Tranzitia la economia de piatǎ

A trecut mai bine de un deceniu si jumǎtate de tranzitie postcomunistǎ. Starea tranzitiei obligǎ la o analizǎ mai atentǎ a procesului de transformare, mergand dincolo de stereotipuri, mituri si simplificǎri exagerate. Dupǎ cum declara, in urmǎ cu cativa ani, un official al Bǎncii Mondiale, implicat in problemele tǎrilor postcomuniste, ar trebui sǎ judecǎm politica economicǎ pe baza propriilor sale merite, lǎsand la o parte prejudecǎtile intelectuale. Astfel, el remarcǎ faptul cǎ esecul reformelor "nu se datoreazǎ numai deficitarei implimentǎri a unor politici sǎnǎtoase . esecurile au o explicatie mai profundǎ in proasta intelegere a fundamentelor unei economii de piatǎ, ca si a bazelor unui proces de reformǎ institutionalǎ".

Evenimentele istorice din decembrie 1989 au adus pe prim plan problema schimbǎrii ordinii sociale existente panǎ atunci, respectiv inlocuirea dictaturii cu democratia. In economie - o componentǎ de bazǎ a oranduirii sociale - a devenit de mare actualitate tranzitia de la economia centralizatǎ la economia de piatǎ. Aceastǎ tranzitie, vizeazǎ, in primul rand, schimbarea formei de proprietate asupra mijloacelor de productie, ceea ce incǎ nu s-a enumtat cu destulǎ claritate nici panǎ astǎzi. Initial cu oarecare timiditate, apoi din ce in ce mai pronuntat, a inceput sǎ se vorbeascǎ de privatizarea si de economia de piatǎ.

Despre perioada de tranzitie la economia de piatǎ se poate mentiona cǎ se obisnuia a se spune "tranzitia la economia de piatǎ", folosind mai rar notiunea de "perioada de tranzitie", care, dealtfel, pare a fi mai adecvatǎ in cazul dat. Panǎ nu demult se considera cǎ perioada de tranzitie incepe cu infǎptuirea revolutiei politice si se terminǎ cu crearea in economie a unui sector privat dominant.

Astfel, transformarea sistematicǎ presupune efectuarea a trei categorii principale de modificǎri:

modificǎri institutionale si structurale - cel mai important era instituirea dreptului de proprietate privatǎ, care la randul ei era urmatǎ de concurentǎ, iar apoi instituirea relatiei de tip contractual intre agentii economici si aceasta, deoarece contractul este suportul juridic de manifestare a libertǎtii agentilor economici. Proprietatea particularǎ creazǎ premisele unei alocǎri eficiente a resurselor prin corelarea stimulentelor cu rezultatele activitǎtii economice

dereglementarea economiei si crearea pietelor concurentiale prin mǎsuri de liberalizare a preturilor, a cursurilor de schimb, dar si a comertului exterior. Edificarea unor piete concurentiale presupune:

o negociere liberǎ a preturilor mǎrfurilor sau a serviciilor pe diferite piete

crearea si protejarea concurentei. Aceste conditii garanteazǎ stabilirea de preturi corecte: remuneratorii pentru producǎtori si echitabile pentru cumpǎrǎtori

in ceea ce priveste revizuirea rolului statului, functia acestuia este sǎ instituie regulile de joc din economie si sǎ vegheze ca ele sǎ fie respectate:

este necesarǎ restrangerea treptatǎ a rolului statului de principal agent economic si a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice

totodatǎ, statul trebuie sǎ asigure oferta de bunuri colective (educatie, sǎnǎtate, securitate internǎ)

deci, economiile in tranzitie sunt reconstruite prin actiunea simultanǎ a fortelor pietei (actiunea liberǎ a agentilor economici), dar si prin interventia statalǎ

realizarea macrostabilitǎtii economice: construirea institutiilor economiei de piatǎ insemnǎ si construirea raporturilor sociale, care sǎ asigure sau nu un echilibru in tǎrile in tranzitie.

Startul tranzitiei a fost mai deficil in Romania decat in alte state ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral etatizatǎ; in formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat era in 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere, hipercentralizat si in conflict cu criteriile de rationalitate, devine complet inert la semnalele realitǎtii. Realizarea productiei in unitǎti supradimensionate confereau economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienta acesteia a fost agravatǎ in anii 80, atat de continuarea investitiilor in ramuri puternic energointensive, cat si de stoparea influxului tehnologic occidental ca effect al politicii de rambursare anticipatǎ, fortatǎ a datoriei externe. Slaba motivatie a muncii, dublatǎ de politica artificialǎ a "ocupǎrii depline", altera si mai mult competitivitatea productiei nationale. Efectul cumulate al acestor factori la constituit deteriorarea standardului de viatǎ a populutiei, pauperizarea acesteia, blocarea Romaniei intr-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea sanselor sale de a se recorda la noile evolutii ale civilizatiei.

Demontarea bruscǎ, dupǎ decembrie 1989, a sistemului de comandǎ s-a soldat intr-o primǎ etapǎ cu adancirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregǎtire a clasei politice, managerilor si in general a populatiei, pentru a actiona in conditiile democratiei si mecanismelor de piatǎ. Circumstantele neprielnice, in care a debutat in Romania procesul tranzitiei, explica intr-o mǎsurǎ importantǎ disfunctionalitǎtile evidente ce le-au insotit. Nu insǎ integral, deoarece acestea sunt imputabile si modului cum a fost gestionatǎ reforma.

1.1 Scǎderea productiei si perioada inflatiei crescute (1990-1993): "Prima recesiune transformationalǎ"

Primii ani ai post-comunismului in Romania au fost tulburati e dificultǎti economice severe, inclusiv de o scǎdere masivǎ a productiei, un interregn international si o incoerentǎ 'sistematicǎ' a politicilor.Interregnul international se referǎ la disparitia majoritǎtii structurilor institutionale vechi, fǎrǎ o construire rapidǎ a unor istitutii ale economiei de piatǎ. Acestea au contribuit, evident, la sporirea incertitudinii, ambiguitǎtii si volatilitǎtii din mediul economic intern.

