Aceste conceptii privitoare la structura trinitara a fiintei umane le regasim intr-adevar in toate traditiile vechilor populatii: antichitatea indiana, chineza, sumeriana, ebraica, egipteana, le intalnim in miturile celte, dacice, germanice, slave sau amerindiene si in legendele populatiilor din insulele Oceanului Pacific.
Pornind de la aceste idei, oamenii ajung si la cunoasterea transmisa din generatie in generatie, a faptului ca sufletele nu mor simultan cu trupurile. Aceasta convingere a aparut atunci cand omul antic a avut visuri in care au aparut persoanele decedate. De aici a rezultat ca viata sufletului ar continua, dupa ''terminarea zilelor'' corpului din materie, ducandu-se intr-o alta lume, in functie de faptele sale. Aceasta lume a fost localizata fie sub pamant, fie in inaltimile cerului, cat mai aproape de zei.
Sub o forma mai mult sau mai putin complexa, acest mit al vietii de dupa moarte intr-un spatiu paradisiac se intalneste aproape pretutindeni in lume. In afara de nota paradisiaca, imortalitatea, la care aspira toate popoarele, se mai intalnesc elemente caracteristice. Aceste mituri pot fi clasificate, preluand ideile lui Mircea Eliade, in mituri care vorbesc despre extrema apropiere primordiala intre Cer si Pamant si mituri care se refera la un mijloc concret de comunicare intre Cer si Pamant. In prima situatie, in Cer se putea ajunge prin intermediul unui arbore, al unei liane sau al unei scari, ori escaladand un munte. Cand Cerul s-a despartit brutal de Pamant, epoca paradisiaca a luat sfarsit. Tinand cont de aceasta clasificare, in aceasta lucrare vom analiza conceptia folclorica romaneasca cu privire la viata de dupa moarte, comparativ cu cateva credinte din orient si anume: credinta vechilor egipteni, perspectiva sumeriana, hindusa, chineza, ebraica, tibetana si a Asiei Centrale. Din fiecare credinta populara vom selecta principalele teme si motive comune cu cele din folclorul romanesc, dar nu vom neglija nici deosebirile fundamentale. Aceste asemanari si opozitii vor constitui temelia de pe care vom evalua conceptia romaneasca cu privire la lumea de dincolo, urmarind cu ce anume se distinge credinta romaneasca de celelalte, din Orient. Alegerea celor sapte perspective asupra lumii de dincolo este aleatorie, tocmai pentru a surprinde elementele comune si opuse folclorului nostru, dintr-o zona cat mai variata a Orientului. In partea a doua a lucrarii vom analiza credinta populara romaneasca apeland la studiile de referinta in domeniu, vom face comparatii intre ele, vom evalua perspectivele si vom exemplifica cu texte folclorice. Finalul capitolului doi se va ocupa de comunicarea dintre cele doua lumi, respectiv cu mortii, fiintele demonice, ingerii si sfintii. Ultimul capitol reprezinta o scurta sistematizare a parerilor populare romanesti referitoare la structura lumii de dincolo de mormant.
Concluziile din final vor relua liniile generale ale lucrarii si vor schita unicitatea folclorului romanesc intre cele ale popoarelor studiate.
I.Viata de dupa moarte in folclorul catorva tari orientale
1.Viata de dupa moarte in Egiptul antic
In Egiptul antic, toate sperantele de eternitate erau concentrate asupra regelui, care se credea ca si-ar petrece viata de apoi in ceruri. Piramidele, care nu erau altceva decat niste imense constructii funerare, constituiau scarile pentru ascensiunea la ceruri a regelui. Acesta oferea imputernicire constructorilor piramidelor, care astfel, se bucurau si ei de eternitate. Textele piramidelor, inscriptii facute pe peretii acestor constructii cam in timpul dinastiei a sasea, faceau aluzie la peripetiile postume ale regelui. Interesant de observat este faptul ca si nobilii, pentru a-si continua existenta, construiau morminte si, adesea, ei imprumutau ceva din imortalitatea monarhului.
