Lacurile

Lacurile

Lacurile sunt intinderi mai mari de apa statatoare inchise intre maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un rau, dar nefiind alimentate sau conectate cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apa dulce. Totusi, denumirile de lac sau mare date diverselor intinderi de apa statatoare nu respecta intru totul aceasta definitie. Uneori se tine cont si de felul de apa, sarata sau dulce, sau de marimea intinderii de apa. Astfel, Marea Caspica si Marea Moarta sunt de fapt lacuri (fara iesire la ocean), dar care au apa sarata. Alteori denumirile au un caracter arbitrar, care tine mai mult de traditie decat de definitiile acceptate ale termenilor, ca de exemplu in cazul Marii Galileei din Israel care dupa toate definitiile este un lac, neavand iesire la ocean si fiind format din apa dulce.

Cele mai multe lacuri se gasesc la latitudinile mari ale emisferei nordice. Mai mult de jumatate (60%) din lacurile lumii sunt cuprinse in teritoriul Canadei. In Europa recordul este detinut de Finlanda, unde se afla nu mai putin de 187.888 lacuri, din care 60.000 au dimensiuni apreciabile.

1 Generalitati

Desi existenta unui lac se datoreaza aproape intodeauna imbinarii mai multor factori naturali, la care se mai adauga uneori si activitatea omului, totusi unul dintre acesti factori, cel natural, este predominant. Dupa acest factor predominant se identifica grupa proceselor din care acesta face parte, criteriu care a stat la baza tratarii tipurilor genetice de lacuri.

Clasificarea lacurilor:

lacuri tectonice: miscarile tectonice de ridicare a unor foste bazine marine si faliile produse la suprafata blocurilor continentale rigide au ca rezultat formarea unor depresiuni lacustre care prezinta doua caracteristici: suprafete mari (de ordinal miilor de km) si adancimi mari (sute de metri si peste 1000 de metri) ;

lacuri vulcanice: din cele 13 tipuri create de activitatea vulcanica, 4 sunt mai importante: crate, caldera, more si baraj, dar nu trebuie sa emitem pe cele rezultate din incretirea panzelor de lava;

- lacuri glaciare: glaciatiunea si in special cea cuaternala, prin varsta (mai recenta), prin extensiune (montana sau de calota) prin gama formelor de relief rezulta, respective depresiuni, a permis formarea a numeroase tipuri de depresiuni si deci lacuri (de circ, vale, pe ghetari, intre morene) atat prin procese de eroziune cat si prin procese de acumulare.

- lacuri carstice, carsto-saline si de tasare: calcarele prin gama lor variata a formelor depresionare rezultate ca urmare a procesului de dizolvare, forme subterane care ofera multiple posibilitati de formare a lacurilor. Pesterile carstice, cu forme diferite, adapostesc si numeroase lacuri de dimensiuni mici.

Masivele de sare, prin gradul de solubilitate, formeaza depresiuni la suprafata prin tasarea materialului, acoperit de mica extensiune si adancime dar prin prabusirea unor galerii din interiorul acestora rezulta si depresiuni adanci.

Gipsul, acolo unde se gaseste la suprafata sau la mai mica adancime, prin dizolvare formeaza depresiuni in care se aduna apa formandu-se lacuri de mica extindere.

- lacuri de baraj: prin surpare si alunecare, sunt de regula, vaile unor rauri mai mici, barate de surpari de teren, versantii avand inclinari mici de relief de alunecare ondulat.

- lacuri in depresiuni eoliene: aceste depresiuni se pot forma atat in relief cat si prin actiunea de eroziune (coroziune) a unor suprafete de teren.

- lacuri de origine fluviatila: scurgerea apei la suprafata terenului si in reteaua de vai este procesul capabil sa formeze depresiuni inchise prin eroziune sau acumulare si prin combinarea celor doua procese naturale.

- lacurile de la tarmul marilor si oceanelor: lagunele si limanele marine. Valurile si curentii care actioneaza in lungul coastelor marine, transporta materiale erodate sau aduse de rauri si dispuse sub forma cordoanelor (grindurilor marine) care inchid total sau partial gurile unor rauri mici - formand limane marine sau golfuri existente - formand lagune marine.

