In partea de vest a tarii, de la valea Dunarii, in sud, si cea a Barcaului si cotul So-mesului, la nord, se insira mai multe grupuri de munti mici, insulari, despartiti prin largi depresiuni si intinse ,,golfuri'' de campie, fapt pentru care se considera ca ei nu
constituie o catena unitara, ci doar niste munti fragmentari, strabatuti fara dificultate
de numeroase cai de comunicatie rutiera si feroviara. Fragmentarea lor se datoreste inaltarii inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundari locale, spre sfarsitul tertiarului
si inceputul cuaternarului.
La est, unele depresiuni si culoare tectonice despart acesti munti de Carpatii Me-
ridionali (Culoarele Timis-Cerna si Bistra, continuate cu depresiunea Hategului), dupa
cum unele depresiuni de contact ii delimiteaza spre Podisul Transilvaniei. La partea
apuseana, acesti munti marunti prezinta o limita sinuoasa cu adanci intranduri ale campiei printre culmile de munti. Aceste ,,golfuri de campie'' constituie o caracteris-
tica, indeosebi la nord de Mures, si se datoresc unor linii de falie ce se intretaie rec-
tangular la limita ariei muntoase, cu caderi in trepte spre campie. Dovada o fac intre altele si apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi in scoarta in
plina campie (de la Oradea pana la Timisoara). La nord, munti se bifurca in cuprinsul dealurilor somesene spre NV si NE, pierzand treptat din inaltime, astfel ca delimitarea
devine relativ anevoioasa, ceea ce a indemnat pe unii geografi sa extinda limita aces-
tor munti pana dincolo de Somes pe aliniamentele unor dealuri formate din sisturi cristaline.
Caractere generale. Muntii din vest prezinta altitudini scazute care rareori trec de 1300 m la sud de Mures si de 1800 m la nord de aceasta vale (numai exceptional in
Masivul Bihorului). Specifica este de asemenea caderea lor in trepte din cee in ce mai
joase spre vest, unde acesti munti ajung adevarati muncei, cu inaltimi cuprinse intre
500 si 700 m.
O alta caracteristica o constituie marea diversitate a rocilor care ii alcatuiesc. In-
sulele de sisturi cristaline formeaza o buna parte a acestor munti. Rupte si prabusite pe
alocuri, au dat loc fie aparitiei rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare.
Intre cele sedimentare mai frecvente sunt calcarele, care dau un pitoresc mult apreciat.
Asa se explica de ce harta geologica a acestor munti apare ca un adevarat mozaic.
Nici orientarea cutarilor care a individualizat acesti munti nu este unitara pe in-
treg intinsul lor. Cei din Banat continua cu o usoara arcuire spre SV (prelungindu-se si la sud de Dunare) spre orientarea cutelor din Carpatii Meridionali, pe cand cei de la nord de Mures prezinta o orientare ramurata cu totul diferita.
Impestritarea aceasta de roci, de linii tectonice si de structuri diferite, explica ma-
rea varietate a formelor de relief : a culmilor largi, pe alocuri ca niste adevarate plat-
forme pe care satele urca pana la 1200-1400 m altitudine, pe alocuri cu povarnisuri
stancoase si creste zimtate in calcare, ori cu siluetele conice din zonele vulcanice,pre-
cum si a depresiunilor marunte raspandite peste tot, ori a celor largi care se deschid in palnie spre campie.
Marii varietati de roci si structuri ii corespunde, de asemenea, varietatea zaca-mintelor subpamantene, intre care precumpanesc cele metalifere (feroase si neferoase) , pretioase materiale de constructie (de la marmura pana la bazalte si gresii), dupa cum nu lipsesc nici carbunii, talcul, mica, etc.
Subimpartirea acestor munti este lesne de facut, datorita culoarelor largi care ii
despart. Deosebim astfel : Muntii Banatului, Muntii Poiana Rusca si Muntii Apuseni.
