Unirea principatelor romane

UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

In deceniul care a urmat revolutiei pasoptiste s-au amplificat actiunile romanilor pentru unire duse atat in tara cat si in afara ei. Activitatea desfasurata in afara tarii, indeosebi in Franta, a inceput cu diverse apeluri catre opinia publica europeana, tiparirea programului politic in publicatii aparute in acea perioada in diverse capitale europene - "Romania viitoare" (1850 - Paris), "Junimea romana" (1851), "Republica romana" (Paris - 1851, Bruxelles - 1853). Intelectualii romani, aflati la studii in strainatate, s-au afiliat la Comitetul Central Democratic European, cu sediul la Londra (care urmarea declansarea unei noi revolutii europene) si au trimis memorii catre Napoleon al III-lea - imparatul Frantei si Palmerston - premierul britanic. Cu sprijinul unor personalitati marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, H. Despez) s-a constituit la Paris un Comitet cu deviza "Dreptate! Fraternitate! Unitate!", care sprijinea, printre altele, si ideea de unitate a romanilor.

In tara, actiunile unioniste s-au desfasurat in noul context determinat de prevederile Conventiei de la Balta Liman, afirmandu-se prin constituirea Comitetelor Unirii la Iasi si Bucuresti (1856); editarea de noi organe de presa ca "Steaua Dunarii" (Iasi), "Romanul" (Bucuresti); intoarcerea in patrie a unor revolutionari pasoptisti.

Existenta in randul romanilor a unui puternic curent unionist si interferarea intereselor Marilor Puteri in sud-estul Europei au facut ca problema unirii Principatelor sa devina o problema europeana. Ea a fost discutata in cadrul Conferintei de la Viena (martie 1855), precum si la Congresul de pace de la Paris (1856) care punea capat razboiului Crimeei (1853-1856). La Paris, cele sapte tari participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese: in favoarea Unirii s-au pronuntat Franta, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia (ulterior schimbandu-si atitudinea), iar impotriva s-au declarat Austria si Turcia.

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856) prevedeau intrarea Principatelor Romane sub garantia colectiva a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor ad-hoc care sa exprime atitudinea romanilor in privinta unirii, integrarea in granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad si Ismail), trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele viitoarei lor organizari" si, nu in ultimul rand, libertatea navigatiei pe Dunare.

Alegerile pentru Adunarile Ad-hoc au evidentiat disputa dintre partizanii unirii ("partida nationala") si fortele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei si Turciei. Falsificarea alegerilor din Moldova de catre caimacanul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune interna si internationala care a dus la organizarea de noi alegeri - la propunerea si decizia Marilor Puteri. In acest context, adunarile au transmis diferitelor cabinete si cancelarii europene propria lor rezolutie care prevedea:

- respectarea autonomiei Principatelor;

- unirea Principatelor intr-un singur stat, sub numele de Romania;

- print strain cu mostenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei

si ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii;

- neutralitatea pamantului Principatelor;

- puterea legiuitoare sa fie incredintata unei Adunari obstesti in care sa fie reprezentate toate interesele natiei."

Intrunite in capitala Frantei pentru a lua in discutie cererile celor doua Adunari, puterile europene au adoptat Conventia de la Paris (7/19 august 1858) care au stabilit ca: Principatele isi pastrau autonomia sub suzeranitatea Portii si sub protectia celor sapte puteri; se adopta denumirea de "Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei", fiecare avand institutii proprii; se infiintau in schimb institutii comune precum Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie; se prevedeau principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala); dreptul de vot ramanea cenzitar. Acest act constitutional adoptat la Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de unire a romanilor. Ramanea ca, dupa ce "Europa ne-a ajutat", sa "ne ajutam noi insine" (Vasile Boerescu).

Eludand prevederile conventiei, la 5 ianuarie la Iasi si la 24 ianuarie 1859 la Bucuresti, a fost ales ca domn Alexandru Ioan Cuza, cunoscut revolutionar pasoptist. Acest fapt care a simbolizat Unirea Principatelor a fost salutat cu entuziasm de populatie. 

Dubla alegere a lui Cuza punea puterile europene "in fata faptului implinit".

Ulterior, ziua de 24 ianuarie 1859 a devenit sarbatoare nationala a romanilor.