Tibiscum

Tibiscum

Tibiscum (Jupa, langa Caransebes), situate pe malul stang al Timisului, aproape de confluenta acestuia cu Bistra, era singurul oras in Dacia sud-vestica, aici se intalnea drumul dinspre Lederata cu drumul imperial care venea de la Dierna, continuand apoi catre Ulpia Traiana, se pare ca mult timp Tibiscum s-a aflat pe teritoriul apartinator coloniei din campia Hategului.

Toponimul Tibiscum este de origine dacica, derivate de la raul Tibiscus (Timisul) si se crede ca ar insemna ,,loc mlastinos", Ptolemeu il mentioneaza sub forma Tibiscon.

Orasul s-a dezvoltat din asezarea civila a castrului (vicus militaris), castru care a cunoscut patru faze de constructie si largiri pentru trupele stationate acolo: cohors I sagittariorum, numerus Palmyrenorum Tibiscensium, cohors I Vindelicorum miliaria, numerus Maurorum Tibiscensium si detasamente din alte unitati militare. (Istoria Romanilor, 2001, p. 63-64).

Se poate admite faptul ca, initial, Tibiscum a fost un pagus din teritoriul rural al Sarmizegetusei, desi este atestat ca municipium numai sub Gallienus, e putin probabil sa fi ajuns atat de tarziu la acest rang; aceasta promovare i-ar putea fi atribuita lui Septimius Severus, care probabil a apreciat insemnatetea strategica si pozitia pe marele drum imperial care lega Dacia de provinciile sud-dunarene. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p.233).

Inflorirea celui mai de seama oras al Daciei vestice a rezultat si din plasarea lui intr-o regiune agricola fertila, dintre toate caile, numai drumul care pornea din Tibiscum, prin Iaz, spre Sarmizegetusa a putut fi identificat pe teren. In locul numit astazi "Peste ziduri" , intre hotarele satelor Jupa, Ciuta si Iaz (judetul Caras-Severin), pe o suprafata de cateva hectare, pe ambele maluri ale Timisului, se vad ruinele orasului si castrului roman.

Castrul roman a fost identificat la apus de orasul antic, intre "Moara veche" si soseaua nationala, pe malul Timisului, G. G. Mateescu il descrie ca avand dimensiunile de 140 x 160 m., intarit cu un zid din bolovani legati cu mortar si prevazut cu turnuri patrulatere de aparare, plasate in interior.

Ultimele cercetari au stabilit si existenta unui castru de pamant, ridicat in vremea cuceririi Daciei si avand in interior patru niveluri de locuire, iar sapaturile din trecut si de azi au scos la iveala multe stampile pe caramizi si pe tigle.

Tibiscum a ajuns pana la rangul de municipium, in aceasta situatie ne este semnalat prin inscriptia dedicatorie pusa in cinstea imparatesei Cornelia Salonina, sotia lui Gallienus (253-268), de catre ordo mun (icipii) Tib (iscensium). Dar orasul avea rangul de municipium cu mult inainte de data acestei inscriptii, probabil inca din timpul lui Septimius Severus, ne sunt cunoscuti mai multi magistrati municipali din Tibiscum, Aur (elius) Faustus, un decurion al sau, este intalnit impreuna cu intreaga sa familie, tocmai la Foeni, in vestul Banatului, iar piatra sa de mormant il indica ca vet (eranus), deci un fost soldat la Tibiscum, retras la tara.

Tot la minicipium Tibiscum se refera si alte inscriptii de la Denta si Foeni, ajunse acolo pe aceeasi cale a colectionarilor, epigrafele ne mai pastreaza numele unui flamen municipal, al unui pontifex al sau, al unui sacerdos, care apare concomitent sacerdotal (is) provinciae (Daciae) si patronus la Tibiscum, dar rezident in Sarmizegetusa; in sfarsit, pe al unui collegium fabrum, organizat in acest municipiu.

Asezarea de la Tibiscum si-a inceput viata ca vicus sau pagus, altoita pe un sat dacic si inglobata in administratia teritoriala a coloniei Sarmizegetusa, pana in momentul cand a fost promovata la situatia de municipium. Atunci, Tibiscum si a putut alcatui si el un territorium de caracter municipal, invecinat spre est cu al Sarmizegetusei, la sud cu al Diernei si mult extins inspre apus, hotarele lui, ca ale tuturor teritoriilor urbane sau rurale din Dacia, ne sunt necunoscute.

Epoca de mare prosperitate a orasului Tibiscum se situeaza tot intre domniile lui Septimius Severus si Filip Arabul, din aceasta perioada avem stiri despre adorarea unor zei, ca: Liber Pater, Malachbel, Mithras, Deus Aeternus si Iupiter Optimus Maximus Dolichenus. Lista zeilor arata, in majoritatea cazurilor, zeitati de origine orientala, iar cadrul religios local se amplifica prin prezenta multor basoreliefuri ale Cavalerilor danubieni, Venus, Hercule.

Inscriptiile legate de istoria Tibiscului roman ne ofera un aspect foarte pestrit de neamuri venite ca elemente militare sau atrase de avantajele economice ale tinutului, locul de frunte il ocupa palmirienii, cu cele mai autentice nume siriene, ca Aninas, Bana, Barbarcas, Barsemia, Gaddes, Guras, Habibis, Iddeus.

Sclavia este si ea documentata la Tibiacum prin multe epigrafe, familiile bogate, locale, ca a lui Iulius Valentinus, flamen al municipiului si adorator al lui Iupiter Dolichenus, in dedicatia pusa zeului amintit, se roaga pentru sanatatea nu numai a rudelor, ci si pentru a "tuturor sclavilor din casa". Acesti oameni erau concomitent proprietari de pamant, de ateliere mestesugaresti si isi repartizau sclavii dupa nevoile productiei.

Unele pietre de mormant din Tibiscum exprima ganduri si stihuri hexametrice in legatura cu viata din lumea umbrelor, ele sunt in acelasi timp si documente literar-poetice. Pe un fragment de inscriptie se spune Corpul ajunge in tarana, numele pe piatra si sufletul in neguri". (Terra tenet corpus, nomen lapis atque animum aer).

Permanenta populatiei romane la Tibiscum, dupa parasirea Daciei, s-a dovedit prin recentele sapaturi si prin tezaurul cu 1 616 monede romane din bronz, descoperit in 1924, care apartine secolelor III-IV a. Chr. (D. Tudor, 1968, p. 37-41).