Schimbari in Diplomatia rusa in timpul lui Petru Cel Mare

Schimbari in Diplomatia rusa in timpul lui Petru Cel Mare

Inainte de a prezenta schimbarile propriu-zise din diplomatia rusa survenite in timpul Imparatului Petru cel Mare, voi prezenta succint situatia relatiilor externe ale statului rus in perioada secolului al XVII, pentru a putea observa ce aspecte trebuiau imediat reformate, pentru a putea permite Rusiei sa-si aroge dreptul de mare putere europeana cu viitoare pretentii universale.

Relatiile diplomatice ale Rusiei in epocile anterioare.

Termenii ce pot caracteriza cel mai amplu Rusia anterioara lui Petru sunt izolare, inapoiere si vulnerabilitate. In conditiile in care diplomatia reprezinta stiinta raporturilor si intereselor dintre state asemenea termeni nu se potriveau catusi de putin cu situatia occidentala unde suveranii trecusera cu mult dinainte la tratate secrete si de lunga durata, la corpuri speciale de ambasadori ce se bucurau de imunitate reciproc recunoscuta, la coduri speciale de procedura si altele.

Primele relatii externe ale cnezilor rusi au avut loc cu cuceritorii tatari. Dominatia tatara nu a fost insa dezastruoasa pentru toti rusii. Conducatorii unor mici cnezate au vazut foarte repede avantajele acestei dominatii, devenind cei mai eficienti colaboratori ai suveranilor lor tatari. Abia in conditiile in care tarul Ivan al III-lea a reusit sa se sustraga prin forta armata de sub jugul tatar putem vorbi de o formatiune statala autonoma care putea dezvolta relatii diplomatice independente.

Cu toate acestea pana la jumatatea secolului al XVII-lea nu existase nici un reprezentant permanent al Rusiei care sa fi fost trimis la vreuna din curtile europene.

La aceasta stare de fapt contribuisera si puterile occidentale care nu considerasera necesar sa cultive favorurile Rusiei. De aceea in intalnirile diplomatice din secolele XVII, interesele Rusiei nu erau auzite nici urmarite.

Tarul Aleksei, tatal lui Petru va fi acela care prin inovatorul "Posolki Prikaz", departamentul solilor, va introduce treptat Rusia in cercul politicii europene prin interactiunile cu Tarile Romane in vederea slabirii presiunilor la care erau supuse de otomani. Cu toate acestea greutatea cu care se produceau contactele dintre agentii rusi si domnitori e in continuare definitorie pentru natura relatiilor. Rusia isi dorea apararea crestinilor de Imperiul Otoman insa agentii ei in speta cazul concret al lui A.L.Ordin-Nasciokin la curtea lui Vasile Lupu ajungeau sa ceara tarului ca sa-l prezinte drept un simplu slujbas al sau. Motivul era simplu Rusia nu era pregatita inca la jumatatea secolului al XVII sa schimbe prin diplomatie echilibrul de forte impamantenit de sute de ani in zonele aflate sub sezeranitate otomana. Contactele ei erau duse in mare parte pe ascuns fara conotatii oficiale.

Al doilea asediu al Vienei va pricinui neasteptat pentru rusi revigorarea contactelor diplomatice de pe picior de egalitate cu Polonia. Polonezii se ofereau sa-si retraga pretentiile asupra Kievului daca Rusia se angaja ca aliatul lor impotriva tatarilor din Crimeea si implicit impotriva turcilor.[5]

Anii de inceput ai domniei. Primele reforme in diplomatie.

Domnia lui Petru s-a raportat perfect la indeplinirea dorintelor din tinerete ale tarului printre care deschiderea spre Occident ocupa un loc important. Asa cum remarca istoricul Neagu Djuvara "ukazul" din 4 ianuarie 1700 care impunea costumul occidental tuturor demnitarilor si functionarilor Imperiului este actul de nastere al Rusiei moderne. Dupa acest act simbolic de renuntare la obiceiurile medievale agentii Rusiei vor cauta recunoasterea deplina la curtile Marilor Puteri.