In ciuda drumului intortocheat, s-a produs un anumit grad de schimbare institutionalǎ in acei ani; prin procese spontane, ca de exemplu privatizarea funciarǎ in masǎ si aparitia unui sector privat (care a precedat Legea 54/1990 reglementand crearea societǎtilor private - in 1991 numǎrul sociatǎtilor private a crescut rapid la 72277, avand ca domenii de activitate comertul si serviciile; panǎ la sfarsitul anului 1995 numǎrul acestora crescuse pana la aproape jumǎtate de million), precum si prin mǎsuri "de sus", initiate de Guvern (initierea sistemului bancar pe douǎ nivele in 1990, vanzarea intreprinderilor de stat, reglementatǎ prin Legea 15/1990 si Legea 58/1991 a privatizǎrii, prin care se dorea impǎrtirea a 30% din capitalul societǎtilor comerciale cetǎtenilor romani.

Dupǎ decembrie 1989 a existat o extraordinarǎ presiune de jos pentru consumarea de bunuri comercializabile, reducerea exporturilor si expansiunea importurilor atat pentru bunuri de consum, cat si intermediarǎ, dupǎ perioada de severe privatiuni din anii 80. Trecerea cǎtre bunurile comercializabile a fost aproape instantanee si teoretic imposibil de impiedicat; fiind sprijinitǎ si de sindromul "evitǎrii bunurilor autohtone". In 1990, o expansiune a consumului a fost in principal finantatǎ prin dezeconomisire (reducerea rezervelor valutare).

In fata unei deteriorǎri rapide a economiei si fǎrǎ a putea limita dezechilibrele crescande (deficitele comerciale nesustenabile, cresterile preturilor, reducerea investitiilor) la inceputul anului 1991 a fost introdus un plan de stabilizare sustinut de FMI. Programul nu a reusit sǎ opreascǎ inflatia.

La sfarsitul anului 1991, tensiunile din sistem erau in crestere: de exemplu, un curs valutar supraapreciat; preturi artificial de scǎzute pentru energie si materii prime, care stimulau supraconsumul lor si insuficiente intrǎri de capital strǎin care sǎ conpenseze nivelul intern scǎzut de economisire si al investitiilor. Multi exportatori si importatori au gǎsit o iesire din impas prin intermediul recurgerii la troc, ceea ce a introdus un curs de schimb implicit in functionarea economiei; acest curs a redus efectele negative ale supraaprecierii, dar a implicat mari costuri informationale si tranzactionale. Totusi, fuga capitalului si exporturile insuficiente deveneau probleme de interes major.

In primǎvara anului 1992 factorii de decizie au fost obligati sǎ actioneze, ratele dobanzilor au crescut considerabil si rata de refinantare a Bǎncii Nationale a ajuns la 80%; cursul de schimb a fost substantial devalorizat si exportatorilor li s-au acordat drepturi de detinere totalǎ a valutei in speranta inlǎturǎrii neincrederilor si incurajǎrii repatrierii capitalului. Insǎ reorientarea politicilor a fost incompletǎ si ratele dobanzilor au rǎmas negative ca rezultat al volumului mare de credite preferentiale si al nivelului scǎzut al dobanzilor la impozite.

1.2 Bresa din politica macroeconomicǎ (1993-1994): "socul dobanzii"

Ritmul de crestere a inflatiei si un dezechilibru comercial nesustenabil au fortat responsabilii politicii economice sǎ-si reconsidere mixul de politici si sǎ intreprindǎ unele mǎsuri radicale. O adevǎratǎ bresǎ a avut loc in ultimul trimestru al anului 1993, cand deciziile critice s-au luat in scopul de a opri si inverse dinamica anticipatiilor inflationiste, de a porni o remonetizare a economiei si a permite o functionare transparentǎ a pietei valutare.

Principala decizie a privit rata pozitivǎ a dobanzii; o crestere substantialǎ a ratei dobanzii nominale a fǎcut posibilǎ realizarea unei rate real positive a dobanzii. Astfel, rata medie a dobanzii de refinantare a Bǎncii Nationale a crescut de la un nivel anual de 59,1%, in septembrie 1993, la 136,3%, in ianuarie 1994 si a rǎmas la un nivel inalt pentru urmǎtoarele trei luni. Rata dobanzii la imprumuturile bǎncilor comerciale a urmat o evolutie similarǎ, cu o intarziere de douǎ luni. Aceastǎ mǎsurǎ a avut douǎ consecinte majore: pe deoparte, a stopat fuga de leu si a indus un proces rapid de remonetizare; si pe de altǎ parte - a ajutat mult formarea unei piete valutare transparente care a stimulat exportul.

A doua mǎsurǎ a pachetului de politici a constat in punerea unor frane la crearea monedei - printr-un control strict al bazei monetare. Si in final, pozitia fiscalǎ (un deficit bugetar redus prin suprimarea multor subsidii explicite si implicite) a trebuit sǎ fie adoptatǎ corespunzǎtor noului pachet de politici. Renuntarea la subventiile implicite explicǎ cresterea deficitului bugetar la 4,3% in 1994, mare parte din finantare provenind din surse externe.

1.3 Cresterea economicǎ fragila (1995-2000) si Reforma Economica

In anul 1995 economia romaneasca s-a caracterizat prin acumularea unor cresteri importante de productie in majoritatea sectoarelor de activitate,cresteri care,continuand evolutia celor doi ani precedenti,au condus la reducerea decalajelor inregistrate in perioada 1990-1992, comparativ cu anul 1989, si au determinat utilizarea mai buna a potentialului productiv, consolidarea pietelor externe de desfacere si constituirea resurselor pentru recapitalizarea partiala a agentilor economici.

Rezultatele de ansamblu au contribuit la intarirea capacitatii economiei de a reactiona favorabil la ajustarile structurale, chiar daca progresul lent de reconversie a industriilor ineficiente a generat unele costuri suplimentare si dezechilibre functionale.

Mai mult decat atat, permanentizarea trendurilor pozitive ale volumului de activitate si productivitatii muncii,in conditiile atenuarii considerabile a inflatiei, a permis o oarecare relaxare a politicii in domeniul veniturilor salariale, astfel incat puterea de cumparare a acestora s-a ameliorat constant, pentru prima data de la declansarea liberalizarii preturilor de consum.

