Introducere.
In aceasta lucrare imi propun sa tratez problema sinuciderii punand-o in relatie cu libertatea individuala a omului.Pentru inceput mentionez ca ma voi axa numai pe anumite probleme ce vor avea ca scop sa incerce a oferi un raspuns la tema mai sus anuntata.
Pentru a atinge scopul propus voi folosi diferite opinii si teorii cu privire la tema in cauza, ceea ce demonstreaza ca tema a fost dezbatuta cu seriozitate si de catre autori importanti precum G. Minois, E. Cioran, A. Schopenhauer sau Paul-Ludwig Landsberg.
De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat.Niciodata oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere aratand in mod aproape constant dispret, teama, mila sau indiferenta fata de acestea.Problema care ma intereseaza in cazul de fata este aceea daca actele de sinucidere comise din diverse motive sunt blamabile si de ce.
Daca acestea sunt de condamnat inseamna ca nu sunt in concordanta cu o anume morala care nu le tolereaza.Intoleranta acestei morale se poate sa aiba uneori o justificare elaborata pur rational(d. ex.:Kant), alteori o justificare religioasa sau in alte cazuri sa se bazeze pe simplele sentimente ale omului ce reactioneaza fata de aceste acte.
Daca actele de sinucidere nu sunt blamabile inseamna ca ele sunt recunoscute ca manifestare a libertatii individuale de a hotari fiecare pentru sine si de a actiona conform propriei dorinte in ceea ce il priveste.In cazul in care acceptam ca fiecare individ este liber sa faca ce vrea atat timp cat actiunile sale nu afecteaza in mod direct pe ceilalti sinuciderea nu ar mai trebui judecata si condamnata in vreun fel deoarece ea reprezinta expresia libertatii celui in cauza.
O serie de ganditori existentialisti printre care si E. Cioran vedeau in actul sinuciderii unica sansa de a scapa de mult detestata angoasa a vietii in care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea in nefiinta.Viata nu este decat un lung sir de suferinta si dezamagiri iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna nu fac altceva decat sa se minta necontenit.De la aceasta premisa pornesc existentialistii in incercarea lor de a justifica "solutia ultima".De pilda Cioran scrie:"Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta . ".
Avand ca punct de plecare astfel de premise, pare destul de evident ca cei ce gasesc in suicid singura salvare vor cauta sa-si justifice actul de suicid ca unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin.
In urma celor spuse mai sus voi incerca in continuare sa arat in ce masura se poate vorbi de sinucidere ca problema morala.Mentionez ca in sustinerea prezentarii ma voi folosi de punctul de vedere al lui Paul-Ludwig Landsberg deoarece il consider foarte semnificativ pentru aceasta problema.
2.Sinuciderea - o problema morala?
Landsberg sustine ca sinuciderea ca fapt moral exista iar prezenta acestuia se face simtita destul de puternic.Aceasta se intampla deoarece suicidul are loc ca fapt divers si cotidian in lume.Oriunde in presa scrisa sau vorbita se precizeaza foarte des cazuri de suicid.In cadrul acestui fenomen se remarca vizibil un argument impotriva sinucigasilor, argument ce vine indeosebi din partea marii majoritati a oamenilor.Ei judeca actul ca pe unul de lasitate in fata greutatilor vietii.Obiectia lui Landsberg este ca "felul de a muri al unui Cato, al unui Hanibal si Brutus, al unui Mitridate si Seneca, actul unui Napoleon cu greu le-am putea considera ca lase.Cu siguranta ca exista mai multe persoane care nu se omoara pentru ca sunt prea lase pentru a o face decat oameni care se omoara din lasitate" .Aceasta nu inseamna insa ca Landsberg sustine sinucuderea ca act de eroism, sau ca legitimeaza sinuciderea pentru un scop nobil.El doar arata ca actul suicidului nu apare doar ca act de lasitate cum este etichetat in cele mai multe cazuri ci poate surveni in urma unor cauze diverse.
