In anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la incheierea ostilitatilor dintre cele doua mari puteri militare din zona polonezii trebuiau sa paraseasca cetatile si manastirile din Moldova, iar turcii sa elibereze Camenita si teritoriul ocupat in Ucraina. In acelasi timp, turcii se obligau sa nu refaca cetatile din Moldova, pe care trebuiau sa n-o transforme in pasalac.
Cativa ani mai tarziu, Antioh Cantemir (1705-1707), pentru a grabi plecarea polonilor a trimis o armata in frunte cu Lupu Costachi la Suceava si la Neamt si "scoasera pre toti lesii din tara ".
In timpul luptelor, orasul de la poalele cetatii a suferit mari distrugeri, atat in ceea ce priveste constructiile civile, cat si cele religioase: Biserica Domneasca "Sf. Dumitru ", Biserica "Adormirea Maicii Domnului " ridicata de Gheorghe Stefan si biserica catolica.
Timp de peste un deceniu de acum inainte, Cetatea Neamtului nu mai apare decat in documentele ce se refera la manastirea Sf. Nicolae din cetate, de mult timp subordonata fata de Manastirea Secu.
Va reveni in actualitate odata cu izbucnirea razboiului austro-turc din 1716-1718, care s-a desfasurat si pe teritoriul Moldovei. Partida austrofila, in frunte cu Vasile Ceaurul, un nepot de-al fostului domn Gheorghe Stefan, a incercat eliberarea tarii de turci cu ajutorul austriecilor. Un corp expeditionar austriac, condus de francezul François Ernaut de Lorena, trece muntii si ocupa Cetatea Neamt, cateva manastiri intarite (Casin, Mira, Sucevita) si ajunge pana la Campulung.
Inainte de a intra in cetate, austriecii si-au asigurat merindele necesare de la locuitorii din vecinatate si "au mai tocmitu ce era stricatu in cetate ", iar pentru aprovizionarea cu apa "au deschisu si putul celu vechiu si adancu al cetatii ".
De aici au pornit spre Iasi, pentru a-l prinde pe domnitorul Mihai Racovita (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729), ramas credincios Portii. Dar, cu ajutorul tatarilor, corpul expeditionar austriac este infrant si François Ernaut decapitat, in locul in care mai tarziu va purta numele de Crucea lui Ferent. Restul catanelor austriece din cetate, instiintate de cele intamplate la Iasi, au parasit in graba locul, retragandu-se spre Suceava. Oastea domneasca va cuprinde cetatea fara lupta si pentru ca aceasta sa nu mai fie folosita de adversari, "puse foc si arse merindele si cladirile si au astupatu putul cela cu apa ".
In legatura cu fapta ordonata de Mihai Racovita, letopisetul lui I. Neculce spune ca "lui Mihai voda i-au venit de la Poarta poronca sa strice Cetatea Neamtului si Miera, unde au sazut catanele. Si le-au stracat, iar nu foarte de tot ".
Cat de mari au fost distrugerile nu se stie; se prea poate ca acestea sa fi fost limitate, dar sigur este faptul ca dupa acest moment Cetatea Neamtului isi pierde orice importanta politico-militara, iar procesul de degradare se accentueaza continuu, prin "conlucrarea " factorilor naturali cu actiunea locuitorilor din oras si din imprejurimi.
De-a lungul unui secol de acum inainte, pe parcursul caruia domnitorii fanarioti, ca simpli functionari ai Portii, erau lipsiti de orice interes de a pastra sau a reface cetatile distruse sub privirile ingaduitoare ale ispravnicilor, locuitorii din targ au transformat cetatea intr-o adevarata cariera. Cu piatra din daramaturile zidurilor, a bastioanelor si din pilonii podului au fost ridicate numeroase constructii, asa cum s-a intamplat si in timpul administratiei regulamentare.