In industrie s-a manifestat mai pregnant optiunea managerilor de a-si corela productia cu portofoliul de comenzi, stocurile lunare de produse finite osciland, in general, in limitele inferioare nivelului anului anterior.

Cresterea sustinuta a exporturilor de marfuri a fost insotita de cea a cererii interne pentru investitii si bunuri de consum.Cu toate acestea, s-a mentinut fenomenul de scurtcircuitare a fluxurilor financiare pe seama interprindelor insolvabile, cu influnta asupra intretinerii arieratelor din economie.

Deficientele care persista in legislatia contractelor comerciale si de sigurare contra diferitelor riscuri, precum si oferta specializata, au facut ca in cazul intarzierii in efectuarea platilor de catre benefeciari, o serie de producatori sa fie nevoiti sa procedeze la imobilizari de tipul stocurilor sau livrari de credit.

Tendinta de deplasare a blocajului financiar dinspre societatile comerciale spre regiile autonome a continuat si in 1995, cu repercusiuni nefavorabile asupra bugetului de stat.

In agricultura, recolta mai buna obtinuta la principalele culturi vegetale a acoperit corespunzator necesarul de materii prime si furaje al economiei, a proportie insemnata din productia de cereale find disponibila si exportata.

Produsul intern brut, estimat la 72249 miliarde lei, a fost mai mare in termeni reali cu 6,9% fata de 1994,rezultand o crestere acumulta de 12,8% in intervalul 1993-1995.

Contributii semnificative la sporirea produsului ntern brut au avut ramurile: industrie(+8,9% fata de 1994), constructii (+11,9%) si agricultura (+4,9%), care detin o pondere de aproximativ 59% in strucutra agregatului economic.

Evolutia a fost mai lenta in sfera serviciilor, carora le-a revenit o pondere de 38%, consemnandu-se o relativa stbilitate pntru prestatiile de transport (+0,9%) si cresterii de aproximativ 5% pentru comunicatii, comert,hoteluri si restaurante.Neglijat in trecut si puternic dependent de dezvoltarea potentialului economic,sectorul tertiar ramane inca slab reprezentat ca aport de valoare adaugata in produsul intern brut si sursa de venit pentru balanta de plasi externe.

Cresterea relativa a veniturilor popultiei, in principal pe seama veniturilor salariale (care asigura jumatate din total,in medie pe o gospodarie) a determinat utilizarea intr-o proportie mai mare a resurselor economiei pentru consumul final al populatiei (66,5% din produsul intern brut, fata de 61,5% in 1994).

Aceasta tendinta corespunde majorarii in volum absolut cu 17,0% a consumului final, format din resursele gospodaresti proprii, precum si din cumpararile de marfuri si servicii.

Formarea brutǎ de capital fix a crescut cu 13.1% datorita contributiei pozitive, pentru al treilea an consecutiv, a investitiilor , ponderea acesteia in produsul intern brut ajungand la 21,8% (fata de 19,7% in 1994).

Consumurile tehnologice mari in unele sectoare ale economiei, cu influnenta nefavorabila asupra eficientei finalr a productiei, au constituit in acelasi timp un factor de presiune asupra balantei comerciale.Majoritatea importurilor de materii prime si energie, pe fondul scumpirii conjucturale pe plan mondial, necorelata cu cresterea corespunzatoare a volumului de incasari valutare din exportul produselor realizate, a determinat accentuarea deficitului comercial la sfarsitului anului.

Situatia poate fi explicata, pe de o parte, de preponderenta la export a produselor cu grad redus de prelucrare si competitivitate mai scazuta in raport cu costurile si, pe de alta parte, de mentinerea restrictiilor vamale pe piata comunitara pentru accesul marfurilor care incorporeaza importuri in proportii mari.

Cresterea importurilor a fost determinta, de asemenea, de investitiile in bunuri de capital, precum si de afluxul unor bunuri de consum atipice,achizitionate la preturi mai mici din unele tari in curs de dezvoltare.

In absenta finantarii externe multilaterale, pasivul comercial a fost echilibrat prin reducerea rezervelor valutare din sitemul bancar, ceea ce a condus la deprecierea monedei nationale cu deosebire in lunile noiembrie-decembrie.

Volumul capitalului strain investit in economie era, la finele anului 1995, de 1595 milioane dolari (+23,4% fata de inceputul anului), corespunzator unui numar de 49206 societati comerciale (+18,2%).

Numai o treime din cresterea investitiilor a reprezentat constituirea de societati cu participare straina existente.In acest context, ponderea investitiilor mati. De peste 1 milion dolari, a ajuns la 70%, ele find orientate prioritar spre ramuri cu posibilitati de privatizare rapida sau de avangarda, respectiv:industrie alimentara, usoara,electronica,telecomunicatii,transporturi,turism,constructii de masini.

Tarile dezvoltate din G-24 detin aproximativ jumatate din numarul de societati si trei sferturi din capitalul strain investit, in cadrul acestora proportii semnificative revenind partenerilor din Uniunea Europeana (cu ponderi in total de 51% si respectiv 36%).

Principalele tari investitoare, la sfarsitul anului 1995,erau:Coreea (15 milioane dolari),Germania(145 milioane dolari), Italia(137 milioane dolari),Franta (124 milioane dolari), SUA (117 milioane dolari).

Alaturi de aportul la capitalul de social, investitiile straine determina si alte fluxuri atrase de capital (livrari de bunuri de investitii, credite etc), o parte regasindu-se in volumul importurilor.In 1995, valoarea estimata a acestor surse atrase depaseste 850 milioane dolari.

Sectorul privat si-a marit contributia in volumul de activitate al economiei, in principal ca efect al ritmurilor mai rapide de crestere a productiei si productivitatii.

Asadar, in pofida unor dezechilibre functionale, economia romaneasca reactioneaza favorabil la ajustarile strcturale.Cu toate acestea, starea mediului natural si starea societatii romanesti, ca surse de potential din sfera proceselor economice, nu sunt pe masura asteptarilor romanilor dupa revolutia din decembrie 1989.

