Locul Bizantului in istoria Evului Mediu

Locul Bizantului in istoria Evului Mediu

Istoria si civilizatia bizantina ocupa un capitol esential in istoria universala a Evului Mediu. Este un fapt care impune "revizuirea perspectivelor asupra dezvoltarii civilizatiei umane pe continentul european, spre a face locul cuvenit, si a se recunoaste rolul ce i-a fost conferit de istorie, acestei civilizatii bizantine."1

Rolul Imperiului Bizantin in istoria universala, nu poate fi neglijat, chiar daca unii il trec cu vederea. De fapt, intreaga istorie a crestinismului, din momentul in care a devenit religie libera, s-a desfasurat in cadrul acestui imperiu. Prin studierea istoriei si spiritualitatii Bizantului putem intelege mai bine cadrul si modul in care crestinismul s-a dezvoltat, si-a formulat dogmele si normele sale de baza, a creat opere de cultura, arta si arhitectura, a dat viata unor forme superioare de traire spirituala si s-a impus in viata societatii determinandu-i cursul.

Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o "sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice in declin; traditia latina, elenism, crestinism, cultura orientala."

De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, in timp ce Occidentul traia o epoca de dezagregare, construindu-si apoi cu greu o noua cultura si civilizatie, Imperiul Bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice, cultura greaca si dreptul roman carora le-a integrat elemente orientale si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala in tarile Europei sud-estice si rasaritene devenind in felul acesta o componenta importanta a culturii medievale europene in totalitatea ei si singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu.

Noua Roma, cum se autointitula Bizantul, inca de la inceput, este continuatoarea, nu mostenitoarea, Romei cezarilor. Intreaga traditie si ideologie politica a basileilor afirma cu tarie acest adevar, chiar daca, prin ajustari succesive, operate sub greutatea faptelor unei evolutii de unsprezece secole, statul si civilizatia Constantinopolului au dobandit o originalitate incontestabila in raport cu imperiul pe care il continua. Continuitatea apare, inainte de orice, in numele statului si al locuitorilor noii Rome.3

In timp ce in Occident, in secolul al V-lea, Imperiul roman se prabusea sub loviturile invaziilor barbare si in Galia, in Spania, in Africa, in Italia, regalitatea barbarilor inlocuia guvernarea Cezarilor, Bizantul cunostea alta soarta. Chiar daca si acest teritoriu cunoscuse multiple invazii din partea hunilor si slavilor in secolul al V-lea si al VI-lea, a avarilor in secolul al VI-lea si al VII-lea, a arabilor si a bulgarilor in secolul al VII-lea si chiar daca i s-au smuls, fie definitiv, fie trecator, parti importante din teritoriu, niciodata suveranii barbari nu au luat locul imparatilor bizantini si in capitala monarhiei au ramas vii amintirea Romei si traditia romana. Imparatul bizantin s-a considerat intotdeauna succesorul legitim si continuatorul Cezarilor. Continuitatea apare, inainte de orice, in numele statului si al locuitorilor noii Rome. Statul este, pana in ultimele sale zile, imparatia romanilor (basileia tổn Rhomaion), suveranii se autointituleaza basilei ai romanilor, in vreme ce cetatenii imperiului se autodefinesc romani (Rhomaioi). Chiar si strainii ii numeau romani pe imparatii lor, imperatores Romanorum, iar staul lor imperium Romanorum sau Romania.

In organizatia interna a imperiului se mentinea traditia romana, institutiile romane evoluand lent si lasandu-si amprenta in multe institutii bizantine. Pe de alta parte, alaturi de traditia romana, traditia greaca era si mai vie si mai puternica. In timp ce Occidentul ignora cu totul limba greaca- se cunostea faimoasa axioma: "graecum est, non legitur"- limba greaca era in imperiul bizantin adevarata limba nationala si ajunge in secolul al VI-lea, sa ia locul limbii latine in decretele imperiale.

Caracterul grecesc al lumii bizantine s-a accentuat incepand in secolul al VI-lea, cu domnia imparatului Heraclius si va deveni din ce in ce mai pregnant in secolele urmatoare, cand intre Apus si Rasarit vor interveni disensiuni majore (iconoclasmul, schisme) si chiar conflicte politice, ca in cazul cruciadelor.4

Tot in aceasta perioada se vor intani termeni ca helleni sau helladikoi, dar in mod izolat si fara sa inlocuiasca pe cel de romei. Persistenta traditiilor grecesti si a populatiei de limba greaca in Imperiul Bizantin l-a determinat pe istoricul August Heinseberg sa spuna ca: "Bizantul este Imperiul roman devenit crestin, dar de nationalitate greaca."5, iar pe Karl Krumbacher sa considere elenismul ca al doilea element fundamental al civilizatiei noastre. De altfel grecii de astazi considera istoria Bizantului drept istoria lor nationala. In definitia lui Krumbacher si a altor cercetatori se mentioneaza ca al treilea element constitutiv crestinismul. Dupa cum se stie, religia crestina a reprezentat osatura spirituala a Imperiului bizantin. Intreaga viata publica si particulara a bizantinilor era patrunsa de invatatura crestina. Literatura bizantina, ca si majoritatea creatiilor artistice si arhitectonice, isi au sursa de inspiratie in crestinism.

