Etruscii

ETRUSCII

Este o realitate pana acum nedezmintita ca in Italia au evoluat doua civilizatii timpurii. Una este rezultatul unui transplant datorat fenomenului marii colonizari grecesti. De acest fenomen se leaga aparitia oraselor-state in intreaga zona costala din Campania pana in golful Tarentului. In legatura cu cea de-a doua civilizatie - cea etrusca chiar daca se accepta ideea unor migratii nu se poate contesta faptul ca, cel putin din secolul VIII i.Hr., daca nu cumva si ceva mai devreme, aceasta s-a dezvoltat intre Tibru si Arno si a constituit principalul obstacol in inaintarea grecilor in jumatatea nordica a tarmului tirenian al Italiei, ca si in unele din insulele mai apropiate - in principal, Corsica si Elba.

Trebuie sa se sublinieze ca in ciuda unei ostilitati marcata de participarea in lupta de la Alalia (537 i.Hr.) si de presiunea crescanda asupra coloniilor din Campania, ostilitate care a facut ca lumea etrusca sa prefere o alianta cu Cartagina, in plan cultural nu se poate minimaliza influenta greaca. Aceasta influenta nu se reduce doar la importurile de bunuri materiale, ci a insemnat adoptarea stilului orientalizant si a alfabetului grec, ca si o prezenta efectiva dovedita de mentionarea unor nume grecesti (v. Demaratus, tatal lui Tarquinius Priscus si a lui Rutile Hipukrater (intr o inscriptie sec. VI i.Hr.). Inainte de a marca cateva elemente de istorie si civilizatie etrusca sunt necesare cateva precizari privitoare la izvoarele care permit reconstituirea acestei lumi.

Primul element care trebuie notat este faptul ca, desi civilizatia etrusca este o civilizatie scrisa si a lasat un numar foarte mare de inscriptii, utilizarea lor, ca sursa istorica nu este posibila. In primul rand, pentru ca, desi alfabetul este cunoscut, limba etrusca continua sa fie o enigma. In al doilea rand, pentru ca prin continutul lor aceste inscriptii (ex-vota, inscriptii funerare sau rituale) nu ne dezvaluie decat o infima parte din spiritualitatea creatorilor culturii respective. Se poate adauga si o alta explicatie. Soarta lumii etrusce nu pare sa se diferentieze de cea a Carthaginei. Si in acest caz, faptul ca din punct de vedere militar si politic etruscii au pierdut in fata Romei, faptul ca, in ciuda mostenirii extraordinare s-a lasat in cele din urma absorbita de civilizatia romana explica si o oarecare ostilitate si lipsa de interes pentru faptul istoric pur. Asa se explica de ce recuperarea istoriei lumii etrusce nu se poate face decat folosind informatiile filtrate de istoriografia romana. Si de ce lumea etrusca este tratata mai curand ca un fapt de civilizatie decat de istorie. Pe de alta parte, nu se poate tagadui ca etruscii au fascinat pe romani pentru arta stapanirii unor ritualuri speciale le sunt atribuite mai multe opere legate de ritual (l. haruspicini, l. fulgurales; l. rituales; l. fatales) si sunt amintiti, in aceasta calitate speciala, de V. Flaccus, Varro, Cicero, Pliniu cel Batran, Seneca, Servius).

In ceea ce priveste originea etruscilor trebuie mentionat ca inca din antichitate au fost desemnati cu nume diferite. Herodot (VI, 140), Tucidide (IV, 109), Tacit (Ann., IV, 55) folosesc denumirea de tirenieni sau tyrsenoi si-i aduc, via insula Lemmos, din Asia Mica, mai exact din lidia, in cadrul unui proces de migratie. In vreme ce Dionysos din Halicarnas ii numeste rasena/rasna si-i apropie de reti si de lumea nord-alpina.

