PREVENIREA SI ATENUAREA IMPACTULUI HAZARDELOR ASUPRA SISTEMULUI PAMANT

1. Succesiunea activitatilor de prevenire si atenuare a efectelor hazardelor asupra societatii

Hazardele naturale si antropogene genereaza in fiecare an numeroase pierderi de vieti omenesti si pagube materiale uriase, care afecteaza direct procesul de dezvoltare economica si sociala  (Tabelul 1., Tabelul2.).

Tabelul 1. Dezastrele  naturale cu cel mai mare numar de victime in 2002 (OMM, 2003).

Tabel 2. Dezastrele naturale cu cele mai mari pierderi economice in 2002 (OMM, 2003).

Uraganele violente, cutremurele puternice distrug numeroase localitati, devasteaza terenuri agricole, avariaza soselele si caile ferate. Pe langa aceste efecte negative, hazardele naturale au uneori si urmari benefice. Spre exemplu, incendierea savanelor ajuta la cresterea mai viguroasa a ierburilor in anul urmator, iar cenusile vulcanice si malurile fertile transportate de viituri imbogatesc solul si ajuta la obtinerea unor recolte bogate.

Amploarea si frecventa hazardelor prezinta o evidenta tendinta de crestere in legatura cu cresterea rapida a populatiei globului, care se extinde tot mai mult in regiunile nefavorabile, expuse producerii unor fenomene extreme si cu dezechilibrele din ce in ce mai accentuate ale mediului.

In ultimele decenii omul a influentat din ce in ce mai mult mediul Terrei determinand aparitia unor hazarde care prin amploarea lor au devenit fenomene globale. In aceasta categorie se incadreaza fenomenul de incalzire datorat efectului de sera, ridicarea nivelului Oceanului Planetar si reducerea stratului de ozon.

In acelasi timp, hazardele, cunoscute inca din vechime, si-au modificat tiparele, s-au extins si au devenit mai frecvente fiind din ce in ce mai dificila prognozarea lor (Fig. 1.).

Fig. 1. Distributia anuala a furtunilor ciclonice in perioada 1891 - 1989:

a) Golful Bengal, b) Marea Arabiei (World Meteorological Organization, 2003).

In aceste conditii eforturile de prevenire a hazardelor si de atenuare a impactului lor asupra societatii este necesar sa devina parti integrante ale politicilor de dezvoltare durabila. Integrarea problematicii hazardelor in procesul de dezvoltare poate sa fie diferentiat in functie de tipul de masuri care se iau inaintea producerii hazardelor, in timpul acestora si dupa producerea lor.

Inaintea producerii dezastrelor naturale este necesara luarea din timp a unor masuri de atenuare a efectelor.

Astfel, in arealele cu posibilitati de desfasurare a diferitelor fenomene periculoase se efectueaza studii pentru evaluarea riscului si a vulnerabilitatii. Acestea vor fi insotite de harti speciale pentru delimitarea exacta a arealelor expuse. Spre exemplu, in lungul raurilor vor fi delimitate arealele inundabile, iar pe versanti cele afectate de alunecari, curgeri de noroi sau prabusiri. In munti vor fi cartografiate culoarele de avalansa si arealele cu pericol de declansare a acestor fenomene. Asemenea harti pot sa fie realizate si de elevi sub indrumarea profesorului in imprejurimile scolii, de pe drumurile de acces spre scoala si din locurile de joaca.

Studiile efectuate permit planificarea unor activitati de prevenire a dezastrelor. Astfel, in regiunile seismice se iau masuri de imbunatatire a rezistentei cladirilor si de reparare a celor afectate de seisme trecute. In regiunile inundabile vor fi construite diguri iar versantii afectati de alunecari vor fi amenajati corespunzator.

Masurile de prevenire ale dezastrelor cuprind si o serie de activitati de educare si informare a populatiei si de asigurare a cadrului legislativ.

Atunci cand se apreciaza ca dezastrul este iminent se realizeaza pregatirea de urgenta pentru reducerea pierderilor, se alarmeaza populatia si sunt evacuati cei care sunt in locurile cele mai periculoase.

Prevederea dezastrelor se realizeaza prin mijloace din ce in ce mai perfectionate care includ imagini satelitare, utilizarea unor senzori de mare sensibilitate, radare performante si sisteme de alertare rapide.

Prin alertare autoritatile sunt anuntate ca fenomenul respectiv se apropie. Acestea, la randul lor, alerteaza institutiile implicate si populatia. Alarmarea, care se realizeaza de obicei prin mijloace sonore, semnaleaza hazardul iminent, in acest moment fiind date si sfaturile necesare pentru luarea masurilor imediate de protectie.

2. In timpul si imediat dupa producerea dezastrului activitatile se concentreaza asupra cautarii si salvarii victimelor si pentru acordarea primului ajutor medical ranitilor.

In aceste momente extrem de dificile formatiunile de protectie civila au un rol esential in organizarea cat mai eficienta a tuturor activitatilor. Este realizata permanent informarea corecta a populatiei pentru inlaturarea panicii si indepartarea surselor neautorizate de zvonuri.

Imediat se trece la stingerea incendiilor, degajarea cailor de acces si la verificarea instalatiilor de apa si gaz.

Pentru populatia sinistrata se asigura adapostirea temporara in tabere de corturi, in scoli si sali de sport neavariate si se distribuie apa, hrana, imbracaminte si paturi.

In continuare este indepartat molozul de la cladirile avariate si se dau in folosinta caile de comunicatie. Pe parcursul urmatoarelor  saptamani sau luni se trece la reabilitarea principalelor functiuni ale societatii pentru a se asigura conditiile de baza de adapostire, hrana si activitati pentru populatie.

