara, sunt: cresterea sau mentinerea amplitudinii miscarii unei articulatii; cresterea sau mentinerea fortei musculare; recapatarea sau dezvoltarea coordonarii neuromusculare;

Modalitatile tehnice de mobilizare activa voluntara sunt urmatoarele:

Mobilizarea libera (activa pura) - miscarea este executata fara nici o interventie facilitatoare sau opozanta exterioara, in afara, eventual, a gravitatiei.

Mobilizarea activa asistata - miscarea este ajutata de forte externe reprezentate de: gravitatie, kinetoterapeut, montaje cu scripeti etc., fara ca acestea sa se substituie fortei musculare mobilizatoare.

Miscarea este denumita activo-pasiva atunci cand pacientul initiaza activ miscarea, insa nu o poate efectua pe toata amplitudinea, motiv pentru care este necesara interventia unui ajutor spre finalul miscarii.

Denumim miscare pasivo-activa in cazul in care pacientul nu poate initia activ miscarea, dar odata ce este ajutat in prima parte a miscarii, executa liber restul amplitudinii de miscare. Se utilizeaza:

- cand forta musculara este insuficienta pentru a mobiliza segmentul contra gravitatiei;

- cand miscarea activa libera se produce pe directii deviate, datorita rotatiei capetelor osoase articulare sau suferintelor neurologice, care perturba comanda sau transmiterea motorie;

Mobilizarea activa cu rezistenta - in acest caz forta exterioara se opune partial fortei mobilizatoare proprii.

Tehnica mobilizarii active cu rezistenta are ca obiectiv principal cresterea fortei si / sau rezistentei musculare. In miscarea voluntara muschii actioneaza ca agonisti, antagonisti, sinergisti si fixatori.

Agonistii sunt muschii care initiaza si produc miscarea, motiv pentru care se mai numesc "motorul primar".

Antagonistii se opun miscarii produse de agonisti; au deci rol frenator, reprezentand frana elastica musculara, care intervine de obicei inaintea celei ligamentare sau osoase. Muschii agonisti si antagonisti actioneaza totdeauna simultan, insa rolul lor este opus:

- cand agonistii lucreaza, tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea antagonistilor, care controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii, prin reglarea vitezei, amplitudinii si directiei;

- cand tensiunea antagonistilor creste, miscarea initiala produsa de agonisti inceteaza.

Astfel, prin jocul reciproc, echilibrat, dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa coordonata. Agonistii si antagonistii desemneaza o miscare concreta, dar actiunea lor se poate inversa in functie de grupul muscular considerat.

Contractia izotonica este o contractie dinamica prin care se produce modificarea lungimii

muschiului determinand miscarea articulara. Pe tot parcursul miscarii, deci al contractiei izotonice, tensiunea de contractie ramane aceeasi.

Modificarea lungimii muschiului se poate face in 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale, deci prin scurtare (contractie dinamica concentrica) si prin indepartarea capetelor de insertie, deci prin alungire, (contractie musculara excentrica).

Miscarea dinamica (izotonica) cu rezistenta este cel mai utilizat tip de efort muscular pentru cresterea fortei si obtinerea hipertrofiei musculare.

Miscarile active cu rezistenta pot fi realizate in:

- cursa interna, sau interiorul segmentului de contractie - cand agonistii lucreaza intre punctele de insertie normala;

- cursa externa, sau exteriorul segmentului de contractie - cand agonistii lucreaza dincolo de punctele de insertie normala, in segmentul de contractie pentru antagonisti.

- cursa medie, cand agonistii au o lungime medie, situata la jumatatea amplitudinii maxime, pentru o miscare data.

Contractia izotonica poate fi:

a.Concentrica - cand agonistii inving rezistenta externa; muschiul se contracta pentru a invinge o rezistenta din afara, se scurteaza apropiindu-si atat capetele de insertie, cat si segmentele osoase asupra carora actioneaza. Acest fel de contractie scurteaza muschiul dezvoltandu-i tonusul si forta.

Contractiile concentrice se executa in:

- interiorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva este initiata din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri articulare pozitive, se desfasoara in sens fiziologic (muschiul se scurteaza reusind sa invinga rezistenta) si se opreste la amplitudini mai mari sau la sfarsitul cursei.

- exteriorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri articulare ale miscarii opuse, numite unghiuri negative, se desfasoara in sens fiziologic si se opreste la unghiuri articulare negative mai mici sau la punctul zero anatomic.

b. Excentrica - se realizeaza cand agonistii, desi se contracta, sunt invinsi de rezistenta externa.

