Romania intre Est si Vest. Studiu de caz. Cauzele externe ale declansarii revolutiei romane din decembrie 1989

Romania intre Est si Vest. Studiu de caz. Cauzele externe ale declansarii revolutiei romane din decembrie 1989

Anul 1989 a insemnat o schimbare fundamentala in istoria Europei, dar si a Romaniei.

Revolutia Romana din Decembrie 1989 a constiuit unul dintre momentele cruciale ale istoriei recente a tarii.

Ea nu a fost, insa, un fenomen singular, ci s-a inscris intr-un ciclu mult mai complex, care a cuprins intreaga zona a fostelor state comuniste din Europa Central - Rasariteana. Ceea ce a singularizat Revolutia Romana in cadrul acestui proces, a constat modul violent in care s-a manifestat. Daca, in celelalte state din zona, foste satelite ale Moscovei, revolutia anticomunista s-a concretizat intr-o forma nonviolenta, prin asa numitele revolutii ,,de catifea", ,,blande", ,,constitutionale", ,,negociate", ,,autolimitate", ceea ce a determinat pe unii analisti sa considere ca in aceste tari a avut loc doar o ,,revolutie fara revolutie" nu acelasi lucru avea sa se intample in Romania, unde procesul de transfer al puterii de la o parte a vechii elite spre noua elita s-a realizat prin actiuni violente.

Ce a determinat aceasta forma de manifestare violenta? Desigur, pot fi gasite multiple raspunsuri. Fara a avea pretentia unui raspuns exhaustiv incercam a prezenta cateva dintre posibile raspunsuri.

Desigur, forma de comunism totalitar-opresiv, neostalinist, imbratisata de fostul secretar general al Partidului Comunist, Nicolae Ceausescu, ideologizarea atotcuprinzatoare si sufocanta, cultul personalitatii ce capata forme grotesti, supravegherea populatiei prin intermediul Politiei politice/Securitatii, lipsa vointei oficiale de a lua cele mai mici masuri de democratizare a sistemului politic, dar, si lipsa dialogului dintre putere si societate, precum si nemultumirea populara profunda, acumulata in timp, inrautatirea situatiei economice din tara, a nivelului scazut de trai (Romania se afla pe ultimul loc, cu cel mai scazut nivel de trai din Europa, exceptand cazul Albaniei), lipsa hranei de baza si a bunurilor de consum, militarizarea unora dintre institutii, au constituit, in acelasi timp, trasaturi generale ale comunismului din Romania si implicit, cauze posibile ale formei sangeroase prin care s-a manifestat Revolutia Romana[1]. Nemultumirile si starea de tensiune au crescut si ca urmare a realegerii lui Nicolae Ceausescu in cadrul celui de-al XIV-lea congres al partidului comunist, in functia de conducator al partidului si, in mod automat conducatorul absolut al statului roman. De asemenea, congresul nu adusese nici o modificare in politica rigida a partidului, iar nemultumirile interne si externe cresteau in mod vizibil.

Despre Congresul al XIV-lea, in cadrul Programului de masuri adoptat in cadrul Plenarei CC al PCR din 27-28 iunie 1989, se spunea ca trebuia sa intre in istorie drept ,,congresul marilor victorii socialiste, al triumfului principiilor socialismului stiintific, in transformarea revolutionara a patriei, al independentei deplin economice si politice a Romaniei"[3].

In timpul Congresului au circulat clandestin doua scrisori, una sub forma de apel adresata delegatilor de a nu-l mai realege pe Ceausescu in functia de presedinte al Romaniei, iar cealalta continand comentarii privind slaba conducere conducere a economiei romanesti si incalcarea drepturilor omului. Ambele scrisori au fost redactate in numele Frontului Salvarii Nationale[4], dar din pacate fara urmari.

Ceausescu a fost reales cu acelasi fast si risipa de elogii.

Explicarea fenomenului revolutionar din Romania tine, insa, in egala masura, atat de factorii interni dar si de circumstantele geopolitice si geostategice precum, si de contextul international. In acest sens, Revolutia din Romania nu poate fi singularizata ci, ea trebuie relationata si cu interdependentele globale ce s-au manifestat cu o mai mare intensitate in acest spatiu geografic iar, caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Rasarit se datoreza in primul rand crizei totale si ireversibile a sistemului in intregul lui.