3. Reconstructia si redresarea economica pot sa dureze mai multi ani sau zeci de ani si au ca scop reluarea tuturor functiilor pe care societatea le-a avut inainte de dezastru. O atentie deosebita se acorda masurilor de prevenire a unui nou dezastru, modernizarii structurilor urbanistice si cailor de transport, reconstructiei obiectivelor industriale etc.

Progrese semnificative in acest sens s-au realizat in cadrul Conferintei de la Yokohama desfasurata in luna mai 1994, unde s-a subliniat ca atenuarea efectelor catastrofelor naturale se inscrie pentru un numar mare de tari printre obiectivele majore ale unei dezvoltari durabile. Se are in vedere promovarea acestei idei prin intermediul Comisiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila si prin alte organisme internationale.

Aceste obiective se vor realiza prin evaluarea nationala a riscurilor materiale pentru integrarea activitatilor de atenuare a acestora in planurile nationale de dezvoltare. Se are in vedere si elaborarea unor planuri nationale si locale de prevenire si planificare prealabila a activitatilor pe baza carora sa fie instalate sisteme de alerta la scara globala, regionala, nationala si locala. Aceste aspecte au fost metionate si in Declaratia de la Rio (Principiul 18), fiind subliniata necesitatea sprijinului pe care comunitatea internationala trebuie sa-l acorde tarilor afectate de catastrofele naturale.

La Yokohama au fost stabilite cateva directii importante de actiune pentru prevenirea dezastrelor naturale, pentru pregatirea populatiei pentru catastrofe naturale si pentru atenuarea efectelor acestora. Astfel pentru prevenirea eficienta a dezastrelor naturale este necesara evaluarea exacta a riscurilor. Adoptarea masurilor necesare inainte de producerea catastrofelor este esentiala si pentru reducerea cheltuielilor si concentrarea precisa a eforturilor.

Un alt aspect esential este legat de alerta in cazul producerii unor catastrofe iminente. In aceste cazuri se pregatesc programe speciale de difuzare a informatiilor prin intermediul telecomunicatiilor. Sunt in curs de perfectare sisteme de transmitere a datelor prin satelit. Vulnerabilitatea poate sa fie redusa mult prin stabilirea unor programe de dezvoltare adecvate si printr-o educatie continua. Fiecare tara are raspunderea de a asigura protectia populatiei, a elementelor de patrimoniu national in activitatea de combatere a catastrofelor naturale.

Strategia de prevenire si combatere a dezastrelor naturale stabilita la Yokohama cuprinde urmatoarele aspecte esentiale:

efectele catastrofelor sunt din ce in ce mai grave prin amploarea, complexitatea si frecventa lor si prin impactul lor asupra economiei. Fenomenele naturale care sunt la originea catastrofelor nu pot sa fie controlate, insa vulnerabilitatea este, in general, o rezultanta a activitatilor umane. Este necesar, deci, sa fie stabilite de urgenta masurile cele mai eficiente de atenuare a efectelor catastrofelor naturale;

tarile mai putin avansate, tarile mici insulare si tarile fara acces la mare sunt cele mai vulnerabile pentru ca acestea au cele mai reduse mijloace de atenuare a catastrofelor naturale. Tarile in curs de dezvoltare afectate de desertificare, seceta si alte tipuri de catastrofe naturale sunt in egala masura vulnerabile si insuficient echipate pentru atenuarea efectelor catastrofelor naturale;

in toate tarile cel mai mult sufera grupurile sarace, datorita faptului ca sunt cel mai putin echipate pentru a face fata acestora. De fapt catastrofele naturale sunt o cauza a dislocarilor sociale, economice, culturale si politice. Marile aglomerari urbane sunt deosebit de fragile datorita complexitatii lor si a concentrarii pe spatii restranse a unor grupuri mari de populatie si a infrastructurii;

diferite moduri de productie, consum si dezvoltare determina o marire a vulnerabilitatii fata de catastrofele naturale mai ales in cazul grupurilor sociale defavorizate. In acest context dezvoltarea durabila poate sa contribuie la reducerea  acestei vulnerabilitati;

este important ca tarile in curs de dezvoltare sa beneficieze de experienta tarilor dezvoltate in atenuarea catastrofelor naturale si sa aiba acces la tehnologia si cunostintele stiintifice ale acestora;

in ansamblu, stabilitatea sociala la nivel mondial a devenit din ce in ce mai fragila. Prevenirea catastrofelor naturale ar contribui la ameliorarea acestei situatii;

noile strategii de prevenire au ca scop principal salvarea vietilor omenesti si a bunurilor materiale. In acest sens este necesara conturarea unei culturi mondiale de prevenire a catastrofelor naturale. Aceasta va contribui la o mai buna sensibilizare a comunitatilor umane vulnerabile si la obtinerea unui sprijin eficient din partea populatiei.

Un rol important il vor avea activitatile legate de o mai buna evaluare a riscurilor, de generalizare a supravegherii regiunilor afectate si de pregatirea sistemelor de alerta in situatia producerii catastrofelor naturale.

In acest context este necesara si o intarire a masurilor legislative si administrative eficiente pentru imbunatatirea mecanismelor existente la nivelul guvernelor. O atentie sporita se acorda si integrarii sectorului particular si a organismelor neguvernamentale in activitatile de atenuare a efectelor catastrofelor naturale.

La nivel local si national se recomanda o mobilizare mai accentuata a resurselor pentru desfasurarea unor activitati concrete de prevenire in regiunile care vor fi afectate de catastrofe naturale. Este importanta elaborarea unor planuri globale de gestiune a dezastrelor naturale. Se vor concentra eforturi pentru realizarea unor studii de impact asupra mediului in vederea unei intelegeri mai bune a mijloacelor de prevenire.

O atentie tot mai mare se va acorda studiilor pe baza de scenarii pentru diferite tipuri distincte de catastrofe. Se va acorda o pondere mai mare studierii practicilor traditionale pentru prevenirea dezastrelor si acordarii unor competente sporite comunitatilor locale.