Contractia excentrica se realizeaza atunci cand muschiul fiind contractat si scurtat cedeaza treptat unei forte care-l intinde si-i indeparteaza atat capetele de insertie, cat si segmentele osoase asupra carora lucreaza muschiul respectiv. Prin actiunea ei dezvolta elasticitatea si rezistenta muschiului.

Contractiile excentrice se executa in:

- interiorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri pozitive se desfasoara in sens opus celui fiziologic (rezistenta externa invinge muschiul, care se alungeste treptat) si se opreste la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic.

- exteriorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri negative, se desfasoara in sens opus celui fiziologic si se opreste la unghiuri negative mai mari.

c. Pliometrica - capetele musculare se indeparteaza, dupa care se apropie intr-un timp foarte scurt.

Pliometria presupune solicitarea unui muschi mai intai printr-o faza excentrica, lasand apoi sa se desfasoara faza concentrica ce urmeaza in mod natural. In contractiile pliometrice se utilizeaza ceea ce fiziologii denumesc "ciclul intindere - scurtare" ("the strech-shortening cycle").

Contractia pliometrica poate fi considerata ca fiind constituita din 3 elemente:

- faza excentrica;

- un scurt moment de izometrie;

- faza concentrica.

Contractia pliometrica reprezinta cea mai frecventa forma de contractii in activitatea sportiva; intervine in sarituri, alergare, flotari etc.

Contractia izokinetica este contractie dinamica, in care viteza miscarii este reglata in asa fel incat rezistenta aplicata miscarii este in raport cu forta aplicata pentru fiecare moment din amplitudinea unei

miscari. Pentru o corecta izokinezie trebuie ca rezistenta sa varieze in functie de lungimea muschiului, pentru a se solicita aceeasi forta. Se realizeaza cu aparate speciale numite dinamometre.

Variantele tehnice de realizare a miscarii active contra unei rezistente sunt urmatoarele: Rezistenta prin scripete cu greutati / segmente mari de membre superioare si inferioare; Rezistenta prin greutati (metode de crestere a fortei muschilor De Lorme); Rezistenta prin arcuri sau materiale elastice (gimnastica sportiva); Rezistenta prin materiale maleabile ex: lut, chit, plastelina - utilizate in recuperarea mainii si a degetelor; Rezistenta prin apa; Rezistenta realizata de kinetoterapeut; Rezistenta executata de pacient (contrarezistenta) - cu membrul sanatos sau utilizand propria greutate a corpului..

Miscarea pasiva se face cu ajutorul unei forte exterioare, subiectul nu efectueaza travaliu muscular.

Mobilizarea pasiva se utilizeaza in kinetologia terapeutica si de recuperare.

Modalitati tehnice de realizare ale miscarii pasive:

A.Tractiunile - consta in intinderi ale partilor moi ale aparatului locomotor; se fac in axul

segmentului sau articulatiei, putandu-se executa manual sau prin diverse instalatii.

Tractiunile continue (extensii continue) se executa cu instalatii, cu contragreutati, arcuri, scripeti, plan inclinat etc. Sunt utilizate mai ales in serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasari ale capetelor articulare, iar in serviciile de recuperare, pentru cercetari ale articulatiilor blocate si deviate in flexie, extensie etc. Un efect important al acestor tractiuni este obtinerea decoaptarii articulare determinate de contractura musculara puternica. Presiunea crescuta intraarticular este generatoare de durere. Instalarea unei tractiuni continue reduce durerea, intinde muschii,  decontractandu-i.Aplicarea tractiunii continue se face fie prin brose transosoase, fie prin benzi adezive la piele, fie prin corsete de fixatie, mansoane, ghete etc. Aceste ultime modalitati sunt metodele obisnuite in serviciile de recuperare medicala.

Tractiunile discontinue se pot executa atat cu mana - de catre kinetoterapeut, cat si cu ajutorul unor instalatii, intocmai ca cele continue.

Se indica in: articulatii cu redori ce nu ating pozitia anatomica; articulatii dureroase cu contractura musculara; discopatii - tractiuni vertebrale; procese inflamatorii articulare - se realizeaza tractiuni cu forta moderata, care au si rolul de a decoapta.

Tractiunile - fixatii alternante sunt mai mult o varianta a tehnicii de posturare exteroceptiva, dar se mentin pe perioade mai lungi. Tehnica se aseamana si cu ortezele progresive pentru corectia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi de tesuturi moi.Tractiunea nu se executa in ax, ci oblic, pe segmentele adiacente articulatiei.

