Formarea dreptului feudal nescris (formarea legii tarii)

FORMAREA DREPTULUI FEUDAL NESCRIS (FORMAREA LEGII TARII)

In perioada sec. 4 - sec. 9, la nivelul obstilor satesti a existat un sistem de reguli de conduita care reglementeaza relatii sociale existente la nivelul obstilor.

Conducerea colectiva a obstilor veghea la respectarea si aplicarea acestor reguli de conduita ce erau reguli sociale fara caracter juridic. Ele reprezinta vointa comuna a membrilor obstei si interesele generale ale obstilor si erau respectate de comun acord de toti membri obstilor pe baza deprinderii si obisnuintei. Nu erau inzestrate cu o sanctiune statala, ci cu o sanctiune obsteasca aplicata de organele de coducere a obstilor. Transformarea acestor norme din norme sociale fara caracter juridic in norme juridice a presupus intocmirea cumulativa a doua trasaturi caracteristice: 1. dobandirea unui continut de clasa si 2. dobandirea unei sanctiuni specifice de natura statala aplicata cu ajutorul aparatului de constrangere al statului. Aceste doua trasaturi caracteristice s-au conturat ca rezultat al stratificarii sociale si formarii aparatului coercitiv al statului, menit sa asigure respectarea normelor de drept. Transformarea normelor sociale de la nivelul obstilor satesti la nivelul juridic a fost surprinsa de marele istoric Nicolae Iorga ce a denumit sistemul de norme de drept de la nivelul obstilor cu sintagma ,,drept popular propriu comunitatilor satesti libere'.

Insa formarea Legii Tarii s-a realizat si pe o alta cale si anume aparitia de noi norme juridice corespunzatoare noilor realitati economice si sociale ale societatii feudale aflata in plin proces de constituire. Aceste noi reguli de drept conturate inca din timpul feudalismului timpuriu s-au amplificat si diversificat in timpul feudalismului dezvoltat. Din aceasta categorie de norme juridice fac parte norme ce reglementeaza privilegiile nobilimii, obligatiile taranilor dependenti exprimate sub cele trei forme ale rentei feudale, sistemul relatiilor feudale de vasalitate, precum si norme ce reglementeaza organizarea politica a societatii feudale: caracterul ereditar al institutiei cnezatului, caracterul electiv al institutiei voievodatului, caracterul electivo-ereditar al institutiei domniei.

Pe planul formei aceste norme de drept imbracau forma cutumei sau a obiceiului juridic, sens in care Dimitrie Cantemir califica dreptul acestei perioade ca fiind un ,,ius non scriptum'. Nicolae Balcescu precizeaza in acelasi sens ca romanii de la intemeierea ambelor principate n-au avut legi scrise. Cunoasterea dreptului nostru feudal nescris a fost posibil pe baza dovezilor scrise interioare si straine din perioada in care el a fost in vigoare.

Dintre sursele interne de cunoastere a Legii Tarii, cele mai importante sunt hrisoavele domnesti (reprezinta acte cu caracter individual de aplicare a legilor si care fac repetate referiri la dreptul nescris, dar cunoscute de intregul popor roman). In ceea ce priveste sursele externe de cunoastere a Legii Tarii, acestea sunt documente emanand de la cancelariile straine ce mentioneaza si ele existenta dreptului poporului roman pe care il denumesc: voloschizohon (documentele cancelariei polone), zaconvlaski (documentele cancelariei sarbe), iusvalahicum, lex olahorum (redactate in limba latina a cancelariei maghiare). Aceste denumiri arata ca strainii, atunci cand denumeau dreptul nostru feudal nescris, aveau in vedere caracterul etnic al poporului roman, concepand pe cale de consecinta dreptul acestui popor ca pe un drept personal. Spre deosebire de straini, romanii au desemnat mereu dreptul lor feudal nescris (obisnuielnic) prin sintagma ,,Legea Tarii' (obiceiul pamantului), termenul de pamant fiind in aceasta expresie sinonim cu termenul de tara.

In constiinta poporului roman, Legea Tarii aparea ca un drept vechi, ca o suma de obiceiuri din batrani, de la alcatuirea tarii si chiar anterioare acesteia pana la aparitia pravilelor. Legea Tarii reprezinta singurul izvor de drept in sens formal, dar chiar si dupa adoptarea pravilelor bisericesti si apoi a celor laice, Legea Tarii a ramas dreptul comun in toate materiile.

In cadrul procesului istoric de formare a Legii Tarii pot fi decelate urmatoarele etape :

1. sec.4-9 (cand Legea Tarii cuprinde numai norme de conduita fara caracter juridic ale obstilor satesti)

2. sec. 9-14 (cand aceste norme devin norme de drept, intregindu-se cu norme juridice noi relative la organizarea formatiunilor     prestatale de tip feudal, la relatiile dintre aceste entitati si supusii lor, precum si la relatiile de exploatare dintre nobilii feudali si taranii independenti)

3. dupa formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare (cand Legea Tarii devine sistem de drept atotcuprinzator,     incluzand intraga materie a dreptului public si privat).