Bohr facuse insa pasul decisiv: realizase ca stabilitatea atomilor - evidenta si necesitand prima a fi luata in consideratie - nu putea fi explicata prin mijloace clasice si pe baza modelului lui Rutherford. Motivul este astazi cunoscut de oricine: rotindu-se in jurul nucleului, electronii pierd energie la fiecare rotatie si in final se prabusesc pe nucleu! Atomul ar fi instabil!
Si atunci Bohr se gandeste la straniile idei ale lui Planck privind existenta cuantelor de energie. Oricat de artificiala probabil ca a parut la inceput, oricat de indrazneata, solutia este cea pe care o propune el: electronii nu se pot misca "oricum ", ci doar pe anumite orbite, corespunzand unei anumite energii; iar daca "vor " sa-si schimbe orbita, sigur ca se poate face, dar cu conditia sa emita diferenta de energie, cand saltul are loc pe o orbita inferioara, sau sa "ceara " si sa primeasca un surplus de energie, cand saltul se efectueaza pe o orbita superioara! Atomul este acum stabil. Iar mecanica cuantica elaborata de Planck cu nici 20 de ani mai devreme isi face intrarea triumfala in fizica atomica!
Farmecul mecanicii cuantice: corespondenta si complementaritate
In vremea aceea patriarhul indiscutabil al fizicii teoretice in Germania (si unul dintre cei mai importanti din lume) era Arnold Sommerfeld. Bohr astepta cu infrigurare reactiile fizicienilor la modelul sau. Prima a venit chiar de la Sommerfeld, in ciuda faptului ca, asa cum ii spunea intr-o scrisoare, era "relativ sceptic in privinta modelelor atomice in general ".
Ceea ce nu l-a oprit sa-i spuna unui alt mare fizician, francezul Leon Brillouin, ca in ultimul numar al faimoasei Philosophical Magazine fusese publicat "un important articol al lui Niels Bohr. Este un articol care marcheaza o data istorica in fizica! ".
Mai exista insa inca ceva in aceste lucrari si in general in intreaga atitudine a lui Bohr. Ceva care la inceput nu a fost remarcat, nu a fost sesizat in intreaga sa profunzime, dar care avea sa influenteze profund intreaga gandire si cercetarea din fizica care aveau sa urmeze: acest "ceva " avea sa fie cunoscut drept principiul de corespondenta. Mecanismul emisiei de lumina (cititi, daca preferati, de energie), spunea Bohr, este complet diferit de principiul clasic; rezultatele obtinute insa aproximeaza din ce in ce mai bine rezultatele clasice, corespund cu acestea. Inca de la acest stadiu al cercetarilor sale, Bohr se bazeaza pe acest concept de "corespondenta ", de analogie, daca vreti, care in anii urmatori avea sa devina cheia constructiei formidabilului esafodaj al mecanicii cuantice. Asa cum el insusi ii scrie lui Rutherford, aici se gaseste "cea mai frumoasa analogie intre electrodinamica clasica si consideratiile facute in articol ".
Fizicienii vremii sunt impresionati in primul rand (in toate timpurile a fost si este asa) de acordul superior al noii teorii a lui Bohr cu datele experimentale - ideea de corespondenta trece pentru ei pe planul doi. Desi este una din cele mai profunde si mai purtatoare de rod din intreaga istorie a fizicii!
Celalalt pilon, pe care mecanica cuantica de mai tarziu a fost construita, a fost complementaritatea. In mod normal - dar ce este mai putin remarcat decat normalul in orice domeniu de activitate din lume? -, aceasta idee apare ori de cate ori avem de ales intre doua puncte de vedere diferite.