Istoricii moderni au adoptat, cu o destul de larga majoritate, teza migratiei si a originii lor microasiatice. Mai multe argumente au fost aduse in sustinerea acestei idei. In primul rand, prevalenta trasaturilor orientalizante ale civilizatiei lor. Intre acestea, de o foarte mare importanta a fost descoperirea, in mediu hittit, a unui model de ficat destinat formarii haruspicilor, piesa fiind identica cu una etrusca. In al doilea rand, s-a acordat o valoare exceptionala unui vas purtand cartusul unui rege egiptean din cea de-a III-a perioada intermediara - Bocchoris (un faraon din dinastia XXIV). S-a considerat ca aceasta piesa confirma contactele cu Orientul si le situeaza la o data foarte timpurie care poate impinge spre secolul IX inceputul acestei civilizatii. Este bine sa se atraga atentia, chiar aici, ca prezenta acestei piese nu presupune un raport de contemporaneitate absoluta si nici nu confera textului o foarte mare vechime. Mai intai, pentru ca anii de domnie ai lui Bocchoris au fost modificati in raport cu datele expansiunii assiriene spre Palestina si Egipt. Deci merg spre sfarsitul secolului VIII i.Hr., chiar mai recent. Pe de alta parte, piesa, in sine, putea sa ajunga in Etruria mult mai tarziu, fara nici o indoiala prin filiera cartagineza. Aceasta inseamna ca, din punctul de vedere cronologic, nu ne ofera prea multa siguranta. Important este contextul cultural in care este integrat, daca acel context este timpuriu sau nu. Un argument mai substantial ramane identificarea, printre "popoarele marii" infrante de Ramses III a unuia pe care egiptenii il numesc Tursha sau Turnesha. De aici ideea ca odata ce a fost stopata tentativa de a se instala in Egipt, acesti tursha sau turnsha sau turrusha au haladuit, ca pirati, in apele Mediteranei centrale, dupa care s-au instalat pe coastele Toscanei.

Arheologii si etruscologii italieni separa ideea de migratie, pe care nu o exclud cu totul, dar a carei importanta o diminueaza substantial de formarea civilizatiei etrusce pe care o considera ca rezultat al unei evolutii locale. Mai exact, se considera ca civilizatia etrusca s-a format pe fond Villanova si subapeninic peste care s-au suprapus elemente orientalizante patrunse, in principal, pe filiera greaca in sec. VIII-VII i.Hr. intr-o vreme cand lumea greaca este in plin stil orientalizant (motive decorative in ceramica, stilul fildesurilor, orfevrarie). Fara nici o indoiala aici este vorba de contacte directe cu coloniile grecesti. Nu este exclus ca unele elemente orientale, chiar egiptene, sa fi venit prin cartaginezi deja prezenti in vestul Siciliei si in Sardinia. Chiar si in aceasta ipoteza, se admite eventuala suprapunere peste populatia locala a unui mic grup de ratacitori pe mare. Ideea originii nordalpine nu are nici o baza pentru a fi sustinuta.

Dincolo insa de aceste discutii raman doua lucruri esentiale. Cea mai veche civilizatie italica este cea etrusca. Este cea mai timpurie civilizatie, comparabila ca ritm de evolutie cu cea greaca si cea cartagineza, cele trei lumi intersectandu-se in Mediterana centrala si occidentala. Se poate adauga ca, dincolo de o serie de influente civilizatia etrusca este marcata de originalitate vizibila in arhitectura si arta, toreutica, orfevrarie, ceramica, religie si obiceiuri funerare.

Din punctul de vedere al structurii politice lumea etrusca a evoluat similar cu ceea ce se intalneste in restul Mediteranei. Este vorba de existenta autonoma a mai multor orase-state. Traditia mentioneaza un numar de douasprezece asemenea formatiuni intre care trebuie amintite Tarquinia, Populonia, Vulci, Veii, Chiusi etc. Ocazional unele din aceste cetati au exercitat hegemonia. Ca si in alte parti, si aici, a existat o faza in care autoritatea era detinuta de un rege (lauchme/lucumo), dupa care au fost instaurate regimuri oligarhice tipice pentru o societate atat de polarizata cum era cea etrusca. Se cunosc titlurile unor magistrati de epoca republicana cum este acela de zilath si de maru.

