Etape in formarea stiintei manageriale

ETAPE IN FORMAREA STIINTEI MANAGERIALE

In prezent, in formarea stiintei manageriale se pot deosebi urmatoarele trei etape : -conducerea empirica, inceputurile conducerii stiintifice si conducerea stiitifica.

Conducerea empirica - corespunde perioadei in care activitatea se bazeaza pe utilizarea experientei si intuitiei in procesul de decizie, coordonare si control a activitatilor. In aceasta etapa - pana la Taylor - functia de conducere era practicata de insasi proprietarii interprinderilor, neexistand diferenta intre acestia in calitate de proprietar si functia de conducator.

Practica traditionala privind organizarea si conducerea bazata numai pe aptitudini individuale a limitat, in aceasta perioada, posibilitatile solutionarii eficiente a celor mai importante probleme ce reveneau conducerii unitatilor. Aceasta datorita cresterii dimensiunii intreprinderilor si aparitia societatilor bazate pe actiuni. Trecerea de la conducerea traditionala la conducerea stiintifica a mai fost conditionata, alaturi de interesul obtinerii unui profit din ce in ce mai ridicat, si de progresul tehnico-stiintific, care a determinat modificari asupra relatiilor ce se produc la locul de munca intre factorul uman ii obiectul muncii. In acest fel, sarcina conducerii a fost incredintata unor specialisti, care se ocupau cu principalele probleme ale activitatilor din interprindere.

Inceputurile conducerii stiintifice - dureaza pana in etapa premergatoare celui de-al doilea razboi mondial. In aceasta perioada, teoria conducerii este in curs de formare, se consolideaza si contureazaa conceptele generale de conducere. Necesitatea unor principii si metode cu o baza mai mult sau mai putin stiintifice a fost conditionata de faptul ca in procesul de producere a bunurilor materiale au inceput sa fie folosite mijlaoce de munca de mare valoare si de mare randament. Ca atare, metodele de conducere folosite au inceput sa fie din ce in ce mai perfectionate, avand in vedere cerintele folosirii cat mai eficiente a elementelor procesului de productie.

Ca fondator al noului domeniu stiintific este recunoscut americanul F.W.Taylor, prin lucrarile sale de baza :Conducerea atelierelor (1911), Principiile conducerii stiintifice (1911), in care introduce pentru prima data notiunea de conducere stiintifica, lucrari care au avut un mare ecou in intrega lume. Activitatea lui F.W.Taylor a fost multipla ; cu ajutorul unui colectiv larg de colaboratori a solutionat problemele celor mai diverse activitati de munca din intreprinderile industriale. Taylor are meritul de a fi edificat o metoda a conducerii stiintifice dedusa din analizele detaliate ale activitatii de munca, in conceptia sa bazata pe o serie de principii de conducere. Rezultatele lui Taylor au fost cercetate si aplicate in conditiile capitaliste. Aceste metode introduse in interprinderile capitaliste au dus la cresterea exploatarii, intrucat imbunatatirea metodelor de lucru a fost insotita de masuri privind delimitarea retributiilor si echilibrarea sistemului de conducere. Sistemul lui Taylor contine elemente valoroase, considerate cu o valabilitate generala. Acestea sunt urmatoarele :

creearea unei baze stiintifice care sa faca posibila inlocuirea metodelor vechi de munca si a interprinderilor traditionale ;

separarea lucrarilor destinate muncitorilor, formarea si dezvoltarea cooperarii in procesul muncii ;

separarea lucrarilor destinate muncitorilor specializati pentru activitatile considerate de baza, de lucrarile de pregatire a productiei, urmarindu-se totodata ca acesti lucratori, situati pe treptele functiilor inferioare, sa aiba un numar de atributie cat mai redus ;

separarea precisa a raspunderilor intre munca de conducere si cea de executie, dar si o colaborare intre lucratorii si conducatorii ierarhici ai acestora.

Preocuparii asemanatoare, legate de conceptiile activitatii de conducere, au mai

avut si unii contemporani ai lui Taylor. Astfel, se mai poate aminti de : Henry Gantt, care a avut preocupari legate de modificarea conceptiilor activitatilor de conducere, impunandu-se prin reorganizarea intreprinderilor, luand in considerare cointeresarea materiala in exercitatrea sistemului de conducere, contribuind si la elaborarea unei metode grafice in organizarea muncii,grafice care ii poarta numele.