Cu privire la implicatia morala a sinuciderii discutia se pune la nivelul libertatii omului si a intelegerii sale .Inteleasa in mod gresit libertatea, conform lui Landsberg, poate da iluzia unei atotputernicii pe care omul crede ca o detine.In virtutea acestei libertati si a masurarii limitelor acesteia unii pot comite suicidul.Un exemplu in acest caz este personajul dostoievskian Kirilov care vrea sa-si curme zilele pentru a dovedi libertatea absoluta a omului.In acest caz considerandu-se propriul sau stapan Kirilov cade sub incidenta morala a faptei sale.Daca este liber in mod absolut inseamna ca morala crestina iese din discutie.Nici un Dumnezeu nu-l poate pedepsi pentru actul sau deoarece a fost un act de libertate.Daca Dumnezeu i-a ingaduit libertatea inseamna ca i-a ingaduit si dreptul deplin asupra vietii sale.
In genere vorbind, chiar daca n-ar cadea sub incidenta vreunei morale aparte, sinuciderea ar capata un caracter imoral fata de simtul comun.Exista ideea ca actul de suicid este un act savarsit impotriva naturii umane;omului ii este in fire sa lupte pentru supravietuire, sa faca , instinctual, tot posibilul pentru a-si mentine viata in siguranta.Asadar avem de a face cu un instinct innascut al vietii.In momentul in care marea majoritate ce poseda acest instinct sesizeaza cazul unui sinucigas are in mod constant o reactie negativa fata de acesta.In aceste situatii se poate vorbi de o morala innascuta in ceea ce priveste suicidul, morala care judeca in mod spontan.
In urma celor afirmate reiese ca actul de sinucidere cade sub incidenta moralei, indiferent daca aceasta este una conventionala sau este vorba pur si simplu de un sentiment moral innascut.Chiar daca in unele culturi suicidul este acceptat aceasta se intampla tot din considerente morale.Acolo unde este acceptat, suicidul este comis in cele mai multe cazuri din motive religioase, politice sau motive ce privesc o anumita valoare morala(d. ex.: sacrificiul de sine intru cuvantul lui Allah in lumea musulmana).
3.Morala crestina si interdictia sinuciderii.
Crestinismul, in special Biserica Catolica, considera sinuciderea drept un pacat capital si nu-i admite nici o justificare.Nimeni nu are dreptul de a-si curma viata pentru ca autoritatea divina o interzice.Credinciosul trebuie sa accepte aceasta porunca in mod definitiv si, totodata, sa i se supuna.
Sinuciderea este definita de Biserica drept "actiunea de suprimare a propriei vieti pentru eliberarea de o nenorocire pe care nu ai curajul sa o suporti".Acest act este blamabil deoarece incalca porunca divina.Daca Dumnezeu ne da viata el este singurul indreptatit sa ne-o ia.Noi nu dispunem de viata noastra intocmai cu divinitatea.
Privind fapta morala a sinuciderii a aparut in cadrul Bisericii o controversa legata de cazul lui Iisus.Parintii crestini au fost pusi in fata faptului de a explica daca Iisus acceptandu-si pedeapsa a comis suicid;controversa a devenit cu atat mai aprinsa cu cat se considera ca Iisus a venit pe lume cu scopul de a muri pentru ea.In aceasta situatie s-a impus precizarea unei distinctii in morala si dogmatica crestina: sacrificiul difera de suicid.Astfel morala crestina accepta sacrificiul de sine in vederea unui scop divin, sau cel putin a carui necesitate este de natura divina.
Concluzia ce o desprindem din morala crestina este ca in afara cazurilor de martirism, care pentru Biserica nu reprezinta suicid, sinuciderea reprezinta un pacat de moarte si este respinsa cu vehementa.A comite suicid inseamna a te considera egal in drept cu Dumnezeu si, totodata, a-I nesocoti porunca divina.Referitor la aceasta in "Catehismul" lui Richelieu din 1626 e scris" . nimeni nu este stapanul absolut al fiintei sale pentru a dispune de ea dupa cum i se pare potrivit, ci numai un depozitar obligat sa conserve depozitul".