B. Mobilizarea fortata sub anestezie este o tehnica executata in general de catre specialistul ortoped. Prin anestezie generala se realizeaza o buna rezolutie musculara, care permite, fara opozitie, fortarea redorilor articulare, cu ruperea aderentelor din partile moi.Aceasta tehnica se executa in etape succesive, la un interval de cateva zile, fiecare etapa fiind urmata de fixarea unei atele gipsate pentru mentinerea nivelului de amplitudine castigat.

C. Mobilizarea pasiva pura asistata este cea mai obisnuita tehnica de mobilizare pasiva executata de mainile kinetoterapeutului, in timp ce pacientul isi relaxeaza voluntar musculatura. Kinetoterapeutul initiaza, conduce si incheie miscarea cu presiuni sau tensiuni lente, dar insistente, pentru a ajunge la limitele reale ale mobilitatii. Miscarile pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decat miscarile active.

In realizarea acestei tehnici trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:

a) Pozitia pacientului este importanta atat pentru a permite confortul si relaxarea sa, cat si pentru o cat mai buna abordare a segmentului de mobilizat. Pacientul este pozitionat in decubit dorsal, decubit ventral sau asezat. Pozitia kinetoterapeutului se schimba in functie de articulatie, pentru a nu fi modificata cea a bolnavului, dar trebuie sa fie comoda, neobositoare, pentru a permite un maximum de tehnicitate si

eficienta.

b) Prizele si contraprizele - respectiv pozitia mainii pe segmentul care va fi mobilizat si pozitia celeilalte maini care va fixa segmentul imediat proximal acestuia. Priza in general este distantata de articulatia de mobilizat, pentru a crea un brat de parghie mai lung. Exista si exceptii: in redorile postfractura se utilizeaza prize scurte, apropiate de articulatia respectiva, pentru a nu solicita focarul de consolidare; in redorile de origine articulara se utilizeaza brate mari ale parghiei, prin plasarea cat mai distala a prizei, permitand realizarea unei mobilizari eficiente, fara efort.

Contrapriza este facuta cat mai aproape de articulatia de mobilizat, pentru o mai buna fixare. In cazul sprijinului pe un plan dur al segmentului proximal, contrapriza poate fi abandonata sau facuta doar partial. Deoarece segmentul care urmeaza sa fie mobilizat trebuie perfect relaxat si suspendat, priza cere destula forta din partea kinetoterapeutului, mai ales pentru trunchi si segmentele grele. De aceea se recomanda suspendarea in chingi a segmentului in timpul executarii mobilizarii pasive.

Forta si ritmul de mobilizare

. Forta aplicata de catre kinetoterapeut la nivelul maxim de amplitudine este de obicei dozata in functie de aparitia durerii, dar si de experienta acestuia in cazurile unor pacienti cu praguri la durere fie prea inalte, fie prea coborate.

. Viteza imprimata miscarii este in functie de scopul urmarit: miscarea lenta si insistenta scade tonusul muscular, pe cand miscarea rapida creste acest tonus.

. Ritmul miscarii poate fi simplu, pendular (in 2, sau in 4 timpi), la capetele cursei mentinandu-se intinderea.

. Durata unei miscari este de aproximativ 1-2 secunde, iar mentinerea intinderii la capatul excursiei, de 10-15 secunde.

O sedinta de mobilizare pasiva a unei articulatii dureaza in functie de articulatie (la cele mari maxim 10 minute), si in functie de suportabilitatea bolnavului. Sedinta se repeta de 2-3 ori pe zi. Este indicat ca, inainte de inceperea mobilizarii pasive, regiunea de mobilizat sa fie pregatita prin caldura, masaj, electroterapie antialgica, eventual prin infiltratii locale. De asemenea, in timpul executarii miscarilor pasive poate fi continuata aplicarea de caldura si, din cand in cand, oprita miscarea pentru un masaj de 1-2 minute. Cand apar reactii locale: durere, contractura, pierdere de amplitudine sau generale:

febra, stare de enervare sau oboseala, pauza dintre sedinte va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru cateva zile.

D. Mobilizarea pasiva mecanica - utilizeaza diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kineteck - adaptate pentru fiecare articulatie si tip de miscare in parte.

Aceste aparate permit miscarea autopasiva, sau realizeaza miscarea prin motorase electrice sau prin manevrarea de catre kinetoterapeut.