F.Gilbreht, care contribuie la formularea principiului economiei de efort in procesul muncii ; H. Emmerson, care formuleaza cele 12 principii ale productivitatii muncii, rezultand idei ce au survenit si la rationalizarea conducerii (1- existenta unui tel clar, a unui ideal, 2- un bun simt de organizare, 3- sfaturi calificate, 4- disciplina, 5- comportare cinstita, 6- valorificarea rapida si sistematica a rezultatelor, 7- ordine in munca, 8- existenta unor norme si modele  9- conditii corespunzatoare de munca, 10- metode de munca elaborate, 11- instructiuni precise pentru cei care lucreaza, 12- sisteme de simulare ).

Atentia asupra preocuparilor pentru activitatea de conducere pe ansamblul intreprinderii a fost semnalata de H. Fayol in Franta care in lucrarile sale largeste conceptul de conducere stiintifica dandu-i un continut mai precis. Ca autor al lucrarii « Administration industrielle et generale » , Fayol formuleaza si defineste functiunile intreprinderii, grupandu-le in doua categorii :creatoare de resurse (tehnica, comerciala si financiara) si neproductive (contabilitate, securitate si administratie). Pe baza lor stabileste si atributele conducerii (a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a controla), care, prin continutul lor, au ramas valabile si in prezent.

Autorii mentionati cat si discipolii acestora au abordat de pa pozitii stiintifice problemele conducerii intreprinderii, motiv pentru care pot fi considerati clasici. Totusi, conceptia clasica privind organizarea si conducerea intreprinderii, dezvoltata la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru (Taylor, Max Weber, Fayol, Gantt ), considera ca intreprinderea functioneaza ca un mecanism gigantic, in care oamenii si relatiile dintre ei nu sunt privite sub aspectul laturii psiho-sociale, ci ca instrumente de transmisie, iar deciziile sunt considerate ca actionari a unor parghii de comanda care functioneazaa perfect. In aceasta etapa, in cadrul sistemului capitalist apar organe de conducere colective, dar din componeneta acestora fac parte numai copropietarii (detinatorii de actiuni).

Etapa conducerii stiintifice - apare odata cu ritmul rapid al schimbarilor care se produc pe toate planurile sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice, a transformarilor cantitative si calitative in toate domeniile, ceea ce a facut ca in problemele de conducere sa fie necesara o serioasa si solida fundamentare stiintifica.Totodata, in cadrul actualei revolutii tehnico-stiintifice s-a simtit necesitatea crearii unor noi institutii, pentru a organiza mai eficient relatiile de productie si raporturile umane.

Pentru trecerea la conducerea stiintifica au fost deci necesare urmatoarele conditii :

Dezvoltarea lucrarilor stiintifice si proiectarea acestora pe probleme de conducere in institutele de cercetare, departamente si centrale, pe ramuri ale productiei.

Dezvoltarea sferei informatiilor tehnico-stiintifice despre problema data, in special crearea fondurilor centrale de informatii, editarea de informatii, referate studii, alaturi de popularizarea experientei tehnico-stiintifice mondiale in problemele de conducere a inteprinderii.

Ridicarea nivelului tehnico-stiintific a procesului de conducere a productiei, in special perfectionarea fundamentala a inzestrarii tehnice a activitatii ingineresti si de conducere.

Deci, cresterea complexitatii problemelor economice, alaturi de ansamblul factorilor ce influenteaza procesul de conducere au determinat aparitia si dezvoltarea in continuare, pe plan mondial, a mai multor factori si scoli in acest domeniu.Diferitele orientari, conceptii sau puncte de vedere pot fi grupate in : scoala operationala, scoala empirica, scoala comportamentului uman, scoala sistemului social, scoala teoriei deciziilor si scoala matematica.

Scoala operationala se bazeaza pe ideea ca in procesul conducerii rezultatele se obtin cu oamenii care lucreaza in grupuri organizate. Aceasta scoala considera stiinta conducerii ca un proces universal, fara a lua in seama tipul sau nivelul de dezvoltare a intreprinderii. De asemenea, conducerea ca arta, poate fi continuu inbunatatita prin experienta indelungata dobindita in dirijarea si rezolvarea diverselor situatii din intreprinderii. Astfel, teoria manageriala este considerata un mijloc de a organiza experienta, in asa fel incit practicarea ei sa fie imbunatatita prin cercetare, prin verificarea empirica a principiilor si printr-o instruire adecvata in domeniul notiunilor fundamentale.

