- gestiunea trezoreriei intreprinderii

GESTIUNEA TREZORERIEI INTREPRINDERII

Cap I. Conceptul de trezorerie

Necesitatea si continutul gestiunii trezoreriei intreprinderii

Trezoreria constituie un element esential al gestiunii pe termen scurt. Aceasta constituie un instrument de actiune pentru realizarea obiectivelor strategice. Trezoreria poate fi utilizata fie pentru achizitionarea echipamentelor indispensabile cresterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participatie care vizeaza cresterea externa. Trezoreria constituie deci, gajul flexibilitatii intreprinderii.

Conceptul de trezorerie este unul dintre cele mai greu de definit in domeniul financiar. El poate fi analizat din doua puncte de vedere si anume:

organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezinta o parte componenta in organigrama unei entitati economice, careia ii revin sarcini si atributii, are personal de specialitate si functioneaza dupa reguli bine stabilite;

structural, in functie de elementele patrimoniale componente ale acesteia.

Din acest punct de vedere, trezoreria poate fi definita din doua puncte de vedere:

l) ca ansamblul disponibilitatilor ce includ lichiditatile din: casierie, conturi de la banci, acreditive, conturi alimentate special pentru carnete cec cu limita de suma si titluri de plasament susceptibile de a se transforma in bani;

2) ca diferenta intre:

- necesarul de active circulante (NFR) si fondul de rulment (FR)

- incasari si credite bancare pe termen scurt

NFR = FR + CT => CT = NFR - FR

Intr-o acceptiune globala, trezoreria se poate defini ca diferenta intre active le si datoriile a caror lichiditate si exigibilitate sunt imediate.

Puterea de cumparare la nivel macroeconomic este rezultatul eforturilor individuale conservate de fiecare firma in produsele si serviciile sale. Puterea de cumparare reusita de o firma depinde de urmatorii factori:

calitatea procesului de transformare - conservare (productie, consum), dar si de calitatea resurselor financiare atrase prin repartitia financiara;

obiectivitatea activitatii de evaluare a produselor si serviciilor (pret, respectiv tarif).

In ambele cazuri pot aparea abateri cu efecte negative asupra puterii de cumparare a intreprinderii si mai departe, asupra puterii de cumparare la nivel national. Astfel, abaterea de la valoarea reala conservata in produsele de productie si prin indisciplina muncii si reducerea calitatii, face ca in bunurile rezultate la un pret constant, valoarea efectiva sa se reduca. Aceasta abatere poate fi cauzata si de inflatia ascunsa in produsele si serviciile care intra in aceste procese.

Plata lor trebuie insotita de o analiza si receptie calificate, pentru a constata corelatia dintre pretul platit si potentialul sau valoarea reala cuprinsa in serviciile si produsele cumparate pentru productie sau consum.

Obiectivitatea activitatii de evaluare este si ea afectata de influenta unor procedee care sfideaza legile pietei, mai ales in prezent, cand in tara noastra concurenta este departe de a fi realizata la cote suficiente. Monopolul producatorului dar si specula intermediarilor face ca pretul sa creasca, fara o corespondenta in privinta valorii reale din produs sau serviciu, reducand puterea de cumparare la nivelul intreprinderii.

Rolul serviciului financiar, in faza de proiectare si de executie, se concretizeaza in masurile de control si reglare privind corectitudinea intrarilor, transformarilor si conservarilor de potential prin productie si consum, precum si in privinta evaluarii obiective a bunurilor livrate.

Printre obiectivele sale, se pot mentiona urmatoarele:

evitarea pierderilor zilnice de valoare, fapt care necesita o buna cunoastere a conditiilor de creditate impuse de banca, a sistemelor de preturi si tarife si negociere;

obtinerea de credite in conditii de minimizare a costului capitalului de imprumut;

asigurarea 'soldului zero' al trezoreriei - cand a fost realizata la timp fuziune a conturilor prin compensarea soldurilor creditoare cu cele debitoare si s-a reusit reducerea finantarilor in perioade de excedente de fonduri sau au fost utilizate cele mai ieftine credite, in perioada de deficit de trezorerie .

utilizarea intr-o maniera profitabila a fondurilor, in sensul ca trezorierul are sarcina obtinerii celui mai bun plasament al disponibilitatilor banesti excedentare, in vederea degajarii unui profit maxim.

Gestiunea de trezorerie ocazioneaza interventia simultana, atat a deciziei de finantare, cat si a celei de plasament. Daca trezoreria este pozitiva alegerea formelor de plasament pe termen scurt va fi prioritara; spre deosebire, cand trezoreria este negativa, accentul va cadea pe alegerea modalitatilor de finantare pe termen scurt.

Gestiunea trezoreriei actioneaza in urmatoarele trei directii componente

fundamentale si anume:

l) accelerarea incasarilor si reducerea fondurilor neutilizate existente in conturi bancare;

2) alegerea mijloacelor de plata adaptate nevoilor intreprinderii;

3) optimizarea trezoreriei.

Accelerarea incasarilor este o preocupare care incepe inca din faza de negociere a contractului economic, moment in care se stabilesc termenele si instrumentele de plata ce se vor utiliza. Furnizorul poate actiona in directia accelerarii creantelor de recuperat, cointeresand clientii sa plateasca mai repede, oferind in schimb bonificatii sau cote de rabat inca de la efectuarea livrarilor.

Alegerea mijloacelor de plata urmareste selectarea instrumentelor de decontare si a termenelor reale. de plata adecvate necesitatilor intreprinderii. Procesul de alegere corecta poate avea ca efect fie accelerarea intrarilor de fonduri, fie amanarea termenelor de plata. De exemplu, plata cu cecuri efectuata de un client, nu inseamna ca furnizorul poate dispune imediat de suma respectiva. Intre ordinul de plata dat bancii de un client si inscrierea sumei respective in contul furnizorului, se scurge un anumit interval de timp, numit in literatura de specialitate, float.

Acest termen reprezinta numarul de zile in care banii se gasesc in circuitul postal si bancar. Altfel spus, float-ul reprezinta ansamblul sumelor intrate in sistemul bancar, fara a fi aparut in creditul contului intreprinderii, pentru a dispune de ele. Float-ul depinde de elementele materiale si administrative, durata circuitului postal al documentelor, practica bancara si numarul zilelor de banca. Zilele de banca apar ca urmare a datei calendaristice folosite de banca pentru inscrierea in cont a operatiunii, in scopul calcularii dobanzii debitorului.

Optimizarea trezoreriei se intemeiaza pe trei principii:

. utilizarea corespunzatoare a creditelor, dupa ce in prealabil, au fost selectate cele mai ieftine si mai flexibile;

. promovarea unor tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie;

. evitarea, pe cat posibil, a utilizarii de conturi debitoare (care comporta anumite costuri) sau de conturi creditoare (care trebuie remunerate).

