Drumul comercial al poloniei la marea neagra in evul mediu

DRUMUL COMERCIAL AL POLONIEI LA MAREA NEAGRA IN EVUL MEDIU

Originile comertului polon prin Moldova. Comertul polon indreptat spre Marea Neagra la sfarsitul Evului Mediu este unul dintre faptele economice ce avu urmarile cele mai insemnate pentru istoria Poloniei si a Principatelor Romane. Drumul comercial din Polonia spre Marea Neagra era, in realitate, un debuseu al negotului oraselor hanseatice si flamande spre Orient. Pe aceasta cale de uscat, se faceau schimburile intre aceste orase si negustorii italieni care aveau in aceasta epoca un fel de monopol al comertului oriental in porturile Levantului si ale Marii Negre. E vorba, deci, de o cale de importanta general europeana.

Tarile strabatute de aceasta cale, Polonia si Moldova, s-au bucurat de mari avantaje si se ridicara la un oarecare grad de bogatie. in ceea ce priveste Moldova, impotrivirea ei indaratnica si mult timp fericita impotriva turcilor si a altor vecini puternici in veacul al XV-lea se explica, macar in parte, prin bogatia oraselor ei, datorita trecerii negustorilor straini.

Deschiderea acestui drum pentru negustorii ce veneau din Polonia incepe din prima jumatate a veacului al XlV-lea, cand in Rusia Rosie (Galitia orientala) se aflau state rusesti independente. Mai multe privilegii concedate de principii din Liov si Halici pentru Cavalerii Teutoni si negustorii din Germania dovedesc ca, inca inainte de anexarea acestei regiuni la Polonia, exista un drum de negot pentru marfurile ce erau aduse din nordul Europei¹. Acest drum se prelungea spre sud sub numele de "drumul tataresc' si ajungea, trecand prin Podolia, in Crimeea, unde se afla colonia genoveza Caffa².

Dar numai dupa ce polonii pusera mana, in 1343, pe cnezatul Liovului, acest drum fu deplin asigurat. De fapt, stapanirea polona in Rusia Rosie nu deveni stabila decat mai tarziu, caci la moartea lui Cazimir cel Mare (1370), mostenitorul sau, Ludovic al Ungariei, alipise aceasta provincie Ungariei³. Abia dupa ce, in 1387, Vladislav Iagello o recuceri definitiv pentru Polonia⁴, se simtira urmarile politice, anume suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei, caci primul tratat de vasalitate al acestei tari dateaza chiar din acelrsi an.

De atunci, drumul tataresc este parasit si locul ii este luat de drumul moldovenesc, a carui prima mentiune in actele din Liov este din anul 1382, putin inainte de achizitia definitiva a Rusiei Rosii de catre Polonia⁵. Acest nou drum de comert sfarseste la Cetatea Alba, la gura Nistrului, o veche cetate bizantina care trecu sub mai multe stapaniri in cursul Evului Mediu⁶. Era, mai ales, o colonie comerciala genoveza, dar curand domnii Moldovei o alipira stapanirilor lor.

in acest chip a fost deschis un mare drum de comert spre Orient. Marfurile din Germania si Flandra, mai ales postavurile, erau cumparate de genovezi si armeni in Moldova, care aduceau in schimb produsele orientale (stofe, vinuri, piper si sclavi)⁷.

Orasul Liov, in Polonia, se bucura de dreptul de depozit, negustorii nu puteau, adica, sa treaca prin oras cu marfurile lor, ci erau nevoiti sa le depuna si sa le vanda pe loc. El a fost centrul acestei miscari economice in Polonia⁸, in timp ce in Moldova acest rol a fost jucat mai ales de Cetatea Alba. Al doilea port al Moldovei, mult timp disputat Tarii Romanesti, Chilia (Licostomo), n-a avut decat o importanta secundara pentru comertul polonez, dar a fost in schimb punctul final al drumului comercial unguresc⁹.

Comertul Liovului si al Cracoviei prin Moldova^. Arhivele municipale din Liov cuprind un bogat material pentru studiul comertului acestui oras cu Moldova¹⁰. Aceste documente, care au fost publicate in parte, cuprind amanunte asupra naturii marfurilor vandute, a nationalitatii negustorilor, preturile, vamile si procesele dintre negustori, judecate la Liov. Ar fi nefolositor sa analizam in amanunte aici toate aceste chestiuni¹¹. Ajunge sa spunem ca cea mai veche tranzactie de comert cunosc uta a unui cetatean din Liov cu Moldova este aceea a germanului Klepel, originar din Cracovia, cu un oarecare Zimmerman din Siret in Moldova, din anul 1382¹². Aceste relatii luara in curand o mare dezvoltare, asa incat, in 1421, Niclas Hecht, cetatean din Baia (Civitas Moldaviensis), lasa in testamentul sau, scris in nemteste, averea sa intreaga municipalitatii din Liov pentru biserici si opere de binefacere, avere care consta dintr-o creanta foarte insemnata, ce urma sa fie reclamata negustorului din Liov, Wittram¹³.