In perioada 1990-1995, se constata o deteriorare accentuata a mediului inconjurator, atat a celui angajat in procesele economice in mod direct (teren agricol, paduri) cat si a mediului natural global (apǎ, atmosferǎ).

1.3.1 Probleme teoretice privind obiectivele majore ale tranzitiei Romaniei aferente perioadei 1995-2000

Din perspectiva perioadei 1995-200,Romania este angajata in realizarea a cel putin trei procese fundamentale pentru a realiza tranzitia la economia de piata performanta.

In primul rand, este vorba de tranzitia de la sistemul socialist la un nou sistem economico-social, care , in mod firesc, ar trebui sa fie superior fata de cel anterior.

In al doilea rand, Romania si-a fixat ca obiect major, nu numai tranzitia de la situatia de tara asociata la cea de tara membra a Uniunii Europene.

Pentru aceasta Romania sa asimileze normele comunitare si, totodata sa asigure conditiile necesare pentru aplicarea lor.In al treilea rand, in conturarea acestor obiective strategice, trebuie sa se tina seama ca societatea romaneasca trebuie sa realizeze un alt obiectiv major, si anume, adoptarea modelului spre care se indreapta societatea umana in general.

Acest model este reprezentat de Societatea Informationala, concurentiala,ecologica si social-umana.Acest model trebuei sa reflecteze adecvat posibilitatile si realitatile romanesti, pentru a evita reactiile de respingere si compromiterea principiilor de baza ale modelului adoptat.Pentru realizarea, in tara noastra, a unui sistem politic efectiv democratic.Functionarea plenara a statului de drept trebuie sa ocupe locul central in cadrul sistemului politic.Trebuie asigurat un tratament egal tuturor cetatenilor, respectandu-se cu strictete Constitutia Romaniei."Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatiilor politice, fara privilegii si fara discriminari" (art. 16.1).

De asemenea, in Romania se impune realizarea a unui nou sistem economico-social.Pe de o parte, este necesar ca sistemul spre care tindem sa fie superior fata de cel anterior-sistemul socialist totalitar.Pe de alta parte, este necesar ca sistemul spre care tindem sa se apropie, in mod real, de sistemul economico-social existent in tarile membre ale Uniunii Europene.

Desi intre aceste tari se mentin numeroase particularitati cu privire la sistemul economico-social, aceasta prezinta, im toate tarile respective, doua trasaturi fundamentale comune:realizarea unei eficiente economice si ecologice inalte si asigurarea unei echitati sociale relative accentuate.

Sistemul economic-social din Romania va deveni eficient si echitabil pe masura crearii unui nou sitem de proprietate, in cadrul caruia sa se asigure o imbinare optima aproprietatii private cu cea publica, sa sporeasca considerabil numarul de proprietarilor, reltiile de proprietate sa capete o inalta functionalitate (iclusiv prin reglementarea lor riguroasa sub aspect juridic), statornicirea unui nou sistem de repartitie si de formare a veniturilor cetatenilor, in raport cu rezultatele activitatii economice in care sunt implicati,atat pentru salariati cat si pentru proprietari.

In acelasi timp, se impune realizarea a unui nou mecanism economic,prin inlocuirea celui supercentralizat cu un mecanism caractristic pentru economiile moderne de piata.Dupa revolutia din decembrie 1989,guvernele care s-au perindat la conducerea tarii noastre au inlocuit, in mare masura, vechiul mecanism economic cu un mecanism al pitei libere, caractristic pentru capitalismul secolului trecut, ceea ce a declanssat o evolutie preponderent spontana, anarhica, a economiei romanesti.

Or, in economiile moderne de piata, in perioada posbelica, s-a realizat un nou tip de mecanism economic, prin imbinarea organica a pietei cu rolul sporit al statului din tarile membre ale U.E care functioneazǎ nu preponderent spontan, ci preponderent constient ,organizat, inclusiv cu ajutorul planificarii.

"Rolul statului nu poate fi, asa cum este adesea conceput in unele programe de transformare inspirate de Fondul Monetar International, acela de a se autolichida ca rezultat al limitarii sale, in cele din urma, la functia de garant al legii si ordinii, fara sa mai intervina cu scop regulator".

Realizarea obiectivelor tranzitiei Romaniei trebuie sa genereze efecte sociale preponderent favorabile pentru poporul roman.Atat dezvoltarea vietii economice interne a unei tari, cat si dezvolatrea relttiilor economice externe ale tarii respective nu reprezinta scopuri de sine, ci mijloace pentru satisfacerea nevoilor poporului din aceea tara si cresterea gradului saau de civilizatie.Toate acestea presupun numeroase restructurari in cadrul vietii economice interne si in cel al relatiilor economice externe ale tarii.

Aceste restructurari au efecte considerabile cu privire la desfasurarea procesului instrucitv-educativ pentru copii si tineret, ocuparea fortei de munca, asigurarea unor conditii decente de viata pentru fiecare familie si pentru fiecare cetatean.

Este firesc ca efectele mentionate sa fie preponderent pozitive, deoarece altfel nu s-ar justifica nici o tranzitie.

Or, efectele sociale, generate de tranzitia parcursa de Romania, indeoseni in perioad 1990-1992, sunt preponderent negative:inflatia accentuata,somaj cronic de masa,saracia majoritatii populatiei, amplificarea coruptiei si violentei si afectarea grava a unor drepturi pentru mulsi cetateni.Exista riscul ca, prin imbinarea neadecvata a tranzitiei la economia de piata moderna ci integrarea tarii in UE, efectele negative mentionate sa se perpetueze si chiar sa se amplifice,ceea ce ar genera mari tensiuni in societatea romaneasca.

Obiectivele majore ale tranzitiei nu pot fi realizate fara asigurarea unui cadru legislativ-institutional adecvat.Acest cadru trebuie sa frunizeze si sa consacre restructurarile necesare cu privire la sistemul politic, la sistemul si mecanismul vietii economice, precum si la desfasurarea vietii sociale si culturale a cetatenilor , astfel incat Romania sa se apropie tot mai mult, sub toate aspectele metionate, de tarile membre ale UE.

Aceasta apropiere se cere a fi realizata concomitent cu pastrarea si afirmarea specificului nostru national.

