Teritoriul vamal

Teritoriul vamal

Un element la care trebuie sa ne oprim in analiza cadrului reglementativ privind taxele vamale il reprezinta teritoriul vamal. Teritoriul vamal este spatiul geografic in care se aplica sau este in vigoare un anumit regim vamal, frontierele vamale delimitand aceasta zona.

De regula, teritoriul vamal coincide cu teritoriul national al unui stat, dar exista si situatii cand acestea difera. Astfel se poate spune ca teritoriul vamal poate fi egal, mai mare sau mai mic decat teritoriul national, in ultimele doua cazuri avand de-a face cu extinderea sau cu restrangerea teritoriului vamal.

Principalele forme de extindere a teritoriului vamal dincolo de granitele nationale ale unui stat sunt: uniunea vamala si zona de liber schimb.[1]

In cazul uniunii vamale, teritoriul vamal insumeaza teritoriile tarilor participante la uniune. De asemenea, se desfiinteaza barierele tarifare si netarifare existente in relatiile comerciale reciproce, iar in relatiile cu tertii se aplica o politica comerciala comuna si un tarif vamal comun.

Uniunea vamala poate cuprinde toate produsele care se schimba reciproc sau in relatiile cu tertii, caz in care uniunea vamala este perfecta (sau completa), sau numai unele produse, situatie in care uniunea vamala este imperfecta (sau incompleta). Ca rezultat al amplificarii interdependentelor economice dintre state, uniunea vamala combina libera circulatie a marfurilor in interiorul uniunii cu o politica protectionista colectiva fata de terti.

Zonele de liber schimb constituie o forma secundara de extindere a teritoriului vamal deoarece tarile participante la o zona elimina barierele tarifare si netarifare in relatiile comerciale reciproce, insa in relatiile cu tertii nu instituie o politica comerciala comuna. Tarile membre ale uniunii isi pastreaza independenta in materie de politica comerciala.

Aceasta este forma cea mai simpla de integrare economica interstatala, exemplul clasic in acest sens fiind reprezentat de Asociatia Economica a Liberului Schimb (AELS).

Uniunile vamale, alaturi de zonele de comert liber, reprezinta derogari principale de la acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate, prevazute in Articolul XXIV al GATT.[2]

Cele doua modalitati de extindere a teritoriului vamal au dus la aparitia unor efecte, si anume:

o  efectul de creare de comert, prin care se intelege aparitia de noi fluxuri comerciale in cadrul uniunii vamale, care inlocuiesc sursele de furnizare mai putin eficiente cu sursele interne cele mai avantajoase din punct de vedere al costului de productie;

o  efectul de deturnare de comert, ce presupune inlocuirea surselor mai eficiente de furnizare a marfurilor, din afara uniunii vamale, cu surse interne ale uniunii vamale, mai putin avantajoase din punct de vedere al costului de productie.

O uniune vamala va produce la nivel mondial efecte negative atat in situatia de creare de comert cat si in cea de deturnare de comert, ori de cate ori ea uneste tari cu nivele inegale de dezvoltare economica si cu costuri de productie diferite.

Prin extinderea teritoriului vamal se provoaca modificari in fluxurile comerciale ale tarilor participante la uniuni vamale si zone de liber schimb, deoarece prin masurile de politica comerciala sunt incurajate schimburile comerciale reciproce si descurajate schimburile comerciale cu tertii.

In unele situatii, statele hotarasc ca anumite localitati, zone, porturi sa fie excluse de la aplicarea regimului vamal, deci teritoriul vamal se restrange. Principala forma de restrangere a teritoriului vamal este reprezentata de zonele libere, cu forma lor speciala, antrepozitul vamal.

Zona libera reprezinta teritoriul stabilit prin lege, care este exceptat de la aplicarea legislatiei vamale a unui stat, in sensul ca marfurile introduse sau scoase din zona libera sunt exceptate de la plata taxelor vamale.[3]

Regimul zonelor libere este reglementat de Legea nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, publicata in Monitorul Oficial nr.182 din 30.07.1992.

In zonele libere sunt admise mijloace de transport, marfuri si alte bunuri fara restrictii privind tara de origine, de provenienta sau de destinatie. Nu sunt admise bunurile al caror import este interzis prin lege sau prin conventiile la care Romania este parte.