Pe de alta parte, se constata ca numerosi oraseni din Moldova obtinura drept de cetatenie in orasul Liov. Printre negustorii straini ce obtinura drept de cetatenie in Liov intre anii 1405 si 1426 se numara 5 moldoveni, 7 unguri, 4 nemti si 3 de alte neamuri, dar intre 1461 si 1495 aflam 18 moldoveni, 3 unguri, 3 nemti, 3 cehi si 4 diversi. Dimpotriva, dupa 1495, nu mai gasim nici un moldovean cu drept de cetatenie la Liov¹⁴. Aceasta se explica prin decaderea comertului cu Moldova in ultimii ani ai veacului al XV-lea, chestiune asupra careia vom reveni mai jos.

Acesti "moldoveni' nu erau, bineinteles, in mare parte, romani. Numai catolicii aveau dreptul de a obtine drept de cetatenie in Evul Mediu in orasele din Polonia¹⁵. Orasele din Moldova de nord erau locuite mai ales de germani, care alcatuiau, de altfel, in aceasta epoca si clasa negustoreasca a orasului Liov. Expansiunea burgheziei comerciante germane, la sfarsitul Evului Mediu, in regiunile de pe ambele parti ale Carpatilor este un fapt general¹⁶. Dar, pe langa nemti, si armenii formau colonii compacte la Cetatea Alba¹⁷, in alte targuri moldovenesti si chiar la Liov¹⁸. in al treilea rand, italienii, genovezii si venetienii, erau marii capitalisti care alimentau aceasta miscare comerciala¹⁹. Nu aflam, in schimb, multi comercianti romani la Liov pana la mijlocul veacului al XV-lea; se pot aminti, totusi, numele lui Vlad Walachus in 1407²⁰, Iwan Woloschyn pellifex in 1422²¹, Pashko de Siret (1441)²² si poate Wassil aus der Walachey (1448)²³. Prin Valachia se intelegea in Polonia pe atunci numai Moldova.

Domnii Moldovei erau ei insisi interesati in afacerile comerciale din Liov si aveau acolo agentii lor de comert. Comertul domnilor si marilor boieri este caracteristic pentru organizarea economica a Principatelor Romane pana in veacul al XVI-lea. Produsele Moldovei, din care o zeciuiala se cuvenea domnului, afara de cele ale mosiilor privilegiate ale unor manastiri si boieri, se vindeau in strainatate, in Polonia si Ardeal, prin negustorii domnesti²⁴. Pe de alta parte, domnii aveau dreptul, dupa tratatele de comert, sa aleaga ei, cei dintai, marfurile necesare pentru dansii si curtea lor, dintre cele aduse de negustorii ce treceau prin capitala lor²⁵. Astfel, s-a dezbatut in 1445 un lung proces in fata judecatorilor din Liov intre nobilul polon Mihail de Buczacz si domnul Moldovei, Ilie, impreuna cu sotia sa "ducesa', fiica ducelui Andrei de Kiev (era sora Sofiei, ultima sotie a regelui Poloniei Vladislav Iagello²⁶).

Dintre boierii mari din Moldova, logofatul Mihul, care fu exilat in Polonia dupa 1457, a avut mai multe procese la Liov intre anii 1471-1479²⁷.

Acest comert al Moldovei cu orasul Liov nu era exclusiv, caci "dreptul de depozit' al acestui oras nu era absolut si de aceea trebuie sa studiem si comertul moldovenesc cu alte»orase poloneze. Mai ales Cracovia invidia situatia privilegiata a Liovului si de aci se ivi un lung proces intre cele doua orase pentru comertul cu Moldova, ca si pentru cel care trecea pe drumul tataresc. Procesul, care incepe in 1400, tine pana in 1504 si regii Poloniei, prin sentinte repetate, dadura castig de cauza capitalei, ingaduind negustorilor din Cracovia sa-si faca negot "ad partes Valachiae'²⁸. Un proces asemanator a fost judecat in 1462 de catre regele Cazimir IV. Orasul Camenita, langa Nistru, reclamase dreptul de a transporta marfurile cumparate in Moldova dincolo de Liov, ceea ce refuzau cetatenii acestui oras, impunand dreptul de depozit. Negustorii din Camenita cerura acest privilegiu, ca despagubire pentru pierderile suferite de dansii in regiunile "de dincolo de mari, in Moldova si in alte locuri, din pricina nesigurantei provocate de razboaie'.

Sentinta fu, insa, data in favoarea orasului Liov²⁹.

Numai Cracovia ramase cu dreptul de a exercita, impreuna cu Liovul, negotul prin Moldova. De aceea, aflam si la Cracovia negustori din Moldova care obtinusera dreptul de cetatenie. Astfel, inca din anul 1403, gasim acolo pe Petrus Woloch (moldoveanul) si, in acelasi an, [pe] Petrus Pomalubogat (pe malul bogat), care sunt urmati de multi altii in tot veacul al XV-lea. in 1445, "Petir de Nyemcze de Walachia' se inscrie ca cetatean al Cracoviei iar in 1485 "Gregorius Wlach (italianul) de Walachia'. Se constata, in total, pana la 1500, 16 negustori din Moldova care obtinura dreptul de cetatenie al Cracoviei, cu ajutorul unei scrisori de recomandatie emisa fie de orasele lor de origine, fie de negustori poloni cunoscuti³⁰.

Existenta unor numerosi studenti originari din orasele Moldovei universitatea din Cracovia in veacul al XV-lea³¹, este o urmare a acestor reiati comerciale. Fireste ca e vorba de catolici, mai ales de sasi, stabiliti in orasele Moldovei.

La Poznan, de asemenea, se intalnesc in veacul al XV-lea negustori din Moldova (in 1435 Andrei din Cetatea Alba si inca altii³²).