Adoptarea modelului Societatii informasionale, concurentiale, ecologice si social-umane presupune schimbari esentiale in toate domeniile vietii sociale, dar, in mod deosebit, in domeniul economic.

Economia unei astfel de societati trebui sa asigure un potential economic suficient de mare de viata pentru o popultie in crestere, totul realizabil pe baza reducerii exploatarii si in conditii de protecsie sociala si ecologica rezonabila, folosind ca resursa economica informatia.

1.3.2 Obiectivele strategice ale reformei in Romania

Stabilizarea macroeconomica. Privatizare, restructurare sociala

Reforma economico-sociala constituie in aceasta perioada procesul de esenta al transformarii societatii romanesti.

Principalele directii de actiune in acest proces constau in urmatoarele:

Stabilizarea macroeconomica prin masuri de politica fiscala, monetara, valutara si promovarea unei politici a veniturilor salariale, corelate cu rezultatele productiei si evolutiile de pe piata muncii,

liberalizarea preturilor si restrangerea la minimul necesar a investitiilor administrative in acest domeniu:flexibilizarea modalitatiilor de reflectare in preturi a efectelor deprecierii leului, alinierea preturilor energiei la nivelurile interntionale,

continuarea in ritm imbunatatit a transferarii strcturilor de proprietate pe calea privatizarii si dezvoltarii sectorului interprinderilor mici si mijlocii,

derularea reformei interprinderii, asigurarea functionarii corespunzatoare a cadrului creat pentru respectarea desciplinei financiare, ajustarea corectiva de urgenta in industrie, reactivarea procesului investitional,

restrcturarea de ansamblu a sistemului productiei nationale, cu accent pe redresarea sectorului agricol, finalizarea procesului de modificare a regimului proprietatii,liberalizarea preturilor agroalimentare, flexibilitatea sistemelor de achizitie, distributie si prelucrare, dezvoltarea institutiilor de piata in agriciltura,

consolidarea suportului legislativ al reformei prin inregistrarea cadrului juridic care sa puna in miscare, coerent si eficace, mecanismele, activitatile si resursele umane necesare transpunerii in practica a obiectivelor reformei in spritului principiilor si rigorilor statului de drept,

perfectionarea acdrului juridic, organizational si institutional de aplicare a obiectivelor programului social avand. Ca scop principal, in aceasta perioada, compensarea efectelor negative induse de procesele reformei asupra populatiei si asigurarea protectiei personelor afectate de riscuri sociale,

transformarea institutiilor esentiale ale statului si societatii civile, promovarea dialogului social,imbunatatirea structurilor administratiei de stat in concordanta cu obiectivele reformei.

Desi s-au desfǎsurat sub impactul unor fenomene negative, acumulate in perioada 1990-1992 si in conditiile internationale deosebit de dificile, reformele au progresat continuu si semnificativ, atat in economie, cat si in celelalte sectoare ale vietii sociale-invatamant, cercetare stiintifica, asistenta sanitara, ordine publica.

Principalele actiuni interprinse de Romania in cadrul acestor directii sunt prezentate sintetic in continuare:

1)Actiuni si masuri in domeniul politicii de stabilizare macroeconomica:

Reforma preturilor a vizat in principal:

Continuarea liberalizarii preturilor, restrangerea la maximum a interventiei administrative a statului in acest domeniu,

Eliminarea subventiilor de consum, renuntarea la limitarea cotelor de adaos comercial,

Corelarea preturilor interne ale materiilor de baza si energiei cu preturile externe si cu evolutia cursului de schimb,

Stimularea prin sistemul de preturi a cresterii productiei agricole si a ofertei acesteia pe piata, aplicarea preturilor minime garantate la produsele agricole contractate cu statul,

Limitarea cresterii de preturi la produse la carea exista riscul practicarii unor preturi de monopol

In domeniul politicilor fiscale si bugetare:

Introducerea taxei pe valoare adaugata

Reglementarea sistemului de impozitare a salariilor

Imbunatatirea sistemului de impozitare a profitului

Adaptarea sistemului de impozitare a veniturilor agricole la cerintele economiei de piata

Stimularea prin instrumente fiscale a productiei si a investitiilor staaine

Perfectionarea sistemulul de taxe vamale, precum si a sistemului accizelor

Sporirea bazei de venituri a bugetelor locale si intarirea autoritatii locale in domeniu

Mentinerea deficitului bugetar in limitele controlabile, diversificarea surselor de finantare a activitatilor bugetare, corelarea permanenta a cheltuielilor cu realizarea efectiva a veniturilor, stimularea alocarii resurselor existente potrivit cerintelor relansarii cresterii economice si asigurarii unei protectii sociale sporite,

Crearea unui sistem integrat al trezoreriei generale a statului

Imbunatatirea gestionarii datoriei interne si externe, finantarea din surse neanflationiste a feficitului bugetar.

In domeniul politicii veniturilor salariale

Introducerea unor mecanisme de reglare a salariilor la nivelul agentilor economici si sectorului bugetar, in scopul corelarii cu productivitatea si alti indicatori de eficienta economica,

Reducerea efectului inflationist al indexarilor salariale, astfel ca indicele de crestere a salariilor sa nu devanseze indicele de crestere a preturilor, in medie pe economie,

Stabilirea salariului minim pe economie si controlul aplicarii acestuia in practica

In domeniul politicilor monetare si valutare

Controlul riguros al masei monetare, urmarindu-se dimensionarea stricta a volumului si ameliorarea structurii creditului de reanfintare, nereanoirea creditelor preferentiale ajunse la scadenta, modificarea volumului si structurii rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale la BNR.

Utilizarea politicii in scopul stimularii economisirii, concomitent cu temporarea presiunilor infltioniste, reducerea progresiva si eliminarea subventionarii dobanzilor din profitul net al BNR,

Perfectionarea mecanismelor si instrumentelor de refinantare

Introducerea de noi instrumente de plata pentru fluidizarea circultiei monetare (cecul, biletul la ordin, cambia),

Asigurarea functionarii cursului de schimb in conditii de piata prin cearea pietei valutare interbancare,

Cresterea rezervelor valutare prin investitia BNR pe piata si prin plasarea de obligatiuni pe piata interntionala pe capital.