Muntii Banatului se intind spre culoarul Timis-Cerna, la est, defileul Dunarii,
la sud, si la o linie cotita de la Bazias pana la nord de Bocsa, in partea apuseana, din-
colo de care se defasoara dealurile.
Culoarul Timis-Cerna, care formeaza limita spre Carpatii Meridionali, orientat
pe directia N-S, aproape rectiliniu, pare sa fie format printr-o ruptura tectonica. Cu toate ca este strajuit de munti ce depasesc 2000 m la est si 1000 m la vest, formele de relief din cuprinsul acestui culoar se aseamana cu cele din tinuturile deluroase : cline
domoale si vai largi. In lungul sau, ca si in alte zone depresionare din Muntii Banatu-
lui, unde se creaza conditii de adapost, se manifesta un topoclimat bland, care favori-
zeaza cresterea plantelor meridionale. In cuprinsul acestui culoar, un prag putin inalt
desparte apele Timisului, care curg spre nord de afluentii Cernei dinspre sud. Este trecatoarea Domasnea, numita pe vremea romanilor ,,Poarta Orientalis'' (de unde a
ramas numele de Poarta unui sat de acolo). Prin acest culoar, strabatut de o cale ferata si de o sosea moderna, se face legatura inte Banatul nordic si Dunare. Dealurile sunt
acorite cu fanete si pomi fructiferi, cu palcuri de padure si sate mari, multe dintre ele cu vechime milenara.
Defileul Dunarii este cea mai lunga si mai pitoreasca vale transversala din Europa (141 km). Fluviul si-a croit un drum maret, format din portiuni in guste, care
ajung pe alocuri doar la 150-170 m si din largiri ca niste bazine care depasesc chiar 2000 m. In aceste largiri, apele fluviului se aseamana cu ale unor mari lacuri, datorita
cursului sau aparent lin, dar plin de vartejuri in adanc. Pe margine povarnisurile inalte de 300-400 m se termina adesea abrupt, pana la nivelul apei, astfel ca si soseaua a tre-buit sa fie scobita in stanca. Pe alocuri, in albia fluviului apar praguri care produc re-pezisuri. In alte parti, dimpotriva, sunt gropi foaret adanci in albia fluviului, numite
cazane. Aproape de iesrea fluviului din munti, sunt Portile de Fier cu stanci in albie,
care in trecut ieseau la suprafata la ape scazute, fiind periculoase pentru nave. Pentru navigatie se sapase un canal aproape de malul sarbesc, cu adancimi mai mari, navele fiind trase in susul apei de locomotive de pe mal. La aceste valtori unde Dunarea de-
tine un mare potential energetic, specialistii romani si iugoslavi au construit barajul marei centrale hidroelectrice Portile de Fier, intrata total in productie din anul 1971.
Prin aceasta s-au realizat si ecluzele de mare capacitate pentru circulatia permanenta a
navelor (inclusiv noaptea), intensificand astfel transporturile.
Muntii marunti completeaza, ca o treapta mai joasa catre vest, aceasta parte a
Banatului. In vecinatatea Semenicului sunt muntii calcarosi ai Aninei, iar mai la nord de acestia, Muntii Dognecei, cu minereuri de fier si neferoase exploatate din vremuri vechi ; iar de-a lungul Dunarii, Muntii Locvei.
Muntii Banatului, cu felurita lor alcatuire geologica, cuprind zacaminte de huila
si fier, mangan si cupru. In aceasta zona muntoasa s-a dezvoltat puternicul centru me-
talurgic Resita.
Poiana Rusca. Muntii acestia alcatuiesc un masiv despartit de ceilalti prin cori-
doare largi, pardosite cu depuneri sedimentare, sau prin defilee : la sud se afla culoa-
rul Bistritei, la S-V ,,golful'' de campie al Lugojului, la N-V valea larga a Begai, iar
la nord, valea Muresului, catre care masivul prezinta pante abrupte. Spre est se afla
Depresiunea Hategului. In aceste spatii marginase joase se insira sate mari si orase si
sunt strabatute de cai ferate si sosele modernizate.
