Evaluarea riscului ecologic

EVALUAREA RISCULUI ECOLOGIC

1. Conceptul de risc; clase si categorii de riscuri industriale

Fara a minimaliza importanta riscurilor legate de succesul afacerilor trebuie remarcat faptul ca uneori deciziile de prevenire / reducere a riscurilor de mediu vin in contradictie cu cele de natura economica, despre care se poate spune ca urmaresc indeosebi controlul factorilor ce afecteaza calitativ si cantitativ productia.

Riscurile de mediu includ riscuri asupra sanatatii umane, mediului, bunurilor materiale si se datoreaza expunerii la un pericol potential.

In raport cu sursele potentiale de risc, pot exista:

riscuri cronice, daca sursele sunt de tipul emisiilor continue, caracterizate prin concentratii mici de substante toxice, degajate pe o perioada indelungata;

riscuri acute, daca sursele sunt de tipul emisiilor accidentale, adica de scurta durata si caracterizate prin concentratii ridicate de substante toxice si / sau inflamabile.

Granita dintre riscurile cronice si cele acute nu este strict delimitata unele riscuri cronice pot avea drept sursa emisii accidentale, repetate in timp, care nu afecteaza imediat mediul si sanatatea umana, ci conduc la inhalarea, de catre oameni, dispersia, respectiv asimilarea si acumularea in factorii de mediu (aer, apa, sol, factori biotici) a unor substante cu potential toxic, ce genereaza efecte negative in cazul depasirii -valorilor de prag.

In general, riscurile cronice pot fi minimizate prin solutii preventive de eficientizare a proceselor si instalatiilor tehnologice, dar si prin solutii de remediere, de captare-tratare a efluentilor gazosi si lichizi in instalatii de depoluare. Ambele tipuri de solutii au rolul de a reduce nivelul emisiilor cu potential de risc pentru mediu, bunuri si sanatate umana.

Riscurile acute sunt mai dificil de controlat, fiind supuse hazardului. O etapa importanta in cadrul procesului de management a riscurilor acute este identificarea, care presupune utilizarea unor tehnici specifice complexe de previziune, incluzand analize de tip arbori de eroare, de evenimente, analize cauze-consecinte, imaginarea unor scenarii plauzibile de incidente care pot genera accidente. Dupa identificare, riscurile se evalueaza si analizeaza din punct de vedere a posibilitatii de acceptare. O parte dintre ele se accepta ca atare, cu introducerea unor masuri de monitorizare-control. Pentru cele inacceptabile, se impune adoptarea unor solutii de minimizare, respectiv inlocuire cu alternative cu grad mai mic de periculozitate.

2. Aspecte legislative

Dupa accidentul din 1977 de la Seveso (Italia), CE a adoptat in 1982 Directiva privind pericolele legate de activitatile industriale (Dir. CE 82/501 cunoscuta sub denumirea de 'Directiva Seveso', careia i s-au adus ulterior amendamente (Directivele CEE 87/21; 88/61; 91/692; 96/82).

Obiectivele acestei directive sunt focalizate pe prevenirea accidentelor majore si limitarea efectelor asupra omului si mediului, prin aplicarea unei politici armonizate de prevenire in cadrul Comunitatii Europene. in anexele acestei reglementari sunt listate activitatile si substantele aflate sub incidenta directivei Printre acestea se regasesc activitatile derulate in industria metalurgica, prec poluantii tipici proceselor metalurgice.

Directiva Seveso, adoptata in prezent in tarile CE, se afla in atentia statelor ce se pregatesc pentru aderare la Uniunea Europeana si care in scurt timp trebui sa se alinieze la prevederile aquis-ului comunitar. Desi Romania nu a aderat initial la documentele Conventiei de la Helsinki (1992) privind efectele transfron-tiera ale accidentelor industriale, autoritatile din tara au trecut imediat la crearea unui centrii de coordonare a actiunilor necesare prevenirii, combaterii si limitarii accidentelor industriale. indeosebi ale acelora cu consecinte ce se pot resimti peste granita.

Pentru prevenirea reducerea riscurilor, la nivelul Comunitatii Europene sunt utilizate, individual sau in combinatie, trei tipuri de instrumente:

masuri voluntare - in care se inscriu acordurile incheiate intre intreprinderi si organizatiile guvernamentale, privind limitarea voluntara a unor emisii cu potential de risc asupra mediului sau limitarea / interzicerea fabricarii, comercializarii si / sau utilizarii unor substante periculoase;

instrumente economice - de tipul: taxe, subventii si permise negociabile. Aceste instrumente obliga producatori sa reduca riscurile asociate activitatii lor, pana la nivelele acceptate. Nu se recomanda daca riscurile trebuie reduse intr-un termen scurt;

reglementari - acesta este instrumentul cel mai eficient de reducere a riscurilor si in acelasi timp forta motrice a dezvoltarii tehnologiilor alternative, cu potential de risc scazut. Reglementarile vizeaza: intensificarea controlului surselor potentiale de risc; modificarea / completarea legislatiei actuale prin: noi prevederi privind clasificarea substantelor periculoase, cerinte pentru eco - marcare, reducerea valorilor limita existente, imbunatatirea metodelor de testare - anallza si evaluare a riscului, etc.