Cu obligativitate trebuie sa avem in vedere si noua natura a relatiilor internationale survenita incepand, poate chiar, cu mijlocul anilor "70 - pornind de la semnarea Acordurilor de la Helsinki din 1975 in cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, in care capitolul respectarii drepturilor omului avea sa aiba un important impact - dar, mai ales, la schimbarile structurale survenite in cadrul blocului comunist din deceniul noua al secolului trecut.

,,Lumea" - cum scria Francois Thom - era martora unei derive lamentabile a comunismului[5].

Se simtea o crestere a presiunii in domeniul economic, iar cea mai mare parte a investitiilor era dirijata catre marea industrie producatoare -industria constructoare de masini, iar industria bunurilor de consum era lasata in urma.Era absolut firesc ca lucrurile sa explodeze, dar unde?In Germania?Era vitrina socialismului si in plus erau dislocate peste 20 divizii sovietice.In Cehoslovacia?Nici chiar autoincendierea lui Jan Palach nu mai putea scoate din amorteala "generatia 68".In Romania?Era una din putinele tari in care dupa anul 1968, lumea intra de bunavoie in partid si unde se inregistra o crestere semnificativa a nivelului de trai.In Ungaria era prea vie amintirea razboiului cu URSS din 1956, iar Bulgaria iesea automat din discutie , ea fiind sora mai mica a Uniunii Sovietice, dar si cea mai cuminte membra a "familiei".Nu mai ramanea decat Polonia.

"Explozia" s-a produs la sfarsitul anului 1970 in decembrie, cand echipa Gomulka a avut proasta inspiratie sa mareasca preturile cu pana la 15%-30%la unele bunuri de consum.Asfel mii de oameni ies in strada, pentru a-si manifesta nemultumirea.

Zeci de morti si sute de raniti au fost rezultatul interventiei armatei si politiei imotriva demonstrantilor.

Confruntarea dintre regimul comunist si restul societatii se incheiase inca o data cu victoria primului.O victorie care continea , insa, semintele prabusirii.[6]

Noile raporturi internationale impulsionate de proaspatul secretar general al Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, venit la conducerea partidului in martie 1985, au complicat si mai mult situatia tarilor cu regimuri comuniste. Politica de restructurare/reformare/reorganizare a sistemului - ,,perestroica si glasnost" -  pe care noul lider de la Kremlin o initiaza in Uniunea Sovietica, nu putea sa nu se rasfranga si asupra statelor din blocul comunist.

O noua confruntare intre regimul comunist si opozitie nu putea intarzia sa se produca, prea mari erau semnalele ce anuntau declansarea unei crize.Tot Polonia este cea care da startul, situatia economica era din ce in ce mai deteriorata.Grevele din 1980 au pus in evidenta o concentrare in miscarea sindicalista din tarile comuniste si un activism extrem.

Constient de criza sistemica prin care trecea regimul comunist, Gorbaciov incearca sa reformeze sistemul, in intregul sau, prin revenirea la valorile leniniste, primare ale bolsevismului. (Prin urmare, programul reformist experimentat de Gorbaciov a fost organic legat de realitatile si traditiile comuniste).

Astfel in octombrie 1988, dupa mai multe intrevederi pe care Gorbaciov le-a avut cu liderii comunisti, intre care si Ceausescu,si umind evolutiilor din Polonia si Ungaria unde societatea civila inregistra succese, Sahnazarov pune la dispozitia lui Mihail Sergheevici o "Nota pregatitoare"in vederea sedintei Biroului Politic.Scopul final al perestroika era sa confere socialismului o noua calitate, o noua serie de programe reformatoare.Au existat si tari care nu au acceptat aceasta necesitate din motive politice, pentru ca leadership-ul lor nu doreste sa schimbe nimic.

Cele mai mari probleme erau de natura economica.In jurul lui Gorbaciov se intelegea importanta modernizarii factorului economic pentru salvarea socialismului.Nerezolvarea chestiunilor economice puteau genera tulburari sociale in cateva tari.