La nivel regional si subregional se are in vedere crearea unor centre regionale pentru prevenirea catastrofelor naturale care sa aiba un rol esential in intarirea cooperarii dintre state pentru prevenirea catastrofelor naturale si pentru reducerea efectelor acestora. In acest sens se va acorda un sprijin mai sustinut tarilor in curs de dezvoltare pentru obtinerea mijloacelor materiale necesare. Se are in vedere continuarea acestor masuri si in secolul al XXI-lea prin definirea unei strategii pentru o lume mai sigura.

2. Hazarde globale, praguri si salturi in evolutia SP

Evolutia SP este caracterizata prin existenta unor praguri critice si prin schimbari rapide, sub forma de salt, care pot sa fie periculoase pentru societate. Activitatile umane sunt in masura sa declanseze asemenea evolutii care pot sa reprezinte hazarde globale.

In privinta multor parametri importanti SP a depasit din variabilitatea sa naturala caracteristica pentru ultimii 500 000 de ani si este afectat de schimbari a caror marime nu are precedent (The Amsterdam Declaration on Global Change, 2001). In ultimii 500 000 de ani evolutia SP a fost caracterizata prin perioade mai lungi, relativ stabile care au alternat cu intervale scurte de schimbari rapide care, de fiecare data, au realizat un transfer intr-un mod de operare nou (Steffen et al., 2004).

Cercetari recente au pus in evidenta aspecte noi privind complexitatea SP si evolutia sa nelineara. Schimbarile abrupte pot sa fie declansate de functii de fortare reduse in raport cu efectele si determina trecerea SP peste un anumit prag ajungandu-se astfel la un nou mod de operare al intregului sistem (Steffen et al., 2004). Pana la atingerea pragului respectiv aparent sistemul nu reactioneaza, insa, dupa depasirea acestuia, sistemul realizeaza un salt prin care se trece intr-o noua faza, adeseori ireversibila. Spre exemplu, trecerea brusca de la o perioada glaciara la una interglaciara se datoreaza unei modificari reduse a radiatiei solare.

Daca la nivel local fenomenele pot sa fie evaluate direct si intelese din ce in ce mai bine, evolutia lor fiind in cea mai mare parte previzibila, la nivel global situatia este diferita. SP este caracterizat printr-o multitudine de interactiuni ne-lineare interne si printr-o gama variata de factori de fortare externi. Peste aceste interactiuni se suprapun activitatile umane dintre care unele sunt egale cu fortele naturii prin extensiune si impact.

Pentru intelegerea posibilitatilor actuale si viitoare de aparitie a unor evolutii globale abrupte este utila studierea situatiilor similare din trecutul geologic al Terrei si realizarea unei tipologii a fenomenelor extreme.

In functie de factorii care contribuie la aparitia lor si de momentul aparitiei, fenomenele globale extreme se diferentiaza in:

paleofenomene globale declansate de factori naturali;

fenomene extreme globale potentiale induse de factori antropici si naturali. 

Paleofenomenele extreme globale cuprind eruptiile vulcanice de amploare, impactul unor copuri cosmice de mari dimensiuni, modificarile climatice rapide, extinctiile in masa.

Eruptiile vulcanice de amploare pot sa produca modificari temporare ale climei prin cantitatea mare de aerosoli raspandita in stratosfera. Exista posibilitatea ca astfel de eruptii din trecutul geologic, cumulate pe un interval scurt, sa fi generat o cantitate atat de mare de aerosoli incat sa determine o scadere a temperaturii medii cu 5-10sC (Budyko, 1999). O astfel de scadere a temperaturii poate sa initieze o noua glaciatie.

Coliziunea Pamantului cu corpuri cosmice de mari dimensiuni poate sa provoace o crestere brusca a cantitatilor de aerosoli din atmosfera si o racire accentuata a climei. Dupa explozia unui asteroid de mari dimensiuni se realizeaza o scadere brusca a temperaturii in primele luni, datorita ecranarii radiatiei solare, situatie care se pare ca a fost inregistrata la limita Cretacic / Paleogen.

Aceasta coliziune a determinat o modificare a ciclului carbonului si a avut un impact direct asupra biosferei. Cantitatea de aerosoli ajunsa in stratosfera a fost de trei ori mai mare decat cea emisa de vulcanul Krakatao in 1883 (Budyko, 1999).

Majoritatea craterelor formate in trecutul geologic in urma coliziunii cu meteoritii au fost distruse prin actiunea proceselor geomorfologice. Dintre craterele care se pastreaza, cel din peninsula Ciukotka are un diametru de 17 km si o adancime de cateva sute de metri iar cel descoperit in statul Ontario (S.U.A.) are diametrul de 3,8 km. In trecutul geologic se presupune ca au existat chiar cratere cu un diametru de peste 1 000 km, coliziunile respective avand urmari catastrofale pentru intregul Sistem Terestru.

Modificarile climatice rapide s-au produs relativ frecvent in trecut si au durat decenii sau secole avand urmari pentru toate componentele SP. Cunoasterea mecanismelor de producere ale acestor schimbari permite evaluarea posibilitatilor actuale de inregistrare a unui asemenea fenomen. O astfel de modificare rapida, bine studiata, s-a inregistrat pentru trecerea de la ultima perioada glaciara la Holocen.

Majoritatea schimbarilor climatice rapide din trecut sunt rezultatul probabil al combinarii unor factori interni ai SP si al unor impulsuri externe. Cele mai evidente treceri rapide, care reflecta reorganizarea SP, se inregistreaza in intervalele reci corespunzatoare unor glaciatii.