Patrunderea negustorilor din Moldova in Polonia in veacul al XV-lea a fost deci, mai adanca decat se credea pana acum³³.

Privilegiile de comert. Ca pretutindeni in Europa medievala, comertu practicat pe drumul din Polonia spre Marea Neagra prin Moldova era reglementat de catre privilegiile care tineau loc de tratate de comert. Trecerea negustorilor din Lio si Cracovia prin Moldova nu era ingaduita decat in virtutea unui privilegiu dat de domnii acestei tari. Aceste privilegii, in limba slava bisericeasca, au fost publicate de mai multe ori³⁴. Cel mai vechi este al lui Alexandru cel Bun, din 1408, urmat de al fiului sau, Stefan, in 1434 si de cele ale lui Petru Aron (1456) si Stefan cel Mare (1460)³⁵. Ele sunt intitulate asezaminte de vami sau, mai pe scurt, privilegii. Textele acestor privilegii succesive sunt aproape la fel. Diferitele categorii ale comertulu polon in Moldova sunt specificate deosebit: mai intai, importul produselor din Flandra si Germania, aproape numai postavuri, care puteau fi vandute in Moldova, dar s transportate dincolo de mari. in al doilea rand, sunt specificate "marfurile tataresti', asa numite nu pentru ca e vorba de produse tataresti, dar pentru ca ele proveneau din Orient si erau transportate in Moldova prin intermediul coloniei genoveze de la Caffa in Crimeea tatareasca. Trebuie, deci, sa intelegem prin marfuri tataresti produse orientale si extrem orientale (piper, stofe), aduse din Asia de caravane si cumparate de negustorii sasi in Moldova si Polonia. Privilegiile mentioneaza dreptul ca aceste produse tataresti sa poata fi cumparate in toate targurile din Moldova.

Privilegiile de negot asaza iti al treilea rand exportul produselor moldove­nesti, dar nu mentioneaza cerealele, care nu erau in Evul Mediu un articol de export al Moldovei, ci numai vite, piei si ceara. De fapt, se vede bine ca acest comert local, precum si importul din Tara Romaneasca (peste sarat si ceara), era putin lucru fata de marele comert de tranzit, care facea sa treaca marfurile orientale spre nordul Europei si produsele din aceste regiuni spre Orient. Numai existenta acestui comert a ridicat importanta drumului prin Moldova. E de observat ca privilegiile de negot pentru Liov si Polonia arata ca punct final al acestui drum in Moldova orasul Cetatea Alba, fara sa mentioneze Chilia, a carei importanta pentru comertul polonez era

nula.

Textul acestor privilegii da indicatii asupra organizarii comertului in Moldova. Aceasta organizatie este complet apuseana, asemanatoare cu a statelor care au o organizatie feudala si comunala. Comertul in Evul Mediu nu era liber; dimpotriva, era limitat de numeroase exceptii si privilegii in favoarea unor orase. Cele doua temelii principale ale comertului privilegiat erau dreptul de depozit, adica, cum am vazut mai sus pentru orasul Liov, obligatia impusa negustorilor de a se opri in oras si de a nu trece mai departe cu marfurile, ci de a le depune in magazii sau a le vinde pe loc. Numai negustorii acestui oras aveau dreptul de a revinde mai departe marfurile. A doua baza a comertului privilegiat era obligatia de a urma un anume drum, adica drumul indicat prin privilegiile ce favorizau anume orase cu acest mijloc³⁶.

Privilegiile acordate de domnii Moldovei negustorilor poloni arata ca orasul Suceava, capitala Moldovei, se bucura de dreptul de depozit pentru postavuri, principalul articol al comertului din Polonia in Moldova. Postavul nu putea sa fie vandut in nici un alt oras moldovenesc, afara de Suceava, dar e vorba de postavurile ce se desf 'ceau in Moldova; pentru cele in tranzit nu se aplica nici un drept de depozit. Al Joilea principiu al comertului apusean, obligatia de a urma un drum indicat, reiese clar din aceleasi privilegii, in care se mentioneaza orasele si drumurile pe unde puteau trece negustorii. Dreptul obtinut de negustorii din Liov, de a tine o casa, un fondacco, la Suceava, este si el un obicei apusean. Pe de alta parte, sistemul vamilor moldovenesti favoriza orasele si comunele libere, caci nu erau vami propriu-zise, ci, tot ca in Apus, un fel de accize la orase³⁷. Documentele moldovenesti mentioneaza vama cea mica si cea mare, prima asupra marfurilor ce se desfaceau pe piata orasului, a doua - o vama de tranzit a marfurilor ce trec prin oras, fara a fi vandute. Aceasta vama dubla, cu numirile mare si mica, se regaseste in Italia si in Germania in veacul al XV-lea³⁸.

Am aratat mai sus interesul domnilor Moldovei in afacerile comerciale. Privilegiile pentru negustorii din Liov si Polonia prevad de aceea pentru anume marfuri dreptul domnului de a alege el cel dintai si numai dupa aceasta se putea pune restul in vanzare pe piata.