In cadrul realitatilor bizantine un loc important l-au avut si diferitele influente, fie ca au fost orientale, fie occidentale, de aceea este foarte important sa se tina seama de acest lucru. Pe langa influentele traditiei romane si grecesti, Imperiul bizantin, era un stat din Evul Mediu, un imperiu oriental, asezat la frontierele Europei si datorita acestui fapt se gasea in contact direct cu lumea asiatica. Unele dintre provinciile sale ca Egiptul, Siria, o parte din Asia Mica, erau elenizate superficial si aceste provincii aveau sa exercite o profunda influenta asupra orientarii spiritului bizantin, in secolele al V-lea si al VI-lea. Pe de alta parte, Bizantul intretinea legaturi frecvente cu Armenia, cu Persia suveranilor Sasanizi, mai tarziu cu lumea araba a califilor si tot acest Orient isi exercita influenta asupra Constantinopolului. Astfel, traditia antica s-a amestecat cu ceea ce reprezenta Orientul asiatic si din acest amestec s-a nascut civilizatia originala si stralucita care a fost civilizatia bizantina.

La prosperitatea materiala de care beneficia Bizantul se adauga stralucirea literelor si artelor. Este suficienta parcurgerea istoriei literaturii bizantine spre a vedea care era amploarea si varietatea gandirii bizantine. Pe de alta parte, arta bizantina, cunostea, in secolul al VI-lea o prima varsta de aur; ea va cunoaste alta incepand din secolul al X-lea pana in secolul al XII-lea si chiar in secolul al XIV-lea se va transforma si se va reinnoi intr-o ultima renastere.

Arta bizantina a fost o arta vie, care a evoluat in decursul secolelor si care a fost capabila de noutate si inventivitate, ea a creat in arhitectura tipuri noi de edificii religioase si in biserici s-a introdus o decoratie stralucita si somptuoasa, mozaic sau fresce, in care pictura bizantina, transpunand temele iconografiei sacre, a stiut sa creeze compozitii remarcabile.

Mare prin civilizatie, Bizantul nu era mai putin mare prin activitate razboinica. Aparat de o puternica zona fortificata si de acel zid cladit sub Teodosie al II-lea si care chiar si azi, ramane una dintre capodoperele arhitecturii militare, Constantinopolul era un admirabil loc de lupta, capabil sa reziste tuturor atacurilor, respingand invaziile slavilor, avarilor, arabilor, bulgarilor, rusilor si impotriva tuturor s-a aparat cu succes. In secolul al VII-lea, intre 673-678, a sustinut lungul asediu pe care-l ridicasera in fata zidurilor arabii si de asemenea la inceputul secolului al XVIII-lea, asediul care a durat din anul 717 pana in 718; prin acest dublu si maret efort, Constantinopolul a zdrobit avantul invaziei musulmane si a impiedicat pe musulmani de a cotropi peninsula Balcanica si poate intreaga Europa.

Pentru toate aceste motive, Imperiul bizantin se bucura in intrega lume a Evului Mediu de un prestigiu incomparabil. In vreme ce, in cea mai mare parte a Europei moderne nu erau decat cetati mici si mediocre, Constantinopolul era singurul mare oras crestin din Europa.

Datorita prestigiului sau, Imperiul bizantin a putut sa raspandeasca in lumea Evului Mediu o puternica influenta.

"Opera misionarilor a fost una dintre gloriile Bizantului. Inca din secolul al VI-lea misionarii greci duceau crestinismul de pe tarmurile Crimeei pana pe malurile Nilului de Sus. In secolul al IX-lea activitatea lor era si mai mare, ducand din Bizant in Moravia Mare religia si liturghia ortodoxa."6 Bizantul nu aducea tuturor acestor popoare barbare numai religia ci si ideea de stat, formele de guvernamant, un nou drept care hotara relatiile sociale, educatia intelectuala cat si alfabetul chirilic in care avea sa se scrie si sa se fixeze limba lor.

Actiunea Bizantului nu s-a manifestat numai asupra slavilor. De cealalta parte a Bosforului ea se facea simtita in Armenia, unde crearea a numeroase episcopate ocupate de greci si frecventa legaturilor politice ii asigura influenta pana in lumea araba, unde victoriile bizantine si prestigiul Constantinopolului nu lasau deloc indiferenti pe musulmani. Pana in Occident influenta bizantina era atotputernica. In Italia, in timpul recuceririi lui Justinian, bisericile din Ravenna si Roma, dovedeau prin arhitectura si mozaicurile lor, amprenta artei orientale.

Ar fi o naivitate sa incercam, sa negam aceasta lunga si incontestabila influenta a civilizatiei bizantine si nimic nu dovedeste mai mult locul important pe care timp de secole l-a ocupat Bizantul in istoria Evului Mediu.