Apulum

Apulum

Apulum (Alba Iulia) era cel mai mare oras si mai important centru economic si militar al Daciei, numele sau este de origine dacica si a fost preluat de romani de la cetatea si asezarea autohtona Apoulon, amintita de Ptolemeu si descoperita arheologic pe inaltimea ,,Piatra Craivii", la circa 12 kilometri epre nord vest de Alba Iulia.

La Apulum, cercetarile arheologice au aratat ca nu a existat o asezare dacica preromana legata de geneza orasului roman, cum eronat credeau unii istorici.

Apulum s-a dezvoltat in directa legatura cu prezenta neintrerupta aici a legiunii a XIII Gemina, care isi avea castrul pe platoul ,,Cetate". Istoria Romanilor, 2001, p. 61). Marturiile arheologice de care dispunem azi arata ca la finele secolului al II-lea a. Chr., orasul Apulum se gasea in fruntea municipiilor si coloniilor din Dacia si ca smulsese Sarmizegetusei conducerea provinciei pentru care devenise adevarata capitala.

Materialul arheologic privitor la istoria acestui oras, prin imensitatea si varietatea informatiilor, a dat nastere unei numeroase bibliografii. In privinta etimologiei acestui toponimic getic, s-au emis doua pareri, Tomaschek il deriva din radacina straveche indo-europeana ap- ,,apa", si-l punea in legatura cu asezarea sa pe Mures; Rusu s-a oprit la cuvantul indo-european apel- , apol- ,,putere, tarie".

Denumirea sta in legatura cu puternicul trib dacic Apuli despre care cateva versuri, ramase din vermea domniei imparatului August, spun: ,,Dunarea cea violenta si indepartatul Appulus dacic (Dacius orbe remoto Appulus), un dusman care nu este departe de Pontul Euxin".

Tribul apulilor isi avea capitala in centrul cu acelasi nume si era atat de puternic, incat putea ataca insasi granitele Imperiului roman.

Multe descoperiri arheologice confirma un Apulum getic si preroman in jurul Albei Iulii, la 5-6 kilometri departare de Mures. Dupa unii cercetatori Apulum dacic preroman se gasea mai departe, la Cetatea Craivei (Piatra Craivei).

Viata romana incepe la Apulum prin constructia marelui castru ocupat de legiunea a XII-a Gemina, in jurul castrului apar imediat canabele sale, distincte fata de asezarea civila a populatiei autohtone,dar pana in momentul ridicarii asezarii romane din jurul castrului la rangul de minicipium vor exista la Apulum doua asezari cu numiri separate.

Vechiul centru getic isi pastra stravechiul nume, pe cand asezarea din jurul castrului purta denumirea Canabae, in aceste canabae a aparut inca din timpul domniei lui Traian un puternic nucleu de veterani si cetateni romani, ceea ce explica frecventa epigrafica a tribului Papiria (tribul imparatului), in care fusesera inscrisi acesti cetateni.

Numai o data cu ridicarea canabelor la rangul de minicipiu se generalizeaza si toponomicul dacic, pana la parasirea Daciei, la Apulum vor exista doua asezari, separate din cauza departarii, originii si caracterului lor economic.

In itinerarele antice, orasul este mentionat, de catre Ptolemeu, ca cel mai puternic oras din Dacia, iar la Ulpianus este denumit Apulensis colonia, localizarea lui la Alba Iulia ne este asigurata prin zeci de inscriptii, orasul s-a dezvoltat pe malul nordic al Muresului, in centrul Daciei, la locul de varsare a Ampoiului aurifer.

Toate drumurile provinciei care vin dinspre Tisa, Banat, Olt, Tarnave, Porolissum si regiunea aurifera isi dau intalnire la Apulum, ceea ce a contribuit la dezvoltarea sa economica, deci nu este de mirare ca la Alba Iulia viata continua din neolitic pana azi.

Inca din perioada Renasterii s-a remarcat marele camp de ruine romane din Alba Iulia, unde inscriptiile dezvaluiau numele orasului daco-roman, dar constructiile medievale (cetati, biserici, castele) si cele moderne au distrus cu totul acest camp de ruine, in asa fel incat azi nu se mai zareste nimic la suprafata rerenului.