O indatorare optima pe linia trezoreriei urmareste un credit redus si o suplete sporita a utilizarii respectivei posibilitati de creditare. Cand se apreciaza costul creditului trebuie sa se tina cont de: nivelul dobanzii, numarul si valoarea diverselor comisioane bancare (de angajament, de neutilizare, de circuit bancar) .

In ceea ce priveste plasamentele pe termen scurt, trebuie sa se aiba in vedere trei directii: randament ridicat, lichiditate buna si risc redus. Insa plasamente care sa intruneasca cumulativ aceste trei conditii nu exista; prin urmare, intreprinderea trebuie sa accepte un oarecare compromis, urmarind realizarea a una/doua din conditiile enumerate.

Optimizarea trezoreriei presupune, de asemenea, ca intreprinderea sa-si organizeze intr-o asemenea maniera relatiile cu banca, incat sa evite, pe cat posibil, deschiderea mai multor conturi in acelasi timp. Unele dintre ele au solduri debitoare, ceea ce reflecta o folosire mai putin eficienta a fondurilor, in sensul ca disponibilitatile in conturi nu aduc decat dobanda bonificata de banca. Alte conturi au solduri creditoare, reprezentand fonduri imprumutate, care comporta un cost superior ratei dobanzii practicate de banca.

1.2. Fluxurile de trezorerie ale intreprinderii

Fluxurile de trezorerie ce decurg din desfasurarea activitatii intreprinderilor din tari cu economie concurentiala, inclusiv in practica financiar-contabila din Romania, se foloseste notiunea anglo-saxona de 'cash-flow'. De-a lungul timpului, conceptul de cash-flow a cunoscut interpretari si modalitati diferite de calcul.

Cash-ul se refera la ansamblul de disponibilitati, este asimilat cu trezoreria neta si cunoaste doua forme:

cash efectiv care se refera la disponibilitatile banesti in conturi bancare curente si in casa;

cash echivalent care se refera la disponibilitati cvasilichide cum ar fi valorile mobiliare de plasament, respectiv titlurile financiare (actiuni, obligatiuni etc.) si titluri monetare (certificate de depozit bancar, certificate de trezorerie etc.) cumparate pentru valorificarea temporara a excedentului de trezorerie.

La randul sau, cash-fow-ul (CF) este variatia (fluxul) trezoreriei nete (~TN) de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului financiar. Atat cash-ul, cat si cash-flow-ul sintetizeaza variatia rezultatelor din operatiunile (de gestiune si de capital) ale intreprinderii

Corespunzator celor doua tipuri de operatiuni ale intreprinderii rezulta

doua forme de cash-flow:

o cash-flow-ul din operatiuni (activitati) de gestiune (CFgest)

o cash-flow-ul din operatiuni (activitati) de capital (CFKap), structurat la randul sau in cash-flow-ul operatiunilor de investitii (CFinv) si cash-flow-ul

operatiunilor de finantare (CFfin).

o Cash-flow-ul din activitatile de gestiune este cel mai important, fiind utilizat in urmatoarele scopuri: efectuarea platilor curente de gestiune, achizitia de noi active prin auto finantare si/sau pentru rambursare a creditelor, precum si pentru remunerarea actionari lor cu dividende si a creditorilor cu dobanzi. CFgest se poate explica pe baza veniturilor incasabile si a cheltuielilor platibile din contul de profit si pierdere si corectat cu variatia nevoii de fond de rulment (ΔNFR).

Rezultatul operatiunilor de gestiune il constituie cash-flow-ul de gestiune. Deoarece marimea acestuia este determinata in cea mai mare parte de operatiuni de exploatare, acesta se evidentiaza sub forma cash-flow-ului de exploatare (CFexpD. Cash-flow-ul de exploatare se determina astfel:

CFexpl = Prexpl - Impozit + Amortizare

Impozit = (Prexpl - Dob) x t

unde: Prexpl = profit din exploatare

Dob = dobanda

t = cota unica de impozit pe profit

Din relatia de calcul rezulta ca elementul fiscal are un rol important, cash-flow-ul de exploatare cuprinzand profitul din exploatare net minus impozitul pe profit, plus amortizarea. Se obtin doua surse de finantare insemnate, care atribuie cash-flow-ului de exploatare semnificatia unei capacitati potentiale reiesite pe seama contului de profit si pierdere. Cashflow-ul de exploatare se poate utiliza pentru auto finantarea cresterii economice a intreprinderii si pentru remunerare a investitorilor de capital reprezentati de actionari (prin acordarea de dividende) si creditori (prin plata de dobanzi).

La randul sau metoda in directa opereaza cu informatii deja prelucrate: profit net, amortizari si provizioane nete de reluari asupra lor, variatia nevoii de fond de rulment etc. Prin metoda indirecta CFgest se calculeaza astfel:

CF gest = PN + Amo si Proviz. nete - V fin - ΔNFR

unde: PN = profit net

Amo si Proviz. nete = Amortizare si provizioane nete de reluari asupra lor

Vfin = venituri financiare

ΔNFR = variatia necesarului de fond de rulment

Din calculul CFgest s-au scazut veniturile financiare, deoarece sunt incluse cash-flow-ului de investitii.

Cele doua metode de calcul ajuta la exprimarea cash-flow-ului de gestiune in doua maniere diferite. Astfel metoda directa contribuie la calculul CFgest dupa originea elementelor de calcul, in timp ce prin metoda indirecta, CFgest se calculeaza tinand cont de destinatia elementelor de calcul.

o A doua componenta a cash-flow-ului o reprezinta cash-flow-ul din activitati de investitii (CFinv). Acest tip de cash-flow se refera, de regula, la plati pentru achizitia de active fixe noi:

. corporale, respectiv proprietati asupra terenurilor si constructiilor, masini si echipamente, inclusiv prin autodotare;

' necorporale, respectiv licente, brevete, marci;

. financiare, respectiv participatii directe, cumpararea de actiuni si obligatiuni emise de alte intreprinderi, acordarea de avansuri financiare catre filiale.

Activitatea de investitii cuprinde, totodata, incasari din vanzarea (cesiunea) de active fixe: vanzari de proprietati, masini, echipamente, de actiuni si obligatiuni detinute sau rascumparari, la scadenta, ale obligatiunilor detinute sau ale avansurilor banesti acordate filialelor.

CFinv se determina atat prin metoda directa, cat si prin cea indirecta.

