Populatii, limbi si dialecte - grecia antica

POPULATII, LIMBI SI DIALECTE - grecia antica

Cine au fost creatorii diferitelor culturi sau civilizatii din zona care va deveni predominant greceasca reprezinta o problema la care nu este usor de dat un raspuns. Traditia istoriografica si mitografica opereaza cu o serie de etnonime care nu pot fi recuperate in nici o forma. De exemplu, pentru Rhodos sunt pomeniti ca primi locuitori fie telchinii (de la o denumire mitologica rezervata unor genii sau fiinte supranaturale experte in metalurgie, vrajitorii si vindecatori de animale alungate de titani din Peloponez si instalate in Rhodos, care s-a numit si Telchinia si unde ar fi intemeiat Lindos, Camira si Ialysos, fie carieni. Alte etnonime rezervate populatiilor prehellene sunt acelea de pelasgi si lelegi.

Din pacate, noi nu avem siguranta in ceea ce priveste limbile vorbite inainte de cca 1600 i. H, data care este acceptata pentru inceputurile civilizatiei miceniene, in legatura cu care nu exista acum nici un dubiu ca este creatia unor vorbitori de limba greaca. Descifrarea scrierii liniare B a adus lumina necesara in aceasta problema.

Ce a fost insa inainte de secolele XVI-XIV i.Hr., ce limbi s-au vorbit continua sa fie o mare enigma, desi se cunosc mai multe sisteme de scriere care au precedat scrierea liniara B. Este vorba de asa numita cipro-minoica 1 care, dupa cunostintele actuale, trebuie sa fi servit la consemnarea unor texte in ceea ce se numeste dialectul eteo-cipriot. Din Creta primelor palate se cunosc texte redactate cu o scriere hieroglifica, nedescifrata pana acum si care pare sa fi servit in administratia palatiala. Din pacate, aceste semne descoperite pe tablite si pe un faimos disc, acela de la Phaistos, se reduc, in cea mai mare parte, la cateva notatii. Sunt deci tablite numerice. Doar pe discul de la Phaistos apar 45 de semne, unele cu functie de sufixe, altele cu functie de prefixe (mai numeroase decat primele). Aceasta caracteristica l-a facut pe J. Faucounau (1999) sa reia tentativa de a descifra discul de la Phaistos si de a conchide, datorita numarului mare de prefixe, ca s-a notat, cu acest sistem, o limba flexionara. Faucounau merge foarte departe atunci cand postuleaza nu numai ca limba discului de la Phaistos este o limba greaca, dar chiar pretinde ca este vorba de un dialect proto-ionian. Pana la o lamurire definitiva este bine sa se manifeste o oarecare prudenta si sa se mearga pe ideea mai veche, ca nu se cunosc inca limbile sau dialectele care au folosit CM1, scrierea hieroglifica si liniara A. Si ca nu exista siguranta decat pentru textele redactate in liniara B.

Aceasta concluzie nu rezolva o problema de fond si anume data de la care se poate admite prezenta, in spatiul egeo-mediteranean, a vorbitorilor de limba greaca.

Opinia quasi-unanima este aceia ca primii greci (sau aheii) au patruns de undeva din zona nord-dunareana, in Peninsula Balcanica, in ultimul sfert al mileniului III (cca. 2150 i.Hr.), dupa datele C14 stabilite pe nivelul de distrugere EH II de la Eutresis si ca dispersarea vorbitorilor acestei limbi, in afara zonei continentale, trebuie asociata cu expansiunea miceniana in Ciclade, Creta, Rhodos, alte insule din Sporade si chiar in Cipru si pe coasta Asiei Mici. Descoperiri arheologice si arhive care foloseau scrierea liniara B (Knossos), ca si surse hittite (v. scrisoarea Milawata, informatiile despre Ahhiwa si Atarassiya, schimbarea numelui insulei Rhodos care devine Achaia) dovedesc procesul general de elenizare, ca urmare a acestei expansiuni si a constituirii unui "imperiu" continentalo-maritim micenian. Cat priveste limba textelor in scrierea liniara B aceasta este, dupa opinia lingvistilor, foarte aproape de limba epopeilor homerice. Aceasta afirmatie presupune ca, undeva, in Grecia continentala, insulara sau in zonele de refugiu al micenienilor, s-au pastrat, pana in secolele VIII-VII i.H. (secole in care se presupune ca cele doua epopei au fost elaborate)grupuri care utilizau o limba foarte apropiata de tablitelor de la Pylos. In acest context nu socotim ca este bine sa se uite ca, dupa traditie, poemelor homerice li s-a dat o structura unitara in Atena lui Pisistrate, adica in secolul VI i.H. Nu stim in ce masura aceasta operatie a afectat sau nu limba celor doua opere. Indiferent de acest aspect este necesar sa se adauge ca, in general, se iau in consideratie suprapunerea a cel putin doua valuri de vorbitori de dialecte grecesti. Cel timpuriu, reprezentat de acheeni si un val, mai recent, databil intre cca 1200-1050 i.Hr., reprezentat de vorbitori ai dialectului doric a caror patrie este asociata cu spatiul nord-vestic al Greciei continentale.

