Despre spiritul legilor
Legile, in intelesul lor mai larg, sunt raporturile necesare care deriva din natura lucrurilor; si, in acest sens, tot se exista are legile sale: Divinitatea are legile sale, lumea materiala are legile sale, substantele spirituale superioare omului au legile lor, animalele au legile lor, omul are legile sale.
(partea I, cartea I "Despre legi in general", cap. I, alin. I)
Cartea XIX
Despre legi, din punctul de vedere al raportului lor cu principiile care alcatuiesc spiritul general, moravurile si manierele unui popor
Cartea XIX incheie partea a treia din Despre spiritul legilor; ea se ocupa de factorii de ordin moral si social (moravuri si maniere), dupa ce, in celelalte carti ale acestei parti, autorul tratase despre factorii fizici: influenta climei si a terenului.
Considerand materia foarte vasta si variata autorul precizeaza modul de abordare al capitolelor acestei carti ca punand accent pe ordinea lucrurilor mai degraba decat detalierea lucrurilor insesi. Ca o introducere de asemenea se pune accent pe importanta relatiei dintre lege ca emanand de la organele superioare si cei carora le sunt destinate aceste legi, care pot, dupa caz, sa le respinga, sa se adapteze lesne sau anevoios la ele sau poate chiar sa izbugneasca intr-o revolutie deoarece oricat de bune, respectiv bine intentionate ar fi acestea trebuie totusi sa fie adaptate climei, terenului si gandirii poporului respectiv. Ca exemple aduse de Montesquieu ar fi neadaptatea neamurilor germanice la justitia romana ori partii care avand un rege educat la Roma s-au revoltat neputandu-se adapta la faptul ca el era binevoitor cu toata lumea si accesibil tuturor. Astfel libertatea unui popor care nu este invatat cu ea poate fi chiar daunatoare.
Dar opusul libertatii este tirania. Aceasta in conceptia lui Montesquieu este de doua feluri: una reala, care consta in violenta guvernamantului, si una de opinie, care se face simtita atunci cand carmuitorii statornicesc randuieli ce vin in contradictie cu modul de gandire al unui popor. Spre exemplu imparatul Augustus dorind sa ia numele de ,Romulus', renunta la aceasta intentie deoarece temerea poporului ce el ar putea deveni rege era foarte mare, de asemenea romanii doreau sa-si pastreze manierele, nu sa le adopte pe cele ale popoarelor din Africa si Orient.
Oamenii sunt, deci, condusi de mai multe lucruri: clima, religia, legile, maximele guvernamantului, pildele trecutului (adica traditiile), moravurile, manierele. Ca rezultat al tuturor acestora se formeaza un spirit numit spiritul general al unui popor. Cu cat actioneaza mai puternic la un popor una din aceste cauze cu atat slabeste mai mult influenta celorlalte. Spre exemplu "natura si clima influenteaza in mod exclusiv pe salbatici, maximele guvernamantului si vechile moravuri erau precumpanitoare la Roma".
Ideea modificarii spiritului general al unui popor este total respinsa de catre autor. El ia exemplul poporului francez pe care il considera: "un popor cu firea sociabila, cu inima deschisa, avand bucuria de a trai, gust, usurinta in a impartasii gandurile; un popor vioi, agreabil, vesel, uneori nesocoti, adesea neretinut, avand curaj, generozitate, sinceritate si o anumita ascutime a simtului onoarei" deci nu ar fi un lucru rau ca prin legi tiranice sa se limiteze virtutile unui asemenea popor? Sa se ingradeasca de exemplu libertatea femeilor, prin legi de limitare a luxului si indreptare a moravurilor, pierzand astfel farmecul si spiritul natiunii si acea politete care atrage si pe straini? Accentul este pus dupa cum am vazut pe ideea ca fiecare popor trebuie lasat precum natura la inzestrat deoarece ea pe de o parte i-a dar virtuti dar pe de alta parte l-a facut sa greseasca in mai tot ce face. Lipsa de retinere (vorbind tot de poporul francez) a acestui popor adunata cu un pic de malitie face ca legile ce ar stanjenii firea normala a lui limiteze firea normala sociabila.