In general, legislatia europeana cuprinde standarde precise care limiteaza / interzic emisiile de poluanti si fabricarea, comercializarea, utilizarea unor substante periculoase, dar nu precizeaza caile de reducere a riscurilor asocia substantelor / emisilor periculoase.

In legislatia de mediu din Romania -Ordinul nr. 184/1997 al MAPPM privind 'Procedura de realizarea a bilanturilor de mediu'- este prevazut obligativitatea titularilor activitatii de a executa studii de evaluare a riscului situatia in care poluarea este semnificativa, adica atunci cand nivelele de emisii depasesc valorile de prag. Conform Ordinului nr. 756/1997 -'Reglementarea privind evaluarea poluari mediului'- pentru poluantii atmosferici se considera praguri de interventie valorile concentratiilor maxim admise prevazute reglementari, pentru o perioada prestabilita

3. Etapele procedurale ale managementului de risc.

Conform reglementarilor Ordinului nr. 184/1997, referitor la procedura de realizare a bilanturilor de mediu, evaluarea riscului este compusa din:

estimare, incluzand identificarea pericolelor, estimarea probabilitatii unei manifestari si evaluarea marimii efectelor;

calcularea riscului, respectiv cuantificarea importantei pericolelor a: consecintelor pentru persoane si / sau mediul afectat.

Ordinul recomanda ca la evaluarea riscului sa se ia in considerare urmatorii factori:

pericol / sursa - poluanti identificati sau presupusi a exista in amplasament, nivel de toxicitate si efectele acestora, natura pericolului (coroziv, toxic, inflamabil, exploziv, etc.);

cale de actionare - modul de transfer la tinta al substantelor toxice (ingerare directa contact cu pielea, inhalare, migrare aer, apa, sol);

tinta/receptor - obiectivele protejate, asupra carora actioneaza substantele toxice din amplasament. Include oameni, animale, plante resurse de apa, cladiri etc.

Pentru a identifica factorii critici care influenteaza relatia sursa-cale de transfer-receptor, este necesara caracterizarea detaliata a amplasamentului din punct de vedere fizic si chimic.

O parte dintre informatiile necesare realizarii evaluarii riscului se identifica in bilanturile de mediu nivelurile I si II.

Pentru a caracteriza relatia sursa - cale - receptor, Ordinul nr. 184/1997 specifica necesitatea completarii matricii din tabelul 1.

Tabelul 1

Matricea se completeaza pentru flecare poluant identificat si se precizeaza caile potentiale de actiune asupra tintelor specificate, precizand daca exista o relatie cauzala.

Pe baza clasificarii dupa importanta, se identifica riscurile la care se impune remedierea. Calcularea riscului, conform recomandarilor Ordinului se va face utilizand un sistem simplu de clasificare, ce foloseste acordarea unui punctaj probabilitatii si gravitatii (tabelul 2)

Tabelul 2

Riscul se calculeaza inmultind factorul de probabilitate cu cel de gravitate. Rezultatul este o cifra comparativa care va permite ierarhizarea riscurilor, Cu cat cifra este mai mare cu atat este necesar ca riscului respectiv sa i se acorde prioritate, deci sa fie luate masuri de control (prevenire-reducere, protectie, etc.).

Analiza de evaluare a riscurilor si managementul

Managementul riscurilor asociate unui proces de productie constituie instrumentul prin care trebuie sa se asigure reducerea expunerii personalului si populatiei la poluanti toxici (emisi continuu sau accidental) sau ia alti agenti (radiatie termica, zgomot, impact mecanic etc.), prevenirea accidentelor - cu tot ce implica -, evitarea contaminarii aerului, apei, solului, a imbolnavirii oamenilor sau pierderii de vieti, evitarea de pagube materiale.

Managementul eficient al riscului presupune pe de o parte cunoasterea adecvata a riscurilor, iar pe de alta stabilirea si implementarea unor actiuni de control a acestora. Asadar, in esenta, managementul riscului este simultan un instrument de analiza si actiune, constituit din doua componente principale:

analiza de evaluare a riscurilor;

controlul riscurilor.