In trecutul Pamantului sunt cunoscute cinci glaciatii care au modificat profund conditiile de mediu de pe intreaga planeta. Pentru glaciatiile mai vechi, cum sunt cele din Proterozoic (acum 2 500-2 300 milioane de ani), Precambrian (acum 670-620 miloane de ani), Cambrian (acum 580-570 milioane de ani) si Ordovician (acum 450-440 milioane de ani), urmele au fost deduse pe baza unor morene fosile (tillite) si pe baza striatiilor produse de masele de gheata asupra rocilor dure. 

Pentru perioadele glaciare mai recente, in special pentru ultima parte a glaciatiei cuaternare, se gasesc si unele resturi fosile de plante si animale. Cele mai amanuntite date sunt obtinute din stratele de gheata succesive formate in cadrul calotelor glaciare din Antarctica si Groenlanda.

Extinctiile in masa sunt fenomene de amploare de disparitie a speciilor, fiind cuprinse intre cateva mii de ani si cateva sute de mii de ani si au drept cauza o modificare brusca a conditiilor de mediu. In trecutul Terrei au existat cinci extinctii majore intre care cea mai puternica este considerata cea de la sfarsitul Permianului (acum 250 milioane de ani) in urma careia se estimeaza ca au disparut 90% dintre toate speciile marine si 70% dintre vertebratele terestre (Ward et al., 2000, citat de Steffen et al., 2004).

Cea mai cunoscuta extinctie este cea desfasurata in urma cu 65 de milioane de ani, la sfarsitul Cretacicului si inceputul Tertiarului, si a determinat disparitia brusca a dinozaurilor. Majoritatea autorilor considera drept cauza pentru aceasta extinctie coliziunea Terrei cu un asteroid de mari dimensiuni. Sunt si puncte de vedere care leaga extinctiile de existenta unor eruptii vulcanice de mare amploare.

Fenomenele extreme globale, potentiale induse de activitatile antropice reprezinta schimbari rapide, sub forma de salt, ale unor componente sau parti ale acestora cu urmari surprinzatoare pentru societate. Predictia acestor fenomene este complicata de suprapunerea activitatilor antropice peste diferite tendinte naturale de evolutie ale unor componente ale Sp in ansamblu. Aceste suprapuneri includ o multitudine de interactiuni ne-liniare interne si o gama variata de factori de fortare radiativa externi care pot sa declanseze tranzitii abrupte spre noi moduri de operare ale Sp. Asemenea salturi in evolutia Terrei s-au desfasurat in trecut datorita unor cauze naturale si exista pericolul aparitiei lor in viitor, fiind declansate de factori de fortare datorati actitivitatilor umane. Asemenea functii de fortare, chiar reduse ca intensitate, pot sa impinga Terra peste anumite praguri, fiind declansate in dinamica interna a sistemului o serie de mecanisme de feed-back prin care se realizeaza o evolutie extrem de rapida cu efecte necunoscute. Recent omenirea chiar a trecut pe langa un astfel de pericol legat de extinderea gaurilor de ozon.  

In categoria fenomenelor globale extreme se includ: gaurile in stratul de ozon; intreruperea circulatiei termohaline in Atlanticul de Nord; prabusirea punctelor de preluare si stocare a carbonului; topirea rapida a gheturilor polare si reducerea biodiversitatii, considerata cea de a saptea extinctie.

Gaurile in stratul de ozon. In anii '70 umanitatea a trecut pe langa o catastrofa legata de distrugerea stratului de ozon. Daca in acea perioada in instalatiile de refrigerare ar fi fost folosite substante din grupa bromofluorcarbonului (similare ca efect refrigerator) in locul clorofluorohidrocarbonului s-ar fi ajuns la o deteriorare mult mai rapida a stratului de ozon, urmata de formarea unor "gauri" persistente care ar fi permis patrunderea prin atmosfera a unor radiatii periculoase pentru sanatate.

Cercetarile realizate de laureatul premiului Nobel, Paul Crutzen, au dovedit ca brominele sunt de 100 de ori mai agresive decat clorinele. Distrugerea stratului de ozon este un exemplu de modificare abrupta a SP indusa de instabilitatea chimica provocata de activitatile antropice (Steffen et al., 2004).

Colapsul surselor de preluare si a locurilor de inmagazinare a carbonului la nivel global reprezinta o alta perturbatie majora la nivelul SP. In prezent, uscatul si oceanul retin in medie aproape jumatate din cantitatea de CO₂ emisa in atmosfera prin arderea combustibililor fosili. Fara ajutorul acestor locuri majore de inmagazinare a carbonului, nivelul de CO₂ din atmosfera ar fi fost mult mai ridicat, iar schimbarile climatice asociate ar fi fost mult mai grave decat cele inregistrate in prezent.

Cresterea anuala a cantitatii de CO₂ in atmosfera este mult mai redusa decat emisiile antropice. De exemplu, in anii '90, din emisiile totale de 8 PgC/an rezultate din arderea combustibililor fosili, numai 3,2 PgC/an au ramas in atmosfera. Diferenta este raspunsului Sistemului terestru la perturbatiile antropice prin preluarea CO₂ suplimentar de catre uscat si oceane. Inaintea erei industriale fluxurile nete de carbon dintre ocean, uscat si atmosfera erau apropiate de zero. In prezent, fluxul de carbon dintre atmosfera si ocean este estimat la 1,7 - 2,3 GtC/an, iar cel dintre uscat si ocean la 0,4 GtC/an (Steffen et al., 2004).

Diferitele modele utilizate apreciaza ca sursele terestre si oceanice de preluare si inmagazinare a carbonului nu vor mai putea fi operationale pentru o perioada lunga, fiind posibil ca eficienta lor sa scada sau sa inceteze pana la sfarsitul secolului al XXI-lea. Astfel, este posibila o crestere a eficientei uscatului in preluarea CO₂ suplimentar in urmatorii 50 de ani, dar o stabilizare sau chiar scadere pana la sfarsitul secolului. Pe masura ce cantitatea de CO₂ din atmosfera va creste, va creste si cantitatea preluata de plante si soluri. Rezervorul terestru de carbon este foarte sensibil la variatiile climatice, avand o eficienta mai scazuta in anii cadurosi si secetosi si mai mare in cei reci si umezi. Unele scenarii indica o scadere a capacitatii de inmagazinare a uscatului pana la sfarsitul acestui secol, acesta fiind posibil sa devina chiar o sursa majora de emisii de CO₂ in atmosfera pana in 2100.