E. Mobilizarea autopasiva - prezinta mobilizarea unui segment cu ajutorul altei parti a corpului, direct sau prin intermediul unor instalatii (de obicei scripeti). Aceasta autoasistenta este o buna metoda de

aplicat de catre bolnav la domiciliu sau in intervalele dintre sedintele de kinetoterapie organizate la sala.

Exemplu de mobilizari autopasive:

- prin presiunea corpului - (sau a unui segment al corpului) - de exemplu: in cazul unui picior equin, prin apasarea cu greutatea corpului pe piciorul posterior etc.

- prin actiunea membrului sanatos - de exemplu: intr-o hemiplegie, pacientul, cu mana sanatoasa, va mobiliza membrul superior si mana paralizata;

- prin intermediul unei instalatii "coarda-scripete" - de exemplu: mobilizarea bratului in redori de umar cu mana opusa, care trage de o coarda prevazuta cu o chinga de prins bratul si trecuta peste un scripete;

- prin intermediul unei instalatii de mecanoterapie mobilizata prin manivela sau roata de catre insusi pacient.

F. Mobilizarea pasivo-activa, denumita si "mobilizare pasiva asistata activ" de bolnav, pentru a o diferentia de "mobilizarea activa ajutata", sau pe scurt, "mobilizarea activo-pasiva", prezentata in cadrul mobilizarii active. Metoda este utilizata pentru reeducarea fortei musculare, ca si pentru reeducarea unui muschi transplantat, in vederea perfectionarii noului rol pe care il va detine in lantul kinetic. In cazul unei

forte musculare de valoare sub 2, cand muschiul se contracta fara sa poata deplasa segmentul, eventual doar in afara gravitatiei, mobilizarea pasivo-activa se indica pentru a ajuta efectuarea unei miscari sau a intregii amplitudini de miscare, conservand capacitatea de contractie pentru un numar mai mare de repetitii.

G. Manipularea, in principiu, este o forma pasiva de mobilizare, dar prin particularitatile de manevrare, de tehnica, este considerata ca facand parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologice speciale.

2. Tehnici de transfer

Transferul este procedeul prin care pacientul i se modifica pozitia in spatiu sau se muta de pe o suprafata pe alta. In sens mai larg notiunea include toate secventele de miscare ce se impun atat inainte cat si dupa realizarea transferului propriu-zis: pretransferul; mobilizarea in pat; pozitionarea in scaunul rulant (postransferul).

Clasificarea tipurilor de transfer se face in functie de posibilitatea si capacitatea

pacientului de a participa la actiune, de la dependent (in care practic pacientul nu participa la transfer) pana la independent (in care terapeutul doar supravegheaza si observa transferul) si de etapa de evolutie a bolii.

Exista trei tipuri de tehnici pentru transfer in functie de capacitatea pacientului de a participa la actiune:

a. Transferurile independente in cazul realizarii lor de catre pacient, singur dupa indicatiile prescrise si dupa o perioada de antrenament.

b. Transferurile asistate de una sau doua persoane care ajuta (intr-un mod anume) ca pacientul sa se ridice din pat si sa se aseze in scaunul rulant sau de aici pe alte suprafete (ex. cada de baie, saltea, etc.)

c. Transferurile prin liftare sau cu scripeti. Se utilizeaza instalatii mai simple sau mai complexe pentru ridicarea pacientilor si reasezarea lor. Astfel de transferuri sunt pentru pacientii care nu au nici un fel de participare la transfer, invaliditatea lor fiind totala. Astfel de transferuri se realizeaza in sectiile de hidroterapie cand pacientul este liftat si apoi lasat in bazin sau cada de kinetoterapie.

Tehnicile de transfer descrise isi propun sa fundamenteze cateva principii de baza, urmand ca fiecare kinetoterapeut sa-si adapteze tehnica la nevoile specifice ale bolnavului pe care il trateaza.

Cele mai comune tehnici de transfer sunt: pivot ortostatic (transfer prin pivotare din pozitie ortostatica), transfer cu ajutorul scandurii de alunecare (scandurii de transfer); pivot flectat (transfer prin pivotare cu genunchii flectati); transfer dependent de 2 persoane.

Alegerea uneia sau alteia din tehnicile de transfer va urmarii realizarea transferului in conditii de maxima securitate atat pentru pacient cat si pentru terapeut.

Transferul pacientilor asistat/independent

Acesta poate fi: din scaun rulant in pat si invers; din scaun rulant pe masa, salteaua de tratament in sala de kinetoterapie; din scaun pe toaleta/vana; in bazinul trefla; in bazine de reeducare a mersului; pe cadru de mers; la barele de mers; pe carje de diferite tipuri.