Trebuie sa observam, insa, ca sus-zisele privilegii nu erau o afacere privata intre domnii Moldovei si negustorii lioveni, ci erau patronate de regii Poloniei. Solii acestui rege sunt trecuti ca martori in privilegiile din anii 1456 si 1460. Pe de alta parte, actele din Liov amintesc de solii moldoveni trimisi la regele Poloniei, cu prilejul concedarii acestor privilegii de catre domn, ceea ce arata ca privilegiile moldovenesti erau completate cu altele asemanatoare, azi pierdute, ale regilor Poloniei in favoarea negustorilor din Moldova³⁹. Era vorba, deci, de o afacere de stat si Polonia patrona, cu puterea ei politica, semnarea acestor tratate de comert, care asigurau un debuseu la Marea Neagra. Trebuie, asadar, sa conchidem ca privilegiile de comert erau in stransa legatura cu drepturile politice pe care le pretindea Polonia asupra Moldovei⁴⁰.

Drumul comercial si suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. Din cele spuse mai sus despre participarea statului polon la tratatele de comert cu Moldova, rezulta in chip lamurit ca Polonia avea un interes primordial de a-si asigura controlul politic al drumului comertului sau oriental. Prin acest interes economic trebuie sa explicam sfortarile pe care le-a facut acest stat, de la sfarsitul veacului al XlV-lea pana in al XVIII-lea, de a avea un drept de suzeranitate asupra Moldovei.

Vasalitatea Moldovei dateaza din anul 1387, epoca in care domnul acestei tari, Petre Musatin, a depus juramant de credinta regelui Vladislav Iagello la Liov⁴¹. Aceasta data corespunde cu aceea a recuperarii Rusiei Rosii de la unguri de catre acest rege si, prin aceasta, cu deschiderea comertului pe drumul moldovenesc pentru negustorii poloni.

Putine studii sunt consacrate sensului si explicarii cauzelor acestui act de vasalitate in 1387 si a celor care urmara. O explicatie economica n-a fost inca luata in consideratie. Un studiu datorat unui jurist roman, d. Condurachi, explica starea de vasalitate prin nevoia Moldovei de a avea un aparator puternic impotriva dorintelor de cucerire ale turcilor si ungurilor⁴², ceea ce este drept, dar nu explica interesul Poloniei de a oferi protectia sa Moldovei.

Dupa un studiu special, azi invechit, datorat Iui Niemczewski, pretentiile de suzeranitate poloneza asupra Moldovei ar fi o traditie mostenita de Polonia de la statele rutene din Rusia Rosie, mai ales din Halici, care s-ar fi bucurat odinioara de anume drepturi politice asupra Moldovei⁴³. Dar aceasta explicatie nu se intemeiaza pe nici un fapt precis si nu poate fi adeverita de documente.

N. lorga, in sfarsit, considera suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei'ca o urmare a anexarii Pocutiei si a altor teritorii asezate pe malurile Nistrului, la Moldova. Aceste teritorii ar fi fost fiefuri cedate de Polonia domnilor Moldovei⁴⁴.

Trebuie sa ne oprim ceva mai mult asupra acestei ipoteze. Pocutia si teritoriile obtinute de Moldova in Polonia au fost puse zalog de regele Vladislav pentru un imprumut. Acest imprumut a avut loc dupa omagiul lui Petru voda, in 1388⁴⁵.

N. lorga credea ca acest imprumut a fost un fel ocolit din partea regelui Poloniei de a recunoaste in drept o ocupatie anterioara a acestor teritorii de catre moldoveni⁴⁶. Dar actul prin care regele recunoaste datoria nu confirma aceasta ipoteza; din scrisoarea din 1388 a regelui Vladislav rezulta ca acesta se obliga sa puna zalog teritoriul Haliciului, numai in cazul cand imprumutul nu va fi restituit dupa trecere de trei ani. Deci, polonii nu cedasera inca nimic Moldovei. Pe de alta parte, in actele omagiale ale domnilor Moldovei catre regii Poloniei se vede ca cei dintai depuneau juramant de credinta pentru toata Moldova (cum tota gente sua, in 1387⁴⁷; gentem ac terram suam, Valachiae castra, in acelasi an⁴^; toata tara Moldovei, in actul slav din 1468⁴⁹) si chiar domnii Moldovei care renuntasera la Pocutia, ca de pilda Stefan Musatin in 1395, au depus juramant de credinta⁵⁰. Pocutia nu era un fief acordat de regele Poloniei, ci un zalog pentru un imprumut si acest imprumut era o realitate.

Cazul zalogirii Pocutiei nu este izolat. Silit sa faca grele jertfe pentru a sustine razboaiele impotriva Cavalerilor Teutoni, regele Vladislav avea nevoi urgente de bani si, pentru a-i procura, punea zalog stapanirile Coroanei. Astfel, in 1404, acelasi rege ceru nobilimii o contributie extraordinara pentru a plati un imprumut de 40 000 florini Cavalerilor Teutoni, pentru care pusese zalog Tara Dobrzynska⁵¹. in 1412, in schimb, Vladislav Iagello imprumuta imparatului Sigismund 40000 de kopeici si primi ca zalog 13 orase din Zyps⁵². in sfarsit, pentru a obtine Podolia, ocupata de varul sau, Witold din Lituania, regele Vladislav o rascumpara, platin 20000 de kopeici, imprumutate de la nobilul Spytko de Melsztyn, caruia ii las jumatate din tara ca zalog⁵³. Zalogirea Haliciului la 1388 si a Pocutiei la 1411 d catre acelasi rege al Poloniei, pentru un imprumut acordat de domnul Moldove facea, deci, parte dintr-un sistem folosit in acea epoca. Suma imprumutata de cati Petre voda, 3000 de ruble de argint franc, era destul de importanta. Rubla de argit franc corespunde cu summi argenti de Caffa, a caror valoare era de 200 aspri grecest moneta de argint⁵⁴. Aceasta face, deci, in totul 60000 de aspri, o suma destul d importanta, cand ne gandim ca in veacul al XV-lea o mare donatie a lui Stefan c« Mare pentru o manastire cuprindea abia 500 de aspri pe an⁵⁵. Domnul Moldove bogat mai ales prin produsul vamilor, putea sa-si ingaduie sa fie bancherul regeli Poloniei.