Prin metoda directa CFinv se calculeaza ca diferenta intre platile pentru achizitia de active fixe si incasarile din cesiunea sau rambursarea lor si din remunerarea active lor financiare sub forma de dividende si dobanzi incasate. Prin metoda indirecta, CFinv se determina astfel:

CFinv = Imoo - (Imoo - Amo si prev. nete) - Ven. Fin

in care: Imoo = soldul initial al imobilizarilor (imobilizari initiale)

o A treia componenta a cash-flow-ului o reprezinta cash-flow-ul din activitatile de finantare (CFfin)' CFfin cuprinde atat fluxuri de venituri, cat si fluxuri de cheltuieli, generatoare de plati. Incasarile provin din operatiuni de majorari de capital social (prin emisiune de actiuni noi) si/sau de majorarile de datorii financiare (prin contractarea de noi imprumuturi sau prin emisiunea de obligatiuni ale intreprinderii). Platile se manifesta sub forma rambursarii de imprumuturi pe termen mediu si lung si, uneori, a rascumpararilor de pe piata bursiera si extrabursiera a propriilor actiuni pe baza profitului net.

O intreprindere indatorata beneficiaza de economii fiscale determinate de deductibilitatea dobanzii din profitul impozabil. Aceste economii fiscale au majorat profitul net al intreprinderii indatorate. Ca urmare, plata intreaga a dobanzii catre creditori este suportata de intreprindere la nivelul dobanzii nete de impozit [Dob (1-0], iar restul, Dob x t este suportat din 'sacrificiul' bugetului de stat care primeste de la intreprinderea indatorata un impozit pe profit (t) mai mic decat de la o intreprindere neindatorata.

O delimitare intre profitul net si cash-flow se bazeaza pe urmatoarele argumente:

Profitul net exprima un potential de obtinere a unor incasari prezente si viitoare, in timp ce cash-flow-ul exprima din punct de vedere monetar,rezultatul echilibrului dintre incasari si plati de la inceputul pana la sfarsitul anului. Numai in conditii de crestere zero a intreprinderii si de reinvestire a amortizarii anuale, profitul net este egal cu cash-flow-ul. In conditii de crestere economica diferita de zero, cash-flow-ul preia influenta acestei cresteri economice asupra profitului net;

2. Profitul net (pe termen scurt) este rezultatul operatiunilor de gestiune, adica de exploatare, financiare, exceptionale; la randul sau, cashflow-ul este generat atat de operatiuni de gestiune, cat si de operatiuni de capital (investitii, dezinvestiri, finantari, rambursari);

3. Cash-flow-ul corecteaza veniturile incasabile si cheltuielile platibile cu decalajele intre momentul angajarii si a platilor acestora. Obligatiile de plata la anumite scadente sunt decalaje favorabile, in timp ce drepturile de creanta (de incasari) la anumite scadente sunt decalaje nefavorabile; diferenta dintre obligatiile de plata si drepturile de creanta o reprezinta nevoia de fond de rulment care corecteaza potentialul veniturilor si cheltuielilor intreprinderii de a se transforma in lichiditati.

Pornind de la aceste delimitari se poate preciza ca, in materie de rezultat, cash-flow-ul furnizeaza informatii indirecte si incomplete cu privire la aptitudinea intreprinderii de a realiza profit si trebuie utilizat cu precautie in acest scop. Cash-flow-ul isi dovedeste utilitatea in materie de finantare, deoarece este o aproximare a capacitatii de auto finantare si permite obtinerea unei imagini asupra aptitudinii intreprinderii de a distribui dividende si a finanta investitii, eventualelor nevoi privind emisiunea de actiuni sau obligatiuni, posibilitatilor de corectare a insuficientei de fond de rulment lichid si, de aici, a situatiei permanente a trezoreriei.

In concluzie impozitarea rezultatelor intreprinderii are relevanta asupra fluxurilor de trezorerie (cash-flow). Incidenta fiscala se rasfrange atat asupra fluxurilor legate de operatii asupra active lor, cat si asupra fluxurilor asociate operatiilor de finantare, fapt care contribuie la dobandirea unui caracter hibrid al acesteia; chiar daca, de regula, impozitul pe profit se inregistreaza in cash-flow-ul de gestiune.

Impozitarea rezultatelor are un impact diferentiat asupra cash-flowului, deoarece se abordeaza atat in termenii unui flux de iesire (cel mai adesea), dar si ca flux de intrare. Astfel, in cazul fluxurilor de trezorerie aferente portofoliului de active (active industriale, active comerciale, active financiare), impozitul teoretic diminueaza excedentul de trezorerie al exploatarii sau veniturile financiare, deci reprezinta un flux de iesire. In cazul fluxurilor asociate operatiunilor de finantare (fluxuri asupra datoriilor financiare), impozitul are un impact pozitiv, conducand la o economie de impozit aferenta cheltuielilor financiare, pe fondul indatorarii, deci reprezinta un flux de intrare.

1.3. Excedentul de trezorerie

Operatiunile pe care o intreprindere le realizeaza la termen sau imediat, se regasesc sub firma fluxurilor de trezorerie. Mentinerea echilibrului acestor fluxuri reprezinta o conditie necesara supravietuirii si dezvoltarii intreprinderii. O intreprindere poate fi considerata competitiva, numai daca activitatea sa degaja in permanenta excedent de trezorerie.

Trezorierul trebuie sa se preocupe de plasarea eficienta a excedentelor de trezorerie pe termen scurt, inainte ca acestea sa fie angajate de intreprindere, in decizii strategice pe termen lung. In cursul unui 'exercitiu, excedentul global de trezorerie se stabileste ca diferenta intre incasarile si platile generate de intreaga activitate a intreprinderii. Acest excedent provine

din doua tipuri de operatii distincte :

. operatii de gestiune, in principal operatii de exploatare, dar si alte operatii de gestiune. Aceasta categorie degaja excedentul de trezorerie al operatiilor de gestiune (ETOG) si excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE);

. operatii de investitii si finantare care genereaza excedentul de trezorerie al operatiilor de investitii si de finantare (ETOIF).

In ansamblul operatiilor de gestiune, un loc important il ocupa

operatiile de exploatare, respectiv operatiile ciclice caracteristice activitatii intreprinderii. Aceste operatii degaja in cursul exercitiului un excedent/deficit

de trezorerie.

Excedentul/deficitul de trezorerie al exploatarii reprezinta expresia

trezoreriei' generate/consumate in cursul exercitiului financiar, numai de

operatiunile privind exploatarea.

Excedentul de trezorerie reprezinta surplusul efectiv de trezorerie degajat de activitatea de exploatare. El masoara capacitatea intreprinderii de a face fata nevoilor de auto finantare a investitiilor privind cresterea intreprinderii si a nevoilor de rambursare a datoriilor financiare, inclusiv a platilor pentru impozite si dividende.