Analistii de la Moscova apreciau ca in Polonia si Ungaria evenimentele evouluau deschis spre o societate pluralista;in Cehoslovacia domina o tendinta de a incepe schimbari in domeniul economic si de a amana pentru alta data democratizarea.

RDG si Romania sunt cazuri speciale.Aici democratizarea creeaza probleme.In Romania dainuie un regim opresiv, iar seful regimului, care cauta sa indeparteze influenta ruseasca se "imbraca in hainele luptatorului pentru puritatea socialismului.Sprijinul material si financiar din VEST, in conditiile unui schimb reciproc ar fi putut fii real pentru o tara care poseda resurse economice si naturale indestulatoare.Concluzia era ca in tara se simtea un nivel scazut al constiintei nationale si absenta unei opozitii organizate.[8]

Moscova considera ca exista trei formule de depasire a momentului.Prima era reprezentata de o "miscare lina spre o democratizare si o noua forma de socialism sub conducerea partidelor comuniste".Cea de-a doua deriva din prima si in cadrul ei, dupa ce se vor fi produs mai multe mini-crize, partidele conducatoare fac o serie de concesii.Dar acesta poate duce la marginalizarea partidului, stimuleaza pretentiile opozitiei, creeaza neincredere in socialism,in final pregateste terenul abandonarii socialismului.A treia cale consta in mentinerea sistemului si a suprimarii activitatii politice si sociale a opiniei publice.

,,Perestroica" si ,,Glasnost-ul" lui Gorbaciov l-au speriat si uluit in acelasi timp pe Nicolae Ceausescu, avea sa scrie dupa aproape 18 ani de la Revolutie, Silviu Curticeanu, fostul sef al Cancelariei Comitetului Central devenit si membru supleant al Comitetului Politic Executiv cu doar o luna inaite de Revolutia din 1989. Ceausescu, continua acelasi autor, a inteles printre primii, ca ceea ce dorea Gorbaciov, nu era doar o cosmetizare, sau o simpla operatie estetica, ci o schimbare de esenta care afecta insasi principiile, baza sistemului in ansamblu, principii la care el nu dorea sa renunte pentru nimic in lume

Acest curent reformator nu gaseste ecou in structurile de conducere de la Bucuresti si, mai ales la dogmaticul secretar general al partidului. Intre cei doi se instaleaza o antipatie si o ostilitate reciproca Ceausescu neezitand sa-l considere pe Gorbaciov ,,aventurier" aflat in slujba imperialismului. In raporturile dintre cele doua parti secretarul general al Partidului Comunist Roman subordoneaza totul ideologicului. Atunci cand Mihail Gorbaciov vorbeste despre dezideologizare, descentralizare sau proprietate privata, Ceausescu il combate cu vehementa si in mod public venind cu argumente total opuse, adica puritatea ideologica, centralism democratic, superioritatea proprietatii socialiste. Infruntarea dintre cei doi avea sa culmineze cu ruptura fatisa survenita in urma intalnirii de la Moscova, din 5 decembrie 1989.

Spre deosebire de regimul dictatorial ceausist, regimurile comuniste din tari precum Ungaria, Cehoslovacia si Polonia, incep din deceniul al optulea, sa devina mai permisive fapt ce s-a manifestat printr-o serie de concesii  atat in domeniul economic, spiritual sau cat si in cel politic. Nu este lipsit de importanta faptul ca in Polonia, Cehoslovacia dar si in Bulgaria si in Germania de Est au functionat si alte partide decat partidele comuniste si care, chiar daca nu reprezentau decat un simulacru al sistemului pluripartidist, au facut posibila aparitia unor nuclee opozitioniste fata de politica oficiala, sau cel putin a unor puncte de vedere diferite de cele oficiale si totodata, s-au putut cristaliza aripi reformatoare in interiorul partidelor comuniste si care au facut posibila cristalizarea, in cele din urma, a unor nuclee opozitioniste politicii oficiale.