Diplomatia de secol XVIII se prezenta clar conturata prin principiile sale. Politica externa a devenit din ce in ce mai dependenta de o retea de ambasade permanente, care au facut ca statele sa pastreze o legatura mult mai apropiata unul cu celalalt ca pana atunci. Intru-cat metodele franceze fusesera cele care dadusera noua linie, franceza a ajuns sa inlocuiasca treptat latina ca limba oficiala. O prima conformare a diplomatilor rusi a venit asadar din directia noului aspect lingvistic al mesajelor schimbate care erau retrimise guvernului rus tot in limba franceza. O alta etapa importanta a constituit-o ceea ce s-a numit Marele Razboi al Nordului care putea oferi sansa Rusiei de a deveni o putere creditoare in zona. Petru pregati special pentru acest razboi agenti diplomatici si spioni recrutati in noile sale scoli specifice. Petru a experimentat un proiect de ucenicie diplomatica unic in Rusia in vederea usurarii razboiului insa incercarea lui Petru de a cuceri provinciile de la sudul golfului de Finlanda, Estonia, Livonia, Carelia si Ingria de la suedezi, a fost oprita intr-un razboi cu Carol al XII-lea.

Prima incercare de imbinare a eforturilor diplomatice si de razboi a fost un esec pentru rusi datorita infrangerilor armate insa rezultatele scolilor diplomatice nu au incetat sa apara. Cunoscutul "Posolski Prikaz" ajunsese in 1705 unul dintre cele mai mari birouri pentru afaceri externe din Europa, avand angajati nu mai putin de patruzeci de traducatori iar diversificarea relatiilor cu celelalte state era data de urmatoarele birouri si departamente: "prikaz kupetskikh del" cancelaria pentru comert, "prikaz schetnyi" cancelaria pentru finante, "prikaz pomestnyi" cancelaria pentru treburile militare peste toate suprapunandu-se un organism cu multiplu rol, Cancelaria Privata "prikaz tainych del" infiintata in 1654 functionand la origine in aria imediat apropiata a problemelor tarului iar mai apoi o adevarata industrie de spionaj si atunci cand era cazul si de represiune.

In 1719 Posolski Prikaz va fi inlocuit de noul Colegiu pentru afaceri externe care va reprezenta un organism total reformat ce va reusi spre deosebire de altele asemanatoare din Europa sa se scuture de celelalte raspunderi administrative si fiscale care ii ingreunau activitatea si sa se ocupe exclusiv de afacerile externe.[14]

Zelul neobosit cu care isi aplica reformele l-a condus pe Imparat la ideea ca e doar o chestiune de timp pana cand toate statele vor recunoaste Rusia ca oponent de pe picior de egalitate.

Eforturile pentru recunoasterea Rusiei ca mare putere.

Dupa ce va termina cu Razboiul Nordic, Petru a trecut imediat la indeplinirea unei noi sarcini a politicii sale externe, si anume la pregatirea expeditiei impotriva Persiei. In acelasi timp el si-a indreptat demersurile diplomatice si spre Orient amintindu-si de expeditia trimisa de tatal sau nu cu mult timp in urma. China, desi in izolare promitea dezvoltarea unor relatii comerciale ce ar fi putut furniza rusilor fondurile pentru un nou conflict prin care acestia si-ar fi surclasat teribilii vecini. Astfel in 1715 o misiune religioasa rusa a plecat in China iar in anii 1719-1722, Petru a trimis la Pekin, ca ambasador extraordinar pe Izmailov, care a obtinut din partea autoritatilor imperiale chineze hrisoave de protectie pentru caravanele comerciale rusesti. Un succes categoric a inregistrat in nord unde a anexat peninsula Kamceatka iar in 1724, el i-a ordonat lui Bering sa inceapa prima sa expedite pentru a descoperi daca Rusia si America erau separate de mare. El a aratat un mare interes si in stabilirea de legaturi comerciale cu India dar marina ruseasca aflata inca intr-o stare incipienta nu se putea descurca cu o asemenea sarcina.

Diplomatii rusi vor invata cu timpul insa ca nu numai impetuozitatea e necesara in politica externa ci mai ales calmul. Atunci cand Guvernul englez, care nu s-a dat in laturi de la o alianta fatisa cu Suedia a trimis flota engleza, care a intrat de trei ori in Marea Baltica, in 1719, 1720 si 1721, cu misiunea de a distruge printr-un atac neasteptat flota rusa, numai calmul si prudenta Rusiei au evitat in acesti ani un conflict armat cu Anglia.

In privinta teritoriilor persane campania a avut un aparent succes. Baku a fost cucerit in 1723. Curand dupa aceea, rusii au obtinut trei provincii persane de pe coasta Marii Caspice. Au fost insa obligati la abandonarea lor pana in timpul Ecaterinei cea Mare.

Figuri de diplomati rusi din timpul domniei lui Petru cel Mare (1682-1725)

Cu siguranta prima figura reprezentativa pentru noua diplomatie rusa a fost A. A Matveev.

