Tipuri de organizare asociativa

Tipuri de organizare asociativa

Potrivit disp.art.2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale sunt consacrate cinci tipuri de organizare asociativa: societatea in nume colectiv; societatea in comandita simpla; societatea in comandita pe actiuni; societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

Criteriul folosit de disp.art.2 din Legea nr. 31/1990 pentru clasificarea societatilor comer­ciale in cele cinci tipuri mentionate mai sus il constituie intinderea obligatiilor pe care asociatii si le asuma pentru datoriile contractate de societate in cursul activitatii sale statutare. Din acest punct de vedere societatile comerciale se impart in doua categorii: cele ai caror asociati raspund nemarginit si solidar pentru pasivul comun si cele ai caror asociati pot fi urmariti de creditorii societatii pentru datoriile entitatii colective, numai in limita aportului fiecaruia dintre ei. Din prima categorie fac parte societatile de persoane, al caror prototip il reprezinta societatea in nume colectiv, pe cand din cea de-a doua categorie fac parte societatile de capitaluri, al caror model il constituie societatea pe actiuni (aici intra si societatea cu raspundere limitata). O pozitie intermediara o detine tipul de societate in comandita simpla si pe actiuni, in cadrul carora intinderea riscului pentru pasivul societatii difera, in sensul ca asociatii comanditati raspund nelimitat si solidar pentru datoriile comune, pe cand comandi­tarii sunt tinuti numai pana la concurenta aportului convenit.

Societatea in nume colectiv este cel mai vechi tip de societate comerciala cunoscut si este reglementata in disp.art.3-7 din Legea nr.31/1990, impreuna cu societatea in comandita simpla. Era corespunzatoare nevoilor co­mertului traditional si-i unea pe comerciantii care se cunosteau si care cautau sa dea un maxim de garantii creditorilor lor. Si, intr-adevar, acest tip de societate s-a bucu­rat de un maxim de credit. Aceasta, intrucat capitalul social constituie o garantie im­portanta pentru creditorii sociali, fiind exclusi creditorii personali ai asociatilor, in plus, fiecare dintre asociati raspunde integral si solidar, cu intregul sau patrimoniu personal, pentru datoriile societatii. Astfel, creditorii societatii, care vor fi platiti in principal din bunurile sociale, vor avea, intre altele, un drept de gaj asupra averii oricarui asociat, indiferent ca asupra fiecaruia dintre averile asociatilor vin in concurs si creditorii proprii ai acestora.

Creditul societatii fiind legat de cel al fiecarui asociat, orice schimbare sur­venita in legatura cu persoana acestora modifica echilibrul societatii.

Societatea in comandita simpla reuneste doua categorii de membri: comanditatii si comanditarii.

Comanditatii sunt exact in aceeasi situatie cu asociatii in nume colectiv. Deci, ei raspund nelimitat si solidar pentru intregul pasiv.

Comanditarii, dimpotriva, nu sunt comercianti ei sunt capitalistii care se aso­ciaza doar pentru o suma limitata. Comanditarul furnizeaza un capital, care va face parte din capitalul social, si la nivelul caruia isi margineste si riscurile. Ca atare, el seamana mai mult cu un imprumut, dar cu doua diferente esentiale: imprumuta-torul isi recupereaza banii daca imprumutatul face afaceri nerentabile, pe cand co­manditarul isi asuma riscul ca aportul sau la capitalul social sa fie preluat de credi­torii societatii; apoi, imprumutatorul nu are dreptul sa intervina in afacerile societatii, in timp ce comanditarul este asociat.

Societatea pe actiuni a luat nastere ca urmare a necesitatii acumularii de mari capitaluri necesare realizarii marilor intreprinderi industriale moderne, dar si a bancilor si altor organizatii financiare precum si a altor organizatii de mari proportii. in acest scop, se face apel la un public larg care le poate aduce resurse considerabile si in mod durabil. Dar, publicul doreste, in acelasi timp, sa-si conserve posibilitatea sa-si recupereze rapid fondurile investite, negociind titlurile de credit pe care le poseda pe pietele financiare organizate. Aceasta presupune divizarea capitalului in actiuni care sunt titluri negociabile.