Cap II. Etapele functionarii trezoreriei intreprinderii

2.1. Bugetul de trezorerie

Bugetul de trezorerie reprezinta o situatie previzionala intocmita, in general, in fiecare luna cu privire la incasarile si platile intreprinderii. Ut1htatea lui este legata direct de volumul si calitatea datelor financiar contabile de care dispune intreprinderea, plecand de la bugetul de exploatare si planul de investitii si finantari. Astfel, bugetul de trezorerie urmareste asigurarea permanenta a capacitatii de plata a intreprinderii, prin sincronizarea incasarilor cu platile. Nerealizarea acestui obiectiv, in conditii acceptabile, determina modificari in ansamblul bugetelor anuale, in ritmul investitiilor sau in politica creditelor - clienti .

Diferentele lunare cumulate dintre incasari si plati conduc la evolutia previzibila a trezoreriei, care fundamenteaza deciziile de regularizare, astfel:

. daca diferentele constatate sunt negative, in functie de amploarea si durata lor se va decide, fie o sporire a fondului de rulment, fie apelarea la un credit pe termen scurt.

. daca diferentele sunt pozitive, se creeaza posibilitatea de utilizare a acestor excedente pentru a nu ramane neutilizate. Posibilitati de utilizare sunt: plasamente pe termen scurt, extinderea termenului sau volumului creditului client, cu influente favorabile asupra cifrei de afaceri, plata mai rapida a furnizorilor, ceea ce contribuie la cresterea credibilitatii si bonitatii sau la reducerea fondului de rulment si eliberarea unor sume in vederea utilizarii lor, eventual pentru investitii.

Bugetul de trezorerie se intocmeste de marile intreprinderi anual sau

semestrial, cu detalieri lunare. Astfel de previziuni permit aproximari ale creditului pe termen scurt, precum si aprecieri asupra posibilitatilor de plasament pe termen scurt, dar nu ofera solutii pentru mentinerea echilibrului financiar de la o zi la alta.

Orizontul de previziune al trezoreriei difera, atat in functie de

incasarile si platile intreprinderii, cat si de interesele acesteia. Astfel, daca incasarile si platile sunt trimestriale, iar intreprinderea urmareste soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi de un an. Daca scadenta incasarilor si platilor pe termen scurt, orizontul  de previziune poate fi dat de cateva luni. Cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor pana la o luna intocmindu-se in acest caz, graficul zilnic al incasarilor si platilor cu scadente la 5, 10, 15 zile.

In elaborarea bugetului de trezorerie se parcurg doua faze mai importante si anume:

. previziunea incasarilor platilor;

. determinarea si acoperire soldurilor de trezorerie rezultate din compararea incasarilor cu platile.

Fluxurile de incasari si plati pot fi grupate in patru mari categorii:

fluxurile de exploatare, generate de operatiunile curente care includ: incasari din activitatea de exploatare si plati pentru activitatea de exploatare.

fluxuri de trezorerie in afara exploatarii

fluxuri pur financiare, legate de operatiunile privind imprumuturile intreprinderii pe termen lung si aportul actionarilor sau asociatilor la cresterea capitalului social;

fluxuri de investire sau dezinvestire ce cuprind incasarile din vanzarea activelor imobilizate si platile pentru achizitionarea activelor fixe sau pentru cumpararea titlurilor financiare.

Aceste fluxuri modifica zilnic nivelul conturilor bancare ale intreprinderii, antrenand o serie de decizii ale trezorierului .intreprinderii. Acesta trebuie sa fie permanent preocupat. de acoperirea soldurilor de trezorerie, prin credite pe termen scurt (in caz de deficit) si plasarea excedentului (in caz de excedent).

Bugetul de trezorerie se elaboreaza pe baza a trei documente de evidenta si previziune, respectiv, bilantul exercitiului incheiat care reprezinta bilantul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional si bilantul previzional.

2.2. Gestiunea soldului de trezorerie

Previziune a incasarilor este fundamentata pe cifra de afaceri si trebuie sa tina cont de repartizarea acesteia pe luni, de modificarile potentiale in structura vanzarilor si in gradul de solvabilitate al clientilor intreprinderii care vor influenta decalajul intre termenele livrarilor si cele ale incasarilor. In functie de ramura economica, intre momentul vanzarilor si cel al incasarilor corespunzatoare, exista un decalaj de la 30 pana la 90 zile. Aceste decalaje determina o esalonare in timp a incasarii veniturilor lunare care se vor inscrie in bugetul de trezorerie.

Previziunea platilor se face pornind de la previziune a cheltuielilor

anuale si de la esalonarea previzibila a platilor aferente acestor cheltuieli, In principiu, se tine cont de natura diferita a cheltuielilor care va determina o serie de particularitati, atat in privinta previziunii marimii lor anuale, cat si a esalonarii scadentelor de plata, astfel:

. aprovizionarile cu materiale se planifica in functie de stocurile existente si de previziunea aprovizionarilor din programul de fabricatie sau de comercializare a marfurilor;

. cheltuielile de personal (salarii plus cheltuieli sociale) se planifica in functie de politica intreprinderii privind forta de munca, in contextul obiectivelor financiare urn1arite. Scadenta la plata a salariilor nete este, de regula, chenzinala,in timp ce plata cheltuielilor sociale este lunara;

. obligatiile fiscale (impozite si taxe) se determina in functie de marimea veniturilor (profitului) intreprinderii .

Termenele de plata sunt, de obicei, lunare.

In previziunea platilor se va tine cont de scadentele previzibile ale platilor din celelalte bugete (bugetul investitiilor, productiei etc.).

Soldul trezoreriei, rezultat din compararea incasarilor cu platile, poate fi deficitar sau excedentar.

Deficitul de trezorerie se poate acoperi prin noi credite, selectate in functie de marimea costului real al acestora. Inainte de apelarea la noi credite, se impune luarea urmatoarelor masuri:

. avansarea unor incasari (reducerea duratei creditelor - clienti sau solicitarea incasarii in avans a unor vanzari);

. amanare a legala a unor plati (prelungirea creditelor - furnizor); 10 reducerea temporara a platilor prin renuntarea (pentru moment) la efectuarea unor cheltuieli;

. realizarea unor incasari din activitati exceptionale. 

Excedentul de trezorerie poate fi consecinta unui fond de rulment prea mare, determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fara o intrebuintare imediata (in principiu este interzisa atragerea de capital pe termen lung pentru a fi plasat pe termen scurt). Totodata, prezenta excedentului de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mica decat fondul de rulment. Aceasta nevoie este determinata de scadenta mult mai mare a platilor generate de activitatea de exploatare, decat cea a incasarilor (ca in cazul societatilor cu activitate de comert). Trezorierul intreprinderii va urmari un plasament al excedentului de trezorerie, in conditii de rentabilitate ridicata, risc redus si lichiditate crescuta.