Un scenariu de evolutie similar este prevazut si in cazul oceanelor, cu o crestere semnificativa a ratei de preluare a CO₂ suplimentar din atmosfera in prima parte a acestui secol si o rata de crestere mai redusa in a doua parte a secolului.

Topirea rapida a banchizei de gheata in Arctica reprezinta o amenintare majora pentru viitorul apropiat avand o serie de efecte directe asupra intregului sistem climatic planetar, prin reactiile de feed-back pe care le poate produce. In acelasi timp, topirea ghetarilor in Arctica are o influenta directa asupra habitatului ursilor polari, focilor si a pasarilor din aceste regiuni.

In Arctica, banchiza de gheata are o extindere variabila, fiind cuprinsa intre 14 si 16 milioane de km², in martie si 8-9 milioane km², in septembrie. Masuratorile efectuate cu ajutorul scanarelor satelitare cu microunde au pus in evidenta ca banchiza de gheata s-a retras cu circa 3% pe decada. Concomitent, extinderea zapezii s-a redus in ultimii 30 de ani cu 10%. Aceasta retragere s-a accentuat in ultimii ani, in 2002 suprafata ocupata de gheata fiind mai redusa cu 14% fata de suprafata medie ocupata de banchiza in intervalul 1978-2000. Aceasta tendinta s-a mentinut si in anul 2004, cand s-au inregistrat retrageri mult mai accentuate in extremitatea nordica a peninsulei Alaska si in Siberia Orientala. Totodata, s-a inregistrat o reducere a grosimii banchizei cu circa 1,3 m pentru ultimii 30-40 de ani. Prin restrangerea stratului de gheata si de zapada se reduce foarte mult albedoul acestor tinuturi fiind absorbita o cantitate mai mare de radiatie solara la suprafata Oceanului Arctic si a permafrostului. In acest fel se amplifica tendinta globala de incalzire a climei care, la randul ei, determina o topire mai accentuata a banchizei, situatie reflectata de majoritatea scenariilor climatice pentru secolul al XXI-lea.

Cea de-a saptea extinctie, reducerea actuala a biodiversitatii pe Terra, este considerata similara cu extinctiile din trecutul geologic si poate sa fie considerata un hazard major cu impact asupra intregului SP.

Activitatile umane au un impact major asupra biodiversitatii pe Terra. Circa 20% dintre speciile de mamifere si 10% din cele de pasari sunt amenintate fiind inregistrata o rata de disparitie a speciilor de 100 pana la 1 000 de ori mai ridicata decat in absenta presiunii antropice.

Rata actuala de extinctie este de cel putin 1000 de ori mai mare decat ritmul de disparitie al speciilor in trecut. In total, circa 20 000 de specii sunt amenintate in prezent cu extinctia, fenomenul fiind diferentiat in mai multe categorii. Aceasta a saptea extinctie majora este determinata, spre deosebire de celelalte, de o forta biologica si sociala - Homo sapiens (Steffen et al., 2004). Aceasta extinctie a inceput in urma cu 100 000 de ani cand specia umana a inceput sa se raspandeasca pe glob. Intr-o a doua faza, inceputa cu 10 000 de ani in urma, disparitia speciilor a fost in special legata de extinderea agriculturii si de conversia terenurilor. In prezent, Terra se afla in mijlocul acestei extinctii care s-a accelerat dupa 1990 (Steffen et al., 2004).

Daca la inceputul Holocenului impactul antropic a contribuit la disparitia mamutilor si a unor carnivore mari, iar in secolele al XVI-lea si al XVII-lea a distrus turmele de bizoni din Lumea Noua, in prezent, impactul este global, cele mai accentuate presiuni fiind exercitate in regiunile tropicale. In cadrul oceanelor, extinctia speciilor este legata de distrugerea atolilor de corali, de suprapescuit, de poluare si de incalzirea globala a apelor oceanice.

3. Incalzirea climei si intensificarea fenomenelor hidrometeorologice extreme

Tendinta generala de incalzire a climei se manifesta diferentiat in cele doua emisfere, pe suprafata continentelor si a oceanelor si determina o tendinta evidenta de accentuare a unor fenomene extreme si de manifestare a lor in afara arealelor cunoscute. Aceasta tendinta este legata de marirea instabilitatii aerului mai cald si de existenta in atmosfera a unor cantitati sporite de vapori de apa.

In cea de-a doua parte a secolului al XX-lea incalzirea climei a determinat o crestere a temperaturilor maxime si o reducere a amplitudinii termice diurne. In acelasi timp a fost inregistrata o crestere a indicelui de caldura si a precipitatiilor.

Inceputul acestui secol este caracterizat prin cateva recorduri, nedorite, de evenimente extreme cum sunt: inundatii, secete, valuri de caldura, furtuni de praf care au afectat milioane de locuitori si au generat pagube materiale imense.

Cercetarile efectuate in cadrul IPCC au pus in evidenta principalele schimbari referitoare la fenomenele extreme inregistrate in secolul al XX-lea care probabil se vor continua in secolul al XXI-lea: existenta unor temperaturi maxime mai ridicate si un numar mai mare de zile calduroase; existenta unui numar mai mic de zile cu temperaturi scazute; perioade cu precipitatii mai intense; risc de seceta in arealele cu climat continental; cicloane mai puternice cu precipitatii mai intense (IPCC, 2001a). Aceste aspecte pun in evidenta permisibilitatea intensificarii in secolul al XXI-lea a fenomenelor extreme hidrometeorologice concomitent cu cresterea populatiei si cu accentuarea presiunii asupra mediului.