Istoria orasului roman a intrat in atentia multor umanisti, istorici, epigrafisti si amatori de antichitati, inca din secolul al XV-lea, multe sculpturi si inscriptii au fost colectate pentru a impodobi castelele si curtile voievodului din Alba Iulia si ale unor nobili feudali ardeleni, iar altele au fost trimise peste hotare.

Mare paguba s-a abatut asupra ruinelor romane in secolul al XVIII-lea, cand a fost ridicata pe platoul "Cetate" (deci peste castrul legiunii a XII-a Gemina) actuala cetate austriaca, apoi, extinderea treptata a orasului Alba Iulia a dus la distrugerea ruinelor din "Orasul de Jos" si din cartierul "Partos" situat pe malul drept al Muresului. Distrugerile au fost stimulate si de comertul cu antichitati, care a alimentat multe colectii arheologice din Transilvania si din intreaga Europa.

Prin investigatiile si publicatiile facute in trecut, se pot schita astazi, in linii mari, topografia orasului antic, istoricul garnizoanei sale, structura social-economica a populatiei, dezvoltarea sa economica, si culturala. Materialul epigrafic litic de la Apulum depaseste azi cifra de 500 de piese, la care se adauga cel de pe caramizi, vase si diferite obiecte marunte.

(D. Tudor, 1968, p. 144-146).

La Apulum, dupa cum neindoielnic arata inscriptiile, au existat doua orase, care s-au format succesiv din doua asezari romane diferite, situate in locuri diferite, primul oras a luat nastere acolo unde se afla acum cartierul Partos al Albei Iulia, pe malul drept al Muresului, la confluenta din antichitata a acestuia cu Ampoiul.

In punctul respectiv, imediat dupa cucerire, s-a constituit o asezare civila (vicus ori civitas), formata din veterani si cetateni romani, in care s-au stabilit, de asemenea, negustori, mestesugari si diferiti functionari imperiali.

In decurs de peste sase decenii, aceasta asezare a ajuns la un inalt grad de dezvoltare social-economica si demografica, incat pe timpul lui Marcus Aurelius - fara a se putea preciza in ce an - i s-a conferit titlul de municipiu, inscriptiile consemnandu-l sub forma de municipuim Aurelium Apulense.

La inceputul domniei lui Commodus, datele epigrafice adeveresc ridicarea municipiului la rangul de colonia, care s-a bucurat si de dreptul italic. In inscriptii, vechiul municipiu apare sub numele de colonia Aurelia Apulensis, iar in anul 253, pe timpul imparatului Volusian, intr-o inscriptie cu caracter onorific, colonia Aurelia Apulensis de la Partos poarta un nou epitet, acela de Chrysopolis ("orasul bogat in aur"), ceea ce reflecta marea sa dezvoltare economica.

Al doilea oras a luat fiinta din canabele legiunii a XIII-a Gemina, care s-au infiripat si dezvoltat in jurul castrului, in special spre sud si est de acesta, canabele sunt mentionate pentru ultima data in anul 160, intr-o tablita cerata si apoi in 162, data dupa care ele nu mai apar documentar.

Pe timpul lui Septimius Severus (193-211), dupa cum arata clar cateva inscriptii, in jurul castrului exista o asezare cu caracter urban, purtand numele de municipium Septimium Apulense.

O inscriptiie atesta ca aceasta exista deja la 23 mai 205, deci, sub domnia lui Septimius Severus, canabele - sau mai degraba partea cea mai mare a lor - au primit statutul juridic de municipium, la Apulum existand astfel, concomitent, doua orase: colonia Aurelia de la Partos si municipiul septimian din jurul castrului legiunii a XII-a Gemina.

Problema care se pune este de a sti daca vechile canabe au intrat in intregime in componenta si sub administratia noului municipiu septimian ori daca o anumita parte a lor a ramas mai departe ca atare, sub jurisdictia legiunii.

Potrivit datelor datelor existente - situatia similara de la Viminacium si Aquincum, precum si indiciile oferite pentru Apulum de o inscriptie de la Roma - se pare ca si in cazul de fata se poate admite ca o parte din canabe a continuat sa se mentina intr-un cadru restrans, separate de municipiul nou creat.

In anul 250 insa, pe timpul domniei lui Traianus Decius, o epigrafa gasita in orasul roman de langa castru si inchinata imparatului, care este pompos numit restitutor Daciarum, aminteste o colonia nova Apulensis, acesta nu este decat noul titlu si supremul rang pentru municipium Septimium, care, sub denumirea municipala, va disparea din uz.