- lacuri antropice: cu o vechime de 4000 de ani, de la lacurile din Egiptul si Siria antica, la cele din zilele noastre, cand asistam la o "explozie" a lucrurilor antropice, raurile au fost transformate in salbe de lacuri (lacuri in cascada) acestea au servit diferitelor necesitati umane.

Compozitia chimica a apelor naturale

Apele naturale contin in stare dizolvata, in ceea ce priveste compozitia in saruri (compozitia salina), in mod obisnuit un amestec de cloruri, sulfati si bicarbonate de sodium, potasiu, calciu, magneziu. Adica ionii de Cl, SO, HCO, Na, K, Ca, Mg. In afara de acesti ioni, in destul de multe cazuri mai pot fi prezenti ionii de HO, CO (si chiar OH) si anionii de siliciu in apele alcaline, apoi fier, mangan NH in concentratii foarte mici in apele acide.

Mai putin dizolvate in stare coloidala sau in suspensie substante de natura organica provenind din descompunerea florei si faunei acvatice. In stare coloidala mai putin hidorxid de aluminiu, dioxid de siliciu. In solutie mai contin urmatoarele gaze: CO, oxigen, hydrogen sulfurat (uneori mai ales prin impurificari).

Prin interventia unor reziduuri industriale apele pot ajunge sa contina compusi nocivi de plumb, mercur, cupru, cianuri. De asemenea pot contine deversari menajere (tenside), fecalo menajere (ce se pun in evidenta prin prezenta clorurilor in concentratii crescute) apoi a NH, NO si SH provenind din descompunerea substantelor albuminoide.

3. Limnologia. Clasificarea lacurilor dupa geneza cuvetelor lacustre

Limnologia este stiinta care se ocupa cu studiul apelor continentale cu aspect biologic, deci ape curgatoare, statatoare, izvoare, fie ca sunt dulci, salamastre sau sarate.

In "Grand Larousse", Paris, 1962, "lacul este suprafata de apa stagnata mai mult sau mai putin adanca si mai mult sau mai putin intinsa, inconjurata de pamant din toate partile"; in Enciclopedia Geografica sovietica, Moscova, 1962, volumul 3: "depresiuni pe suprafata uscatului umplute cu apa . cel mai mare loc Marea Caspica (371000 km), cel mai adanc lac este lacul Baikal (1620 m). In "Limnologie, L'etude des eaux continentales", (Limnologia-studiul apelor continentale) Paris, 1966 a lui B. Dussart se spune: "noi pastram mai simplu termenul de lac tuturor depresiunilor naturale sau artificiale continand apa si avand viata proprie, o anumita autonomie".

In lucrarea "Biologia apelor" autor C. S. Antonescu, Bucuresti, 1963 lacul este definit astfel: "numim lac o apa stagnata care este atat de intinsa si adanca, incat putem deosebi in ea doua zone:

a) o zona de mal (litoral) acoperita cu vegetatie acvatica emersa si subemersa, deci cu fundul productive;

b) o zona de adanc (profunda) obscura lipsita de plante si acoperita, pe fundul neproductiv cu mal fin de structura uniforma."

Din definitiile mentionate mai sus se desprind cateva aspecte care pot fi comentate in continuare. Primul ar fi caracterul stagnat, al apei din lac si mai consideram, ca acesta este un criteriu determinat care il deosebeste de rau. Al doilea ar fi limita de marime (suprafata si adancime) intre care o acumulare de apa care intra in categoria lac.

4. Lacul Siutghiol

Lacurile litorale romanesti, cu o geneza comuna si supuse influentei unor conditii climatice relative identice, au evoluat diferit.

La sud de Lacul Siudghiol se afla Lacul Tabacarie cu care comunica printr-un canal care este cunoscut sub numele de Iazul Tabacariei. Datorita suprafetei sale reduse de circa 108 ha, cu un volum de 2,1 milioane metri cubi de apa. Numele sau provine de la cele doua tabacarii care se aflau in imediata apropiere.

Ca si celelalte limane marine lacul Siudghiol s-a format prin izolarea sa de mare de catre un cordon litoral de cateva sute de metri latime. Dupa formarea sa lacul a continuat sa fie alimentat de izvoare subterane.

Fig. 1 - Lacul Siutghiol

Tarmul este mai inalt pe partea de sud si vest, fiind formate din prelungiri ale dealurilor, spre deosebire de parte estica si nordica, unde tarmul este mai jos, si in mare parte acoperit cu stuf.