Pot fi invocate, de asemenea, existenta in aceste tari si a unor cauze de ordin istoric. Bunaoara, statele din Europa Centrala au fost atrase mai devreme in circuitul economic, cultural, dar, si politic al Europei Occidentale adoptand modelul politico-economic si juridic  occidental imprimand o istorie similara si un anume fel de comportament politic, vizibil, chiar si in perioada comunista.

Astfel, in cursul anului 1989 procesul reformator se extinde asupra tuturor tarile comuniste ale Europei Central Rasaritene. Rand pe rand vechile conduceri ale partidelor comuniste sunt inlocuite cu unele noi tocmai in speranta de a prezerva sistemul. Fenomenul s-a dovedit insa, a fi mult mai complex iar, noii lideri comunistii sunt depasiti de situatie.

Pornite, initial,in scopul de a reforma si proteja sistemul comunist reformele au sfarsit practic prin a-l distruge. De la Varsovia miscarea se propaga la Berlin pentru ca mai apoi sa ajunga la Praga si curand, dupa aceea la Sofia. Romania devenea din ce in ce mai izolata si pentru toata lumea devenise clar ca regimul de la Bucuresti nu va putea supravietui marilor transformari.

Cu toate acestea Ceausescu nu dadea semne ca ar avea cea mai mica intentie de a ceda initiativa si de a accepta compromisul. El respinge cu incrancenare noul curs si orice forma alternativa la modelul stalinist, decis fiind, sa lupte pentru ,,salvarea socialismului" si convins ca abandonarea de catre el a puterii ar duce tara catre o adevarata catastrofa. ,,Ceausescu a avut un ideal - afirma Silviu Curticeanu - pe care l-a urmat cu fanatism: socialismul si comunismul, <visul de aur al omenirii>. Acesta idee -  sustine Curticeanu - era chiar mai presus de persoana sa si nu a renuntat la el nici in fata mortii dar, continua fostul sef al Cancelariei - Marea lui drama, cred, a fost tocmai imobilismul si fanatismul in realizarea idealului in care credea, legate progresiv, tot mai mult, de cultul nemasurat al propriei sale peronalitati; se vedea statuie, lasand pentru viitorime o tara bogata si nu vedea, sau mai corect spus, nu voia sa vada nevoile si suferintele imediate ale contemporanilor sai.

Patimas fara masura, rob al ritmurilor inalte de dezvoltare cu orice pret, Ceausescu devenea, pe zi ce trecea, tot mai subiectiv, intru toate stiutor, inlocuia dialogul cu monologul, ridica la cote aberante cultul personalitatii, sporea intrasigenta ideologiga, exercitand o presiune de nesuportat asupra constiintei individuale si colectiveCeausescu a fost, fara indoiala, prin formatie, un dogmatic, principiile de baza ale socialismului stiintific intrandu-i in cap odata pentru totdeauna[10].

Si totusi, a fost de neinteles, chiar pentru unii dintre colaboratorii sai apropiati, sau poate mai ales pentru ei cum, Ceausescu ,, cu inteligenta lui nativa si cu experienta de guvernare" nu a reactionat fata de succesiunea din prima jumatate a anului 1989. Un raspuns incearca sa-l dea fostul sef al Directiei Securitatii Statului, general colonel, Iulian Vlad.

Acesta considera ca substratul acestei imobilitati trebuie legat tot de cultul personalitatii, de credinta sa nelimitata ca poporul roman ii este alaturi in mod neconditionat, probabil, subliniaza acelasi fost sef al Securitatii, fostul presedinte al Republicii Socialiste Romania credea ca realizase atat de mult pentru poporul roman incat ,,poporul nu putea sa-l rastoarne pentru ceea ce a facut pentru popor"[11].

Intr-atat exista aceasta certitudine in gandirea politica a lui Nicolae Ceausescu incat, pur si simplu, nu exista un plan de masuri care sa fi avut in vedere o revolta din partea maselor populare si care sa fi vizat varful puterii. In consecinta realizarea unui astfel de plan operativ nu a fost permis de insusi Ceausescu. Acest lucru il spune raspicat seful Departamentului Securitatii Statului; ,, un plan de aparare a lui Ceausescu, special, nu a existat, in care Securitatea si Armata si celelalte forte ale M.(inisterului) de I.(nterne) sa-l puna in aplicare in situatii deosebite, ca cea din decembrie 1989. Nici nu pot sa spun ca nu cunosc, ca fiind seful Securitatii .