Indignat de aceasta lipsa de grija fata de relicvele noastre istorice, poetul Alexandru Hrisoverghi a publicat in anul 1834 a sa oda moralizatoare, La ruinele Cetatii Neamtului, in care protesteaza impotriva vandalismului manifestat de localnici fata de ruinele cetatii. Subliniind importanta acestui protest, B.P. Hasdeu arata ca din cetate
n-ar fi ramas azi nici-o piatra sub izbirile administratiei regulamentare, daca poetul Hrisoverghi nu protesta la timp contra ultravandalismului de a distruge pana si ruinele.
Restaurarea domniilor pamantene in anul 1834 a dus si la primele masuri de protejare a cetatii. Mai multe acte domnesti, adresate ispravnicilor de la Neamt, cereau protejarea zidurilor cu gard si punerea unui supraveghetor. Inca de acum cetatea se considera, pe drept cuvant, "un monument al pamantului ce purure sa aiba privegheri a sa pastra in starea in care acum sa gasaste si spre nerasipirea ei in viitorime ".
Mihail Sturza (1834-1849), ca un om cult ce era si un mare iubitor de istorie, a apreciat la justa sa valoare monumentul. Nu intamplator, in timpul sau s-a amenajat si poteca de urcare pana sub cetate.
Starea cetatii, spre mijlocul secolului trecut, ne este reliefata de desenele lasate de pictorii M. Bouquet si R. Kauffmann. O pretioasa informatie narativa o datoram calatorului austriac Iulius Edel, care arata ca
accesul la ruini se face pe un drum in zig-zag castrul are forma unui patrulater care in cele patru colturi au turnuri din care se pastreaza creneluri. Intrarea principala se afla in partea de est, unde se vad inca patru piloni, care serveau pentru pod de acces. O alta intrare se afla in partea de nord. Aceasta parte aflata pe povarnis este cea mai slab aparata, de aceea mai intarita decat celelalte cu un parapet cu trei bastioane In interior au fost incaperi cu bolta, din care se vad urme de ziduri Acum toate daramaturile din interior sunt acoperite cu vegetatie.
Ulterior, ruinele cetatii au fost folosite, probabil, ca loc de popas pentru haiducii ce haladuiau prin padurile Neamtului de frica poterelor domnesti, asa cum au fost Leondarie, Chetraru, Florea si, mai apropia de noi, Pantelimon.
Cu timpul, ruinele Cetatii Neamt, ca si zidurile altor monumente, au devenit un simbol de la care s-a primenit iubirea de tara in perioada de redesteptare nationala a poporului roman. Cu cata mandrie scria Manolache Draghici, ca Cetatea Neamt "numai in doua randuri s-au biruit, odata de catre turci supt stapanirea lui Soliman sultan si al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul ".
Astfel s-a permanentizat legenda despre invincibilitatea cetatii.
Spre Cetatea Neamt s-au indreptat gandurile lui Gheorghe Asachi, care a incercat o reproducere picturala a acesteia, Mihail Kogalniceanu - prezent printr-o bogata activitate economica si culturala in zona, sau Dimitrie Bolintineanu, care vizitand cetatea la 1857 a scris inspiratul poem Muma lui Stefan cel Mare. Deosebit de graitoare sunt consemnarile unor scriitori de prestigiu, precum:Costache Negruzi- glorificatorul luptei curajoase a plaiesilor nemteni, George Sion, Nicu Gane, Ion Creanga - care privind cu mintea sa de copil vedea cetatea de peste apa Ozanei "ingradita cu pustiu si acoperita cu fulger ", a neobositului calator prin muntii Neamtului - Calistrat Hogas, care extaziat in fata privelistii marete vedea cetatea "nemiscata si ganditoare martora nepieritoare a gloriei noastre trecute ".
Alexandru Vlahuta, lasandu-se furat de visare, rememoreaza una din paginile cele mai glorioase din trecutul cetatii - vremea lui Stefan cel Mare, asa cum au facut si George Cosbuc, Gala Galaction sau Mihail Sadoveanu.
De asemenea, pe ruinele Cetatii Neamt a visat la zile mai bune marele nostru istoric Nicolae Iorga, ale carui cuvinte raman in actualitate:
maine poate, cand iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare si se va arata in felul ce se cuvine, comorile ingropate vor iesi la iveala, dezvaluind mai bine cultura vechilor timpuri ".
