Legea atractiei universale

Legea atractiei universale

Cateva repere istorice

La babilonieni, egipteni si evrei, lumea era imaginata ca o scoica avand apa dedesupt si apa deapupra. Stelele erau considerate fixe si suspendate de bolta, ori purtate de zeitati. Planetele navigau cu propriile lor corabii pe canale din Calea Lactee.

In pofida acestei viziuni despre Univers, cu circa sase mi de ani in urma, pe vremea dinastiei de lut evidentiaza o veche traditie astronomica. Observatiile or extreme de precise le permiteau, de pilda, sa calculeze durata anului cu o abatere de la o mime de procent fata de valoarea corecta, dandu-le posibilitatea sa emita preziceri exacte ale evenimentelor astronomice.

In Grecia, sub influenta unor invatati ca Thales din Milet, Anaximandru si Aristarh, imaginea despre Univers incepe sa se schimbe. Stelele sunt considerate acum fixe pe bolta cereasca, reprezentand o garantie a ordinii si a regularitatii. Pamantul este considerat de forma sferica, iar Eratostene il calculeaza chiar si raza.

Avand insa miscari neregulate, planetele cunoscute pe atunci - Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn - alaturi de Soare si Luna, reprezentau punctual central al preocuparilor astronomilor, care cautau sad ea o explicatie rationala miscarii lor retrograde.

Sistemele planetare imaginate oscileaza intre modelul geocentric, avand Pamantul in cantrul Universului, system sustinut de Eudoxiu, Hiparh, ptolemeu sau Aristotel si cel heliocentric, al lui Aristarh din Samos, care considera Soarele in centrul si planetele deplasandu-se in jurul lui.

Sistemul care s-a impus, pentru mai mult de un mileniu, a fost insa cel geocentric.

In cadrul acestui system,miscarea retrograda este rezolvata considerand un sistem complicat de traictorii circulare, centrate pe alte traictorii circulare.

Abia in secolul al XVI-lea, Nicolaus Copernic repune in discutie sistemul geocentric, in lucrarea sa "De revolutionibus orbium coelestium"(Despre miscarile de rotatie ale corpurilor ceresti).

Interpretare heliocentrica simplifica mult raspunsul cu privire la aparenta miscare retrograde a planetelor. Daca Pamantul se roteste in jurul Soarelui, este logic ca, de fiecare data cand el va intrece una din planetele exterioare (care se misca mai incet) acea planeta sa se deplaseze apparent inapoi, pentru un timp, iar de fiecare data cand Pamantul este deposit de planetele interoare (care se misca mai rapid), sa rezulte din nou o inversare aparenta a directiei de miscare.

JOHANNES KEPLER (1571 - 1630). Fondator a doua stiinte, optica instrumentala si astronomia fizica; este celebru in aceasta din urma, prin cele trei legi privind miscarea planetelor, care au stat la baza dezvoltarii teoriei atractiei universale a lui Newton.

Pornind de la modelul heliocentric al lui Copernic si de la calculele precise privind miscarea planetelor ale lui Tycho Brahe, Kepler enunta legile care-i vor purta numele si care explica miscarea corpurilor ceresti.

Legea I: planetele se misca in jurul Soarelui pe orbite eliptice , Soarele fiind plasat in unul din focarele elipsei.

Legea a II-a : in miscarea pe orbita, raza vectoare parcurge arii egale in intervale de timp egale. Aceasta semnifica faptul ca viteza de revolutie a planetei creste cand ea se apropie de Soare si scade cand se departeaza.

Legea a III-a : raportul dintre cubul razei medii a orbitei si patratul perioadei de revolutie este constant pentru toate planetele.

Aceste legi fac usoara descriere miscarii planetelor si constituie dovada valabilitatii teoriei heliocentrice a lui Aristarh si Copernic. Desi explica cinematica miscarii planetelor, Kepler nu determina si cauza miscarii acestora.