Costul creditelor de trezorerie genereaza plati suplimentare care majoreaza necesarul de finantat, iar plasamentele de trezorerie genereaza venituri care majoreaza incasarile. De aceea, la determinarea soldului final de trezorerie, se vor avea in vedere si aceste ultime influente.

Daca plasarea excedentelor de lichiditati constituie un obiectiv cu o importanta deosebita in activitatea trezorierului, atunci reducerea cheltuielilor financiare aferenta creditelor de trezorerie reprezinta o sarcina de baza a acestuia, realizabila prin:

angajarea de noi credite numai cand se justifica necesitatea lor;

. alegerea creditelor care se adapteaza cel mai bine la situatia concreta din intreprindere;

. obtinerea celor mai favorabile conditii de acordare a creditelor privind costul, plafonul maxim si flexibilitatea creditului.

2.3. Echilibrul financiar si capacitatea de plata a intreprinderii

Intr-o maniera generala, echilibrul evoca ideea de armonie intre diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce in domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. La nivelul fiecarui agent economic exista un echilibru financiar propriu, ca parte componenta a echilibrului financiar general. El se sprijina pe relatii economice specifice economiei de piata care prin forme, metode si tehnici specifice participa la formarea si repartizarea fondurilor banesti la nivel microeconomic, in scopul realizarii proceselor de aprovizionare, productie si desfacere.

Echilibrul financiar al intreprinderii este reprezentat de egalitatea ce trebuie sa existe intre resurse (R) si necesarul de resurse (N), respectiv intre venituri si cheltuieli. Actionand pentru realizarea propriului echilibru, intreprinderile contribuie la realizarea si consolidarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.

Aprecierea echilibrului financiar al intreprinderii constituie obiectul oricarei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor carora le este destinata. Estimarea echilibrului financiar8 la nivelul intreprinderii este dependenta de obiectivele persoanelor care comanda sau studiaza astfel de analize:

1) din punct de vedere al intereselor actionarului, se apreciaza ca echilibrul financiar este respectat daca rentabilitatea pe care i-o ofera un astfel de plasament, compenseaza riscul la care se expune. Riscul in cauza depinde de factori economici care determina rentabilitatea activelor si de politica de indatorare practicata de intreprindere. Aceasta reprezentare a echilibrului financiar este legata direct de obiectivul actionari lor care consta in maximizarea valorii intreprinderii.

Pentru actionari, simptomele dezechilibrului apar atunci cand nu obtin rentabilitatea fondurilor proprii pe care ei o cer, tinand cont de riscul economic, riscul financiar si riscul de faliment la care se expun. Exprimarea acestor simptome este dependenta de situatia intreprinderii si anume:

. daca firma este cotata la bursa, scaderea cursului actiunilor sale este

un indicator incontestabil si obiectiv al deteriorarii sanatatii financiare a acesteia si al unui dezechilibru financiar. Analiza trebuie continuata cu studiul evolutiei pietei financiare in ansamblu, pentru a distinge evolutia factorilor specifici intreprinderii de cei ai mediului economic in care aceasta

functioneaza;

. daca firma nu este cotata la bursa, cursul actiunilor nu mai

functioneaza ca un indicator; simptomele dezechilibrului financiar pe termen scurt sunt mai dificil de realizat si impun recurgerea la alti indicatori.

Posibilitatile de informare a actionarilor sunt diferite, in functie de statutul si pozitia lor. Actionarii principali au acces la o cantitate importanta de informatie si de buna calitate, in timp ce micii actionari au la dispozitie o cantitate redusa de informatie si un grad de relevanta redus. Acestia din urma vor efectua un studiu sumar bazat, in principal, pe rentabilitatea financiara pe care o vor obtine si completat, eventual, cu anumite comparatii cu intreprinderile concurente, cu piata si alte forme de plasament. Daca intreprinderea este cotata, micul actionar va avea posibilitatea de a-si transfera

cu usurinta titlul;

2) din punct de vedere al intereselor managerilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legata, ca si la alti actionari, de obiectivul maximizarii valorii intreprinderii, la care se adauga criterii de flexibilitate financiara, de crestere economica, de autonomie financiara si de putere.

In aceste conditii, cauzele dezechilibrului pot consta, fie in lipsa de flexibilitate financiara, fie in dorinta de control sau de aparare a autonomiei financiare ori de maximizare a ratei de crestere economica. Astfel, pe termen scurt, apare problema daca mentinerea autonomiei financiare si a controlului sau obtinerea unei cresteri maxime sunt compatibile cu atingerea unui nivel satisfacator al rentabilitatii.

Posibilitatile de informare ale acestei categorii sunt mai bune, atat in ceea ce priveste cantitatea, cat si calitatea informatiei. Pe aceasta baza, managerii pot sa sesizeze simptomele dezechilibrelor, dar si sa identifice originea, cauzele si factorii de influenta;

3) din punct de vedere al intereselor creditorilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legata de obiectivul acestora de a obtine rambursarea creantelor lor si de a primi remuneratia convenita anterior. Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin situatia firmei, prin prisma riscului de faliment avand ca punct culminant, incetarea platilor.

O crestere a riscului de faliment determina creditorii fie sa ceara rate mai ridicate ale dobanzii, fie sa reconsidere creditul acordat; aparitia unor asemenea situatii in viata financiara a intreprinderii reprezinta un semnal incontestabil al aparitiei dezechilibrelor financiare. Pentru creditori este mai usor si mai putin costisitor sa se bazeze pe o analiza a patrimoniului intreprinderii debitoare si pe constituirea de garantii.

Analiza echilibrului financiar se poate efectua in doua moduri: static si dinamic.

Cap III. Decizii privind trezoreria

Rentabilitatea intreprinderii, volumul si evolutia nevoii de fond de rulment precum si nivelul fondului de rulment determina marja de manevra si rolul trezorierului, care va trebui sa plaseze excedentele de trezorerie si sa finanteze deficitele de trezorerie. Aceste doua situatii pot sa se succeada sau sa se excluda reciproc (spre exemplu, cazul unei intreprinderi a carei exploatare degaja un excedent de trezorerie important si permanent).