Rezulta, din toate acestea, ca problema Pocutiei este deosebita de aceea suzeranitatii Poloniei asupra Moldovei. Nu afirmam ca imprumutul celor 3 000 d ruble explica singur lupta seculara a Moldovei pentru stapanirea Pocutie dimpotriva, trebuie sa tinem seama de simpatia populatiei rutene ortodoxe di aceasta regiune pentru domnii moldoveni⁵⁶, dar aceasta chestiune ne-ar atrage pre departe. Ne marginim sa constatam ca Pocutia nu era un fief acordat de regi Poloniei, Moldovei, ci, dimpotriva, domnii acestei tari erau vasali regelui pentru toat stapanirile lor.

Moldova, la sfarsitul veacului al XlV-lea si in al XV-lea, era debuseu comertului polon spre Marea Neagra si am vazut mai sus insemnatatea europeana acestui comert. Deci, polonii aveau un mare interes sa apere Moldova impotrivi ungurilor si turcilor, pentru a-si asigura astfel un drum de negot spre mare. Er; singurul profit pe care Polonia il tragea din aceasta suzeranitate.

O apropiere sugestiva dovedeste dreptatea acestei afirmatii: Polonia avea, ii veacul al XV-lea, doi vasali mai insemnati, fara a tine seama de Mazovia: domnu Moldovei si marele maestru al Cavalerilor Teutoni. Unul detinea cheia comertulu polonez spre Marea Neagra, celalalt - a comertului spre Marea Baltica, cele doui debusee maritime posibile pentru Polonia.

Marea lupta a Poloniei, in veacul al XV-lea, pentru a-si asigura coastei Balticei e explicata de catre toti istoricii prin dorinta acestei tari de a-si crea ur debuseu comercial la varsarea Vistulei⁵⁷. Este natural, deci, sa admitem ca omagiu, moldovenesc raspundea la aceeasi necesitate in ce priveste Marea Neagra.

Aceasta explica pretul pe care polonii il atribuiau, in veacul al XV-lea, omagiului moldovenesc si lunga cearta intre Polonia si Ungaria, care cautara timp de doua veacuri sa atraga de partea lor aceasta suzeranitate, in mare parte o rivalitate economica, deoarece comertul unguresc din Ardeal avea aceleasi interese pentru un debuseu prin portul Chilia pe Dunare.

De aceea, in 1444, in vremea uniunii personale intre Polonia si Ungaria sub regele Vladislav III, dieta polona de la Piotrkov, impotriva dorintei regale, hotaraste sa comunice lui Stefan, domnul Moldovei, ca Polonia ii este favorabila si -1 sfatuieste sa nu depuie juramant de credinta regelui decat in calitate de vasal al Poloniei, nu si al Ungariei. Dieta facu cunoscut regelui in scris ca nu trebuie sa primeasca juramantul domnului Moldovei decat in calitate de rege polon⁵⁸.

Conditiunile de drept international ale vasalitatii Moldovei nu au fost studiate, dar este sigur ca din partea Poloniei ea nu consta decat intr-un drept de protectie si o alianta militara si nimic mai mult, ceea ce ajungea pentru asigurarea comertului. Conform dreptului feudal, vasalul datora suzeranului consilium si auxilium. Prin consilium se intelege participarea la sfatul suzeranului si prin auxilium - ajutor militar⁵⁹. Numai aceste doua obligatii apar in actele omagiale (in slava si latina) ale domnilor Moldovei pentru Polonia⁶⁰. Actele folosesc termenul polon de origine germana hold pentru a indica omagiul, dar si cu sens de fief⁶¹, si o singura data podanost (subiectionem)⁶². Prin aceste acte, domnii Moldovei se oblica sa vie in ajutorul Poloniei cu fortele lor militare⁶³.

Dar se face si mentiune de consilium prin expresiile: dobra rada raditi in actul din 1393, dobroiu radu raditi in cel din 1404⁶⁴. Este clar ca aceste expresii, care inseamna "a da bun sfat', se raporta la obligatia de consilium feudal. Se pune, deci, iritrebarea daca, in conformitate cu dreptul feudal, domnii Moldovei au luat parte in realitate, prin delegatii lor, la sfatul Coroanei polone? Chestiunea ar trebui supusa unei cercetari adancite, ceea ce nu putem face in aceste randuri. Faptele pozitive pe care le avem in acest sens sunt urmatoarele: la 1434, cu prilejul alegerii succesorului lui Vladislav Iagello, domnul Moldovei a trimis reprezentantii sai pentru a participa la alegere⁶⁵. in 1501, Stefan cel Mare, a participat, prin reprezentantii sai, la alegerea regelui Alexandru al Poloniei⁶⁶. in 1506, senatorii poloni invitara pe Bogdan III al Moldovei ca sa participe la alegerea urmasului lui Alexandru Iagellonul⁶⁷. Martin Cromer, in oratia sa funebra in cinstea regelui Sigismund I, afirma ca acest rege invitase, in calitate de vasal al Coroanei, pe Stefan cel Tanar al Moldovei (1517- 1527) sa ia parte la sedintele senatului (sfatul demnitarilor regali) din Polonia⁶⁸.

Suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei era, deci, in conformitate cu obiceiul feudal, cuprindea un juramant de credinta depus personal de vasal⁶⁹, si un juramant deosebit al nobililor (boierii), precum si cele doua obligatii amintite, auxilium si consilium. Ea nu prevedea nici un avantaj imediat pentru Polonia, afara de siguranta pentru negustorii ce trec prin tara vasala. Cromer, marele cronicar polon din veacul al XVI-lea, caracterizeaza legamantul de vasalitate dintre Polonia si Moldova ca o clientela in sensul antic al cuvantului⁷⁰.

Comertul dincolo de mari. Privilegiile de comert ale domnilor Moldovei prevad cumparaturile facute de negustorii din Polonia in Moldova de marfuri "de dincolo de mari' {za morskij) si dreptul lor de a trece in tara turceasca⁷¹. Cronicile polone din veacul al XVI-lea vorbesc despre acest comert pe mare, in care Moldova nu figura decat ca o tara de trecere. O informatie ce se regaseste aproape identica la cronicarii Ioachim Bielski, Stanislav Sarnicki si Alexandru Guagnin, toti din veacul al XVI-lea, afirma ca, in veacul precedent, Cetatea Alba era un port principal pentru

negotul cerealelor din Podolia, care erau transportate pe mare pana in insula Cipru⁷². Aceasta traditie dovedeste ca drumul comercial al Poloniei prin Moldova se prelungea pe mare de la Cetatea Alba, unde se aflau doua ramificatii ale acestui drum: una de-a lungul coastei spre tarile tataresti, adica spre Caffa (de aceea privilegiile amintesc la Cetatea Alba "vama tatareasca'), alta de-a dreptul pe mare. Acest drum de negot, care ajungea pana in Cipru, era folosit si de diplomati. Astfel, in 1432, Baldovin de Noris, maresalul regelui Ciprului, Ioan de Lusignan, trimis pe lansa regele Poloniei, Vladislav Iagello, a sosit in Polonia pe aceasta cale: "Solia pornise pe mare pe o corabie proprie si a debarcat la Cetatea Alba, port in Moldova, apoi, cumparand cai, a strabatut Moldova, unde a avut de suferit multe din partea poporului incult si rauvoitor, care, daca nu s-ar fi temut de regele Vladislav, i-ar fi si omorat. La urma a ajuns totusi in tarile rutene si in Polonia', spune Dlugosz. Dar, la intoarcere, solii au preferat sa apuce drumul spre Venetia, "din cauza cruzimii moldovenilor'⁷³.

Ramane, deci, stabilit ca in veacul al XV-lea erau relatii intre Polonia, Cetatea Alba si, de acolo pe mare, cu insula Cipru.

Privilegiul lui Mahomed II pentru Cetatea Alba. Un document care arunca o lumina noua asupra acestor relatii comerciale dincolo de mari este privilegiul sultanului Mahomed II, concedat in 1456 negustorilor din Cetatea Alba, care n-a fost inca supus unei analize amanuntite pentru a se extrage dintr-insul toate elementele ce privesc istoria comertului. Textul acestui privilegiu in limba turca era pastrat in arhivele din Moscova, o copie fotografica se afla si la Academia Romana intre actele lui Ion Bogdan, dupa care orientalistul vienez Fr. von Kraelitz a executat o traducere germana⁷⁴.

Iata textul, in romaneste: "Mahomed, fiul lui Murad han, intotdeauna invi.igator. Am facut pace cu distinsul intre domnitori Petre, actual domn al Moldovei. Am uitat dusmaniile dintre noi si am poruncit ca negustorii care se afla in provincia sa de la Cetatea Alba sa poata veni cu corabiile lor si sa exercite comertul prin cumparaturi si vanzari cu poporul de la Adrianopol, Brussa si Constantinopol. Nici unul din subalternii nostri, bei, capeteniile districtelor, spahii sau slujitori, nu trebuie sa aduca nici cea mai mica paguba persoanei si marfurilor acestor negustori in timpul calatoriei lor, caci daca aflu ca li s-a facut vreo paguba intr-un fel sau altul, impotriva poruncii noastre, voi trimite impotriva lor ostile mele, care le vor face mult rau. Acestea sa fie stiute cu siguranta, iar negustorii sa aiba incredere. Scris in ziua 5-a a lunii Regeb, anul 860 la Rudnic' (9 iunie 1456).

Sultanul se afla atunci in Serbia si pornise cu ostile impotriva Belgradului, unde-1 astepta o infrangere rasunatoare. Acest privilegiu comercial este de pus in legatura cu actul politic prin care sultanul Mahomed II accepta tributul de 2000 galbeni fagaduit de catre domnitorul Petre Aron⁷⁵.

Privilegiul sultanului confirma existenta unui comert dincolo de mari, incepand de la Cetatea Alba, si face o interesanta mentiune a corabiilor negustorilor din Cetatea Alba, cu care acesti cetateni ai portului moldovenesc veneau in Turcia. Se vede ca ei aveau afaceri la Adrianopol si la Constantinopol, dar si la Brussa, in Asia Mica.