Opinia unor istorici, conform careia colonia nova ar insemna unificarea celor doua coloniae cu nume de Apulum, nu pare deloc plauzibila, pe de alta parte, ramane iarasi deschisa problema daca colonia nova Apulensis a inglobat si canabele ori daca acestea au continuat sa existe, separat de conducerile celor doua orase.

Oricum s-ar prezenta lucrurile, sigur apare faptul ca cele doua orase cu numele Apulum au avut o evolutie paralela pana la sfarsitul stapanirii romane. (Istoria Romanilor, 2002, p. 61-62).

Cu prilejul diferitelor lucrari pentru unele constructii moderne de pe "Cetate" , s-a putut zarii temelia castrului roman, groasa de 0,80 de metri si aparata in exterior cu un parament din blocuri cioplite.

In interiorul castrului s-au descoperit mereu inscriptii, monumete sculptate, mozaicuri, vase si altele, ramase de la cladirile disparute, caramizile stampilate gasite in sectorul castrului apartin legiunii a XII-a Gemina si formatiei de pedites singulares. In imediata vecinatate a castrului s-au facut mai multe descoperiri importante care ar putea indica inceputul canabelor, urmate de transformarea lor treptata in oras.

La coltul de sud-est al castrului, pe o suprafata de 2 ha, B. Cserni a determinat un intreg cartier de constructii civile importante, ca temple, doua cladiri cu hipocaust, cateva strazi, iar ca obiecte marunte caramizi cu stampila legiunii a XII-a Gemina si a unui numerus singulariorum, tuburi de teracota, mozaicuri, opaite, vase, basoreliefuri, monede, morminte tarzii.

Din primii anii ai stapanirii romane, Apulum a inceput sa se dezvolte ca centru economic si militar de seama, cu prima diviziune administrativa a Daciei (118-119), se instaleaza acolo guvernatorul din Dacia Superioara, apoi procuratorul Daciei Apulense (dupa 124 a. Chr.).

Noua organizare militara a Daciei din 168 a. Chr. aduce la Apulum cartierul militar si civilal guvernatorului general (legatus Augusti pro praetore trium Daciarum) si orasul poate aspira la treptele de municipium si colonia. El s-a dezvoltat rapid din punct de vedere urbanistic si a smuls rolul de capitala metropolei Sarmizegetusa, nici o descoperire epigrafica nu vine sa vorbeasca despre un vicus sau pagus la Apulum.

Pana la Marcus Aurelius el s-a dezvoltat vertiginos din punct de vedere economic si urbanistic, totusi ramane curios faptul ca pana la acea data nu a putut avansa la rangul de municipium. Dezvoltarea urbanistica a localitatii in doua mari sectoare civile separate s-a reflectat si in felul cum i s-au acordat de catre imparati titlurile de minicipium si colonia.

Materialul epigrafic mentioneaza ca forme de organizare la Apulum: canabae, municipium Aurelium Apulense, municipium Septimium Apulense, colonia Aurelia Apulensis si colonia nova Apulensis, care toate, cer sa fie localizate topografic si sa se urmareasca din punct de vedere cronologic. Cea mai veche, dar si cea mai inceata dezvoltare a avut-o asezarea autohtona dacica, constituita probabil la inceput intr-un vicus.

Canabele erau conduse de catre doi magistri, intre care unul avea intaietate si care erau recrutati de preferinta dintre veteranii locali, in sanul populatiei acestor canabe, exista un puternic nucleu de cetateni romani, colonizati acolo in chip oficial (consistentes), din care se recrutau pentru consiliul comunal decuriones, numiti si conscripti, intocmai ca senatorii Romei sau ai altor mari orase din imperiu.

De bunul mers economico-administrativ al canabelor se ingrijea si prefectul taberei, situatie care explica atentia acordata lui Apollinaris, canabele inceteaza ca organizatie comunala sub Marcus Aurelius, cand se constituie din ele primul municipium la Apulum.

Cea mai veche mentiune despre municipium Aurelium Apulense dateaza din anul 180, acest municipium a avansat repede la situatia de colonia, ceea ce explica mentionarea lui numai in alte trei epigrafe, dintre care mentionez una: T. Fl. Italicus, primus IIII vir m ( unicipii ) A ( ureliii ) A ( puli ) , cu sotia sa Statilia Lucia sunt adoratori ai lui Bonus Deus Puer Posphoru, se pare ca aparitia primului municipium la Apulum s-a facut intre cele doua razboaie marcomanice ale lui Marcus Aurelius.