Scala empirica se bazeaza pe analiza studierii experientei din activitatea de conducere, in scopul transmiterii acesteia celor care studiaza managementul. Exponentii acestei scoli pornesc de la premiza ca prin studierea cazurilor individuale ale activitatii de conducere, indicindu-se realizarile si greselile, si prin incercarea de a rezolva probleme specifice, cei care se pregatesc in acest domeniu invata modul de a aplica, in situatii similare, tehnicile cunoscute. Un asemenea mod de abordare porneste de la ideea ca studiul experientei conducatorilor-ce au inregistrat succese sau greseli-in diferitele incercari de rezolvare a problemelor conducerii ar constitui cea mai buna cale de insusire a tehnicilor de conducere si a modalitatilor eficiente de aplicare a lor. Exista insa un anume pericol in incercarea de a generaliza experienta trecuta si de a stabili norme si percepte general valabile, deoarece conducerea fiind prin natura sa, dinamica si supusa schimbarilor, nu poate fi determinata o data pentru totdeauna.

Scoala comportamentului uman, numita si scoala relatiilor umane acorda o deosebita atentie psihologiei individuale si sociale, obiectul lor de studiu fiind individual, privit ca fiinta socio-psihologica. Aceasta scola este orientata prioritar catre clarificarea rolului si locului omului in productia materiala si a relatiilor cu conducatorii acestui domeniu. Integrarea fireasca a intreprinderii in mediul inconjurator (in macroeconomie) presupune implicit si integrarea elementului uman, ceea ce inseamna ca activitatea intreprinderii trebuie sa devina o problema personala a fiecarui om al muncii. Conceptia acestei scoli urmaresta obtinerea rezultatelor prin si cu contributia oamenilor, studiul conducerii trebuind sa fie axat pe relatiile interpersonale (referitoare la -relatiile umane, a -studiului de conducere sau a -stiintelor comportamentului).

Incontestabil, conducerea cuprinde si domeniul comportamentului uman, dar nu poate afirma-asa cum fac adeptii acestei scoli-, ca aceasta ar fi echivalent cu aria stiintei conducerii.

Scoala sistemului social are un specific sociologic care priveste stiinta conducerii intreprinderii ca pe un sistem integrat in societate. Conceptele acestei scoli sint strins legate de cele ale comportamentului uman si uneori chiar confundate cu acesta. Ea considera cercetarile care abordeaza conducereaca un sistem social, ce se desfasoara in intreprinderea organizata, acasta functionind la rindul ei ca un organism social.Contributia valoroasa a scolii sistemului social consta si in faptul ca a recunoscut in notiunea de -intreprindere- un ansamblu social in limitele arealului teritorial supus tuturor actiunilor si factorilor din mediul inconjurator.

Scoala teoriei deciziilor, isi concentreaza atentia asupra adoptarii deciziilor, adica alegerea unei linii de actiune dintr-o serie de alternative posibile. Adeptii scolii se ocupa de o serie de probleme, ca : decizia, din punctul de vedere al continutului acesteia ; procesul deciziei, prin fundamentarea laturilor metodologice aplicative ; fundamentarea superioara a deciziilor si actiunilor conducerii unitatii agricole. Pornind de la sfera luarii deciziilor, scoala isi largeste preocuparile asupra intregii problematici a stiintei, studiind intregul domeniu de activitate ale intreprinderii si a relatiilor de influenta ale acesteia.

Scoala matematica considera conducerea ca un sistem de modele si procese matematice, in cadrul careia, modalitatea principala de abordare a problemelor este constituirea modelului matematic. In general, adeptii acestei scoli, cunoscuti sub numele de cercetatori operationali sau analisti operationali, pornesc de la premisa includerii conducerii, planificarii, luarii deciziilor etc., in procesele logice, care pot fi exprimate cu ajutorul simbolurilor si relatiilor matematice. Conceptul central il formeaza modelul, deoarece prin intermediul acestuia problema poate fi expusa in relatiile fundamentale si in termenii unor obiective determinate. Folosirea unei metodologii logico-matematice perfectionate, pe baza unei experiente indelungate de aplicare stiintifica, constituie un puternic instrument pentru rezolvarea sau simplificarea fenomenelor complexe.

Diversitatea deosebirilor intre diferitele teorii sin scoli privind conducerea, pornesc din acceptiunea si definitiile diferite date managementului.