Italienii si comertul Poloniei spre Marea Neagra. Prelungirea drumului comercial din Polonia si Moldova pe mare, pana la Constantinopol, in Asia Mica si in Cipru, se explica prin aceea ca, in veacul al XV-lea, negotul pe Marea Neagra era urmarea celui intreprins inca de mult, cu cateva secole inainte, de catre genovezi si venetieni. Aceste relatii comerciale, iesite din raporturile intre cele doua republici italiene si Imperiul Bizantin, avura ca rezultat stabilirea coloniilor italiene pe coastele Marii Negre, dintre care cea mai insemnata era Caffa in Crimeea⁷⁶. in veacul al XV-lea, desi sufereau concurenta sasilor si a armenilor, negustorii italieni se aflau in numar destul de mare in orasele celor doua tari.

Documentele din Liov amintesc numerosi negustori italieni care aveau afaceri in Polonia si in Moldova; ei cumparau vite si postavuri si vindeau, in schimb, vinuri din insulele arhipelagului si marfuri orientale aduse de caravane⁷⁷. Deci, prin acesti italieni s-a facut legatura drumului de comert pe uscat prin Moldova cu calea maritima a Mediteranei orientale.

Este nevoie sa definim bine rolul acestor italieni pe marea cale comerciala; ei nu sunt negustori detailisti, sau ca armenii ce urmau carutele lor ce se miscau greu de-a lungul drumurilor rele. Din toate tranzactiile lor, rezulta ca italienii din Moldova si Polonia erau capitalisti si se poate afirma ca negotul in veacul al XV-lea pe drumul ce-1 studiem era finantat de bancherii italieni. Marimea afacerilor, care treceau de granitele mai multor state, sumele colosale pentru acele vremi mentionate in procesele lor la Liov, sunt o dovada pentru aceasta. Capitalistii italieni luau in arenda vamile si minele Coroanei, atat in Polonia, cat si in Moldova. Astfel, in 1483, genovezul Domenico de San Romalo arendase vamile Galitiei si avea, in acelasi timp, afaceri comerciale in Moldova, dintre care una singura se ridica la cifra de 1500 de galbeni unguresti⁷⁸. intre 1453 si 1464, Dorinus Cathaneus din Genova, stabilit la Liov si apoi la Suceava, era camaras si vames al Tarii Moldovei¹⁹, ceea ce inseamna ca luase in arenda vamile moldovenesti.

Aceste doua exemple, care ar putea fi usor completate cu altele, dovedesc caracterul capitalist al acestor negustori italieni pe drumul moldovenesc. Cu toate usurarile date negustorilor prin privilegiile regilor Poloniei si ale domnilor Moldovei, ar fi greu de explicat inflorirea acestui negot in veacul al XV-lea fara interventia finantei italiene, singura de altfel cu oarecare importanta pe atunci in Europa⁸⁰. Dar aceasta interventie insasi arata indestul importanta europeana a comertului pe drumul Poloniei si Moldovei spre Marea Neagra.

Coloniile genoveze stabilite pe coastele acestei mari depindeau de banca di San Giorgio din Genova⁸¹ si cea mai importanta dintre colonii, Caffa, avea in veacul al XV-lea stranse legaturi cu Moldova⁸². Precum am spus, drumul care ajungea in Moldova la Cetatea Alba, urma apoi de-a lungul coastei spre Caffa. Acest oras genovez era un centru important, care atragea spre dansul o parte a comertului Moldovei si Poloniei si de aceea se stabilira si relatii diplomatice intre cele doua principate romane si Caffa. La 22 decembrie 1459, un sol al lui Stefan cel Mare se afla la Caffa, unde se fac cheltuieli importante pentru primirea lui⁸³. in 1462, solii lui Vlad Tepes sosesc, la randul lor, in orasul genovez, urmati dupa un an de alti soli ai lui Stefan al Moldovei⁸⁴. E probabil ca scopul soliilor era de natura comerciala. in sfarsit, la 1470, doi soli genovezi insotira pe ambasadorul persan Isac, care trecuse de la Caffa ca sol trimis la voievodul Moldovei⁸⁵. Relatii de aceeasi natura legau Caffa si de Polonia⁸⁶. Relatiile religioase fura urmarea tranzactiilor comerciale, dominicanii poloni se asezara la Caffa⁸⁷, iar dupa caderea orasului sub stapanire turceasca, episcopii titulari de Caffa erau poloni si rezidau in Polonia⁸⁸. Pe de alta parte, se constata la 1462 vizita in Polonia a "capitanului de Caffa', care vine la Cracovia⁸⁹. in acelasi an, Caffa recunoaste suzeranitatea Poloniei⁹⁰ si in 1463 Galeazzo de Caffa vine in Ucraina poloneza, cu intentia de a recruta trupe pentru aoararea orasului⁹¹. Aceste relatii comerciale, care-si ating apogeul sub Stefan cel Mare, urmau sa fie, insa, de scurta durata, caci anume imprejurari politice si economice trebuiau sa-i puie capat la sfarsitul veacului al XV-lea.