Inainte de demararea analizei propriu-zise de evaluare a riscurilor este necesara o etapa de planificare esentiala pentru alocarea resurselor disponibile si evaluarea costurilor necesare. in aceasta etapa se fixeaza obiectivele analizei se defineste sistemul / sistemele studiate (instalatii carora li se asociaza surse de risc se stabileste conturul pe care se realizeaza analiza (granitele), se identifica tintele (receptorii) si se elaboreaza modelul conceptual. Este etapa in care se face concret planul analizei prin precizarea metodelor de analiza / evaluare, ce vor fi utilizate, a informatiilor necesare pentru caracterizarea surselor de risc si tintelor si a modului de transfer al poluantilor de la sursa la receptor. Tot in aceasta etapa se precizeaza si datele necesare caracterizarii expunerii si a efectelor acestei expuneri, efecte ce fac obiectul analizei propriu-zise de evaluare a riscului. Planificarea analizei de evaluare a riscului trebuie sa se faca printr-un dialog interactiv evaluator-manager risc, astfel incat obiectivele analizei de evaluare a riscului sa coincida obiectivele deciziilor de prevenire / reducere a riscului, protectie si limitare a unor potentiale accidente, formulate de catre manager.

Analiza de evaluare a riscurilor

Analiza de evaluare a riscurilor presupune pe de o parte cuantificare efectelor potentiale a surselor de risc, efectuata in cadrul etapei de evaluare a riscului, iar pe de alta clasificarea riscurilor si analiza lor din punct de vedere al posibilitatii de acceptare, care se realizeaza in etapa de caracterizare a riscul.

Asa cum se observa din figura, etapa de evaluare a riscului include urmatoarele faze: identificarea surselor de risc (a pericolelor potentiale); analiza preliminara a surselor de risc; estimarea riscului.

Identificarea surselor de risc trebuie sa aiba in vedere atat functionarea normala - sursele de risc cronic - cat si situatiile accidentale - sursele de risc acut -. Inventarierea surselor de risc coresupune o buna cunoastere a instalatiilor, dar si a cantitatii si proprietatilor substantelor cu potential ridicat de periculozitate, vehiculate pe fluxul tehnologic.

Identificarea sistematica a surselor de risc este esentiala pentru succesul analizei de risc.

Omiterea din inventar a unei surse de risc inseamna excluderea din analiza de evaluare a unui pericol ce ar putea avea, consecinte extrem de grave.

Dupa inventarierea surselor potentiale de risc se trece la evaluarea preliminara a acestora. Numarul de surse identificate poate fi extrem de ridicat, de aceea se realizeaza o prima triere a acestora, astfel incat in cea de-a treia faza, de estimare a riscului - faza extrem de laborioasa - sa fie analizate doar sursele: relevante. Pentru identificarea si evaluarea preliminara a surselor de risc s-au dezvoltat diverse metode - unele dintre ele comune atat surselor de risc acut, cat si celor de risc cronic .

Functie de scopul analizei de risc si de importanta surselor identificate, studiul se 'poate opri la faza de evaluare preliminara, in acest stadiu existand suficiente Informatii pentru luarea unor decizii de reducere a potentialului de periculozitate a surselor identificate (consecintele si / sau frecventa unei emisii).' Insa in faza de evaluare preliminara a surselor de risc nu se ia in considerare impactul asupra mediului (expunerea) si de aceea de cele mai multe ori (in special in cazul sistemelor complexe cum sunt si cele din metalurgie) este necesara continuarea analizei cu estimarea riscului.

Estimarea riscului presupune anticiparea consecintelor posibile (intoxicare oameni, contaminare oameni, deteriorare bunuri materiale) ale unui risc (asociat functionarii normale sau accidentale), asupra unor tinte (om, factori bioticl, abiotici). Estimarea riscului da imaginea acestor consecinte in termeni probabilistici, fiind o masura a relatiilor intre probabilitate si marimea unui efect asupra tintei. Elementele esentiale ale estimarii riscului sunt: identificarea cailor de expunere; evaluarea expunerii; evaluarea relatiei doza-raspuns.

Evaluarea efectelor dozei la care este expusa tinta reprezinta de regula cea mai dificila faza, datorita complexitatii structurale a ecosistemelor.

Rezultatele estimarii riscului sunt ulterior folosite, in cadrul etapei de caracterizare a riscului, la ierarhizarea acestora in raport cu impactul pe care i-ar putea produce. in functie de gravitatea consecintelor, riscurile sunt analizate si clasificate din punct de vedere al posibilitatii de acceptare. Abia dupa derularea acestei faze, analiza de evaluare a riscului este relevanta pentru luarea deciziilor de, control.