Reforma comertului exterior, stlimularea atragerii de capital strain

Cresterea sistemului de instrumente si mecanisme de politca comerciala si politica vamala adecvate economiei de piata care se inscriu in practicile si reglementarile internationale

Stimularea productiei destinate exportului si cresterea exportului

Reducerea continua a numarului de produse interzise si contingentate, acordarea de credite cu dobanda redusa si de facilitati fiscale,

Crearea de facilitati fiscale pentru stimularea investitiilor straine-reduceri de impozite in cazul reanvestirii profitului, scutiri de impozite pe profit pe o perioada de 7 ani pentru investitiile din domeniul industriei care depasesc 50 milioane dolari SUA, scutiri de taxe vamale pentru importurile de masini, instalatii si materii prime necesare productiei care reprezinta aport de capital social, posibilitatea repatrierii integrale a profitului.

1.3.3 Restructurarea economica

Pentru definirea conceptiei de restructurarea a sistemului productiei nationale, ministerele au elaborat un numar de 80 de strategii pe ramuri, sectoare si subsectoare.

In scopul urgentarii restructurarii societatiilor comerciale cu capital majoritar de stat a fost infiintata Agensia de Restructurare, ca organ de specialitate a Guvernului.

Implicarea statului in sprijinirea restructurarii s-a materielizat prin sustinerea a 153 agenti economici cu capital majoritar de stat care au fost in supraveghere financiara si carora li s-a acordat urmatoarele facilitati:153 miliarde lei fonduri FPS pentru modernizari si retehnologizari, 210 miliarde lei credite fara dobanda pentru plata energiei electrice si a gazelor naturale,36,8 miliarde lei fonduri bugetare pentru plata a 6 salarii personalului disponibilizat prin actiunile de restructurare interprinse,3418 miliarde lei datorii restnte conciliate, dintre care 839 miliarde lei cu bugetul statului.

De asemenea, s-au solicitat peste 500 de poriecte prioritare de modernizare si retehnologizare, care sa fie prezentate potentialelor investitori interni si externi in vederea asigurarii resurselot financiare necesare.

Totodata s-a actionat pentru asigurarea cadrului legislativ pentru restructurarea organizatorica si managerialam care sa permita reducerea numarului de reguli autonome si desprinderile din cadrul regiilor a activitatiilor auxiliare si infintarea de societati coemerciale privatizabile(s-au desfiintat 4 regii autonome din industrie, au fost comasate 14 regii autonome din transporturi, prin desprinderea a aunor activitati auxiliare din unele regii autonome s-au infintat peste 200 societati comerciale, in special in industrie si agricultura, pentru imbunatatirea activitatii intr-un doemniu de importanta strategica afost creata Compania Romana de Petrol).

1.3.4 Privatizarea

(1990-1992) - Procesul de privatizare s-a desfasurat fara o conceptie clara, coerenta care sa tina cont de posibiltatile economiei romanesti, de costurile sociale ridicate implicate, practic, privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat a inceput in anul 1993.Privatizarea s-a inscris in cadrul legislativ conferit de Legea nr.58/1991 si Legea nr 77/1994, astfel:

In 1992 a demarat programul de privatizare pilot coordonat de Agentia Nasionala de Privatizare

In 1993 au inceput sa functioneze Fondul Proprietatii de Stat si Fondurile Proprietatii Private

In august 1994 Gruvernul a inaintat Parlamentului proiectul Legii pentru accelerarea procesului de privtizare , Legea a intrat in vigoare in iunie 1995

Prima etapa a programului d eprivatizare in masa s-a incheiat in 1995 prin ditribuirea unui numar de 16,5 milioane cupoane nominative de privatizare

A doua etapa a programului de privatizare, incheiata la 30 aprilie 1996, a constat in preschimbarea cupoanelor si certificatelor in actiuni

In anii 1993-1995 au fost privatizate 1539 de societati insumand un numar de 578000 de salariati, in primele 6 luni ale anului 1996 s-au privatizat inca 748 societati comerciale

In cursul anului 1996 continua aplivarea Programului de accelerare a privatizarii in masa, continand de asemenea procesul de privatizare comerciale neancluse pe lista atasata Programului de privatizare in masa

Totodata a fost creat si s-a dezvoltat un puternic sector privat de interprinderi mici si mijlocii, organizat prin libera initiativa, la sfarsitul semestrului I 1996 erau in functiune 617000 interprinderi mici si mijlocii, fata de 245000 la finele anului 1992.Statul a participat in proportie de 97,7% la constituirea Fondului Roman de garantare a Creditelor pentru Interprinzatorii Privati

La finele anului 1996, ponderea sectorului privat in produsul intern brut 50%

Anul 1996 a consemnat demarara privatizarii societatilor bancare cu capital de stat

Fondurile Proprietatii se vor transforma in baza unei legi in societati de investitii financiare

Devine operationala piata secundara a titlurilor de valoare.

Un factor principal al reformelor l-a constituit accelerarea procesului de legiferare.

In perioada noiembrie 1992-1996, s-a actionat pentru continuarea procesuli de legiferare.S-a elaborat si promovat un numar mare de acte normative din toate domeniile vietii economice si sociale:504 proiecte de legi, 175 ordonantele guvernamentale, 3663 hotarari de guvern.

Totodata o atentie deosebita s-a acordat armonizǎrii cadrului juridic cu legislatia comunitara europeana si internationala.