In acest tip de societate, toti asociatii au pozitia de actionari.

Nu toate societatile pe actiuni corespund unor mari intreprinderi, avand mii de actionari, si nici toate nu sunt cotate in bursa de valori, in fapt, multe societati pe actiuni nu au decat un numar restrans de asociati si pastreaza ceva din spiritul so­cietatilor in nume colectiv. Numai putine societati de acest tip au actiunile cotate la bursa, ele fiind, desigur, cele mai importante.

Interesul pe care il prezinta acest tip de societate pentru intreprinderile de talie medie, unde asociatii se cunosc si sunt putin numerosi, consta in aceea ca sunt supuse regimului fiscal al societatilor de capitaluri care, in majoritatea tarilor, este mai favorabil. De asemenea, facilitarea transmiterii actiunilor care sunt la purtator economiseste timpul si mijloacele, cedarea actiunilor facandu-se fara a fi necesara intocmirea vreunui act juridic.

Societatea pe actiuni prezinta si inconveniente in sensul ca mecanismele sale de functionare sunt astfel concepute incat sa se bazeze pe un numar mare de ac­tionari, care in cea mai mare parte nu se pricep in afaceri si, deci, trebuie protejati, ceea ce se realizeaza printr-o reglementare adecvata.

Viata societatii pe actiuni se bazeaza pe legea majoritatii. Aceasta (majori­tatea) este aceea care desemneaza organele de conducere, aproba conturile anuale si modifica, atunci cand este cazul, pactul social. Toti actionarii avand drept de vot, exista o aparenta de democratie, insa, trebuie sa se tina seama ca aceasta majori­tate nu se calculeaza pe cap de actionar, ci in functie de capital, in principiu, un drept de vot este atasat unei actiuni, dar actionarul care va poseda jumatate din acti­uni va putea sa-si impuna vointa sa masei de actionari intre care este impartit restul de capital. Mai mult decat atat, in cazul societatilor cu actionari numerosi nici nu este necesar sa posezi majoritatea actiunilor pentru a controla eficient societatea, caci majoritatea se calculeaza in raport cu voturile exprimate, or, multi actionari nu se prezinta la adunarile generale sau recurg la reprezentanti. Asa incat, este adesea posibil sa fie controlata o societate avand in posesie un procent destul de slab din capitalul social, de exemplu 25 %. Dar, trebuie, in astfel de cazuri, sa nu existe un grup coerent de actionari concurenti care sa posede un pachet de actiuni similar.

Grupul care controleaza societatea alege si pe conducatorii acesteia. Practic administratorii marilor societati ajung sa fie recrutati prin cooptare: administratorii in functiune alegandu-si succesorii si apoi prezentandu-si optiunea lor si in adunarea generala.

Totusi, grupul majoritar va trebui sa administreze societatea nu in profitul sau exclusiv, ci in interesul social (al societatii). De aceea, prin lege se adopta masuri de natura sa protejeze interesele actionarilor minoritari.

Societatea in comandita pe actiuni este o varietate de societate pe actiuni in cadrul carora subzista un numar de comanditari avand calitatea de comercianti, care deci sunt raspunzatori pentru datoriile sociale, in timp ce restul sunt doar actionari. Acest tip de societate este preferat de oamenii de afaceri din sec. XIX, dar in zilele noastre ele au doar un caracter de exceptie.

Societatea cu raspundere limitata este partial o societate de persoane, prin aceea ca partile sociale nu sunt reprezentate prin titluri negociabile si ele nu pot fi cedate unor noi asociatii decat daca sunt agreati de majoritatea celorlalti. Dar, ea este si societate de capitaluri, prin aceea ca asociatul, ca si comanditarul sau actionarul nu aduc decat o anumita suma de bani in cadrul societatii, in raport cu care isi limiteaza riscul (de unde si expresia "societate cu raspundere limitata'). Deci, fiecare asociat cu raspundere limitata va fi tinut pentru datoriile societatii numai in masura capitalului subscris personal.