Rolul, functiile si natura economica a stocurilor

Rolul, functiile si natura economica a stocurilor

Conducerea si controlul stocurilor de resurse materiale reprezinta, in economia de piata, o activitate careia i se acorda o atentie deosebita datorita implicatiilor economicofinanciare importante pe care le determina formarea si detinerea lor. Stocurile sunt cantitati de resurse materiale care se acumuleaza in depozitele si magaziile unitatilor economice, intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatilor de aprovizionare si de desfacere, al activitatii comerciale, in general, care sunt dependente de natura si caracteristicile materialelor si produselor, de conditiile si modalitatile de furnizare si asigurare-transport, de strategiile care se elaboreaza pe aceasta linie, in scopul indeplinirii

obiectivului de baza specific agentilor economici. In general, scopul formarii stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul constituie stocuri sub forma rezervei nationale la resursele materiale strategice sau deficitare pentru a pune la adapost economia nationala de influenta unor factori de forta majora (seisme, inundatii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei). Agentii economici isi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor in vederea desfasurarii normale a activitatii si realizarii astfel a obiectivelor ce si le-au propus.

In abordarea problematicii stocurilor se are in vedere raspunsul a mai multor "intrebari" de mare interes:

care este nivelul cererilor constante si cel al cererilor variabile

ce influenta prezinta cererea asupra nivelului stocurilor de materiale sau produse

ce servicii trebuie asigurate pentru cumpararea, aducerea si stocarea materialelor si produselor sau pentru livrarea-revanzarea acestora din stocuri?

cat de mari trebuie sa fie stocurile?

se poate accepta fenomenul de epuizare a stocurilor in anumite secvente de timp ale perioadei de gestiune?

care este nivelul protectiei pentru a se preveni fenomenul de lipsa de stoc?

ce sistem de conducere - control al stocurilor trebuie adoptat?

este bine sa se aprovizioneze materialele in loturi mici sau mari cum trebuie ajustate stocurile cand cererile sau vanzarile de produse se abat de la previziuni?

cum programam fabricatia pentru a forma stocuri care sa asigure ritmicitate livrarilor catre clientii constanti sau vanzarii la clientii intamplatori?

care sunt raspunsurile la aceste intrebari in cazul productiei continue sau discontinue?

Formarea stocurilor de materiale si produse asigura conditii optime pentru desfasurarea, dupa un sistem rational, a activitatii fiecarei unitati economice; fara stocuri nu se poate obtine utilizarea judicioasa a capacitatilor de productie, nu se pot satisface cererile clientilor in stricta concordanta cu pretentiile pe care le emit, nu se pot desfasura o serie de operatii din sistemele aprovizionare si desfacere cu cheltuieli rezonabile. Toate acestea pentru ca 'stocurile' indeplinesc o 'functie vitala', aceea de 'decuplare' si de 'armonizare' a fluxului: 'cumpararea, aducerea (transportul), receptia-depozitarea, pregatirea pentru consum - utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele de prelucrare pana la magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la

clienti, in magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializati pentru desfacerevanzare'

'Functia vitala' a stocurilor nu justifica supradimensionarea lor pentru ca stocurile determina imobilizari de capital antrenat in cumpararea de materiale sau in produsele finite stocate si inca nevandute. In mod obisnuit, un mare concern industrial dispune de stocuri a caror valoare reprezinta circa 25% din capitalul investit. Detinerea de stocuri necesita, in acelasi timp, spatii special amenajate si dotate, cheltuieli de depozitare-pastrare, taxe de asigurare, dobanzi pentru credite s.a., amplificand efortul investitional aferent. La aceasta situatie se adauga efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest aspect nu ar fi justificata formarea de stocuri; dar, in procesul de furnizare, aprovizionare si utilizare a resurselor materiale, intervine influenta multor situatii si factori cu actiune permanenta sau conjuncturala care conditioneaza in mod 'obiectiv' necesitatea formarii de stocuri. Astfel, situatiile de forta majora determina, asa cum s-a aratat mai sus, formarea de stocuri sub forma rezervei nationale; periodicitatea productiei la furnizori sau a transportului determina formarea de stocuri curente la utilizatori; eventuala aparitie a unor dereglari, perturbatii in livrarile de la furnizori sau in transport determina formarea de stocuri de siguranta la consumatori sau in magazinele de desfacere; intreruperea exploatarii sau a transportului ca urmare a conditiilor naturale si de clima sau sezonalitatea productiei anumitor produse determina formarea stocurilor sezoniere (de iarna); necesitatea conditionarii materialelor inaintea trecerii lor in consum implica constituirea stocurilor de pregatire sau conditionare (la resursele la care proprietatile fizice si chimice impun actiunea chiar daca aceasta s-a realizat la producator). Sunt si alte situatii care genereaza necesitatea formarii de stocuri intre care mai amintim, si nu in ultimul rand, pe cea care are in vedere minimizarea cheltuielilor de cumparare, aducere, depozitare si administrare a resurselor materiale. Indiferent de situatie sau de factorul de influenta, este necesara efectuarea de analize si calcule economice care sa determine strategia si politica in domeniul formarii stocurilor de la o etapa la alta, in functie de noile conditii care apar pe piata interna si internationala de resurse materiale, de mutatiile in structura cererilor pentru consum sau in potentialul de furnizare a lor.