Format din sisturi cristaline iar pe alocuri din calcare, Masivul Poiana Rusca, a-
pare de departe cu un profil usor bombat la mijloc. Apele l-au fragmentat prin vai a-
danci , orientate radial. Minereurile de fier (exploatate la Ghelari si Teliucu Inferior)
alimenteaza centrul siderurgic Hunedoara. In partea de sud, la Ruschita, se exploatea-
za minereuri de plumb si cea mai frumoasa marmura din tara noastra. Satele sunt ras-pandite mai mult pe culmi, intrucat vaile sunt inguste si priporoase.
Culoarul Bistrei, ruptura tectonica supusa ulterior eroziunii apelor curgatoare,
face legatura dintre valea Timisului si Tara Hategului, prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei. Valea Bistrei este larga cu terase si cu sate mari, frumoase. In cuprinsul sau se afla Uzinele metalurgice Otelu Rosu. Mai sus, Zavoiu este un centru de prelucrare a lemnului. La Voislova se exploateaza mica, iar in sus, pe valea Ruscai, se ajunge la exploatarile de plumb si la cele de marmura. In zilele de sarbatoare te intam-
pina aici mandrul port al femeilor banatene, cantecele si dansurile minunate ale local-
nicilor.
Muntii Apuseni la nord de Mures reprezinta sectorul cel mai inalt si cel mai bine individualizat. Fiind inconjurati de regiuni joase - culoarul Muresului la sud si est,
Campia de Vest, - la Vest par chiar mai inalti decat sunt in realitate. De fapt, numai in
partea centrala Muntii Bihorului trec de 1800 m inaltime, restul culmilor sunt cu mult mai scunde, in putine locuri depasind 1100 m. Din acest masiv inalt, care reprezinta un fel de ,,casa a apelor,, , isi trag izvoarele o multime de rauri mari (Crisurile, Some-sul Mic, Ariesul).
Totusi masivitatea acestor munti este foarte redusa, intrucat numeroase ,,depre-
siuni golfuri'' patrund pana in mijlocul lor dinspre vest, iar vaile prezinta numeroase
largiri sub forma unor mici depresiuni bine populate. Dupa inatimea si caracterele re-
liefului, Muntii Apuseni se impart in trei grupe : Masivul Bihorului, mai inalt, cu var-furi care trec de 1800 m, cu forme mai masive, iar in jur cu o seama de munti mici.
Intre acestia, Muntii Metaliferi, in partea sud-estica, abia depasesc pe alocuri 1100 m,
iar munceii din partea de vest si de nord, despartiti prin depresiunile-golfuri, sunt si
mai scunzi.
Bihorul, cel mai inalt grup muntos al Muntilor Apuseni, este format din trei ma-
sive principale, oranduite, in triunghi, ca o cetate a muntilor ; la vest, varful Curcubata
in Bihorul propriu-zis este cel mai inalt (1847 m), la nord Vladeasa, iar la est Muntele
Mare, se apropie de acesta ca altitudine.Aceasta grupa de munti are o alcatuire geolo-
gica foarte felurita, cuprinzand sisturi cristaline si granite, ceea ce explica profilul gre-
oi al unor culmi, dar si frecvente fasii calcaroase, care dau o mare varietate de forme
carstice (abrupturi pitoresti, chei, pesteri, campuri de doline, etc.). Vestite pentru fru-
musetea lor sunt indeosebi ,,Cetatile Ponorului''. Din loc in loc se inalta conuri vulca-
nice cum este Vladeasa. In aceasta mare varietate de relief consta farmecul mult pre-
tuit al peisajelor Bihorului. Aceste locuri ofera multe puncte de atractie : pestera de
gheata de la Scarisoara, sau cea etajata de la Meziad, statiunea de inaltime de la Stana de Vale, Detunata Goala, cu coloane si verticale de bazalt etc..
