Identitate si alteritate cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau
Oamenii relationeaza intre ei in diverse moduri. In timp ce unii produc fapte bune si infaptuiesc dreptatea, altii, neglijand oamenii din jurul lor, savarsesc fapte ale caror consecinte constau in ingradirea libertatilor celuilalt sau, in cele mai crude situatii, in chiar distrugerea celuilalt. In aceasta situatie, multi dintre filosofi, cautand sa gaseasca esenta care se ascunde in spatele omului si a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane (buna sau rea) si in functie de viziunea fiecaruia, au incercat sa descrie mecanismele care stau in spatele actiunilor umane.
Daca omul este bun de la natura si, in consecinta, isi regleaza relatiile cu semenii identificandu-se pe sine insusi la fel ca ceilalti (avand o natura identica) atunci comportamentul sau va fi unul deschis catre celalalt, iar prosperitatea proprie nu va avea intaietate in dauna prosperitatii comune, a tuturor. Aceasta idee o gandeste si Jean-Jacques Rousseau atunci cand crede ca natura l-a creat pe om bun si numai societatea i-a pervertit comportamentul intr-unul negativ. Ce ii determina totusi pe oameni sa se comporte bine cu ceilalti o data ce societatea i-a inrait? Rousseau crede ca omul este inzestrat cu un principiu de dreptate si virtute, numit constiinta, care distinge intre bine si rau si care venind din sentimentul natural al dreptatii ii determina pe acestia sa actioneze conform "luminii ratiunii". Cele doua principii pe care Rousseau le pune la baza comportamentului uman sunt date de instinctul de autoconservare, prin care fiecare isi doreste propria bunastare, si de suferinta pe care omul o simte in fata durerii celuilalt, identificandu-se cu acesta.
La Immanuel Kant acest principiu al idenfificarii cu celalalt ia forma imperativului categoric al ratiunii "actioneaza astfel incat maxima vointei tale sa poata servi oricand in acelasi timp ca principiu al unei legiferari universale". Daca in filosofia lui Kant intrebarea principala este "cum?", atunci la intrebarea "cum pot sa devin fericit" raspunsul unic consta in urmarea acestui imperativ din care reiese faptul ca fiecare om trebuie tratat ca scop in sine si nu ca pe un mijloc. Daca ma identific cu cel de langa mine si daca constientizez faptul ca si eu ma pot afla oricand in acceasi postura ca si el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de catre mine exact asa cum mi-as dori eu sa fiu tratat in situatia data, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci ca scop in sine. Premisa pe care Kant o foloseste aici este ca daca toti oamenii sunt dotati cu ratiune, atunci toti oamenii sunt egali.
Egalitatea dintre oameni este exact principiul pe care filosoful german, Friedrich Nietzsche il va nega atunci cand va imparti comportamentul uman in doua tipuri: cel bazat pe o morala de stapan si cel bazat pe o morala de sclav. Considerand ca oamenii nu se nasc egali, Nietzsche considera ca aplicarea egalitatii in relatiile dintre oameni este o nedreptate. Cei puternici, cu morala de stapan si dotati cu "vointa de putere" sunt cei care trebuie sa domine. Raportul eu-ceilalti bazat pe alteritate (spre deosebire de Rousseau unde era importanta identificarea cu celalalt) este caracterizat de dominanta, supraomul (propovauit de catre Nietzsche) il va domina pe cel slab, iar in vointa de dominare a acestuia rezida insasi esenta vietii. Nietzsche nu mai pune problema in termenii lui Rousseau care se intreba daca oamenii sunt de la natura buni sau rai, ci afirma ca oamenii sunt puternici si slabi si de aceea dreptatea consta, cum spuneam, in dominanta asupra celui slab. "Viata insasi, spune Nietzsche, este in esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui mai slab, oprimare, duritate, impunere cu forta a formelor proprii, asimilare sau, cel putin si in cel mai bland caz, exploatare." Interpretata in diverse feluri filosofia lui Nietzsche a determinat aparitia unor ideologii nocive precum ce a fascismului.
Daca omul se naste bun sau rau si in conformitate cu acest factor isi regleaza propriul comportament, atunci inseamna ca pornim de la ideea ca omul se naste om. Ori in filosofie daca se cauta esenta naturii umane si daca ne intrebam: ce este omul? (iar daca la aceasta intrebare raspundem ca el este mai mult decat o fiinta bipeda care se naste), atunci cu siguranta ca omul nu este om numai prin faptul ca se naste asa, ci devine om prin procesul propriu al formarii de sine. Omul devine om doar in relatie de comunicare cu semenii, intr-un mediu socio-cultural propice si favorabil dezvoltarii personalitatii acestuia.