Obiectivele fundamentale urmarite de trezorerie sunt:

- previziune a evolutiei soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de trezorerie ale intreprinderii;

- reducerea, la un nivel minim, a lichiditatilor pe care intreprinderea nu le plaseaza si care genereaza pierderi de oportunitate;

- asigurarea celui mai bun plasament, in cazul excedentului de trezorerie;

- finantarea deficitului de trezorerie la cel mai avantajos cost, selectand creditele adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. Eficacitatea gestiunii trezoreriei decurge, evident, din calitatea previziunilor elaborate de trezorerie. Urmarirea si previziunea trezoreriei

necesita o analiza a incasarilor si platilor privind ansamblul activitatilor intreprinderii. Aceasta analiza se realizeaza cu ocazia elaborarii si controlului bugetelor de trezorerie. Urmarirea si controlul fluxurilor de trezorerie fac necesare unele masuri corective, menite sa faca fata dezechilibrelor prezente sau viitoare. Astfel, importante iesiri nete de fonduri, observate sau previzionate, fac sa apara pericolul unui deficit de trezorerie si conduc la cautarea de surse de finantare tranzitorii, care sa permita mentinerea echilibrului financiar pe termen scurt. Invers, daca se constata sau se anticipeaza incasari nete abundente, care pot lasa sa se prevada excedente de lichiditati, se vor efectua operatiuni de plasament.

3.1. Previziune si controlul bugetelor de trezorerie

Bugetul de trezorerie constituie un ansamblu de previziuni care privesc incasarile si platile pe termen scurt, avand in vedere activitatile si proiectele intreprinderii.

Elaborarea acestui buget trebuie sa preceada oricarei decizii concrete de cautare a mijloacelor de finantare sau de plasare a excedentului de lichiditati pe termen scurt (un an) poate fi completata cu o a doua serie de previziuni lunare pe termen foarte scurt. Acestea vin sa anticipeze pozitia trezoreriei pentru fiecare zi, saptamana sau decada, pe o perioada de la una la trei luni.

Elaborarea acestor previziuni intampina doua obstacole majore:

. O prima serie de obstacole priveste dificultatile inerente tuturor previziunilor de gestiune.

Intr-adevar, previziunea socio-economica nu este o stiinta exacta si nici o metoda, oricat de riguroasa ar fi, nu confera o garantie absoluta in ce priveste precizia. De asemenea, responsabilii intreprinderii, care cauta sa anticipeze evolutia viitoare a activitatii, pot comite erori de previziune.

In materie de gestiune, efortul previzional este afectat de o dubla incertitudine. Pe de o parte, evolutia mediului socio-economic, care influenteaza activitatile fiecarei intreprinderi, ridica probleme complexe de anticipare. Daca variabilele conjuncturii economice pot lasa loc unui efort de modelare, variabilele sociale, politice si culturale pot rezerva surprize celui care elaboreaza previziunea. Pe de alta parte, chiar atunci cand evolutiile globale din mediul socio-economic pot fi corect anticipate, aprecierea impactului acestora asupra fiecarei intreprinderi ramane deosebit de delicata.

Desi se pot comite erori, la nivelul intreprinderii se elaboreaza previziuni, se fac eforturi de anticipare cu ocazia lansarii unei investitii, a unui nou produs, a unei campanii publicitare etc. Aceste demersuri previzionale, sortite in exactitatii, pot sa para zadarnice daca se considera ca obiectivul lor consta in anticipatii exacte asupra activitatii viitoare a intreprinderii. Dar obiectivele lor reale sunt altele. Previziunile de gestiune au in primul rand scopul de a-i conduce pe responsabilii intreprinderii la un efort de reflectie critica si de vigilenta in pregatirea oricarui proiect. Apoi, ele urmaresc sa se puna la punct unele mijloace de acoperire (de protectie) si sa se pregateasca declansarea reactiilor de adaptare in cazul in care evolutiile efective ar fi foarte diferite de evolutiile previzonate. In ce priveste trezoreria, programele informatice de gestiune a trezoreriei permit sa se efectueze simulari corespunzatoare realizarii diferitelor ipoteze. Astfel, se pot aprecia implicatiile financiare ale diferitelor scenarii pentru a se lua masurile necesare.

. Dificultati tehnice specifice previziunii trezoreriei, care se alatura dificultatilor generale intampinate in previziunea de gestiune.

Gestiunea trezoreriei cauta sa actioneze asupra decalajelor de plati, favorabile sau nefavorabile, antrenate de operatiunile realizate de intreprindere. Previziunea acestor decalaje constituie una dintre problemele tehnice esentiale pe care trebuie sa o depaseasca trezorierul.

Elaborarea bugetului de trezorerie se bazeaza pe intocmirea unui scadentar previzional al incasarilor si platilor exercitiului viitor. Majoritatea intreprinderilor care elaboreaza o previziune a fluxurilor lunare acopera, in general, o perioada de 12 luni in viitor.

Previziunea incasarilor si platilor de exploatare

Fluxurile de exploatare sunt legate de operatiile privind activitatea de aprovizionare, productie, vanzare.

Incasarile sunt: in principal, generate de vanzarile de marfuri, de servicii si produse finite. Aceste fluxuri ridica doua probleme de previziune. in primul rand, previziunea vanzarilor necesita studii comerciale; gratie cunoasterii clientilor si pietelor, compartimentul comercial poate face previziuni asupra cantitatii vandute si pretului. in general, aceste previziuni se fondeaza pe o extrapolare a realizarilor din perioada anterioara; ele prezinta o fiabilitate satisfacatoare pentru toate activitatile care cunosc o evolutie regulata; in schimb, aceste previziuni sunt precare atunci cand se fac pentru vanzari susceptibile de a fi afectate de fluctuatii importante datorate mediului (lansarea de noi produse de catre firmele concurente, aparitia unei tehnologii concurente etc.) sau unei initiative a intreprinderii (campanii promotionale vizand cresterea, la un anumit moment, a vanzarilor; modificarea pretului sau a sortimentului de produse).

In al doilea rand, decalajele datorate termenelor de plata acordate clientilor trebuie, de asemenea, sa fie luate in calcul. Aceste termene fac obiectul practicilor din domeniul de activitate al intreprinderii sau reprezinta practici proprii intreprinderii. Ele pot sa faca obiectul unei previziuni fiabile. In aceste conditii, se poate stabili relatia:

Platile privind exploatarea sunt determinate numai de cheltuielile monetare. Ele corespund, spre exemplu, cumpararilor de marfuri, de materii prime, materiale, cheltuielilor cu personalul, impozitelor si taxelor legate de operatiunile de vanzare (accizele, taxa pe valoarea adaugata), serviciilor prestate de terti. In schimb, unele cheltuieli de exploatare nu duc la efectuarea de plati, ci la o evaluare contabila a costurilor corespunzatoare deprecierii elementelor de activ (amortizare si provizioane pentru deprecieri) sau la anticiparea unui risc (provizioane pentru riscuri si cheltuieli); acestea nu vor fi luate in calcul la elaborarea bugetului de trezorerie.