Ca urmari ale sociabilitatii Montesquieu obseva ca diferitele popoare ale caror culturi interactioneaza au ca rezultat o mai buna perfectionare a gustului unui popor, deoarece datorita climei care face unui popor sa-i placa relatiile sociale, acesta devine predispus la schimbari iar aceasta predispozitie duce la formarea gustului sau. Totusi autorul tine sa precizeze ca din societatea femeilor care in dorinta lor de a place celorlalti, si incurajate de ceilalti pe care ii incanta sa placa femeile, se nasc podoabele si moda, care datorita spiritului frivol al poporului se dezvolta neincetat prin comert si spiritul de a face comert. Se impune precizarea ca termenul de ,moda' la Montesquieu are si un al doilea sens si anume: de coruptie care duce la dezvoltarea unui comert special mai ales datorita luxului si desfranarii de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea.
Incepand cu capitolul IX autorul trece la o noua mare idee a acestei carti, vorbind astfel despre vanitatea si orgoliul la popoare. Vanitatea, considera autorul, este un resort bun pentru guvernamant pe cand orgoliul nu poate aduce decat primejdii. Din lucrurile bune pe care le naste vanitatea se numara luxul, sarguinta, mestesugurile, moda, bunul gust; pe cand orgoliul naste doar lene, saracie, nepasare de toate, nimicirea popoarelor care sunt cucerite precum si nimicirea a insusi poporului care este stapanit de orgoliu. In creionarea principiului conform caruia: "orice popor lenes este grav" se vine cu exemple din toata lumea unde diferite popoare in dorinta de a arata ca cei ce se socotesc suverani nu muncesc isi lasa spre exemplu unghiile sa creasca, sau nu executa pe langa casa sarcini considerate injositoare, si chiar de nu au sclavi sa lucreze in locul lor, prefera sa inchirieze un asa numit sclav pentru orice lucru marunt. Aceste locuri sunt adesea considerate necivilizate in comparatie cu poporul francez la care domneste virtutea ce l-a imboldit a invata sa munceasca mai bine decat altii.
Intr-un stat despotic ca cele prezentate mai sus este o greseala fundamentala din partea unui lider a incerca sa schimbe moravurile si manierele prin legi ferme. Rezultatul nu poate fi decat o revolutie, sustine autorul. Explicatia este ca in aceste state nu exista legi propriu-zise ci numai moravuri si maniere. Legile sunt instituite pe cale administrativa pe cand moravurile iau nastere indirect, din spiritul general, avand deci o mai mare importanta. Intr-un stat unde fiecare, aflat atat in calitate de superior cat si de inferior, exercita o putere arbitrara moravurile si manierele se schimba mai putin intre oameni, obiceiurile mai statornice apropiindu-se de legi. Reformele ce ar contrazice aceste obiceiuri intr-un asemenea stat ar fi din start primite cu mare ostilitate. Dar, pe de alta parte in tari unde totul este liber, femeile, care au in firea lor dorinta de a place si traiesc la un loc cu barbatii care la randul lor au dorinta de a le place, duc la o nesocotita transformare a manierelor, cele doua sexe corupandu-se reciproc.
Ca exemplu total contrar celor spuse mai sus autorul ne prezinta filozofia chineza unde manierele sunt de neclintit. Lasand la o parte faptul ca femeile sunt separate de barbati ele invata maniere precum si moravuri speciale. Se cunoaste imediat, afirma autorul, un carturar (acestia alcatuiau o patura aparte, ai caror membri facusera studii speciale si exercitau functii publice) dupa modul in care face reverenta.