Evenimentele extreme sunt fenomene meteorologice infrecvente care depasesc un anumit prag considerat limita pentru fenomenele desfasurate in mod obisnuit. Aceste fenomene sunt hazarde naturale, iar impactul lor asupra societatii depinde de vulnerabilitatea mediului si a populatiei.

Intr-un studiu referitor la agrometeorologie al Organizatiei Meteorologice Mondiale aceste evenimente au fost diferentiate in urmatoarele categorii:

furtuni tropicale (cicloni, uragane, taifunuri) asociate cu vanturi puternice, inundatii si cresteri ale nivelului marii (storm surges);

inundatii (altele decat cele legate de furtuni tropicale si precipitatii abundente musonice);  

furtuni cu trasnete, grindina si tornade;

secete si valuri de caldura;

invazii de aer rece, temperaturi scazute, inghet, viscole;

furtuni de praf si nisip;

tipuri de vreme favorabila incendiilor (cu fulgere); tipuri de vreme care favorizeaza proliferarea daunatorilor si imbolnaviri in masa ale culturilor si septelului (Das, 2003). La acestea se adauga unele hazarde geologice si geofizice cum sunt eruptiile vulcanice, cutremurele si valurile tsunami, avalansele si deplasarile in masa pe versanti (alunecari, curgeri de noroi). 

Valurile de caldura cu temperaturi extreme ridicate sunt periculoase pentru sanatatea oamenilor si produc mari pagube in agricultura si silvicultura. Pentru acest secol evaluarile efectuate de IPCC (2001a) pun in evidenta marirea numarului de perioade foarte calduroase cu zile toride. Aceste zile toride vor fi mai frecvente in arealele situate la latitudini medii. Spre exemplu, valul de caldura abatut asupra Europei in iulie 2003 a generat 20 000 de decese in Italia si 15 000 de decese in Franta. Intre primele zece tari cu victime provocate de valuri de caldura in ultimul secol, opt au fost inregistrate in anii 2002 si 2003, sapte dintre acestea fiind tari europene (Em-Dat, 2005).

Seceta este fenomenul natural de scadere a umiditatii sub un anumit prag ceea ce provoaca efecte negative asupra vegetatiei, animalelor si populatiei de pe un anumit teritoriu. Aceasta scadere este legata de micsorarea sau reducerea totala a cantitatii de precipitatii de pe un anumit teritoriu. Seceta poate sa fie meteorologica, hidrologica, agricola si socio-economica (Das et al., 2003). Dezastrele legate de secete sunt cunoscute in intreaga istorie a umanitatii si provoaca foamete, migratii, abandonarea unor terenuri, intensificarea furtunilor de praf etc.

Secetele produc numeroase pierderi de vieti omenesti prin foametea care se instaleaza in regiuni intinse. Cel mai mare numar de victime se inregistreaza in Asia si in Africa. Spre exemplu, in anul 1900 in India    s-au inregistrat 125 milioane de victime legate de seceta (Tabelul 3.). Situatia s-a repetat in 1942 (1,5 milioane) si in perioada 1965-1967 (500 000 de victime anual). Recordul este detinut de R.P. Chineza care a inregistrat 3 milioane de victime in 1928. Numarul de persoane afectate de seceta poate sa depaseasca 300 milioane (anii 1987 si 2002 in India) (Em-Dat, 2005).

In Romania, secetele au o pondere mai mare in Dobrogea, Baragan si in sudul Podisului Moldovei. Durata medie a intervalelor secetoase este de peste 20 de zile in Baragan si Dobrogea, de 15 - 19 zile in Campia Romana si Podisul Moldovei si de 17 zile in restul tarii. In ultimii 100 de ani au fost inregistrate trei perioade de seceta, anii cei mai secetosi fiind 1946, 1947, 1982 si 1996 (Bogdan, Niculescu, 1999). Seceta din vara anului 2000 a afectat 2,6 milioane hectare si a produs pagube evaluate la 6 500 miliarde de lei. Scenariile climatice (SRES) pun in evidenta posibilitatea intensificarii secetelor din timpul verii in regiunile continentale cu latitudini medii, concomitent cu intensificarea precipitatiilor cu caracter torential.

Tabelul 3. Primele 10 tari afectate de seceta dupa numarul de persoane expuse si decedate (EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, 2005).

Ciclonii tropicali sunt furtuni tropicale generate de interactiunea ocean-atmosfera cu ploi abundente si viteze ale vantului de peste 118 km/h. Sunt printe cele mai distructive dezastre naturale si au un impact puternic asupra regiunilor de coasta dens populate. Aceste perturbari atmosferice puternice, cu o miscare circulara a aerului, poarta denumirea de uragan (hurricane), taifun sau ciclon tropical si produc, in medie, 15 000 de victime pe an si pagube materiale de peste 1,5 miliarde USD. Amploarea pagubelor este marita de formarea unor maree de furtuna (care se suprapun peste mareele obisnuite) si produc ridicari ale nivelului marii cu 6-14 m. Asa a fost situatia din noiembrie 1970, cand ciclonii tropicali au generat 300 000 de victime si pagube materiale uriase in Bangladesh (Em-Dat, 2005). Tot in Asia ciclonii tropicali din martie 2002 au afectat 100 milioane de persoane in China. Viteza maxima a vantului in cadrul unui ciclon a fost de 340 km/h. Pentru secolul al XXI-lea unele modele climatice pun in evidenta o crestere a intensitatii maxime a vantului si a precipitatiilor.