Previziunea cheltuielilor platibile de exploatare se bazeaza pe cunoasterea practicilor comerciale, tehnice, sociale ale intreprinderii. Ea necesita, de asemenea, informatii asupra comportamentului partenerilor externi si asupra evolutiilor posibile.

Previziunile privind costul consumurilor intermediare necesita anticipatii asupra preturilor pe anumite piete (materii prime, energie, petrol etc.) si asupra atitudinii furnizori lor fata de acestea. Anuntarea unui calendar de crestere a preturilor de catre furnizorii de energie electrica sau de catre transportatori constituie o practica exceptionala. In schimb, preturile materiilor prime negociate pe piete volatile ilustreaza dificultatile unor asemenea previziuni.

Previziunea evolutiei pe termen scurt a cheltuielilor salariale se poate fonda pe indicatori privind numarul salariatilor si calificarea acestora. Totusi, salariile pun probleme de anticipare delicate datorita tensiunilor sociale, conflictelor de munca, adesea imprevizibile.

Platile legate de cheltuielile de exploatare trebuie' sa fie prevazute pe baza termenelor de plata de care intreprinderea poate beneficia, eventual, de la furnizorii sai, de la stat (pentru impozite si taxe).

Previziunea incasarilor si platilor in afara exploatarii

Operatiunile in afara exploatarii corespund operatiunilor de investitii, de plasament, de finantare, altor operatiuni exceptionale generatoare de profit sau pierderi.

Platile pentru investitii rezulta din deciziile luate de intreprindere si fac, de regula, obiectul unei anumite pregatiri anterioare, care-i determina pe responsabili sa elaboreze un calendar pe termen mediu.

Cesiunile de active realizate in vederea obtinerii de resurse vor permite finantarea unor proiecte noi (investitii, achizitii de intreprinderi etc.) sau redresarea unei trezorerii in dificultate. Cesiunile ridica, totusi, probleme de evaluare. Suma ce se va incasa din vanzarea activelor poate fi, uneori, prevazuta prin referinta la preturile de piata semnificative, cum ar fi cazul cesiunilor de imobile, de actiuni. Chiar daca exista o piata de referinta, volatilitate a preturilor poate rezerva surprize favorabile sau nefavorabile pentru intreprindere. Atunci cand nu exista o piata sau cand aceasta este foarte limitata, previziunile referitoare la incasarile din cesiuni de active sunt afectate de o reala fragilitate.

Numeroase evenimente exceptionale, generatoare de incasari si plati, ridica probleme de previziune aproape de nerezolvat, neputand fi incluse, intr-un mod fiabil, in bugetul de trezorerie. In acest caz, experienta responsabililor intreprinderii poate furniza o estimare intuitiva sau statistica referitoare la unele castiguri sau pierderi exceptionale.

3.2. Elaborarea si controlul bugetului de trezorerie

Se pot utiliza mai multe modalitati de prezentare a bugetului de trezorerie. Unele dintre acestea au fost expuse in capitolul introductiv sub forma tabloului fluxurilor de trezorerie. In acest capitol vom prezenta o structura de baza a bugetului de trezorerie.

Bugetul de trezorerie constituie un instrument fundamental al gestiunii financiare pe termen scurt, atat in faza de elaborare cat si in cea de urmarire.

In faza de elaborare, bugetul permite sa se testeze coerenta tuturor evolutiilor previzibile, avand in vedere atat deciziile luate de intreprindere, cat si mutatiile din mediul sau. Insumarea diferitelor previziuni face sa apara un risc de dezechilibru, datorita faptului ca realizarea simultana a tuturor proiectelor vizate ar duce la o degradare de nesuportat a trezoreriei. Responsabilii financiari propun, in aceasta situatie, masuri pentru restabilirea echilibrului previzional, fie prin modificarea unor proiecte (spre exemplu, amanarea unui proiect de investitii care necesita importante lichiditati sau accelerarea unui program de cesiune de active) fie prin cautarea de concursuri externe (spre exemplu un credit bancar pe termen scurt).  

Dupa elaborarea bugetului de trezorerie, responsabilul cu trezoreria dispune de cadrul general care ii permite sa pregateasca si sa adopte deciziile concrete de plasament sau de finantare pe termen scurt.

in faza de executie, bugetul de trezorerie constituie un instrument eficace de urmarire si control al bunului mers al intreprinderii. Demersul de baza adoptat in aceasta faza de urmarire consta in compararea sistematica a fluxurilor monetare prevazute cu cele efective. in urma acestei comparatii, foarte rar se constata convergenta intre previziuni si realizari. in general, ele permit sa se observe 'derapaje' sau 'deviatii' corespunzand unor ecarturi semnificative intre incasarile si platile din buget si cele reale. Acestea se pot datora fie nerealizarii proiectelor intreprinderii, fie unor evolutii imprevizibile ale mediului, care au facut necesara o modificare a proiectelor intreprinderii. Diferentele dintre buget si realizari pot releva erori in elaborarea bugetului initial, previziuni nerealiste, care trebuie corectate. Controlul bugetului de trezorerie declanseaza, astfel, actiuni de adaptare, reactii rapide.

3.3. Decizii de finantare si de plasament

Elaborarea si urmarirea bugetului de trezorerie permit fundamentarea si adoptarea deciziilor privind finantarea complementara pe termen scurt in caz de deficit previzibil, precum si cautarea plasamentelor suficient de lichide si bine remunerate pentru perioadele in care apar excedente.

Intreprinderile au, in principiu, acces la o gama de resurse pe termen scurt extrem de diversificata, dar nu pot apela la toate modalitati le de finantare decat intreprinderile care au o anumita marime si care isi desfasoara activitatea intr-un mediu financiar suficient de dezvoltat.

Din sursele de finantare pe termen scurt fac parte creditele legate de exploatare (resursele de exploatare sau resursele ciclice, daca avem in vedere toate resursele generate de activitatea curenta) si resursele cu caracter financiar (resursele de trezorerie).

Resursele ciclice sunt obtinute cu ocazia operatiunilor legate de activitatea curenta; ele corespund termenelor de plata acordate de furnizori sau de organisme care incaseaza prelevarile obligatorii (impozite, taxe, contributii). Creditele de exploatare nu au caracter financiar pentru ca aceste resurse se obtin cu ocazia desfasurarii operatiilor productive sau comerciale si nu constituie decat un 'subprodus' financiar al deciziilor de exploatare. Din aceasta cauza ele nu pot fi considerate surse de finantare ce rezulta din decizii autonome, ci resurse ciclice, care micsoreaza nivelul necesarului de finantare a ciclului de exploatare, fiind abordate cu ocazia analizei si previziunii nevoii de fond de rulment.

