1. CONSIDERATII GENERALE
A. Definire si clasificare
B. Conventii asupra probelor
C. Subiectul, obiectul si sarcina probei
D. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor
E. Asigurarea probelor
2. PROBA PRIN INSCRISURI
A. Notiune si clasificare
B. Inscrisuri autentice
C. Inscrisuri sub semnatura privata
D. Alte inscrisuri
E. Administrarea probei prin inscrisuri
3. PROBA PRIN DECLARATIILE MARTORILOR
A. Admisibilitatea probei cu martori
B. Persoane care pot fi ascultate ca martori
C. Administrarea probei cu martori
D. Aprecierea probei cu martori
4. MARTURISIREA (RECUNOASTEREA)
A. Notiunea, natura juridica si caracterele marturisirii
B. Felurile marturisirii
C. Admisibilitatea marturisirii
D. Indivizibilitatea marturisirii
E. Administrarea. Interogatoriul
F. Puterea doveditoare. Efecte
5. PREZUMTIILE
A. Notiuni. Clasificare
B. Prezumtii legale
C. Prezumtii simple
D. Prezumtii simple
E. Prezumtii relative
6. INCHEIERE.
1. CONSIDERATII GENERALE
Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. Inca din dreptul roman s-a consacrat adagiul "idem est non esse et non probari", deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una.Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual- dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substantial.
Considerand ca un proces este un duel al probelor partilor, putem spune ca probele au importanta atat pentru judecator cat si pentru parti.
Intrucat nu poate rezolva litigiul dedus judecatii numai pe baza afirmataiilor partilor, acestea trebuind sa fie dovedite, urmeaza ca pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea intima si sa pronunte hotararea. In prezent, judecatorul nu se poate refugia in spatele insuficientei probei pentru a respinge o cerere, chiar daca in trecut era inactiv in cautarea probelor. Judecatorul va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia inscrisa in art. 129 alin. 2.
Cat priveste partea, nu este suficient sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde in existenta sa de proba, exista totusi o dependenta pe planul eficacitatii, intrucat absenta probei nu permite titularului probei sa invoce in mod eficace dreptul sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate.
A. DEFINIREA SI CLASIFICAREA PROBELOR
Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si prin aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.
In mod obisnuit, notiunea de proba este folosita in sensul de mijloc de proba (precum inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului), prin care se poate dovedi un fapt.
In sens larg, prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau a inexistentei unui anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit ori rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba.
Probele sunt clasificate, in functie de mai multe criterii:
1. dupa cum se administreaza in fata instantei sau in afara ei, probele pot fi judiciare si extrajudiciare.
2. dupa natura lor, probele se clasifica in probe materiale si personale. Probele materiale sunt lucruri concrete care dovedesc raportul dedus judecatii sau contribuie la dovedirea lui. Probele personale sunt fapte ale omului, care pot fi: pozitive (declaratii orale sau inscrisuri), negative sau de abtinere (ascunderea sau distrugerea unui inscris sau lipsa unui interogatoriu), de rationament (ca in cazul prezumtiilor legale si al celor simple).
3. dupa caracterul original sau derivat, probele sunt primare (imediate, nemijlocite) care implica un raport nemijlocit intre proba si fapt si probe secundare (mediate, mijlocite) care provin din a doua sau a treia sursa.
4. dupa modul in care judecatorul percepe faptele, probele se impart in probe constand in rezultatul perceperii personale a faptelor de catre judecator (cercetarea la fata locului) si probe constand in perceperea faptelor de catre alte persoane (dispozitia martorului)
5. dupa cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului principal, probele pot fi directe (cele care dovedesc prin ele insele raportul dedus judecatii) si indirecte (cele care dovedesc un fapt vecin ti conex, din a carui cunoastere se trage concluzia existentei raportului juridic litigios).
B. CONVENTII ASUPRA PROBELOR
Prin conventii asupra probelor se inteleg acele acorduri de vointa prin care partile se abat, deroga, de la normele legale ale probatiunii judiciare, fie anterior unui proces, fie in cursul unui proces civil.
Desi nu exista o reglementare oficiala a acestei materii, exista totusi izolat o dispozitie legala in Codul civil, art.1191, al. 3, in acest sens.