Sfarsitul comertului mare pe drumul moldovenesc. Cauza care a contribuit mai mult la decaderea comertului pe drumul moldovenesc a fost caderea oraselor comerciale de pe coastele Marii Negre sub stapanirea turcilor: Caffa in 1475, Chilia si Cetatea Alba in 1484. Marea Neagra deveni un lac turcesc rezervat flotei otomane. in Polonia, Liovul decazu, populatia lui scade si relatiile lui comerciale, odinioara asa de prospere, nu mai au aceeasi importanta⁹². Italienii dispar din Moldova si din Polonia. Scriitorul polon Matei de Miechow, la inceputul veacului al XVI-lea se face ecoul acestei situatii, scriind: "Toate tarile rutene sunt roditoare in privinta granelor, care cresc in mare cantitate si in vremile vechi erau importate la Genova si la Florenta, orase italiene, dar acum abia daca se mai culeg, caci cele mai multe pamanturi raman necultivate sau cu grane ce raman neculese si se usuca pe camp'⁹³.

Locul negustorilor italieni fu luat atunci de greci. Acestia, aproape cu totul absenti in legaturile de negot din veacul al XV-lea in Polonia si Moldova, se fac tot mai numerosi in al XVI-lea si al XVII-lea⁹⁴. Trebuie sa facem, insa, o deosebire intre comertul grecesc si cel italian. Grecii, afara de cateva exceptii, nu aveau capitaluri mari si banci ca acele ale Genovei, Venetiei si Florentei si nu puteau face negot decat pe o scara mai redusa⁹⁵. Pentru afacerile mai mari, negustorii din veacurile al XVI-lea si al XVII-lea erau nevoiti sa se asocieze in numar mare. Astfel, in 1610, un document foarte interesant cuprinde dezbaterile unui proces intre polonul Paul Lacki si "negustorii moldoveni', care erau o asociatie ce cuprindea greci, armeni, moldoveni, rusi din Moldova si din Polonia si chiar negustori din Sofia, in Bulgaria: "Chaczarus Warteriszovic, Nastur Hrehorowicz, Gregorius Ulubejowicz de Soczawa, Bochos, Haceris et Bohdan de Corathyn, Alexa Husczyn grecus, Costa et Dedul de Kotnar (Cotnari), Wilenka Gierbowicz, Paulus Czulowicz de Romanskie (Roman), Boczka Kossowic, Dzorman Mikailowitz de Berlad', "locuitori ai oraselor moldovenesti si alti concetateni ai lor si asociati, in numar de saptezeci si cinci, impreuna cu Procopie, Nikula si lani, din orasul Sofia, supusi ai imparatiei sultanului turcesc'⁹⁶.

Cu toate aceste incercari de asociatie, comertul mare pe drumul moldovenesc nu mai exista si nu s-a mai innoit.

Urmarile politice si sociale ale decaderii negotului au fost foarte adanci pentru romani si poloni, dar nu putem sa facem cu acest prilej o cercetare amanuntita si documentata a schimbarilor structura politice si sociale la aceste doua popoare in veacul al XVI-lea, datorata tocmai ruinei comertului, ci ne multumim numai cu cateva indicatii.

Astfel, burghezia straina, germana si armeana, atat la Liov, cat si in orasele moldovene, se romanizeaza sau se polonizeaza⁹⁷. Acest fapt este datorat, desigur, ruperii legaturilor comerciale cu centrele de origina si populatia ramasa izolata se topeste repede in mijlocul celei bastinase.

Dar si alte urmari mai adanci s-au facut simtite. Ruina comertului grabeste decaderea politica a Moldovei in veacul al XVI-lea, epoca in care tara nu mai poate opune turcilor o impotrivire serioasa, mai ales din cauza lipsei de mijloace financiare. Dimpotriva, in veacul precedent, rezistenta eroica de 47 de ani a lui Stefan cel Mare impotriva tuturor vecinilor se explica, in mare parte, prin banii pe care acest principe ii incasa de pe urma comertului. in Polonia, de asemenea, decaderea incepe dupa sfarsitul dinastiei Iagellonilor, in a doua jumatate a veacului al XVI-lea.

Pe de alta parte, singura bogatie a acestor tari, care nu mai sunt strabatute de comertul mare, e constituita, in veacul al XVI-lea, de agricultura si vite. in aceasta epoca, atat in Polonia cat si in Moldova, proprietarii de mosii, adica nobilimea, iau o importanta tot mai mare in viata politica si sociala. Aceste tari agricole n-avura burghezia bogata si puternica din Apus si monarhia nu se putu intemeia pe aceasta clasa, ca sa-si stabileasca puterea in epoca moderna; forma de viata economica feudala se prelungeste, in Romania, Polonia si Ungaria, in epoca moderna; invers de ce se petrece in Apus.

Astfel, in Polonia, la 1532, dieta voteaza legatura totala a taranului de glie⁹⁸. in Principatele Romane, desi fenomenul serbiei este mult mai vechi, legatura de glie nu se iveste decat in veacul al XVI-lea⁹⁹. Aceste fapte sunt semnele atotputerniciei proprietarilor de pamant, singurii stapani ai vietii economice.

Indicatiile scurte, ce le-am dat, sunt suficiente ca sa arate insemnatatea armarilor ruinei comertului pe drumul moldovenesc in veacul al XVI-lea. Desigur ca schimbarile politice si sociale din rasaritul si sud-estul Europei in acea epoca nu se explica numai prin inchiderea acestei cai de comert, dar, pe langa alti factori de tinut in seama, acesta este cel mai important¹⁰⁰.