Controlul riscurilor

Factorii de decizie sunt deseori confruntati cu probleme complexe privind dezvoltarea economica si sociala. Companiile mari, cu instalatii complexe, trebuie sa-si planifice activitatile astfel incat emisiile lor, continue sau accidentale, sa nu afecteze sanatatea personalului propriu si a populatiei din zona, sa nu distruga ecosistemele din vecinatate si sa nu degradeze ireversibil aerul, apa, solul sau, altfel spus, sa asigure dezvoltarea durabila a zonei respective.

Problematica deciziei devine si mai dificila daca in vecinatatea companiei s-au semnalat deja riscuri serioase pentru populatie si mediu, daca in trecut zona a fost irational exploatata (Instalatiile industriale au functionat fara masuri deosebite de protectie a mediului, in special a atmosferei, deseurile au fost depozitate in mod necontrolat etc.) sau daca exista arii protejate (cu specii extrem de sensibile la anumiti poluanti sau pe cale de disparitie). in aceasta situatie, factorii de decizie sunt pusi in situatia de a lua masuri de prevenire-reducere a riscurilor asociate activitatii derulate, dupa o prealabila ierarhizare a riscurilor si in concordanta cu resursele disponibile.

In urma stabilirii prioritatilor de actiune, managerii exploreaza optiunile de control al riscurilor (optiuni ce trebuie sa includa masuri de prevenire si protectie, de reducere, dar si organizatorice) si analizeaza masurile existente de siguranta a instalatiilor, legate de infrastructura (echipamente de alarmare si protectie) si de organizare (reglementari privind functionarea normala si anormala, planuri de urgenta ,etc.).

Pe baza rezultatelor analizei optiunilor de control al riscurilor si al masurilor de siguranta existente, se elaboreaza strategia de management a riscurilor si planurile de actiune corespunzatoare directiilor strategice formulate. in etapa de control al riscurilor trebuie sa realizeze ierarhizarea masurilor ce urmeaza a fi implementate, tinand seama de prioritatile de reducere a riscurilor, dar si rezultatele analizelor cost-beneficiu.

Managementul riscurilor - cu cele doua componente ale sale, analiza si controlul - reprezinta instrumentul prin care managerii isi fundamenteaza deciziile referitoare la risc. intelegerea metodelor prin care riscurile au fost identificate, estimate si evaluate asigura premisele unui dialog rational cu comunitatea (populatie, agenti de mediu, factori guvernamentali) si creste sansele acceptarii strategiei de management a riscului de catre comunitate si aprobarii acesteia de factorii autorizati.

Asadar, controlul riscurilor reprezinta etapa activa a managementului de risc in care se iau deciziile de prevenire / reducere a riscurilor si este constituit in principal din doua faze:

analiza optiunilor de reducere / prevenire a riscurilor;

luarea deciziilor.

Luarea deciziilor corecte este conditionata de derularea unui proces complex de analiza si comparare a alternativelor (inclusiv o clasificare a acestora), ce cuprinde urmatorii pasi:

(1) formularea problemei de decizie;

(2) identificarea alternativelor (masurilor de reducere a riscurilor);

(3) estimarea efectelor acestor masuri;

(4) stabilirea criteriilor ce descriu informatiile esentiale pentru procesul de luare a deciziilor;

(5) prezentarea rezultatelor evaluarii pe baza criteriilor stabilite (criterii de eficienta ecologica si economica, aplicabilitate, posibilitate de monitorizare a rezultatelor implementarii), pentru fiecare alternativa in parte;

(6) compararea alternativelor (analiza avantajelor si dezavantajelor alternativelor propuse);

(7) prezentarea catre factorii de decizie a rezultatelor evaluarii si compararii.

Deciziile de prevenire / reducere a riscurilor se iau in urma consultarii prealabile a grupului de experti in probleme tehnologice, de protectie a mediului si muncii, analizarii prevederilor legislative din domeniul riscului si studierii rezultatelor analizelor cost-beneficiu.

Pe baza deciziilor formulate de manageri, se trece la realizarea modificarilor necesare exploatarii in conditii de siguranta a instalatiilor. Aceste modificari vizeaza instalatiile / procesele, precum si masurile organizatorice incluse in planurile de urgenta, pentru limitarea consecintelor unor riscuri potentiale. Dupa implementarea masurilor de control a riscurilor se monitorizeaza performantele sistemului (instalatiei). Sistemul trebuie realizat periodic, pentru a verifica daca masurile adoptate raspund cerintelor de prevenire si reducere, protectie formulate.

Evaluarea riscurilor, analiza posibilitatii de acceptare a acestora, luarea deciziilor si implementarea lor, fac parte dintr-un ciclu repetitiv, care constituie de fapt esenta managementului riscului.