Romula

Romula

Romula (Resca) a inregistrat o rapida dezvoltare si avea un vast si roditor teritoriu agricol, a primit titlul de municipium de la Hadrian, cu prilejul organizarii administrative din 118, devenind astfel singurul oras din Dacia Inferior si totodata capitala acestei noi provincii, iar din 168 a Daciei Malvensis.

Statutul de colonia l-a obtinut mult mai probabil in timpul lui Septimius Severus decat abia sub domnia lui Filip Arabul, trebuie insa observat ca o atestare epigrafica precisa nu exista acum nici pentru municipium la 118, nici pentru colonia sub Septimius Severus, dar datarea acordarii celor doua ranguri urbane, asa cum am mentionat mai inainte, intruneste acceptul majoritatii cercetatorilor. (Istoria Romanilor, 2001, p. 61

Romula a cunoscut cea mai mare inflorire dintre orasele Daciei sudice, ruinele sale (distruse aproape total) se gasesc sub satul Resca (com. Dobrosloveni, jud. Olt), unde ocupa o intindere de aproximativ 64 de hectare.

La Romula se afla limita dintre campia Romanatilor si terasele primelor dealuri, orasul s-a dezvoltat pe o terasa cu o larga depresiune centrala in forma de farfurie, inconjurata de raul Teslui la sud si paraul Potopin la rasarit.

Romula, adica "Mica Roma", este singurul toponimic latin atribuit unui oras de seama din Dacia, denumirea se dadea si in alte provincii ale imperiului, cu prilejul asezarii unor colonii de veterani. Este probabil ca Romula a aparut printr-o colonizare masiva de veterani in acest loc, cel mai tarziu pe timpul domniei lui Hadrian, planul oarecum classic al oralului, cu cardo si decumanus, si prezenta unor veterani la Romula sprijina aceasta ipoteza. Prosperitatea Romulei se datoreaza drumurilor ce treceau pe acolo si bogatiei agricole a teritoriului sau, drumul ce venea de la Drobeta se intalnea aici cu cele ce porneau pe malul Oltului si cu cel de la Sucidava.

Ruinele Romulei se pastrau asa de bine pana la mijlocul secolului trecut, incat Bolliac o numea un ,,Pompei al Daciei", dar odata cu extinderea satului Resca si goana dupa antichitati ale colectionarilor a inceput distrugerea lor, pana ce s a ajuns la faptul ca azi nu se mai nici un zid la suprafata solului.

Marsigli declara ca nu poate reproduce pe desenul sau "multimea de ziduri si de resturi de edificii ce se vad imprastiate la Antina (numele popular al Romulei), pe malul Oltului" , si se multumea a consemna numai trei forturi din aceasta importanta colonie a romanilor.

O frumoasa legenda locala, cunoscuta si lui Dimitrie Cantemir, spune ca ,,Domnul de Roua" a plecat in amurg de la Dunare spre curtile lui ,,Ler imparat" din cetatea Antina (Resca), iar zorii zilei l-au prins langa portile cetatii si razele soarelui, topindu-l, l-au transformat in paraul Potopin.

S-a incercat hazardat de catre unii a se identifica in ,,Ler imparat" pe imparatul Galerius, de la Sex. Aurelius Victor si de la Lactantius, aflam ca mama acestui imparat se numea Romula si ea a nascut pe viitorul imparat in localitatea Romulianum din Dacia Ripensis, unde se refugiase insarcinata pe vremea cand carpii jefuiau Dacia (adica in timpul lui Gordian al III-lea - Filip Arabul), este probabil ca aceasta femeie de jos , dintr-o familie de pastori, sa fi fost originara din Romula dacica.

In secolul trecut, D. A. Sturdza a descris apeductul lund de 5 km., care aduce apa in orasul roman, de la Frasinetul de Padure, prin conducta cu tuburi din argila, August Treboniu Laurian arata ca fortificatiile cetatii formau "un poligon cu opt laturi" cu un diametru de 1 000 de pasi, iar Bolliac, sapand multe santuri in cetate si movile tumulare, a colectionat numeroase obiecte.