Presedintele Romaniei Socialiste, constient totusi, ca devenise o persoana indezirabila pentru Gorbaciov si in acelasi timp incunostiintat de intentiile revansarde ale Ungariei dar, si de ostilitatea Occidentului si a Statelor Unite, isi centralizase toate eforturile pentru preintampinarea si respingerea unei eventuale agresiuni din exterior si nici de cum a izbucnirii unei revolte populare.

De altfel, inca din anul 1987 Romania fusese supusa unui intens tir informational din partea serviciilor de spionaj strain.

Cancelariile Occidentale isi unisera eforturile cu serviciile secrete din tarile vecine in vederea inlaturarii regimului Ceausescu dar, existau semnale clare ca urmau a se folosi de acest pretext in perspectiva dezmembrarii Romaniei. Lucrurile aveau sa-i para si lui clare, in special dupa convorbirile avute la sfarsitul anului 1988 cu reprezentantii Iugoslaviei, cand acestia pusesera in discutie problema Banatului Sarbesc, dar, mai ales in timpul convorbirilor purtate in vara lui 1989 la Arad si, cand conducerea maghiara alcatuita din Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn, a sustinut ca Transilvania nu apartinea Romaniei si, prin urmare anuntau ca vor proceda la internationalizarea disputei in cadrul O.N.U. si a altor organisme internationale .

Asadar,  orice fel de politica novatoare se lovea de un refuz categoric din partea ultraconservatorului secretar general de la Bucuresti. Stapan absolut al intregii puteri, el a promovat in ierarhia superioara a partidului si statului rude sau persoane care-i datorau aproape in totalitate pozitia privilegiata.

Asa incat, in interiorul structurilor de putere din Romania, curentul reformator initiat de Gorbaciov a avut un ecou redus, legaturile de rudenie si clientelare nepermitand constituirea unei elite reformatoare care sa preia puterea. Daca la acestea adaugam si teama pe care regimul ceausist o reprezenta, precum si lipsa unei rezistente civice puternice putem avea un tablou mai apropiat de realitatile societatii romanesti si de traiectoria Revolutiei Romane.

Si totusi, la inceputul anului 1989, se observa o schimbare de climat si in Romania cu toate restrictiile impuse de regim. Societatea romaneasca incepea sa reactioneze, este adevarat intr-o forma timida, la modificarile structurale ce aveau loc Europa. Din ce in ce mai mult devenise vizibil decalajul dintre regimul politic din Romania si regimurile din celelalte state cu aceasi orientare politica. In timp ce in aceste tari, inclusiv in Uniunea Sovietica, se tinde spre o liberalizare a regimului, in Romania, din contra, se observa o restrangere permanenta a drepturilor si libertatilor cetatenesti, o inasprire a represiunii.

Intreaga comunitate internationala cu exceptia statelor comuniste din Asia si Albania condamna regimul comunist de la Bucuresti, Ceausescu fiind din ce in ce mai izolat.

Izolat in plan extern, pe fondul profundelor transformari internationale, regimul de la Bucuresti supravietuia prin intermediul unui sistem propagandistic ce acoperea aproape toate aspectele vietii cotidiene, prin promovarea cultului personalitatii dictatorului Nicolae Ceausescu, precum si prin inlocuirea realitatilor materiale cu imagini idilice. Ceausescu are un comportament aproape iresponsabil si ,,manat parca de propria lui neputinta, se indreapta, cu fanatismul tineretii renascute, spre prapastie si trage, parca pentru a se razbuna, pe toata lumea dupa el, in credinta ca tara, chiar daca piere, trebuie sa moara visand la epoca de aur, devenita definitiv o obsesie a inchipuirii sale"[14]. In aceasta adevarata frenezie imagineaza si imprima o politica care in plan extern irita si sfideaza marile puteri, personalitatile politice ale timpului dar si organismele internationale influente, agravand pozitia tarii in plan international si accentuand procesul de izolare. Intr-un gest disperat si in acelasi timp iresponsabil, renunta la clauza natiunii celei mai favorizate din partea Statelor Unite, intrerupe raporturile cu Fondul Monetar International, obstructioneaza unele reuniuni internationale.