Contele Andrey Artamonovich Matveev a reprezentat pe primul ambasador al lui Petru la curtea Angliei in timpul Marii Ambasade, un inteligent proces de sondare incognito al noului tar al curtilor europene. El a fost pe rand ambasador in Republica Olandeza (1699-1712), apoi in Austria (1712-1715), unde a fost inobilat. Matveev a fost un deschizator de drumuri in diplomatia rusa prin insistenta abordarii problemelor si prin cererile repetate de acordare a tratamentului de egalitate. Incidentul de la Curtea Angliei din 1709, cand Matveev a avut de suferit acte de nedreptate fizica din partea unor functionari ai Curtii a fost acela care, in cele din urma a dus Parlamentul englez, intr-o severa autocritica, la adoptarea actului privind Privilegiile Ambasadorilor 21 aprilie 1709, primul act din lume care garanta imunitatea diplomatica.

Contele Gavriil Ivanovich Golovkin (1660-1734) a detinut functia de sef al serviciului de externe din anul 1706 si pana la moartea sa. Spirit practic a initiat demersuri speciale imediat dupa victoria de la Poltava(1709) inca de pe campul de lupta. Apreciat si respectat la curtile europene pentru lipsa de aroganta, termen specific ce caracterizase pe ambasadorii vechilor tari el a fost inobilat conte al Sfantului Imperiu German in 1707 . A reusit sa se mentina in aparatul ministerial si dupa moartea lui Petru.

Succesele Rusiei pe arena internationala s-au datorat si prezentei unor diplomati eminenti in guvernul tarii. Unul dintre acestia a fost vestitul Andrei Ivanovici Osterman, care si-a inceput cariera sub Petru I.

Contele Osterman (1686-1747) a fost un diplomat de origine germana, origine care i-a influentat parerile diplomatice ajungand pana la militarea pentru o alianta ferma cu Austria. A fost co-autorul tratatului de la Nystad prin care a luat sfarsit oficial razboiul cu Suedia. Tratatul de la Nystadt, semnat la 10 septembrie 1721 ii dadea Rusiei drepturi asupra Livoniei, Estoniei, Ingriei si Kareliei pana la Viborg.[22] Pentru succesele prevederilor diplomatice a fost inobilat baron al Rusiei. In 1723 a fost numit vice-presedinte al ministerului de externe pentru reusita tratatului cu Persia. A continuat sa detina functii si dupa Petru I, aceasta politica a viitorilor conducatori rusi fiind foarte fructoasa in administratie si diplomatie deorece se baza pe pastrarea valorilor anterioare domniilor lor.

Peter Pavlovich Shafirov (1670-1739) poliglot desavarsit, a intrat printre primii in aparatul de stat al diplomatiei datorita acestei calitati destul de rarisime in spatiul rus. A ajuns seful traducatorilor din ministerul de externe functie pe care a detinut-o mult timp. S-a facut remarcat prin usurinta cu care a intors in favoarea Rusiei infrangerea de pe Prut, 1711. Datorita tratativelor secrete Petru a scapar uimitor de usor, fiind nevoit sa le redea turcilor fortaretele Azov si Taganrog, sa-si abandoneze flota si sa-si retraga ambasadorul de la Constantinopol. Repudierea ambasadorilor nu a durat insa mult pentru ca dupa Poltava s-a rasturnat intreaga putere politica si s-a modificat pozitia Rusiei in randul puterilor Europene. Safirov a fost numit sa intocmeasca scrisorile catre suveranii straini, rescriptele, pentru ministrii, rezolutiile, declaratiile si alte hartii de importanta si taina.

Feodor Alekseyevich Golovin(1650-1706) a reprezentat diplomatul de tranzitie spre noua organizare a aparatelului de stat. Provenit dintre familiile vechi de boieri a ajuns prin postura sa de apropiat colaborator al lui Petru sa detina functia de cancelar si de comandant al armatelor terestre. Experienta sa in tratate era ulterioara domniei lui Petru. In anul 1689 a semnat cu guvernul dinastiei Qing chineze tratatul de la Nerchinsk. In marea ambasada a ocupat un loc de frunte imediat langa elvetianul Franz Lefort cunoscut consfatuitor al tarului. Golovin a fost singura persoana prezenta atunci cand Petru a semnat tratatul secret cu Danemarca in 1699. Ei s-au intalnit cu reprezentantii danezi la Voronezh intr-o mica locuinta de la marginea orasului[26] unde Petru si Fedor i-au asigurat pe aliatii lor ca boierimea rusa nu va afla de aceasta intelegere in vederea contracararii suedezilor.