Chimismul Lacului Siutghiol

Scopul analizei apelor este acela de a stabili caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, biologice si bacteriologice, in raport cu conditiile de calitate inscrise in standarde sau norme specifice.

Analiza apei presupune un ansamblu de tehnici specifice fizice, chimice, biologice si microbiologice. Caracteristicile de determinare se stabilesc in functie de scopul analizei. In anumite cazuri sunt suficiente numai datele furnizate de analiza chimica, bacterilogica sau biologica. In alte cazuri este necesara o cercetare de ansamblu a caracteristicilor apei indeosebi atunci cand se cerceteaza noi surse de apa, cand se intocmesc studii in vederea epurarii apelor destinate alimentarii cu apa a cartierelor populate sau a unor industrii care reclama apa potabila cat si apa industriala.

Tinanadu-se seama de aceste considerente, necesita in principal trei categorii de analize si anume:

-analizele complete pentru determinarea ansamblului caracteristicelor apei;

-analize curente pentru deteminarea caracteristicilor principale, care ar conditiona folosinta apei;

-analize speciale pentru determinarea anumitor caracteristici care prezinta interes intr-o situatie de moment sau care se refera la anumite aspecte privitoare la calitatea apei.

Punctele de monitorizare ale lacului Siutghiol sunt: debarcader Neptun, NE Ovidiu, C. E. T. Ovidiu, cu o frecventa de recoltare a probelor de patru ori pe an, si o data pe an este monitorizata sectiunea de centru a lacului.

Conform Ordinului 161/2006, calitatea globala a apei lacului Siutghiol, se incadreaza din punct de vedere chimic (Tabel 1) in clasa a III a de calitate, corespunzatoare unei stari ecologice moderate.

Tabebel 1

Valorile biomasei fitoplanctonice de 11,251 mg/l, a azotului total mineral de 1,724 si a fosforului total de 0,1620 mg/l, incadreaza lacul Siutghiol, in tipul hipertrof. Interpretand valorile indicatorilor pentru procesul de eutrofizare putem incadra lacul Siutghiol la nivelul anului 2006 in clasa a V a de calitate, ceea ce corespunde unei stari ecologice proaste (Tabel 2).

Tabel 2

Caracterizarea fizico-chimica a apei conf. HG 202/2002 indica conditii prielnice sustinerii vietii piscicole in apa lacului Siutghiol.

Comparativ cu anii trecuti se observa o degradare a calitatii apei lacului trecand de la clasa a IV-a la clasa a V-a in anul 2006, din punct de vedere biologic, si mentinandu-se in aceasi clasa in anul 2009.

4. Surse de poluare

Din punct de vedere sedimentologic zona Lacului Tabacarie este strans legata de evolutia Lacului Siutghiol, situata la nord si cu care comunica printr-un canal. Lacul Siutghiol este din punct de vedere genetic o laguna aparuta prin bararea unui golf marin. Lacul Tabacarie este un liman fluviatil format din bararea unei vai de rau cu aluviunile marine ale cordonului litoral Mamaia. Avand in vedere ca principala sursa de poluare a lacului o reprezinta alimentarea din deversarea pluviala, masurile de protectie trebuie sa prevada captarea si epurarea prealabila a apelor ce sunt deversate in lac. Poluarea lacului a fost continua, insa in prezent ea s-a stabilizat, posibil din cauza atingerii capacitatii limita de absorbtie a poluantilor de catre sedimentele lacruste. Reteaua de canalizare a ramas insuficienta pentru preluarea debitelor menajere care sunt mereu in crestere. Spre exemplu, cateva restaurante din Satul de Vacanta nu s-au putut racorda la reteaua de canalizare oraseneasca, situata cu cativa metri mai sus, astfel restaurantele au fost racordate la reteaua pluviala de siguranta, ori s-au executat lucrari clandestine, care deverseaza in Lacul Tabacarie ape uzate, neepurate.

Insa, una dintre recentele probleme ale acestui lac este poluarea fonica data de sporturile de agrement practicate pe acest lac si de viitorul orasel lacustru. Orasel ce se va intinde pe o suprafata de patru hectare in mijlocul lacului.

In concluzie, cele mai importante surse de poluare sunt apele uzate provenite din Lacul Tabacarie si turismul din statiuna Mamaia.