1.4 Aderarea la UE - premisa esentialǎ a finisǎrii tranzitiei la economia de piatǎ

Relatia cu Uniunea Europeanǎ

Principalele progrese cu UE pot fi sintetizate astfel:

Romania detine statutul de tarǎ asociatǎ la UE de la 1 februarie 1995. Acest lucru a fost posibil prin intrarea in vigoare a Acordului European de Asociere la UE, semnat de cǎtre Guvernul Romaniei la 1 februarie 1993. Negocierile privind asocierea Romaniei la UE au inceput in 1992 si s-au finalizat in acelasi an prin parafarea acordului de la Bruxelle. Parlamentul Romaniei a ratificat Acordul European de Asociere la UE in 1993. In cadrul acordului sunt precizate o serie de principii, care au in vedere:

Stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, impǎrtitǎ in 2 etape, trecerea la cea de-a doua fǎcandu-se in urma examinǎrii Consiliului de Asociere a aplicǎrii panǎ in acel moment a prevederilor acordului

Disponibilitatea pǎrtilor ca pe perioada de tranzitie sǎ procedeze de comun acord, in functie de conjuncture existentǎ in sectoarele vizate la reducerea periodicǎ si la analizarea concesiilor reciproce, inclusive la accelerarea calendarului in aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a Romaniei cuprinde prevederi pentru fiecare

sector principal de activitate:

o  In domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea intre pǎrti a unei zone de comert liber care se va concretize prin eliminarea trepatǎ a obstacolelor tarifare si netarifare existente in acest moment in relatiile comerciale dintre Romania si UE. Acestea privesc produsele industriale, cu exceptia celor textile si siderurgice, dar si produsele agricole de bazǎ (neprelucrate sau cu un grad redus de prelucrare si prelucrate). Zona de comert liber va fi realizatǎ in perioada de tranzitie de maximum 10 ani, in mod gradual. Perioada de tranzitie este asimetricǎ in ceea ce priveste ritmul reducerii si eliminǎrii taxelor de cǎtre Romania, oferindu-se, astfel, tǎrii noastre o perioadǎ mai lungǎ de timp pentru deschiderea pietei sale la importurile din UE.

o  Aderarea Romaniei la UE necesitǎ un cadru economic care sǎ fie compatibil cu functionarea UE si cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grǎbirea descentralizǎrii sectorului de stat si crearea unui puternic nucleu de intreprinderi mici si mijlocii, alinierea tuturor standardelor romanesti la normele comunitare, legarea cursului leului de euro, precum si realizarea unei modificǎri de structurǎ a populatiei ocupate in economie, pentru a ne apropia de nivelul tǎrilor din UE (10% in agriculturǎ, 30 % in industrie si peste 60% in servicii). Romania va trebui sǎ aplice acele cǎi si mijloace care sǎ ducǎ la relansarea puternicǎ a productiei, la stimularea investitiilor, la cresterea competitivitǎtii produselor, accelerarea procesului de reformǎ, la restructurare si privatizare, de modernizare in vederea asigurǎrii unei macrostabilizǎri durabile si eliminǎrii actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordatǎ mai multǎ atentie valorificǎrii superioare a resurselor, inclusive cele umane, cresterii productivitǎtii muncii, evoluǎrii si folosirii eficiente a potentialului competitiv si creative al firmelor autohtone.

o  Pe plan institutional, organismele centrale precum Banca Nationalǎ, Curtea de Justitie, etc. vor trebui sǎ aibǎ aceleasi atributii similare institutiilor omologate din tǎrile comunitare.

o  In domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu acracter economic si pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislatiei existente in UE.

In cadrul cooperǎrii financiaredintre Romania si UE, Romania va beneficia de asistentǎ financiarǎ din partea UE, sub formǎ de donatii si imprumuturi, inclusive imprumuturi de la Banca Europeanǎ de Investitii, pentru accelerarea si sustinerea proectului de transformare economicǎ a tǎrii si pentru a sprijini reajustarea structuralǎ. O destinatie importantǎ a imprumuturilor o reprezintǎ diminuarea consecintelor economice si sociale, a costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piatǎ. Asistenta financiarǎ va fi acoperitǎ din douǎ surse: programul PHARE, in cadrul cǎruia fondurile allocate sunt nerambursabile potrivit Reglementǎrii Consiliului UE; imprumuturile acordate de Banca Europeanǎ de Investitii panǎ la expirarea valabilitǎtii acestora. In Acord se stipuleazǎ faptul cǎ asistenta financiarǎ din partea UE va fi evaluatǎ periodic in functie de prioritǎtile stabilite, de capacitatea de absobtie a economiei Romaniei, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul inregistrat pe linia economiei de piatǎ si in cele ce priveste restructurarea economicǎ.

Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen mediu (1997-2000) il constituie obtinerea unei cresteri economice durabile, care pe termen mediu-lung sǎ reducǎ decalajul de dezvoltare economicǎ a Romaniei fatǎ de UE. Din acest obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice cum sunt: valorificarea resurselor proprii si a potentialului economic existent, in conditiile unei ajustǎri ample a productiei industiale, evidentierea conditionǎrii lor cauzale dintre ramuri si a posibilitǎtii de crestere a productiei fiecǎruia; stimularea proceselor de privatizare si restructurare cu precǎdere cǎtre ramurile si subramurile pentru care dezvoltarea este direct conditionatǎ de aportul capitalului strǎin, de noi piete si de modificarea ofertei si astructurii de proprietǎti. Toate aceste obiective specifice vizeazǎ trecerea cat mai rapidǎ a Romaniei la economia de piatǎ.

Efectele integrǎrii Romaniei la UE au fost resimtite atat in perioada de preaderare, cat si ulterior in domeniile politic, economic, administrativ si juridic, precum si prin preluarea obligatiilor pe care le presupune calitatea de membru a UE.

1.5 Concluzii

In concluzie, analiza indicatorilor macroeconimici, in perioada 1990- 1999, evidentiazǎ transformǎrile importante ce s-au produs pe plan economic si social, dar si intarzierile inregistrate in promovarea mecanismelor de piatǎ, in pregǎtirea premiselor pentru asigurarea unei dezvoltǎri durabile a societǎtii romanesti.

1.Transformarea esentialǎa economiei romanesti in deceniul trecut, care oferǎ sanse reale unei dezvoltǎri durabile in viitor, constǎ in deschiderea fostului sistem socio-economic autarhic cǎtre restul lumii, in declansarea procesului e conexare a tǎrii noastre la noile evolutii ce se deruleazǎ pe plan European si mondial.Ponderea relatiilor comerciale ale Romaniei cu Uniunea Europeanǎ adevenit majoritarǎ, atat din punct de vedere al fluxurilor comerciale de mǎrfuri si servicii, cat si din cel al influxurilor de investitii stǎine.De exemplu, ponderea exporturilor cǎtre statele membre ale Uniunii Europene in totalul exporturilor romanesti a crescut de la 24,8% in anul 1989, la 65,5% in anul 1999, iar ponderea importurilor din Uniunea Europeanǎ reprezintǎ, in anul 1999, 60,4% din totalul importurilor Romaniei, fatǎ de 13,1% in anul 1989.