Totusi daca un conducator doreste sa schimbe cu ardoare manierele si moravurile unui popor el trebuie sa ofere altele drept exemplu pentru popor. Ele nu trebuie modificate prin legi deoarece asta ar parea tiranic oricui, ele trebuie schimbate prin introducerea de noi moravuri si alte maniere. Luand exemplul tarului Petru I cel Mare al Rusiei care prin legi tiranice a obligat pe rusi sa-si taie barbile si sa nu mai poarte haine lungi, Montesquieu arata ca tarul nu a cunoscut inteligenta poporului si in loc sa schimbe legi prin alte legi si moravuri prin alte moravuri, a dat legi care sa schimbe moravuri si maniere. Rapiditatea cu care poporul rus s-a adaptat noilor schimbari este motivat doar de violenta masurilor instituite de tar precum si contactul deja impamantenit al rusilor cu manierele Europei pe care tarul ar fi putut sa le impuna cu blandete.
Precum aceasta legatura a popoarelor cu obiceiurile lor toate lucrurile sunt legate intr-un fel sau altul: despotismul principelui se oglindeste si in guvernamantul casnic, iar shimbarea moravurilor femeilor va duce negresit la o nemultumire din partea acestora mai ales pentru ca despotismul se imbina in mod firesc cu robia femeii, precum spiritul monahiei cu libertatea acesteia.
Dupa o critica atat de dura adusa la adesa tarului Rusiei, Montesquieu arata cum au reusit unii legiuitori sa contopeasa principiile care guvereaza pe oameni; astfel in vremurile vechi, de fapt acesta este si o caracteristica a relatiilor primitive, legile unui popor contineau toate tipurile de norme, atat dispozitii de drept civil si penal cat si prevederi ce tin de domeniul moralei ori randuieli de ordin religios. Astfel autorul ia drept exemplu pe legiuitorii Lacedemoniei si Chinei unde imbinarea dintre legi, moravuri si maniere reprezinta o pilda pentru acea vreme. "Principalul scop al leguitorului Chinei era de a face ca poporul lor sa duca o viata linistita". S-a vrut deci ca oameni sa fie respectuosi unul cu celalat, sa aiba mereu constiinta ca fiecare isi are locul lui si ca fiecare cetatean depinde de toti ceilalti si la randul lor toti ceilalti au nevoie si depind de acel cetatean. Ca atare ei au pus mult accent pe buna-cuviinta. Pe langa acestea chinezii sunt cei care au desavarsit pana la sublim aproape contopirea religiei, legilor, moravurilor si manierelor. Rezultatul este asa numitul "rit" pe care orice chinez il invata de mic si a carui practica ii ocupa o buna parte din viata. Riturile nu aveau nimic din caracterul unei legi dar erau totusi invatate si scrise in carti, nu erau obligatorii, totusi toti copii le invatau iar mai tarziu le utilizau in viata obisnuita, preceptele riturilor nu aveau nimic spiritual ci "fiind simple reguli ale unei practici obisnuite, au fost mai usor de a convinge si a impresiona mintile prin ele decat prin ceva de ordin intelectual".
Toate acestea erau insa dependente de faptul ca oamenii nu le uitau ba mai mult le cultivau in copii lor spiritul respectarii lor si ghidarii dupa ele. Astfel odata cu venirea unor vremuri mai rele, in China toata acesta creatie a fost data uitarii si "cand au fost parasite principiile guvernamantului chinez, [ ] acolo morala a fost data uitarii, statul a cazut in anarhie si s-au iscat revolutii".
In finalul acestei descrieri a lumii chieze Montesquieu trage concluzia ca "numai niste intocmiri tare neobisnuite amesteca astfel lucruri care, prin natura lor sunt separate". Dar cu toate acestea legile, moravurile si manierele au legaturi stanse intre ele. Justificarea acestei afirmatii este intarita de autor cu exemplul lui Platon care spunea ca un anumit rege care conducea un popor extrem de religios, judeca foarte usor orice proces prin simpla obligare la juramant pentru orice fapta sau afirmatie a partilor. Astfel poporul fiind unul cu moravuri bune, legile devin simple, pe cand unul fara frica de nimic, adica nereligios nu mai poate fi pus sa jure deoarece nici el si nici judecatorul sau martorii nu cred in ce se jura, fiind neinteresati de dreptatea finala sau in pedeapsa divina.
