POZITIA SIGHISOAREI
Municipiul Sighisoara este situat la extremitatea sudica a judetului Mures, in Podisul Tarnavelor (zona raului Tarnava Mare) si se intinde de o parte si de alta a Tarnavei Mari, situat la 123 de km de la izvoarele raului in zona de varsare a paraului Saes.
Din punct de vedere matematic, Sighisoara este situata intre urmatoarele coordonate: 2446 '40 ", longitudine estica si 4612 '38 ", latitudine nordica.
Sighisoara este al doilea oras ca marime si importanta (istorica, economica, politica, geografica) din judetul Mures, fiind ridicat la rangul de municipiu la 16 februarie 1968 si avand in subordine administrativa sase localitati componente (Angofa, Aurel Vlaicu, Rora, Soromiclea, Venchi, Catunul Viilor) si un sat Hetiur.
Municipiul beneficiaza de o avantajoasa pozitie geografica, in partea centrala a tarii, pe traseul unor insemnate artere de comunicatii feroviare (magistrala Bucuresti - Brasov - Teius, cu derivatii spre Arad si Cluj - Oradea) si rutiere (DN Brasov - Targu Mures, care este in acelati timp un tronson din drumul european E60, DN Sibiu - Sighisoara). Datorita acestei pozitii, distantele pana la principalele localitati de interes economic, administrativ, cultural si turistic nu sunt prea mari: 297 km pana la Bucuresti, 120 km la Brasov, 156 km pana la Cluj Napoca, 90 km - Sibiu, 54 km -Targu Mures.
Sub raport topografic, Sighisoara este asezat intr-un punct al Vaii Tarnavei Mari unde aceasta prezinta o ingustare cu aspect de defileu taiat intr-un sistem de terase, de diferite nivele, modelate in substraturi dure de gresii pontiene. Aceasta micro-morfologie ii confera orasului Sighisoara un rol de pozitie cheie in culoarul raului Tarnava Mare, rol manifestat si in trecutul istoric al localitatii.
Municipiul coboara din Dealul Cetatii (425 m), deal incoronat de cetatea medievala si intins dinspre NV spre SE, in mijlocul unei imens amfiteatru natural, marginit la N de Dealul Stejaris (524 m) si Hula Danesului, la S de Lunca Postei care urca spre Dealul de Mijloc (511 - 603 m), iar spre E de Dealul Bradet (524 m). Diferenta de inaltime este de 110 m, astfel ca Dealul Cetatii domina intreaga vale din amonte a Tarnavei Mari, altitudinea maxima fiind de 430 de m la S, iar cea minima de 350 m in V.
Incadrata in bazinul depresionar al Transilvaniei, zona si-a inceput evolutia odata cu orogeneza alpina, cand masivele cristaline s-au scufundat la adancimi mari, fiind reacoperite cu strate groase de sedimente.
Ridicarea zonei nord-vestice a depresiunii, urmata de eruptiile vulcanice neogene de pe latura estica a unitatii, au permis depunerea unei cuverturi de sare si bogate formatiuni lacustre (nisipuri si argile). Masa principala a sedimentelor ce umplu Bazinul Transilvaniei o formeaza depozitele neogene, care au rol important in alcatuirea zacamantului de gaz metan.
Pe baza forajului executat la sonda de exploatare de la Hetiur a fost stabilita urmatoarea stratigrafie; un prim orizont de nisipuri care apartin pontianului avand grosimea de 120 m, sub nisipuri, un complex de marne pontiene cu intercalatii de marne alburii calcaroase, care contIn Congeria Banatica, Limnocardium si Ostracode, orizontul avand grosimea de 115-220 m, urmeaza in adancime, la 425 m, orizontul de marne nisipoase.
DIn punct de vedere micro-paleontologic, de la suprafata pana la adancimea de 115 m, depozitele apartin Pontianului, 115-425 m, Pliocenului inferior, 425-1300 m, Sarmatianului, la adancimea de 1300-1780 m, s-au intalnit forme bugloviene, iar la 2200 m Badenianul nu a fost atins (foraj executat in anul 1930).
Sedimentele neogene, care intra in compozitia Bazinului Transilvaniei, se caracterizeaza printr-o uniformitate si monotonie petrografica. Aceste sedimente apartin Miocenului si Pliocenului. Sarmatianul este constituit din marne vinete-cenusii, cu intercalatii de nisipuri, uneori slab cimentate, care depasesc 10 m grosime. Sarmatianul, este acoperit la suprafata, cu formatiuni mai tinere.
Pe vaile Daii si Saesului s-a gasit o fauna sarmatiana. Pliocenul este reprezentat printr-un complex de marne medii pontiene, raspandit destul de frecvent la Hetiur (orizontul are grosimea de 35 m), pe versantul drept al Tarnavei Mari la Boiu, pe Dealul din Mijloc la Angofa si pe Dealul Ciuhii.
Complexul marnelor medii pontiene din Bazinul Transilvaniei reprezinta sedimentele depuse concomitent sub acelasi facies, fiind raspandit pe o mare suprafata a Bazinului, care contine intercalatii de nisipuri fine sau grosiere (marne nisipoase). Straturile pontiene prezinta intercalatii ale materiilor eruptive, reprezentate Prin tufuri vulcanice andezitice, raspandite destul de frecvent in jurul Sighisoarei.
In estul Sighisoarei se remarca conglomeratele pontiene, care s-au format pe seama pietrisurilor, torentelor, precum si din bulgari mai mari si mici de marna si argili, imprastiate in nisipul plajelor.
Stratigrafia zonei poate fi observati in deschiderile naturale de pe versantul drept al Tarnavei Mari si antropice din Dealul Cetatii.