Dincolo de aceste discutii care nu beneficeaza de unanimitatea lingvistilor si arheologilor, ramane un fapt singur, si anume, existenta mai multor dialecte grecesti care in antichitate se exclud din punct de vedere geografic. Fara nici o inddoiala, raspandirea acestor dialecte este rezultatul unor migratii.

Lingvistii deosebesc, pe baza textelor literare, textelor legislative si a inscriptiilor mai multor dialecte:

1. Ionic vorbit ]n Attica, Ciclade, Eubeea, Nordul Sporadelor, Chios si coasta centrala a Asiei Mici;

2. Eolic vorbit in Thessalia, Beotica, tarmul nordic al Asiei Mici, Dardanele, Lesbos.

3. Doric in sudul Peloponezului (Laconia si Messenia), Argolida, Creta, Rhodos, coasta sudica a Asiei Mici, Kos, Carpathos si Kythera;

4. Greaca de nord-vest vorbita in nordul si vestul Peloponezului (Elida, Aigialeia) si in parti ale Greciei Centrale, adica in Focida, Locrida si Etolia.

5. In sfarsit, se considera ca ar fi existat un dialect arcado-cipriot (inaintea dorienizarii insulei), considerat a fi mai timpuriu, poate mai aproape de acheeana. Din pacate, descoperirile arheologice nu sustin o prezenta masiva miceniana, mai ales in MYC III C in Arcadia, care sa justifice o perpetuare a unor structuri lingvistice mai vechi, acolo.

Indiferent de deosebirile dialectale este necesar sa se sublinieze o realitate care este specifica lumii grecesti. Este vorba de omogenitatea etnolingvistica si culturala care o diferentiaza de alte arii geografice ale lumii mediteraneene antice. Aceasta inseamna ca si in conditiile confruntarii dintre comunitati cu nivele de dezvoltare diferite (cele protourbane din Ciclade si Grecia continentala) si cele urbane din Creta si Cipru si cele aflate in stadii mai putin evoluate cum erau cele ale protogrecilor, pana la urma elementul grec a prevalat si a absorbit tot ceea ce reprezinta fond preindo-european. Nu numai in plan cultural, ci si lingvistic in asemenea masura incat este extrem de dificil de recuperat ceea ce reprezinta fond preindo-european. Nu numai in plan cultural, ci si lingvistic in asemenea masura incat este extrem de dificil de recuperat ceea ce reprezinta, din punct de vedere al vocabularului, o mostenire rezultata din acest proces.

O problema mult mai dezbatuta este aceea a ordinii in care purtatorii diferitelor dialecte au patruns in Grecia. Daca se da crezare lui Faucounau atunci un dialect proto-ionic a fost cel mai devreme folosit in zona egeeana. Cat priveste pe dorieni, acestia par sa fie ultimii veniti dintr-o zona mai putin atinsa de civilizatia miceniana. Intrebarea este daca mai inainte sau dupa prabusirea palatelor sau daca patrunderea lor reprezinta unul din factorii care au contribuit la reruralizarea Greciei. Ca exista o amenintare din partea unor grupuri pastorale o sugereaza o fresca de la Pylos, care infatiseaza o lupta intre micenieni si personaje imbracate in blani de oaie. Daca este vorba de un atac respins si real asta este greu de stabilit. Sigur este doar faptul ca in unele case de tip absidal, ceramica lucrata cu mana si ceramica miceniana si submiceniana. De aici ideea convietuirii a doua grupe cu o cultura si dialecte diferite. Acestui argument i se adauga o foarte importanta mostenire religioasa de epoca miceniana, banuita datorita naturii cultului lui Apollo de la Amyklai, care se particularizeaza prin integrarea lui Hyakinthos, cultul Orthiei la Sparta, o serie de ceremonii religioase si calendarul. Aceste fenomene care se constata in Peloponez, in aria doriana, nu se pot explica fara sa fi avut loc o asemenea convietuire intre noii veniti, atasati cultului lui Apollo Lykeios si sarbatorii pastorale Karneia si vechea populatie locala.