Este de subliniat si faptul ca daca despre municipium Aurelium Apulense posedam o singura mentiune, in schimb despre al doilea municipiu, Septimium Apulense, dispunem de sapte indicatii epigrafice - dovada ca el a existat vreme mai indelungata, dupa 23 mai 205, data primei sale mentiuni.

In aceasta situatie este de asemenea greu de stabilit careia dintre cele doua colonii au apartinut numerosii magistrati si sacerdoti mentionati in peste patruzeci de texte epigrafice, cu simpla indicatie colonia Apulensis.

Splendoarea urbanistica a celor doua orase din Apulum se reflecta, in prima jumatate a secolului al III-lea a. Chr. , in 21 de inscriptii privitoare la unele constructii publice.

In oras existau antreprenori de constructii care dispuneau de echipe proprii de lucru, iar din contributiile unor elemente instarite, mai ales peregrini, liberti si augustali, s-au ridicat si restaurat temple, bazilici, apeducte, fantani publice, bai, portice. Garnizoana locala, de la soldat pana la comandantul de legiune, a participat si ea la unele constructii cu caracter relogios si edilitar.

In edificiile publice, in piete, langa temple si in locurile de mare circulatie s-au asezat cincisprezece dedicatii adresate imparatilor (de la Traian la Decius) , altare onorifice pentru guvernatorii provinciei si douazece si trei de monumente in cinstea comandantilor legiunii a XIII-a Gemina - unul dintre acestia din urma cel mai onorat fiind C. Caerelius Sabinus, pe timpul lui Commodus.

Un loc important il detineau porticurile din jurul pietelor, langa temple sau in lungul strazilor cu pravalii, ori ca locuri de plimbare, dar fiind costisitoare, minicipalitatea repartiza construirea lor pe sectoare unor bogatasi locali, cum a fost M. Aur. Comatius Super, ctitorul unei galerii cu porticuri, al unei ospatarii si al unei exedre.

S-au facut de asemenea lucrari pentru captarea si aducerea apei potabile in oras de la unele izvoare vecine, constructii hidraulice la care se face aluzie intr-o inscriptie din anul 158, dupa care insisi zeii ar fi indicat locul unde se gasea apa. Adusa pe conducte, apa debusa intr-o serie de bazine si fantani publice din piete sau pa strazi, un atare fons aeternus s-a restaurat in anii 238-244 a. Chr. de catre un gradat al a XIII-a Gemina, care spune ca primise porunci in acest sens de la zeul Apollo.

O constructie importanta, ca o donatie facuta orasului, a venit din partea soldatului legionar local M. Ulp. Mucianus, el a ridicat din banii sai in anul 193 a. Chr. un horologiarum templum, este vorba de o capela dedicata zeilor capitolini, plasata pe una din pietele publice sau la o importanta raspantie de strazi.

In interior erau imaginile zeilor, pe peretii exteriori, Mucianus fixase horologia, ceasuri (sferice, concave, conice, plate) , in felul gnomelor sau cadranelor solare, care functionau pe baza deplasarii umbrei solare, trecatorii putand astfel sa vada zilnic ora exacta.

In lista cladirilor de seama din Apulum putem inscrie si un amfiteatru, pe o caramida intacta (pastrata la Muzeul din Alba Iulia) sa vede schitat un gladiator inarmat cu un trident si plasa, al carui nume era Herculanus, el facea parte dintre luptatorii favoriti ai arenei si era popularizat ca nume si aspect de catre caramidari.

Despre grija cu care se ornau cladirile publice si particulare ne vorbesc multele mozaicuri policrome - cele mai numeroase din Dacia - gasite la Apulum inca din secolul al XVIII-lea, ele foloseau ca elemente decorative: motive geometrice, animale domestice, figuri umane, motive florale, executate din cuburi de marmura, porfir, serpentin, jasp si alte roci care se gaseau in vecinatatea orasului.