Bunurile fabricate in zonele libere care intra in interiorul vamal al Romaniei sunt supuse taxelor vamale.[4]

Din punct de vedere vamal, facilitatile de care se bucura zonele libere sunt:

mijloacele de transport, marfurile si alte bunuri care se introduc sau se scot din zonele libere, sunt exceptate de la plata taxelor vamale si a impozitelor;

mijloacele de transport, marfurile si alte bunuri de origine romana sau din import provenite din teritoriul vamal al Romaniei pot fi introduse in zonele libere cu respectarea prevederilor legale privind exportul sau trimiterea temporara;

materialele si accesoriile romanesti care intra in zonele libere si sunt folosite pentru fabricarea unor bunuri, sunt scutite de taxe vamale;

bunurile romanesti care se utilizeaza pentru constructii, reparatii si intretinerea de obiective sunt scutite de taxe vamale;

bunurile dintr-o zona libera pot fi transportate in alta zona libera fara plata de taxe vamale.

Marfurile straine introduse in zonele libere, precum si marfurile romanesti si straine aflate in zonele libere si care se scot din tara nu sunt supuse obligatiei de depunere a declaratiei vamale. Marfurile romanesti care se introduc in zonele libere, precum si marfurile romanesti si straine aflate in zonele libere si care intra in tara necesita depunerea declaratiei vamale.[5]

Pentru atragerea capitalului strain, in Romania au fost infiintate mai multe zone libere care sa ofere atat facilitati de ordin legislativ cat si avantajele unor amplasamente strategice in imediata apropiere a cailor de navigatie fluviala si maritima si, mai nou, in apropierea cailor de transport aerian:

Zona Libera Constanta Sud;

Zona Libera Galati;

Zona Libera Sulina;

Zona Libera Giurgiu;

Zona Libera Braila;

Zona Libera rad Curtici.

Existenta regimului de zona libera in porturile romanesti cunoaste o veche traditie. Legalizarea primelor zone libere in porturi (porto franco) a avut ca scop in primul rand facilitatea aprovizionarii populatiei din aceste porturi, precum si dezvoltarea comertului care ramasese in urma datorita ocupatiei turcesti. Trebuie de mentionat ca in perioada 1836-1883, la Galati exista o zona libera.

Pentru valorificarea avantajelor oferite de amplasarea strategica cat si a unor importante surse de materii prime si materiale existente in regiune, se infiinteaza prin Hotararea Guvernului nr.190/1994, in baza Legii nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, Zona Libera Galati si Regia Autonoma Administratia Zonei Libere Galati.

Pe langa avantajele fiscale oferite prin Legea nr.84/1992, Zona Libera Galati beneficiaza si de amplasarea strategica la interferenta unor cai de transport foarte diverse, de existenta in regiune a unor importante surse de materii prime si materiale, a unei forte de munca calificate si ieftine in comparatie cu forta de munca din vestul Europei.

Pe locul intai in tara in ceea ce priveste investitiile si suprafetele concesionate se afla Zona Libera Arad Curtici. Licitatia pentru concesionarea a zece hectare de teren s-a finalizat cu luarea in concesiune de sase firme, dintre care cinci cu capital german. Cea mai importanta investitie este realizata de compania germana BOS GmbH&Co.KG, care a concesionat teren pentru construirea unei hale de productie de subansamble pentru automobile. Zona Libera Arad Curtici a atras investitii totale in valoare de circa 39 de milioane de dolari, fiind create 2000 de noi locuri de munca.[6]

O forma a zonelor libere o constituie si antrepozitele vamale. Acestea sunt depozite in care pot fi depuse si pastrate marfurile importate, pe o perioada determinata de timp, fara a se plati taxe vamale de import, dar cu plata legala a taxelor de antrepozitare. Antrepozitele sunt amplasate in porturi sau in puncte cu un trafic intens de transport, si se prezinta sub doua forme: antrepozite reale si antrepozite nominale.

Antrepozitele reale sunt constructii special amenajate in vederea depozitarii si pastrarii marfurilor pentru o perioada limitata de timp, fiind administrate de birouri vamale ce urmaresc intrarea, manipularea si iesirea marfurilor din aceste antrepozite. Cand marfurile parasesc antrepozitele pentru a intra in circuitul economic national, acestea sunt supuse operatiunilor de vamuire si plata a taxelor vamale.

Antrepozitele nominale sunt cele infiintate de diverse intreprinderi in magazii proprii, si care nu se recomanda pentru depozitarea de produse perisabile.

Prin crearea de zone libere si antrepozite vamale se urmareste promovarea si dezvoltarea regiunilor respective, punerea in valoare a resurselor naturale interne si a fortei de munca disponibile, atragerea de capital strain, incurajarea tranzitului pe teritoriul tarii, sporirea incasarilor la bugetul statului.