Un alt aspect al activitatilor sale reiese din negocierile ulterioare tratatului de la Karlowitz cand reuseste sa incheie o pace separata cu turcii pe o perioada de trei ani, prin noul tratat separat de la Constantinopol 13 iunie 1700. Ulterior pacea va fi extinsa la nu mai putin de treizeci de ani fara concesii intre puteri. Era o afirmare a politicii echilibrului european din care Rusia se pregatea sa faca parte, ca putere garanta.

Franz Lefort (1655-1699) a facut parte de asemenea din marea ambasada a lui Petru. A pus bazele primelor contacte ruse in Elvetia prin stabilirea sa ceva timp la Geneva. Acest fapt a contribuit la inculderea sa in loc de frunte in Marea Ambasada pornita in 1696 alaturi de Fedor Golovin si Prokopy Voznitsin.

Directive diplomatice regasite in testamentul lui Petru cel Mare.

Elaborat cel mai probabil in anul mortii, 1725 considerat de unii istorici ca apocrif testamentul lui Petru prezinta totusi intr-o maniera speciala cateva directive de politica externa pe care urmatorii conducatori nu au ezitat sa le puna in practica. Ideea de "a stapani toata Europa" apare inca din primele randuri. Acest lucru trebuia facut deoarece "natiunile europene au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere". Conform actului, publicat la Paris in 1843, Rusia trebuia sa se afle permanent intr-o stare de razboi si aceasta pentru a-i fortifica trupele. Se mentioneaza totusi ca "razboiul sa ajute pacii". De aici reiese ca forta diplomatilor rusi ajunsese sa fie egala cu aceea a puterilor vremii pentru ca numai printr-o diplomatie abila se puteau obtine concesii si garantii care sa fie respectate. De altfel la jumatatea secolului al XVIII-lea existau cinci puteri principale - Franta, Austria, Anglia, Rusia si Prusia - ale caror forte erau considerate sensibil egale dupa 1763.

Amestecul in treburile interne ale altor state era recomandat mai ales in cazul acelora care faceau obiectul intereselor imediate. Totul se incadra pefect in epoca doctrinei "Raison d-etat"(ratiunea de stat). A face tot ceea ce era necesar pentru promovarea interesului de stat era linia de actiune adecvata oricarui carmuitor.

O ultima directiva devenea precursoarea sferelor de influenta moderne: "a propune foarte tainic la curtea Frantei, apoi la cea a Austriei de a imparti cu ele imperia lumii "

1.6 Concluzii

Domnia lui Petru cel Mare (1682-1725) a fost dominata de politica sa externa. Razboaiele sale au avut ca scop cresterea puterii Rusiei si aducerea ei in centrul politicii europene. Pentru reusita acestor lucruri Petru a aplicat un program de reforme pe toate planurile insa lucrul pe care a reusit sa-l schime cu preponderenta a fost imaginea Rusiei in lume prin prisma noilor lor ambasadori. De la costume pana la limbaj, de la pregatirea in scoli si departamente speciale pana la un incredibil profesionalism si staruinta ambasadorii lui Petru au dus Rusia spre telul sau de veacuri, recunoasterea ei ca o mare natiune.

Bibliografie

1. Lucrari speciale

¤ Andrina Stiles, Rusia, Polonia si Imperiul Otoman 1725-1800, Ed.BIC ALL, Bucuresti,2001

¤ John Swift, Petru cel Mare, Ed.BIC ALL, Bucuresti, 2003

¤ Vladimir Petrovich Potemkin V.A Zorin, Petre Constantinescu - Iasi, Istoria Diplomatiei in trei volume , vol. I , Ed. Stiintifica , Bucuresti , 1962 ,

2. Lucrari Generale

¤ Alexandru Dimitrie Xenopol, Razboailele dintre rusi si turci si inraurirea lor asupra Tarilor Romane , Ed. Albatros , Bucuresti , 1997

¤ Maureen Perrie, Dominic Lieven, The Cambridge History of Rusia : Imperial Rusia 1689-1917 , Ed. Cambridge University Press, 2006

Neagu Djuvara, Civilizatii si tipare istorice - un studiu comparat al civilizatiilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999

¤ Sergei Mikhailovich Soloviev, History of Russia, vol.24, Ed. Academic International Press, 1980.

3. Articole si internet

Dr. Ion Eremia Relatiile Principatelor Dunarene cu Imperiul Otoman si Rusia in viziunea unui istoric rus - Studiu de caz in www.nationalmuseum.md/ro/pub/rev/pdf/vol_2_2/2_Eremia.pdf

Encyclopedia Britannica 11^th edition, 1911 in https://www.1911encyclopedia.org

w.w.w fathom.com ; w.w.w. aradon.ro ;