Criteriile de selectie a tipului de transfer sunt urmatoarele: cunoasterea limitelor fizice ale bolnavului; cunoasterea capacitatilor de comunicare si de intelegere a instructiunilor pe care pacientul trebuie sa le urmeze in cursul transferului; cunoasterea de catre terapeut a miscarilor corecte si a tehnicilor de lifting.

Principii de utilizare a unei mecanici corecte a corpului pentru kinetoterapeut in timpul transferului: stai cat mai aproape de pacient; stai fata in fata in fata cu pacientul; indoaie genunchii, foloseste MI nu spatele!; tine coloana vertebrala intr-o pozitie neutra (nu flecta sau arcui coloana vertebrala)!; mentine o baza larga de sprijin, calcaiele se mentin tot timpul pe sol; nu ridica mai mult decat poti, solicita ajutorul cuiva; nu combina miscarile, evita rotatia in acelasi timp cu inclinarea inainte sau inapoi.

a. Pregatiri in vederea transferului

Inainte de a incepe transferul se va tine cont de urmatoarele: ce contraindicatii de miscare are pacientul; daca transferul se poate realiza de catre o singura persoana sau este nevoie de ajutor; daca echipamentul din/sau in care pacientul urmeaza sa fie transferat este in stare de functionare si in pozitie blocata; care este inaltimea patului/supafetei pe care se va transfera in raport cu inaltimea scaunului rulant si daca inaltimea poate fi reglata.

Pregatirile in vederea transferului vor cuprinde: pozitionarea scaunului rulant (fata de suprafata pe care se gaseste pacientul) si pregatirea lui (blocarea, indepartarea suportului pentru brate, picioare, etc.); mobilizarea pacientului in pat ce cuprinde rostogolirea (rularea pe o parte) si trecerea in asezat la marginea patului. Pozitionarea corporala corecta a pacientului inainte de transfer va urmari:

● posturarea pelvisului

● aliniamentul trunchiului

● pozitionarea extremitatilor

b. Transferul prin pivotare ortostatica

Acest tip de transfer presupune ca pacientul sa fie capabil sa ajunga spre/in pozitie ortostatica si sa pivoteze pe unul sau ambele MI. In general se poate aplica in: hemiplegie/hemipareza; reducerea generalizata a fortei musculare; tulburari de echilibru.

c. Transferul cu ajutorul scandurii de transfer

Acest transfer se indica pentru acei pacienti care nu pot incarca MI, dar au o forta si rezistenta suficienta la nivelul MS: amputatii ale membrelor inferioare; traumatisme vertebromedulare (cu forta a membrelor superioare suficienta); hemiplegii (situatii particulare).

d. Transferul prin pivotare cu genunchii flectati

Aceasta tehnica de transfer se aplica numai atunci cand pacientul este incapabil sa initieze sau sa mentina pozitia ortostatica. Se prefera mentinerea genunchilor flectati pentru a mentine o incarcare egala si a asigura un suport optim pentru extremitatea inferioara si trunchi pentru pivotare.

Transferul pacientilor cu grad crescut de dependenta

Se adreseaza pacientilor cu capacitate functionala minima (ex. traumatism vertebromedular C4) sau se aplica la persoane cu disabilitati si greutate corporala mare. Pentru aceaste categorii de pacienti posibilitatile includ:

a. Transferul cu ajutorul scandurii de transfer

Asistenta oferita din partea kinetoterapeutului este maxima.

Modul in care kinetoterapeutul abordeaza pacientul in timpul transferului (de la nivelul scapular, talie sau fesier) depind de inaltimea kinetoterapeutului/pacientului, greutatea pacientului si experienta kinetoterapeutului. Variantele includ plasarea ambelor antebrate sau maini in jurul taliei, a trunchiului sau sub fese sau un antebrat axilar cealalta mana la nivel fesier/cureaua pantalonilor.