Tornadele sunt perturbatii atmosferice cu caracter turbionar, care se produc pe continente intre 20 si 60s latitudine nordica si sudica. Au aspectul unor coloane care se rotesc cu viteza mare sau, uneori, al unor palnii intoarse sub un nor cumulonimbus. Viteza vantului este de peste 60 km/h, iar in situatii extreme ajunge la 300-400 km/h.

Fenomenele similare, care se produc deasupra marilor si oceanelor, poarta numele de trombe, masa de aer fiind incarcata cu picaturi de apa aspirate de curentii turbionari ascendenti. Cele mai numeroase tornade se inregistreaza in S.U.A. si in Australia unde genereaza pierderi de vieti omenesti si pagube materiale mari. In 1974, spre exemplu, in S.U.A. s-au format 150 de tornade violente care au provocat moartea a 392 de persoane si pagube de 1 miliard de dolari.

Incalzirea climei si accentuarea temperaturilor ridicate in timpul verii, asociate cu secete frecvente inregistrate in unele areale continentale de la latitudini medii, pot sa genereze o intensificare a tornadelor si o marire a frecventei lor in unele locuri afectate intamplator si rar de tornade. In aceasta situatie se afla si Romania care a fost afectata in ultimii ani de tornade puternice.

Inundatiile reprezinta unul dintre hazardele cele mai raspandite pe Terra, soldate cu numeroase pierderi de vieti omenesti si in pagube de mari proportii. Inundatiile sunt produse de scurgerea unor cantitati mari de apa, care depasesc malurile naturale si se revarsa in albiile majore ale raurilor utilizate de om. Anual sunt inregistrate pe glob peste 20 000 de victime fiind afectate circa 100 milioane de persoane. Primele zece tari in aceasta privinta se afla in Asia, R.P. Chineza fiind inregistrata pentru ultimul secol cu 9 cazuri de inundatii catastrofale si India cu 1 caz. In august 1998, in China, au fost afectate de inundatii 239 milioane de locuitori, iar in 1991 210 milioane. Tot in China a fost inregistrat cel mai mare numar de victime in 1931 (3,7 milioane) si in 1959 (2 milioane) (Tabelul 4.) (Em-Dat, 2005).

Tabelul 4. Primele 10 tari afectate de inundatii dupa numarul de persoane expuse si decedate (EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, 2005).

Cele mai ample inundatii se produc in lungul raurilor Huanghe si Yangtze, unde terenurile inundabile, dens populate, depasesc 1 milion km² (de peste 4 ori suprafata Romaniei). Majoritatea scenariilor climatice pun in evidenta pentru secolul al XXI-lea o crestere a cantitatilor de precipitatii, o instabilitate atmosferica mai accentuata si o marire a frecventei precipitatiilor tropicale care produc viituri.

Aceste situatii se vor inregistra intr-o mare parte a regiunilor corespunzatoare latitudinilor medii si mari din emisfera nordica. In zonele calde ciclonii tropicali vor fi caracterizati printr-o crestere a intensitatii precipitatiilor.

In Romania sunt 4 000 de rauri cu o suprafata a bazinului de peste 10 km², afectate de viituri si inundatii datorate precipitatiilor excedentare, topirii zapezilor sau acestor fenomene combinate. Cele mai intinse terenuri inundabile sunt localizate in lungul Dunarii, raurilor principale din Campia Romana (Siret, Buzau, Ialomita, Arges, Olt, Jiu) si din Campia Banato-Crisana (Somes, Crisuri, Mures, Timis) (Tabelul 5.).

In munti sunt frecvente viiturile rapide de tip "flush-flood". Inundatiile sunt favorizate de regimul torential al precipitatiilor, de existenta unor campii joase de subsidenta cu lunci largi si de tendintele de suprainaltare a albiilor datorita unei denudari active in spatiul montan. Factorul antropic accentueaza tendintele naturale prin despaduriri, amplasarea unor localitati si a unor obiective economice in spatiul inundabil si prin neexecutarea unor lucrari de intretinere a structurilor de protectie existente (in special diguri). Se adauga lipsa unor cercetari interdisciplinare aprofundate pentru delimitarea precisa a terenurilor inundabile, pentru evaluarea morfodinamica a albiilor de rau si pentru conturarea celor mari adecvate strategii de management al inundatiilor in conditiile modificarilor climatice globale.

Tabelul 5. Cele mai grave dezastre naturale din Romania dupa numarul de persoane decedate si afectate EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, 2005).

4. Tendinte actuale ale fenomenelor extreme

In ultimele decenii se inregistreaza o tendinta evidenta de intensificare a impactului fenomenelor extreme asupra societatii. Aceasta intensificare este legata de tendinta de incalzire a climei si de o crestere a instabilitatii sistemului climatic, precum si de cresterea exploziva a populatiei. Cresterea populatiei impinge din ce in ce mai mult grupurile defavorizate ale societatii spre ocuparea unor areale vulnerabile cum sunt luncile raurilor si versantii instabili si in acelasi timp constribuie la degradarea mediului in ansamblu.

Numai in ultima jumatate a secolului al XX-lea numarul dezastrelor majore a crescut de patru ori de la 20 la 82, iar pagubele s-au marit de 14 ori ajungand la un total de 35 miliarde USD. La acestea se adauga zeci de mii de fenomene extreme care produc pagube la nivel local si regional fara sa fie inregistrate in statisticile internationale.

Cea mai mare parte a acestor fenomene reprezinta o intensificare a hazardelor hidrometeorologice. O parte dintre aceste fenomene sunt in parte predictibile, cum sunt spre exemplu cele legate de intensificarea fenomenelor El Niņo - La Nina. Intr-un astfel de interval El Niņo, spre exemplu, in 1991 a fost inregistrat in Bangladesh un ciclon care a produs 139 000 de victime, in acelasi an fiind afectate de inundatii in R.P. Chineza peste 200 milioane de persoane (de 10 ori populatia Romaniei).