Trebuie sa se mentioneze politica externa activa directionata spre: a) controlul unui segment din Marea Tireniana. Eliminarea grecilor din Corsica le-au asigurat acest control; b) asigurarea drumului spre Campania. Este o instapanire, in etape, care a presupus si instalarea unui rege etrusc la Roma. Aceasta operatie este plasata, de traditie, in a doua jumatate a secolului VII i.Hr. Intemeierea orasului Capua si controlul asupra coloniei Cumae marchaeza punctul final al acestei operatii; c) expansiunea spre campia padana unde au fost intemeiate asemenea asezari cum este aceea identificata la Marzabotto si care se dateaza incepand cu a doua jumatate a secolului VII i.Hr.

Din pacate aceasta putere nu a avut capacitatea de a supravietui. In primul rand datorita faptului ca succesele militare, de moment, nu au fost rezultatul unui efort comun, ci al unei initiative particulare. Chiar la Roma stim ca regii din "dinastia" etrusca provin din orase diferite (Tarquinia si Vulci) si ca o tentativa nereusita, cea a lui Porsenna este legata de Chiusi. In al doilea rand, pentru ca etruscii nu au fost capabili sa opuna o rezistenta militara de durata. Pierd campia padana in favoarea celtilor. Restul posesiunilor din Italia, inclusiv propriile patrii, in favoarea romanilor.

In ceea ce priveste civilizatia etrusca este necesar sa se reaminteasca ca ea ne este cunoscuta mai ales prin necropole, mai putin prin asezari (singura asezare cercetata integral fiind cea de la Marzabotto) si cu tot ceea ce reprezinta mostenirea etrusca in lumea romana. Mai recent observatii arheologice interesante au fost facute la Tarquina.

In general, se sustine ca una din aceste mosteniri priveste ritualul de fundare al oraselor si castrelor, inclusiv al Romei. Este vorba de orientarea cardinala a celor doua axe principale si fixarea portilor in raport de cele patru puncte cardinale. Este adevarat ca asezarea de la Marzabotto prezinta o asemenea structura. Nu trebuie uitat insa ca in Tabulele Iguvinae care provin dintr-un mediu umbrian se mentioneaza pozitia cardinala a celor patru porti, divinitatile cu care sunt asociate si tipul de ritual prescris pentru fiecare poarta in parte. Cat priveste orientarea cardinala a asezarilor aceasta a fost recunoscuta de la nivelul culturii Terramare. Aceste detalii sugereaza ca ritualul de fundatie al asezarilor este, mai curand, o mostenire italica si poate a fost transmisa, prin Villanova, etruscilor.

Sigur, nu se poate contesta ca in sec. VI i.Hr., la Roma, incepe sa se dezvolte o arhitectura urbana si au loc primele amenajari urbanistice: ridicarea incintei din tuf vulcanic, pavarea forului si inaltarea templului dedicat triadei capitoline, un templu tripartit dupa model etrusc, apar primele elemente de decoratie monumentala, poate si primele statui din bronz. De asemeni, se fac progrese in ceea ce priveste structurile administrative si in organizarea unei armate de hopliti (prin reformele lui Servius Tullius). Este foarte posibil ca si in ceea ce priveste ritualul, mai ales, organizarea colegiului haruspicilor, organizarea unor ceremonii religioase (v. jocurile seculare), eventual transferul cartilor sibiline sa se fi produs tot acum.

Pe de alta parte este de necontestat ca paralel cu aceste transformari se inregistreaza un progres economic prin incurajarea comertului si mestesugurilor, ca si in sporirea populatiei prin atragerea strainilor legati de aceste tipuri de ocupatii mai putin familiare romanilor. In sfarsit, chiar daca regii etrusci au fost expulzati, romanii au conservat unele din insemnele autoritatii politice: sella curulis, sceptrul cu vulturul, mantia si tunica, lictorii purtatori de fascii.

In rest, este de notat o foarte mare rezistenta in ceea ce priveste puritatea limbii latine, pastrarea obiceiurilor si a unui mod de viata eminamente rural, care au particularizat lumea romana pana tarziu, in secolul al II-lea i.Hr. Chiar pana la victoria asupra Cartaginei, cucerirea Macedoniei si Greciei si pana la constituirea primelor provincii orientale.