Este contraindicata apucarea si tractionarea de la nivelul bratului/bratelor paralizat, putand cauza datorita musculaturii slabite din jurul centurii scapulare, leziuni, instabilitati, subluxatii etc.

b. Transferul asistat de 2 persoane

Acest transfer este utilizat pentru pacientii neurologici cu grad crescut de dependenta sau in cazul in care transferul nu se poate realiza in siguranta pentru pacient doar de catre o singura persoana. Un kinetoterapeut se plaseaza inaintea pacientului iar celalalt inapoia acestuia.

c. Transferul la domiciliul pacientului

Transferul pe fotoliu sau sofa: este la fel ca transferul din scaunul rulant in pat cu cateva specificari: fotoliul sau scaunul rulant sunt in general mai putin stabile. Este riscant sa se sprijine pe spatarul sau suportul de brate cand se transfera pentru ca-l poate dezechilibra; cand trece de pe scaun pe scaunul rulant pacientul poate folosi mana sanatoasa pentru a se sprijini pe suprafata scaunului; asezarea pe un scaun este mai dificila daca acesta este mai jos si perna este moale. In acest caz se ajusteaza

inaltimea scaunului prin adaugarea unei perne tari care inalta si asigura totodata o suprafata ferma de transfer.

Transferul pe toaleta

Transferul din scaunul rulant pe toaleta este in general greu datorita spatiului redus si neadecvat din cele mai multe bai. Scaunul rulant se va aseza intr-o pozitie cat mai convenabila, chiar langa sau in unghi ascutit fata de toaleta.

Pentru a creste siguranta pacientului se pot adapta dispozitive de asistare cum ar fi bara de sprijin.

Inaltimea vasului de toaleta trebuie ajustata prin aplicarea pe acesta a unor inaltatoare speciale.

Transferul in vana trebuie insotit cu multa atentie intrucat vana este una din cele mai periculoase zone din casa (datorita riscului de alunecare). Transferul direct din scaunul de transfer pe fundul vanei este dificil de realizat si necesita o functie buna la nivelul membrului superior. Exista in acest sens o banca sau un scaun care se fixeaza in interiorul vanei cu doua dintre picioare. In acest caz pivotarea se realizeaza cu genunchii flectati, pivotare ortostatica sau cu scandura de alunecare.

Transferul cu ajutorul liftului mecanic

Unii pacienti din cauza marimii corporale, gradului mare de disabilitate necesita utilizarea liftului mecanic pentru transfer. Exista o varietate de dispozitive mecanice de liftare care pot fi utilizate pentru pacienti cu greutate corporala diferita cat si pentru situatii diferite: transfer de pe o suprafata pe alta sau transferul in vana de baie sau in bazin(1).

BIBLIOGRAFIE

1. KINETOTERAPIE/PHYSIOTHERAPY

Coordonatori:

Vasile Marcu, Mirela Dan

Autori:

Radu Bogdan, Angela Bucur, Mircea Chiriac, Doriana Ciobanu, Dana Cristea,

Mirela Dan, Ianc Dorina, Isabela Lozinca, Vasile Marcu, Petru Marcut,

Corina Matei, Zoltan Pasztai, Elisabeta Pasztai, Vasile Pancotan, Petru Petan,

Valentin Serac, Carmen Serbescu, Emilian Tarcau

Contributie oradeana la realizarea proiectului 2004 Ro/04/b/P/PP 17 5006 Centru

de pregatire pentru oferirea unor servicii medicale, profilactice si de recuperare /

Training Center for Health Care, Prophylactic and Rehabilitation Services

EDITURA UNIVERSITAłII DIN ORADEA, 2006, pag 73-86.

3. Evidence-based Patient Handling: Tasks, Equipment and Interventions

By Susan Hignett, Sue Hignett, Emma Crumpton, Sue Ruszala

Contributor Sue Hignett

Edition: illustrated

Published by Routledge, 2003

4. Albu, Constantin; Vlad, Tiberiu-Leonard; Albu, Adriana (2004) - Kinetoterapia pasiva, Editura Polirom, Iasi, p. 64.

5. Cordun, Mariana (1999) - Kinetologie Medicala, Editura Axa, Bucuresti.

6. Ionescu, Adrian (1994) - Gimnastica medicala, Editura ALL, Bucuresti.

7. Marcu, Vasile (1997) - Bazele teoretice si practice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie, Editura Universitatii din Oradea.

8. Pasztai Zoltan (2004) - Kinetoterapie in neuropediatrie, Editura Arionda

9. Sbenghe, Tudor (1997) - Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura Medicala, Bucuresti.

10. Sbenghe, Tudor (1999) - Bazele teoretice si practice ale Kinetoterapiei, Editura Medicala, Bucuresti.

11.www.integration.ro

www.activmobility.co.uk

www.ergomedproducts.com

www.ezlifts.com

15. www. assistireland.ie

16. www. medicalproductsdirect.com

17. www.buckingamhealtcare.co,uk

18. www. mobilitysmart.cc