Peste 90% din numarul total al victimelor dezastrelor naturale apartin tarilor sarace, in curs de dezvoltare, in aceasta privinta Asia fiind pe primul loc cu peste 70% din acest total. Pe de alta parte, tarile dezvoltate suporta pagube materiale din ce in ce mai mari. In total, in perioada 1990-1999 au fost afectate de dezastre 188 de milioane de persoane pe an fata de 31 milioane afectate de diferite conflicte (ISDR, 2004).

Cresterea populatiei, migratia sat-oras si concentrarea populatiei in mari aglomerari urbane genereaza o presiune accentuata asupra mediului. In acelasi timp se constata aparitia unor tipuri noi de dezastre: NATECH (Natural Triggering Technological Hazards, Hazarde Tehnologice induse de Hazarde Naturale) si biologice, precum si o crestere a vulnerabilitatii fata de acestea. Cresc in special riscurile asociate cu accidentele tehnologice care persista pentru perioade indelungate si se extind pe teritorii din ce in ce mai largi. In aceste conditii, scade resilienta ecosistemelor din teritoriile afectate iar capacitatea de adaptare a populatiei (coping capaciy) este din ce in ce mai redusa.

O gama larga de hazarde tehnologice poate fi indusa, in anumite conditii, de dezastrele naturale, ele aparand astfel ca evenimente asociate. Cele mai periculoase pentru sanatatea populatiei si pentru calitatea mediului sunt cele in care sunt implicate substante periculoase. Hazardele tehnologice cu frecventa mare care pot sa fie declansate de hazardele naturale se includ in cateva categorii: hazarde de tip HAZMAT (materiale periculoase), asociate cu diferite tipuri de industrii (soldate cu eliberarea unor categorii de substante periculoase in aer, apa sau sol); ruperi de baraje sau avarierea constructiilor hidrotehnice; hazarde nucleare sau radiologice; urgentele energetice care implica unul sau mai multe tipuri de resurse energetice (gaz natural, petrol, carbune sau furnizarea energiei electrice) si reprezinta incapacitatea de a produce sau transfera o cantitate suficienta de resurse catre industrie sau populatie, ceea ce perturba viata de zi cu zi a cetatenilor si activitatile economice; accidente pe caile de transport sau la conducte; accidente legate de industria minera (in subteran sau la suprafata); incendii si explozii legate de accidente industriale.

Materialele periculoase denumite HAZMAT (hazardous materials) sunt acele materiale care, prin proprietatile lor chimice, fizice sau biologice reprezinta un risc potential pentru viata si sanatatea populatiei, pentru proprietatile acesteia sau pentru mediu. In aceasta categorie sunt incluse materialele explozive, inflamabile, combustibile, corosive, reactive, otravitoare, radiactive. Hazardele naturale devin astfel un mecanism important de eliberare directa sau indirecta de substante periculoase.

Accidentele industriale care implica substante periculoase sunt reglementate la nivel european prin directiva Seveso II 96/82/EC (On the control of major accidents involving dangerous substances). In acest cadru sunt reglementate unitar activitatile legate de productia, depozitarea, transportul, utilizarea sau deversarea unor substante periculoase, in vederea limitarii consecintelor pentru om si mediu. Aceasta directiva a fost initiata intr-o prima formulare, in anul 1982 (Directiva Seveso I), in urma unui grav accident chimic din localitatea Seveso, Italia. Ulterior, continutul directivei a fost modificat, sub incidenta acesteia fiind incluse mai multe tipuri de activitati si substante periculoase. Directiva Seveso II exclude totusi unele categorii de activitati sau amplasamente cum ar fi: stabilimentele militare, transportul substantelor periculoase pe cai rutiere, feroviare, autostrazi, transportul in aer sau apa, activitatile de incarcare, descarcare in interiorul docurilor, transportul substantelor periculoase prin conducte.

O serie de accidente tehnologice cu implicatii transfrontaliere si ecou international (accidentele de la iazurile de decantare din judetul Maramures, Romania, anul 2000, accidentul de la Escheden, Olanda din mai 2000 si accidentul chimic de la Toulouse, Franta, din anul 2001, la o fabrica de ingrasaminte chimice, soldat cu 28 morti si numerosi raniti) au condus la modificarea directivei Seveso II prin luarea in considerare si a altor activitati, inclusiv a celor legate de industria miniera. Astfel, noua directiva Seveso III (2003/105/CE) sau Toulouse I, care in tarile membre a intrat in vigoare in iunie 2005 modifica sfera de aplicare cu extindere la unele sectoare de activitate neincluse in directiva precedenta, modifica limitele unor substante si instituie obligativitatea elaborarii unui raport de siguranta pentru fiecare agent economic si de control al urbanizarii. In Romania Directiva Seveso II a fost transpusa prin Decizia Guvernului 95/2003, intrata in aplicare in august 2003. Inventarierea unitatilor industriale cu riscuri tehnologice pune in evidenta existenta a 336 obiective industriale, dintre care 248 prezinta risc major si 88 risc minor. O alta conventie europeana legata de impactul transfrontalier al accidentelor tehnologice este Conventia Helsinki (1992) privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontaliere si a lacurilor internationale. Aceasta urmareste intarirea masurilor nationale de protectie in vederea prevenirii, controlului si reducerii poluarii apei din surse punctuale si difuze. Conventia specifica totodata o serie de definitii privind notiunile utilizate precum: ape transfrontaliere, impact transfrontalier, parti riverane, substante periculoase. In anul 2001 Comisia Europeana a prezentat un amendament la conventie, respectiv Protocolul privind Apa si Sanatatea care urmareste prevenirea, controlul si reducerea incidentei bolilor legate de apa la nivel national, transfrontalier si international. Acest protocol a intrat in actiune in anul 2002, o serie de manifestari legate de acesta desfasurandu-se periodic.