Inscriptiile arata ca asociatia augustalilor din Apulum era cea mai puternica dupa aceea din Sarmizegetusa, posedam nouasprezece marturii epigrafice referitoare la ordo Augustalium din Apulum, organizatia a luat fiinta odata cu constituirea primului municipiu si s-a dezvoltat puternic incepand cu epoca lui Commodus. Epoca sa de glorie a fost pe timpul Severilor, cand din sanul ei faceau parte multi liberti si peregrini bogati, prima mentiune despre ea dateaza din anul 180 a. Chr.

Functionarea a doua organisme administrative municipale a creat la Apulum doua organisme de augustali, una in colonia Aurelia si alta in municipium Septimium, insa cele doua organizatii nu au fuzionat, ceea ce explica prezenta concomitenta a unor membri intr-o parte si in alta.

Activitatea mestesugareasca din Apulum si-a gasit ecoul in multele inscriptii locale ce amintesc diverse collegia, intaietatea o avea un collegium fabrum mentionat in 15 texte epigrafice, ca si la Sarmizegetusa, el se diviza in decurii, singura cunoscuta fiind a XI-a. Poseda un consiliu si patroni, acestia fiind oameni bogati sau puternici in viata politica a provinciei, solicitati pentru a apara interesele economice ale consiliului.

Se pare ca la fel, ca in cazul asociatiei de Augustales, functionau la Apulum doua organizatii de fabri, una in colonia Aurelia Apulensis si alta in municipium Septimium.

Numai in Apulum se cunoaste si un collegium centonariorum, al carui sediu (schola) cu o frumoasa fatada (aetoma) s-a construit din banii asociatiei si s-a inaugurat prin anii 198-211, in prezenta guvernatorului Daciei. Colegiul de centonari cuprindea lucratori specializati in productia de paturi (centones), de diferite tesaturi si impletituricu lana, marfa ce se exporta din Dacia, care era o provincie bogata in lana de oi.

Cat priveste acel collegium dendr (oforum), cunoscut in Dacia numai printr-o inscriptie din Apulum, el ramane inca discutabil ca rost economic, se pare ca se ocupa cu exploatarea lemnului de calitate din padurile Daciei, exportat pe Mures cu ajutorul plutelor.

Pe piatra onorifica a a arendasului P. Ael. Srenuus, gasim unica mentiune la Apulum privitoare la un collegium nautar (um), acesti "navigatori" erau de fapt o asociatie de plutasi pe Mures, gata sa transporte marfuri cu un volum mare, spre Tisa si Dunare.

Pozitia rutiera, economica si geografica a orasului a atras multi negustori, cat despre dezvoltarea altor mestesugari la Apulum posedam bogate materiale arheologice asupra unor produse neperisabile (ceramica, caramidaria, metalele), expuse in muzeul din Alba Iulia, dar in marea lor majoritate nestudiate. Olaria este reprezentata prin multe descoperiri, din castru productia de caramizi a trecut si in lumea civila, majoritatea stampilelor de pe tigle si caramizi apartin legiunii a XIII-a Gemina.

Toata sticlaria descoperita la Apulum poate fi considerata ca marfa de import, iar despre productia metalurgica ne sta la indemana un singur document, o dedicatie mithriaca pusa de catre Turranius Marcelinus si Antonius Senecio Iunior, in calitatea lor de concesionari ai fabricarii de armament militar.

Desi ne lipsesc dovezi directe, au existat si modeste ateliere pentru topit bronzul, unde se turnau aplice, fibule, chei, cuie.

Panteonul din Apulum a fost extrem de bogat, ceea ce a intarit sincretismul religios si tendinta de a adora mai multi zei deodata, aproape ca nu exista culte practicate in Dacia, care sa nu fie prezente si la Apulum.

Un loc de seama l-au detinut Aesculapius si Hygea, considerati ca patroni ai orasului, iar functia de preot este implinita de personaje importante din viata politica a orasului.

Zeul egiptean Seraphis este prezent pe un tipar de lut, figurativ, asociat de cu zeii sanatatii,iar zeul Mithras poseda cel putin trei lacase de cult, zeita cartagineza Tanit se ascunde la Apulum, sun epitetele de numen Caelestis si Caelestis Augusta.

Zeita Fortuna s-a bucurat de o atentie deosebita intr-un oras in care pulsa o viata economica atat de intensa, iar Iupiter Optimus Maximus, suprema divinitate a Capitoliului, era adorata mai ales in lumea civila si militara din Apulum. (D. Tudor, 1968, p. 147, 149, 151-162).