Din punct de vedere tectonic, neogenul este cutat, straturile suferind dislocari insemnate, care le-au incretit in anticlinale si sinclinale, cele dintai fiind usor boltite si latite, cum este cazul anticlinalului Sighisoara - Nades, in timp ce sinclinalul Jacul - Albesti este ingustat.
Cutarile neogene au dat nastere domurilor gazifere, intre acestea remarcandu-se domurile Filitelnic si Nades. Grosimea mare a depozitelor, neogene, de peste 5000 de m, din care Sarmatianul ocupa un insemnat procentaj si aspectele lor de facies presupun, pentru intreaga perioada a umplerii Bazinului, o usoara dar continua miscare de subsidenta.
Formatiunile pliocene (panoniene) sunt reprezentate prin Meotian si Pontian, se pare ca in Dacian, procesul de sedimentare al vechiului lac era terminat. La inceputul Cuaternarului, intregul Bazin al Transilvaniei a fost inaltat, odata cu Spatiul Carpatic, iar reteaua hidrografica s-a adancit concomitent cu ridicarea generala si fragmentarea platformei, care s-a transformat intr-o regiune deluroasa. Zona studiata se incadreaza Podisului Tarnavelor, care se caracterizeaza printr-un relief colinar-deluros, vai insotite de terase si lunci. Actuala infatisare a reliefului, de podis puternic, fragmentat, de vai - culoare cu interfluvii care se mentin in general in jur de 500 - 550 m si numai in mod exceptional ajung la valori de circa 700 m (Padurea Dumbrava, 642 m, iar altitudinea maxima se inregistreaza in Dealul Ciuhii, 692 m), alunecari de teren si o puternica eroziune torentiala, este consecinta evolutiei relativ recente in argile si marne, cu unele intercalatii de gresii helvetiene. Orizonturile superioare de gresii pun in evidenta forme structurale si pastreaza mai fidel nivelurile de eroziune de pe interfluvii, incetinind in acelasi timp si procesele de modelare a versantilor.
Relieful din zona Sighisoarei, parte din vechea platforma a Marii Panonice, existenta cu sute de milenii in urma, este taiat in terase de curgerea apelor Tarnavei Mari si ale afluentilor sai. Conditia de structura geologica si de evolutie a retelei hidrografice, pune in evidenta prezenta unor suprafete de eroziune putin extinse in suprafata si a numeroase unitati interfluviale, iar de a lungul vai Tarnavei Mari si a unor afluenti, este dezvoltata lunca.
Racordarea suprafetelor cu aceiasi altitudine de pe interfluviile dispuse intr-un adevarat labirint de culmi, a dus la reconstituirea platformelor de eroziune; Prostea Mare, 500 - 550 m (pontian), identificata in micile platouri ale dealurilor din imprejurimile Sighisoarei, respectiv spre N, Dealul Garii (528 m), spre Dealul Stejaris (524 m), spre S, Dealul din Mijloc (511-603 m), iar spre E, Dealul Bradet cu 524 m.
Eroziunea intensa, generata de colectarea apelor de catre Tarnava Mare, a faramitat vechea suprafata de eroziune, reducand-o la interfluvii inguste dispuse paralel. Interfluviile sunt asimetrice de tip cuesta, a caror panta lina se grefeaza aproximativ pe un strat dur (gresie), inclinand la fel cu el, iar versantul abrupt reteaza in cap un numar de cel putin doua strate (argila, marne nisipoase). Frecventa mare a cuestelor dispuse in siruri paralele care insotesc Tarnava Mare reprezinta o consecinta a adaptarii reliefului la structuri de domuri si branhianticlinale.
Interfluviile dispuse la sud de Tarnava Mare sunt paralele si orientate perpendicular pe axa Tarnavei Mari. Dealul Stejaris, limitat de vaile Stejareni si Saesului, Dealul din Mijloc, limitat de vaile Saesului si Cainelui, Dealul Ciuhii (692 m) limitat de vaile Cainelui si Dracului, iar la est de vale este situat Dealul Sapartocului (628 m).
La nord de Tarnava Mare interfluviile cu acelasi aspect de cuesta prezinta o orientare NV-SE fata de axa Tarnavei Mari; Dealul Garii si Dealul Bisericii (560 m), limitate de vaile Cetatii si Cloasterfului, Dealul Viilor (511 m), limitat de vaile Cloasterfului si Rusului, Dealul Fata Tarnavei (523 m), limitat de vaile Rusului si Satului, iar spre E, Dealul Pribor (515 m), limitat de vaile Satului si Uilacului, vai afluente ale Tarnavei Mari.
Lunca Tarnavei Mari (de varsta holocena) are altitudini intre 350 m la Sighisoara si 357 m la Topa, mai larga la Albesti - Topa, de 1,5 km si mai ingustat la Sighisoara de 450-500 m. Dintre afluentii Tarnavei Mari, Valea Saesului prezinta un sector de lunca bine individualizat, insotit de terase pe versantul drept, zona cunoscuta si sub denumirea de "Luncile Saesului ".
Dispunerea teraselor pe stanga Tarnavei Mari imprima profilului transversal al vaii o pronuntata asimetrie cu exceptia defileului de la Sighisoara, unde terasele apar pe ambele maluri ale raului, dar cu dezvoltare mai mare pe versantul stang. Aici Tarnava Mare a fost obligata sa strapunga un puternic obstacol litologic - o bara de gresii pontiene, in care si-a taiat epigenetic o vale ingustat si sinuoasa, cu alura de meandre incatusate; cea mai larga desfasurare o are terasa de 30 m, pastrata in fragmente, ocupata partial de vatra orasului Sighisoara. Avand in vedere profilul transversal asimetric al vaii, terasele Tarnavei Mari sunt dispuse mai mult pe versantul stang, in numar de sapte.