Principalele 'probleme' care se pun in fata agentilor economici se refera la: stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite si nivelul acestora. Optiunile pentru un tip sau altul de 'stoc', pentru o marime sau alta sunt influentate decisiv de raspunsul la intrebarea: 'ce avantaje si ce pierderi se inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp'? Raspunsul consta in stabilirea unui 'prag optim' care asigura un echilibru al efectelor negative si pozitive specifice unei situatii sau alteia. Pentru aceasta este necesara, in primul rand, cuantificarea 'efortului de stocare' (Es) pe care il face unitatea economica. Practic, acesta se compune din:

Efortul direct (Eds) care cuprinde cheltuielile pentru detinerea stocurilor de materiale;

Efortul indirect (Eids) determinat de marimea investitiei financiare efectuate pentru cumpararea si stocarea unor cantitati de materiale sau produse pe o anumita perioada de timp.

In cadrul efortului direct, principalele elemente care determina marimea acestuia sunt:

cheltuielile cu salariile muncitorilor si ale personalului administrativ din depozite, inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii si asigurarile sociale aferente (Cs);

cheltuielile pentru energie electrica, combustibili, lubrifianti, abur etc., destinate desfasurarii proceselor de manipulare, depozitare-conservare (Ct);

cheltuielile cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor (constructii, utilaje, mecanisme si alte mijloace de inventar) - Ca;

cheltuielile pentru intretinerea si repararea echipamentelor (Cr);

cheltuielile pentru iluminat, incalzit si pentru climatizarea unor spatii de depozitare (Ci);

cheltuielile pentru materialele auxiliare, de intretinere necesare activitatii depozitului (Cma);

cheltuielile determinate de pierderile prin perisabilitatile sau scazamintele admise (Cp).

In concluzie, marimea totala a efortului direct de stocare este data de relatia:

Rezultatul aplicarii relatiei se exprima in lei pentru o perioada definita - an, trimestru, luna etc.

Mentionam ca, in conditiile in care activitatea de mentinere a stocurilor intr-un depozit are un caracter de continuitate, fara mari variatii ale volumelor si respectiv valorii materialelor depozitate, se poate accepta ideea ca efortul direct de stocare este aproximativ constant pe unitatea de valoare stocata; in consecinta, se poate determina un coeficient de calcul (a) care arata cat reprezinta cheltuielile aferente efortului direct de stocare in raport cu valoarea medie anuala a materialelor stocate ( pv S ). In acest context efortul direct de

stocare (Eds) se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitarii finantarii pentru achizitionarea si stocarea materialelor care se pot inregistra in ipoteza nestocarii si folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel disponibilizate, la dezvoltarea capacitatilor de productie, efectuarea unor noi investitii, crearea conditiilor pentru dezvoltarea productiei si pentru obtinerea unui spor de profit. Efortul indirect de stocare, Eids, se poate calcula cu ajutorul relatiei:

in care 'ei' reprezinta eficienta investitiei pentru dezvoltarea productiei care se calculeaza astfel:

in care 'Pr' reprezinta profitul suplimentar obtinut prin punerea in valoare a rezultatelor investitiei 'I' finantata prin evitarea formarii stocurilor  Efortul total 'Es' trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de constituirea stocurilor. Importanta proceselor de stocare se exprima prin rolul de 'regulator' pe care il joaca acestea intre ritmul aprovizionarilor si cel al productiei, stocul reprezentand acel 'tampon inevitabil' care asigura sincronizarea aprovizionarii cu ritmul consumurilor. In consecinta, o politica eficienta in acest domeniu este cea care asigura formarea unor stocuri minim necesare, care, prin nivel si structura, asigura continuitate in alimentarea consumului (continuu sau variabil) in conditiile unui efort (cost) minim de stocare. Stocurile, dimensionate pe criterii economice, reprezinta certitudine, garantie si siguranta in desfasurarea normala a activitatii agentilor economici.