In anul 1866 Cetatea Neamt a fost declarata monument istoric. Lucrarile de reconsolidare a zidurilor, efectuate intre anii 1968-1972, sub conducerea cunoscutului arh. Stefan Bals, au urmarit conservarea si mentinerea monumentului asa cum este, fara reconstructia partilor disparute. Din lipsa unor informatii sigure, s-au executat doar unele terase necesare vizitarii in bune conditii a acestui iubit obiectiv istoric.
Anual, cetatea este vizitata de zeci de mii de turisti de pe toate meleagurile romanesti si nu numai, iubitori de istorie si de frumos, fiind unul dintre principalele puncte de atractie turistica din zona.
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in timpul luptelor pentru tronul Moldovei si a razboaielor turco-polone, Cetatea Neamt a devenit un obiectiv foarte cautat, constituind un loc potrivit de refugiu.
Astfel, in timpul campaniilor lui Constantin Serban Basarab, care a incercat mai intai cu ajutor din Transilvania si apoi de la cazaci sa ocupe tronul Moldovei, la cetate s-au refugiat multi boieri si fete bisericesti.
Intr-un document din 23 ianuarie 1661, care se refera la vanzarea unui pomet de sub Dealul Boistei, apar: Iftimie Botul parcalab de Neamt, Simionica soltuzul targului, Hanos vataful de puscasi de la cetate si egumenul Ioan de la manastirea din cetate. Din alt document, emis tot la cetate, in luna iunie a aceluiasi an, aflam ca din cauza razboaielor care s-au purtat prin aceste locuri, orasul s-a depopulat si "s-au tamplat de au fugit alti oameni din targu Neamtu ", intrucat cei "ramasi doar cu sufletele " au fost obligati sa plateasca darile si cisla pentru cei fugiti.
Ambele documente, ca si un altul din 7 aprilie 1672, au fost scrise la Neamt si poarta pentru autentificare pecetile semnatarilor, intre care si pecetea cu ghirlanda de vita de vie pusa de soltuzul orasului, copie slava dupa pecetea mai veche in limba latina a targului. Probabil ca la acea data vita de vie era cultivata mult mai mult in zona, incat devenise element simbolic al orasului. .
Din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea exista alte referiri la Cetatea Neamt. Este interesant faptul ca in insemnarile militare aceasta este numita cetate, pe cand in alte documente este considerata drept manastire. Cele mai multe referiri sunt facute in legatura cu razboaiele dintre turci si poloni, care s-au desfasurat in mare parte pe teritoriul Moldovei, incepand cu razboiul Camenitei din 1672 si pana la pacea generala de la Karlowitz din 1699.
In 1673, Ian Sobietski - pe atunci hatman - a obtinut impotriva turcilor victoria de la Hotin, dupa care ostile polone au ocupat cetatile Hotin, Suceava si Neamt, repunandu-l pentru putin timp pe tronul Moldovei pe Stefan Petriceicu. "Cetatile - scrie Ion Neculce - erau pline de odoare si de haine din toata tara, boieresti si negustoresti, dupa cumu-i obiceiul la vreme de rascoala, de a pune ce este mai bun la adapost ".
.
In curand are loc o noua expeditie turco-tatara, dupa care Stefan Petriceicu fuge din nou in Polonia, tronul fiind dat lui Dumitrascu Cantacuzino (1673-1675). In cetatile Neamt si Suceava polonezii au lasat garnizoane formate din lefegii "nemti ", care au rezistat aproximativ un an. Pana la urma, mercenarii au fost scosi din cetate nu prin puterea armelor, ci din neputinta acestora de a se aproviziona. Urmariti pas cu pas de ostile turcesti lasate in ajutorul noului domnitor, lefegii au parasit Cetatea Neamt, s-au retras spre Suceava si apoi au trecut in Polonia. Curand, Dumitrascu Cantacuzino a pus in aplicare ordinul marelui vizir de a distruge cetatile, operatiune despre care Ion Neculce spune ca "mai mult sfatul si indrumatura lui Dumitrasco Voda au fost decat voia vizirului ".