A fost descoperita la nord de incinta orasului o intinsa necropola de incineratie, in mijlocul asezarii au fost descoperite doua edificii, una era localul pentru curia orasului, iar cealalta incinta, se pare ca era puternic fortificata. S a putut de asemenea stabili ca, in mijlocul acestui oras roman, in secolul al II lea d. Chr., locuia un foarte puternic contingent de daci a carui ceramica apare alaturi de cea romana.

Din cauza distrugerilor masive reconstituirea topografiei Romulei ramane o dificila problema, trebuie avut in vedere ca orasul se gasea pe malul Oltului, deci in zona granitei si fisese inclus in sistemul defensiv al limesului Alutanus.

Existenta a trei castre apare in schita lui Marsigli si numai cu aceasta se poate arata locul lor pe teren, in mijlocul orasului, el noteaza un mare castru dreptunghiular, orientat est vest, lung de aproximativ 250 300 m. si lat de 150 200 m.

Al doilea castru se gasea in punctul denumit "Biserica Veche", ca si primul, total nivelat azi, din schita lui Marsigli rezulta ca era patrat si ca o latura a sa avea lungimea de 60-80 m., iar al treilea castru s-a ridicat pe malul drept al Tesluiului si era de dimensiuni mai mari decat precedentul; ambele construite, probabil, pe timpul lui Traian-Hadrian. (D. Tudor, 1968, p. 342-344).

Situata in sectorul alutan al limesului dacic, Romula a adapostit si o garnizoana militara, in afara de vexilatii din patru legiunii, de la care au ramas inscriptii tegulare, aici au stationat cohors I Flavia Commagenorum si numerus Surorum sagittariorum. O protectie impotriva unor eventuale atacuri dinspre Campia Munteniei ii asigurau orasului si trupele din puternicul castru de la Slaveni, aflat cu vreo 15 km. mai la sud, pe malul Oltului. (Istoria Romanilor, 2001, p. 61).

Epigrafistul german Herbert Nesselhauf, binecunoscut prin temeinicia stiintifica a lucrarilor sale, a ajuns la concluzia ca Romula dacica este insati Malva si ca actualul teritoriu al Olteniei corespunde provinciei Dacia Malvensis.

Economic, Romula a beneficiat de importantul sau teritoriu agricol, reprezentarile sculpturale locale, majoritatea divinitatilor intalnite sunt legate de aceasta economie agrara, iar in ceramica romana de productie locala, se constata, pe baza sapaturilor, o oarecare influenta a ceramicii dacice.

In domeniul mestesugurilor cea mai mare dezvoltare au cunoscut-o atelierele pentru gravat pietrele pretioase si semipretioase, ateliere care au fost cele mai active din Dacia, iar ca roci de prelucrare (importate din alte parti) s-au folosit frecvent jaspul, cornalina, cristalul de stanca, onixul.

Din panteonul latin, divinitatea cea mai populara in plastica Romulei, este Fortuna, zeita poliada a orasului, iar divinitatile adorate, ca: Pan, faunii, satirii, Flora, Cavalerul trac, Silvanus, Diana, Pomora - faceau parte din cortegiul ei; cel mai larg cerc de adoratori il avea Mithras.

La Romula s-a descoperit, in 1952, cel mai frumos sarcofag din Dacia, el seamana ca forma cu un templu, cu frumoase profiluri la baza si cu acoperis reliefat in forma de tigle. Pe colturile capacului, cele patru acrotere au fost impodobite cu palmete din foi de acanta si chipul lui Thanatos, geniul mortii inaripat, adormit pe un pat de verdeata cu o coronita in mana. (D. Tudor, 1968, p. 351-354, 356).