Procesul de izolare politica este aproape total. Singurele tari pe care le mai considera promotoare ale sistemului comunist erau doar China, Coreea de Nord, Cuba si Germania de est, pana la debarcarea lui Honecker.

In interior insa, pozitia lui parea extrem de solida iar securitatea ii intarea aceasta convingere, asa incat, in disperare de cauza, o buna parte a romanilor isi punea sperantele in Mihail Gorbaciov.

Totusi, starea de nemultumire generala a facut sa fie nevoie decat de un moment prielnic, nu neaparat de mare amplitudine, pentru ca valul nemultumirilor mocnite sa se reverse in strada. In contextul favorabil extern[15], dublat de nemultumirea cvasitotala a populatiei tarii (in decembrie 1989 cca. 95% din populatie isi dorea inlaturarea lui Ceausescu), incepeau, in a doua jumatate a lunii decembrie 1989, proteste anticeausiste si, in ultima instanta, antitotalitare.

O prima tentativa, esuata insa, s-a incercat la Iasi. In oras fusesera raspandite peste o mie de manifeste prin care locuitorii orasului erau chemati la 14 decembrie 1989 pentru a-si exprima nemultumirea fata de regimul totalitar ceausist. Initiatorul acestor actiuni era un organism cu o structura conspirativa intitulat ,,Frontul Popular Roman"[16] care nu avea mai mult de 20-30 de persoane, conform unuia dintre fondatori, Aurel Stefanachi. Semnalul revoltei urma sa fie dat de clopotele Mitropoliei.

Locul central al actiunii trebuia sa fie Piata ,,Unirii" la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, acolo unde, dupa intonarea marsului ,,Desteapta-te romane",  reprezentantii Frontului aveau sa rosteasca discursuri mobilizatore, contestatare, antitotalitare, revendicative.

Actiunea nu s-a putut desfasura, intru-cat autoritatile, afland despre intentiile organizatorilor, au ocupat piata si s-a trecut la arestarea principalilor lideri ai actiunii, in acelasi timp si lideri ai Frontului Popular Roman. Acestia au fost Stefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Valentin Odobescu, Ionel Sacaleanu, Vasile Vicol si Aurel Stefanachi[17]. Au fost eliberati in 22 decembrie 1989.

Conform unuia dintre initiatorii actiunii, Cassian Maria Spiridon, patru dintre cei sase arestati urmau sa fie impuscati chiar in ziua de 25 decembrie 1989, ziua de Craciun[18].

Curand, aveau sa izbucneasca alte proteste, mult mai puternice, si, care,  aproape peste noapte, in ciuda aparentei de soliditate, au dus la rasturnarea regimului.

Revolta se reaprinde, de asta data cu o mult mai mare intensitate, in cealalta parte a tarii, la granita de vest, in orasul Timisoara[19]. Pretextul initial, ,,cantonat pe o problema personala", respectiv evacuarea pastorului Laszlo Tokes, dupa cum se exprima un material realizat de Parchetul Militar asupra evenimentelor din decembrie 1989, a constituit in fapt ocazia/pretextul declansarii unui proces social aproape cvasi-general si nu cauza.

In seara de 16 spre 17 decembrie, la Timisoara evenimentele au devenit dramatice . In Piata Maria, la Podul Michelangelo, la Podul Decebal, in fata Comitetului Judetean de partid au loc ciocniri intre fortele de ordine si grupurile de manifestanti. Pe 17 decembrie manifestantii au patruns in sediul Comitetului Judetean de Partid, de la ferestrele caruia au fost aruncate documente ale partidului comunist, materiale de propaganda si alte simboluri comuniste. Intru-cat militia si celelalte forte ale Ministerului de Interne erau depasite de situatie, Ceausescu a apelat la solutia extrema si a cerut folosirea in vederea reprimarii manifestarilor ostile a trupelor apartinand MApN, desi asemenea misiuni nu intrau in atributiunile lor, tehnica din dotare nu era adecvata, iar militarilor le lipsea pregatirea specifica unor astfel de interventii. Interventia armatei , in loc sa calmeze situatia, nu a facut altceva decat sa o inflameze ajungandu-se la adevarate lupte de strada soldate cu morti si raniti, distrugeri materiale, arestari. In diferite puncte ale orasului, coloanele de militari scoase pe strazile orasului pentru a descuraja actele de dezordine sociala, sunt agresate cu brutalitate de indivizi deosebit de violenti . Intensitatea maxima a infruntarilor dintre manifestanti si fortele de represiune a fost atinsa in ziua de 17 decembrie 1989 si in noaptea urmatoare.