2.Persistenta unei rate inalte a inflatieia fost una din cauzele principale ale scǎderii ratei investitionale, datoritǎ cresterii riscului in cadrul mediului de afaceri romanesc ( afectat de numeroase dificultǎti legate de instabilitatea si incoerenta legislativǎ si institutionalǎ, de proliferarea birocratiei, de amplificarea economiei necontabilizate). Acelasi efect negativ l-a avut si dimensiunea potentialului intern de economisire, generatǎ de scǎderea accentuatǎ a veniturilor reale ale populatiei si nivelul ridicat al dobanzilor active.Capacitatea redusǎ de retehnologizare indusǎ de comprimarea ratei investitionale a intretinutritmul lent al restructurǎrii.

Ea se datoreazǎ si volumului reletiv restrins al investitiilor st directe, Romania plasandu-se in grupul statelor in tranzitie cu cele mai slabe performante in acest domeniu ( calculat pe cap de locuito, stocul investitiilor stǎine directe se situeazǎ in jurul a 240 EURO la sfarsitul anului 1999, comparative cu 1900 in Ungaria.

3. O altǎ caracteristicǎ a economiei Romaniei in perioada de tranzitie a fost aparitia dublului deficit (cel bugetar si cel de cont current), in urma politicilor de liberalizare pe fondul unui sistem economic slab structurat. Deficitul de cont current a avut ca sursǎ principalǎ dezechilibrul balantei comerciale. Politica de interventie periodicǎ in evolutia flotantǎ a cursului de schimb a avut ca motivatie corectii ale nivelului de competitivitate, destinate reducerii pe termen scurt a deficitului balantei comerciale.

4. Ca urmare a acumulǎrilor in procesul de restructurare a sectorului industrial se observǎ o tendintǎ de crestere a competitivitǎtii exporturilor romanesti, atat datoratǎ modificǎrilor structurale, cat si deprecierii monedei nationale in termeni reali. Pentru exemplificare, desi productia industriei prelucrǎtoare, in anul 1999, a scǎzut cu 8% fatǎ de 1998, ponderea exporturilor produselor acestei industrii, in total livrǎri, s-a majorat de la 30,7% la 35,1%, iar rata anualǎ de crestere a exporturilor a fost de 5,9%. Scǎderea elasticitǎtii de venit a importurilor a actionat in directia reducerii deficitului de cont curent. Sustinerea acestei tendinte de crestere a competitivitǎtii, precum si accentuarea ei prin preconizatele efecte positive asupra economiei interne ale unor influxuri mai mari de investitii strǎine directe, sunt situate pe linia alinierii Romaniei la criteriile Uniunii Europene definite la Copenhaga.

5. Deficitul bugetar a fost cauzat de cresterea nivelului cheltuielilor bugetare in conditiile declinului economic, de deteriorarea capacitǎtii de colectare a veniturilor, precum si de insuficienta transparentǎ a exercitiului bugetar, care au permis canalizarea ineficientǎ a resurselor financiare. Propunandu-si ca principalǎ ancorǎ controlul deficitului bugetar, autoritǎtile au promovat politici fiscale severe. S-a demarat, totodatǎ, procesul de aliniere a acestora la rigorile stabilite de UE si organismele internationale, creandu-se premisele diminuǎrii ponderii deficitului bugetar general consolidat in produsul intern brut.

6. Piata muncii a fost afectatǎ de dezechilibre, la nivelul raportului dintre populatia activǎ si populatia inactivǎ, cat si in rata de ocupare. Diminuarea populatiei ocupate in economie s-a produs indeosebi in sectorul industrial; populatia ocupatǎ in agriculturǎ are incǎ o pondere ridicatǎ in totalul populatiei ocupate (38%). Gradul de extindere a sǎrǎciei (pragul acesteia fiind echivalat cu 60% din cheltuielile medii lunare de consum pentru un adult) a atins 33,8% din totalul populatiei (28,2% in mediul urban, respectiv 40,5% in mediul rural). Desi persistǎ dezechilibre intre ofertǎ si cerere pe anumite segmente ale pietei muncii, precum si un nivel incǎ redus al mobilitǎtii profesionale, resursele umane au o capacitate ridicatǎ de adaptare la standardele pietei europene a muncii.

7. Datoria externǎ a Romaniei, acumulatǎ in perioada de tranzitie, se situeazǎ la un nivel incǎ modest in comparatie cu alte state candidate, ceea ce inlesneste promovarea unor politici mai active de atragere a capitalului strǎin cǎtre economia realǎ, bazate pe cresterea gradului de indatorare.

8. Evolutia economiei romanesti in perioada examinatǎ este exprimatǎ sintetic in dinamica si structura produsului intern brut.

Un rezultat esential al perioadei de tranzitie il reprezintǎ dezvoltarea sectorului privat, aportul acestuia la formarea PIB-ului ajungand la 61,5% in anul 1999, fatǎ de 16,4% in 1990. Structura PIB-ului este defiritǎ de aceea care caracterizeazǎ economia UE, dar se observǎ o anumitǎ tendintǎ de convergentǎ: ponderea sectorului agricol in formarea valorii adǎugate brute a scǎzut de la 20%, la inceputul anilor '90, la 15,4% in anul 1999; ponderea sectorului industriei a coborat sub pragul de 31%, in timp ce sectorul serviciilor si constructiilor contribuia, in 1999, cu 53,6% din valoarea adǎugatǎ brutǎ (comparative cu cca 70% in UE), cu 20 de puncte mai mult decat la inceputul deceniului.

Semnificatia acestui proces nu trebuie insǎ exageratǎ, el realizandu-se in conditiile intarzierii procesului de restructurare si ale unui accentuat decline economic in Romania, in timp ce UE a inregistrat o crestere economicǎ importantǎ.