Despre acest moment scrie si Nicolae Costin, care spune ca "au indemnatu Dumitrasco Voda pre greci de le-au stricat cetatile cele vestite ale Moldovei, Hotinul, Suceava, Neamtul si asa puind lagum pre sub zidurile cetatilor, le-au aruncatu din temelie ".
Cetatea Neamtului a avut, dupa cum consemna istoricul I. Minea, cel mai putin de suferit, deoarece micile cantitati de pulbere nu si-au facut efectul.
Dupa mazilirea lui Dumitrascu Cantacuzino, poreclit "Raul ", starea de nesiguranta si de dezordine a durat si in anul urmator, cand zona Neamtului a fost vizitata de calugarul Francesco Buonvisi, care arata ca Neamtul era pustiit din cauza polonezilor. De altfel, toate luptele care s-au purtat in acea perioada pe teritoriul Moldovei vor viza si Cetatea Neamt; in consecinta, de nenumarate ori orasul din vecinatatea cetatii a fost literalmente trecut prin foc. Asa s-a intamplat cu prilejul celor sase campanii dintre anii 1684-1694
Despre campania din 1686, aflam amanunte din cronica lui Neculce:
in al doilea anu a domniei lui Cantemir, scoboratu-s-au craiul Sobetchie cu toata puterea sa, si cu toti hatmanii si cu toata recipospolita si cu multe poghiazuri in toate partile . de nu ramanè loc nepradat si nestracat.
Expeditia a mers pana in Bugeac, apoi polonezii au trecut Prutul si au jefuit tara pana sub poalele muntelui. La intoarcere, un grup de polonezi si de cazaci, ajutati de joimirii (mercenarii) moldoveni aflati sub comanda medelnicerului Crupenschi au atacat cetatea, in care, fie prin surprindere, fie printr-un viclesug au reusit sa patrunda. Atunci, spune Nicolae Costin,
aflat-au pre doamna Ruxandra, fata lui Vasilie voda, pre care o au tinut-o in Cetatea Neamtu si cu multe munci au muncit-o pentru avutie, pre urma i-au taiat capulu pre pragu cu toporu. Spunu cum sa fi gasitu la dansa 19.000 de galbeni.
Dupa unii, se pare ca aceasta este data la care s-a petrecut epopeea legendara a celor 19 plaiesi moldoveni aparatori aicetatii, de carevorbeste Costache Negruzi.
Cat priveste soarta tragica a domnitei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, ramasa vaduva de timpuriu (1654) ca urmare a mortii lui Timus Hmelnitchi, fiul hatmanului Ucrainei, dupa ce a stat un timp ca ostateca la Rostov a revenit in Moldova, luandu-si in primire unele din vechile proprietati, intre care si satul Preutesti, situat la aproximativ 15 km departare de Tg. Neamt, unde tatal sau avusese un conac, inca de pe vremea cand era vornic.
Se pare ca Ruxandra a fost ridicata de cazaci de la Preutesti si dusa la cetate, pentru a le arata averile tainuite, ipoteza care este sustinuta de un document de mai tarziu, care spune ca "scrisorile lui Talpa s-au pierdut, in vremea rascoalelor, cand au luat lesii pre doamna Ruxanda, fata lui Vasile voda din Preutesti ".
Fie ca a fost adusa din aceasta localitate, cum precizeaza documentul mai sus mentionat, fie ca a fost gasita chiar la cetate, este cert ca prin tradarea boierului Crupenschi, in Cetatea Neamt s-a petrecut un sangeros moment, despre care vorbesc si alte documente. Astfel, la 10 ianuarie 1689, cand ispravnicul Zosim Basota este desemnat sa hotarniceasca mai multe sate si mosii ale manastirii Secu, se consemneaza ca actele de proprietate anterioare au "pierit ", fiind distruse de talharii care patrunsesera in Cetatea Neamtului, unde fusesera depuse "cand au taiat cazacii pre domnita Ruxanda ".