Vazuta dintr-o perspectiva globala revolutia a adus Romaniei vizibilitate, ba chiar notorietate ca fiind prima revolutie transmisa in direct la televizor. Fiind cel mai violent eveniment care au transformat Estul Europei in 1989, revolutia a facut parte si din categoria importanta de sursa de imagini ale caderii comunismului.

Asa zisa revolutie a semanat izbitor de mult cu o aplicatie militara de mare anvergura, pe care militarii romani au executat-o cu aprobarea si sub evidenta strict a principalelor servicii secrete ale lumii.Particularitatile acestei vaste desfasurari de forte sunt acelea ca, de.a lungul ei, a fost permisa prezenta civililor si s-au folosit si tinte vii.

Orice revolutie existentiala trebuie sa redea speranta unei reconstructii morale a societatii, ceea ce reprezinta o innoire radical a relatiilor intre indivizi si ceea ce numesc ei "ordine umana", care nu poate fii inlocuita de nici-o alta ordine politica.

Directia spre care ar trebui sa ne indreptam este data de acesti factori care exprima o noua experienta a existentei, o noua ancorare in univers, un sentiment al unei responsabilitati crescute cu noi valente, o relatie interioara nedefinita in raport cu ceilalti indivizi si cu comunitatea.

Adevarata libertate, adevaratul umanism insemna a asigura dezvoltarea  tarii, bunastarea intregii natiuni, a asigura independenta, integritatea statului si de a-i demasca pe toti aceia care actioneaza-indiferent sub ce forme-impotriva intereselor tarii, a independentei, a regimului nou creat-democratic in Romania.

Mostenirea fundamentala a revolutiilor din 1989 este prin urmare polivalenta: ea implica atat renasterea cetatenilor (o categorie abolita sub comunism si fascism), cat si reafirmarea adevarului. Lectiile pe care le-am invatat si inca le invatam ca urmare a tumultului din 1989 sunt de fapt argumentele imbatabile pentru valorile pe care le consideram drept emblematice pentru democratia de astazi.

Bibliografie:

Hentea Catalin, Armata si luptele romanilor, Editura Nemira, Bucuresti, 2004.

Timpul care a invins teama. Martori ai istoriei. Decembrie 1989-Decembrie 2007. Editie alcatuita de Pusa Roth, Iasi, Edit. Ars Longa, 2008

Silviu Curticeanu, Meditatii necenzurate, Bucuresti, Editura Historia, 2007.

Arhiva Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 (in continuare Arhiva I.R.R.D.), Document Nr. 73, f.306.

Francoise Thom, Sfarsiturile comunismului, Iasi, Editura Polirom,1996.

Mihai Retegan si Dumitru Preda, 1989 Principiul Dominoului, Prabusirea Regimurilor Comuniste Europene, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 2000.

Ioan Scurtu, Revolutia Romana din Decembrie 1989 in context international, Bucuresti, Edit. Enciclopedica. Edit. I.R.R.D. din Decembrie 1989, 2006.

Adrian Pop, Tentatia Tranzitiei. O istorie a prabusirii comunismului in Europa de Est, Bucuresti, Edit. Corint, 2002;

Dennis Deletant, Ceausescu si securitatea. Constrangere si dizidenta in Romania anilor 1965-1989, Bucuresti, Edit. Humanitas, 1998.

Gabanyi Anneli Ute, The Caeausescu Cult, Bucharest, The Romanian Cultural Fundation Publishing House, 2000; etc.