Ca si in Carpatii Meridionali eroziunea indelungata a nivelat platforme largi, e-
tajate la altitudini diferite (mai inalta Carligata Farcas, mai joasa Marisel), pe intinsul
carora sunt fanete, sate risipite in mici grupuri de case si in chiar asemanaturi. Spre sud, Muntii Bihorului se prelungesc cu Muntele Gaina, vestit pentru ,,Targul de fete'',
o nedee (serbare) a muntelui, unde poti admira costumele nationale, dansurile, chema-rile de tulnice.
Mntii Metaliferi sunt mai scunzi, spinarile lor mentinandu-se intre 800 si 1200 m. Numeroasele iviri vulcanice tertiare din cuprinsul formatiunilor sedimentare cuta-te, explica bogatia lor in minereuri neferoase, mai ales auro-argintifere. Partea rasari-
teana a acestui complex muntos dintre valea Ampoiului si cea a Ariesului, este cunos-
cuta sub numele de Muntii Trascaului, mai pitoresti decat cei dintai, datorita ivirii cal-carelor. Vestita prin frumusetea ei este Detunata Goala, stanca formata din coloane verticale de bazalt, declarata monument al naturii.
Datorita mineralizarilor pricinuite de aparitia rocilor vulcanice, muntii acestia
cuprind marea bogatire a minereurilor auro-argintifere, exploatate la Gura Barza, Sa-
caramb, Almasu Mare etc. Datorita miscarilor tectonice s-au format cateva mici depresiuni, cun sunt cele de la Brad, Gurahont, Zlatna, Baita etc., care inlesnesc cir-
culatia in toate directiile si au facut ca din vremuri vechi acesti munti sa fie bine popu-
lati. Priviti de departe, Muntii Metaliferi se infatiseaza cu numeroase varfuri conice, purtand pe povarnisuri mai line ogoare si fanete.
<< Tara Motilor se intinde peste cele doua masive muntoase : Bihorul si Muntii
Metaliferi-Trascau. Valea Ariesului este un fel de axa a acestei ,,tari''. Aici, satele ur-
ca pana pe culmi, ajungand la 1200 m si mai sus, in grupuri-grupuri de casute, numite
,,cranguri''. Motii de la obarsiile Ariesului, se ocupau pe vremuri cu lemnaritul. Fa-
ceau ciubere, putini, spete, greble etc.. Saracia ii impingea in toata tara ca sa-si vanda
produsele. Altii erau ,,baiesi'', adica mineri, cu deosebire cei dinspre Abrud, Rosi, Baia de Aries si dinspre Brad. De doua milenii, generatie dupa generatie, ei au ma-cinat roca muntelui pentru a scoate aur. In locul vechilor steampuri exista astazi flota-tii moderne si topitorii. Motii s-au opus deseori, in cursul istoriei, asupririi feudalilor. Rascoalele lor constituie pagini eroice ale istoriei tarii noastre. La Tebea se vede si acum gorunul lui Horea si mormantul lui Avram Iancu, vajnici ai cauzei poporului nostru.
Muntii Crisurilor, din partea de vest a muntilor Apuseni, reprezinta partea cea mai coborata a lor, printre care marile tertiare patrundeau dinspre Depresiunea Pano-
nica, sub forma unor golfuri. Numai rareori muntii acestia trec de 800 m altitudine, iar
depresiunile sunt, in genere, joase (cca. 200 m), ocupate cu holde. Succesiune aceasta
de culmi si depresiuni, constituie caracteristica lor principala.
La sud in Muntii Zarandului, cu spinarea latita ca un pod la 400-600 m altitudi-
ne, peste care doar cateva maguri ating 800 m. Marginea lor apuseana se termina a-
brupt deasupra campiei. Pe un ingust tapsan de la poalele lor se intinde vestita podgo-
rie a Aradului.
Pe Crisul Alb se deschide o vale larga cunoscuta din timpuri stravechi sub nu-mele de Tara Zarandului, care cuprinde de fapt nu numai depresiunea care se deschi-de in palnie, ci si unele depresiuni mai mici aflate in interiorul muntilor, cum sunt ce-
le de la Gurahont si Brad.