Si tot in anul 1689, cand Vasile Cantacuzino, nepotul domnitei Ruxandra, are pricina cu manastirile Golia si Trei Ierarhi din Iasi pentru satul Preutesti lasat lui ca proprietate prin testament, se spune ca:
viindu craiul lesescu prin tara Moldovei, lovit-au o sama de cazaci la Cetatea Neamtului, si fiind acolo inchisa doamna Ruxanda, dovedit-au cazacii cetatea si au luat toata avutia doamnei Ruxandei si i-au taiat si capul.
Expeditiile de jaf ale polonezilor pe de o parte si ale tatarilor pe de alta, au produs distrugeri importante, inclusiv asupra armatei. In 1686, misionarul franciscan Francesco Antonio Rensi relata ca Moldova de Sus era in totalitate "diserta " din cauza razboaielor continue, iar despre Targu Neamt misionarul citat arata ca putinii locuitori de rit catolic, ca de altfel toata populatia orasului, erau refugiati in munti (nelle montagni).
In privinta expeditiei polone din anul 1691, care a afectat din plin si zona Neamtului, Ion Neculce spune ca
in al sasalea an al domniei lui Cantemir-voda coboratu-s-au iara craiul Sobetki cu osti grele in Tara Moldovei s-au venit craiul cu obuzul pe la Botasani, si pen Cotnari pan la Targu Frumos, si de la Targu Frumos iar s-au intors in tara lui, ca era vreme de toamna. Si atunce intorcandu-sa, au lasat oaste cu bucate in cetate, in Neamtu si-n Suceava, in manastirea armeneasca, si-n Agapia in manastire si-n Sacul si-n Campul Lungu si-n Hangu.
Iar Nicolae Costin arata ca:
s-a sculat Sobietski, craiul lesesc, cu ostile sale si invartejandu-se atunce au luat Cetatea Neamtului si au pus oaste de a sa prin cetati.
Conform Jurnalului campaniei poloneze din 1691 in Moldova, tinut de Cazimir Sarnecki, expeditia a inceput la 1 septembrie de la Sniatin, cu o armata de 30.000 de ostasi, care a mers pe malul Prutului pana mai jos de Valul lui Traian, la Pererita, apoi a trecut Prutul, unde a invins pe tatari. De acolo, peste Baseu, Bahna si Jijia a ajuns la Harlau pe Bahlui la 27 septembrie si de aici ajunge la Targu Frumos la 2 octombrie. Sobietski nu se incumeta totusi sa atace Iasul si continua actiunile de jaf pe la Cozmesti, Pascani si Boureni, spre Neamt. La 14 octombrie oastea lui Sobietski, formata din infanterie, cavalerie si artilerie, se afla langa Cetatea Neamt, somand-o sa se predea. La refuzul garnizoanei de a face acest lucru, polonezii s-au apropiat cat mai mult de cetate "si-au inceput s-o atace cu mortiere si cu tunuri mici caci cele mari n-au putut sa le aduca atat de repede prin munti ".
Cei din cetate - se consemneaza in Jurnal - au ripostat cu vehementa si "au ucis cativa dintre ai nostri cu archebuzele cu carlig si cu pustile lor de mana ieniceresti ".
In dupa amiaza aceleiasi zile, dupa explozia unei grenade, care a smuls mana unui locotenent (bulucbasa) si a ucis cativa oameni, cetatea s-a predat si "au dat drumul la alor nostri la cetatuia de lemn si la portita cetatii, au lasat sa intre din afara garda noastra pentru a hotara maria sa regele, la a carui discretie s-au predat ".
Deosebit de interesante sunt aprecierile Jurnalului referitoare la taria zidurilor cetatii, ca si descrierea interiorului acesteia (vezi Note de Jurnal, de C. Sarnecki). Desigur, informatiile privind aspectele interioare, biserica, fantana, ca si starea podului, poarta mare de piatra si intrarea mica utilizata la acea data, sunt deosebit de pretioase, pentru a putea aprecia starea Cetatii Neamt la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