Resursele de trezorerie reprezinta resurse cu caracter financiar pentru ca ele se obtin de la creditori financiar, pe baza unei proceduri in care obiectivele si variabilele deciziei sunt, prin esenta, financiare. Atunci cand o intreprindere solicita un concurs de trezorerie, ea are in vedere considerente de ordin financiar: ameliorarea situatiei lichiditatilor, alegerea intre resurse cu costuri diferite, arbitrajul intre costul resurselor si randamentul active lor. Aceste resurse pot fi puse la dispozitia intreprinderii fie de banci, fie de alte institutii de credit, fie de piata de capital; ele pot avea drept contrapartida un activ detinut sau achizitionat de intreprindere, dar pot sa nu fie legate de un anumit activ.

a) Creditele pentru finantarea activelor de exploatare

Creditele destinate finantarii unui activ de exploatare privesc, in principal, clientii si stocurile.

Mobilizarea creantelor reprezinta cea mai veche forma a finantarii bancare. Indiferent de modalitate, ea se traduce printr-un aport de moneda, de care beneficiaza intreprinderea, din partea unei institutii de credit. In contrapartida, are loc remiterea unei creante comerciale pe termen scurt de catre intreprinderea beneficiara a creditului. 

Totusi, acest principiu poate fi aplicat in practica prin mai multe proceduri.

Scontarea este operatiunea prin care, in schimbul unui efect de comert, banca pune la dispozitia posesorului creantei valoarea efectului comercial diminuata cu agio (scontul + comisioanele aferente). Institutia de credit ii da, astfel, intreprinderii posibilitatea sa-si accelereze procesul de recuperare a creantelor pe care ea le detine asupra clientilor. Intreprinderea cedeaza efectele comerciale si primeste moneda corespunzatoare valorii efectelor comerciale diminuata cu scontul (care. reprezinta costul operatiunii pentru beneficiar si remunerarea pentru banca). Scontarea se finalizeaza ca o cesiune de efecte. Acestea sunt transferate din patrimoniul intreprinderii in cel al bancii, dar intreprinderea ramane obligata la plata cambiei in conditiile in care trasul sau alti participanti la procesul cambiei nu pot plati.

Creditul de mobilizare a creantelor comerciale este utilizat pentru a se depasi unele constrangeri legate de scontarea clasica. In timp 'ce. scontarea nu priveste decat efectele remise de debitori (bilete la ordin, cambii), creditul de mobilizare a creantelor comerciale se aplica tuturor creantelor, oricare ar fi forma lor. El permite, deci, accelerarea monetizarii creantelor pentru care nu existau mijloace de monetizare.

Factoringul implica participarea unei institutii financiare specializate (factorul) care se angajeaza sa achizitioneze, in mod regulat, un portofoliu de creante-clienti dobandite de intreprindere cu ocazia vanzarilor. In schimb, intreprinderea beneficiaza de un flux regulat de lichiditati. In plus, riscul recuperarii creantelor este transferat factorului, ceea ce-i confera intreprinderii beneficiare o securitate sporita in gestiunea portofoliului sau de creante comerciale. Intrucat factorul asigura atat finantarea intreprinderii, cat si preluarea riscului legat de eventuala neincasare a creantelor, facto_ ringul presupune un cost mai ridicat pe care il suporta intreprinderea.

In afara de mobilizarea creantelor, care presupune cedarea de active, unele credite sunt garantate prin constituirea de garantii care il protejeaza pe imprumutator. Garantiile pot consta in gajarea creantelor, titlurilor sau. stocurilor.

Intreprinderile pot obtine de la banci credite pentru achizitia de active de exploatare: credite pentru finantarea stocurilor temporare si credite pentru finantarea de stocuri sezoniere (credite de campanie). Creditele de campanie permit intreprinderilor care desfasoara activitate sezoniera sa-si finanteze stocurile, fie in cursul perioadei de aprovizionare cu materii prime (industria de prelucrare a materiilor prime agricole), fie in cursul perioadei de depozitare a produselor finite pentru intreprinderile ale caror vanzari sunt concentrate intr-un interval redus.

b) Creditele de trezorerie fara destinatie precisa in timp ce instrumentele de finantare mentionate corespund unor credite destinate achizitionarii sau detinerii unui activ determinat, exista si resurse de trezorerie care pot fi obtinute fara sa presupuna o afectare determinata. Aceste resurse acordate de banci prezinta, astfel, caracterul unei finantari globale a trezoreriei intreprinderii.

Facilitatile de casa (sau credite pentru facilitati de cont) sunt aporturi de moneda inscrise in conturile curente ale intreprinderii, care ii permit sa depaseasca dificultatile temporare de trezorerie, ele acordandu-se pe o perioada foarte scurta (15 zile).

Avansul in contul curent (utilizari de deschideri de credite permanente sau linii de credit) reprezinta o autorizare acordata; de catre banca, intreprinderii de a utiliza fonduri mai mari decat disponibilitati le din contul curent. Banca efectueaza plati in numele titularului de cont, chiar si atunci cand acesta si-a epuizat disponibilitatile, pana Ia o suma maxima numita plafon de creditare. Atunci cand incasarile permit sa se acopere acest deficit, intreprinderea isi reconstituie capacitatea de a imprumuta. Aceasta forma de credit este cea mai frecvent utilizata deoarece corespunde perfect nevoilor de trezorerie ale intreprinderii, este usor de utilizat, plafonul fixat este renegociabil, iar dobanda se percepe de catre banca numai pentru sumele utilizate de intreprindere.

c) Emisiunea de titluri pe termen scurt in tari cu sistem financiar dezvoltat, intreprinderile au posibilitatea sa emita titluri pe piata capitalurilor pe termen scurt.

Traditional, gestiunea trezoreriei este orientata spre cautarea de resurse de finantare. Insa, intreprinderile care au excedente de trezorerie importante le pot plasa in depozite la termen, in bonuri de trezorerie etc., adica in plasamente de trezorerie, care pot fi:

a) plasamente monetare nenegociabile (contracte de plasament care nu pot fi vandute): depozit la termen, bonuri de casa etc.;

b) plasamente monetare negociabile: certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur etc.;

c) plasamente financiare: actiuni, obligatiuni etc.

BIBLIOGRAFIE:

Georgeta Vintila, Gestiunea Financiara a intreprinderii, Ed. Didactica si Pedagogica, RA

Bran P., Finantele intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 1997

M. Onofreie, Finantele intreprinderii, Ed. Meteor press, Bucuresti, 2004

M. Teodorescu, Finantele intreprinderii, Ed. Economica, Bucuresti, 2004

Stancu I., Finante, Editura Economica, Bucuresti, 2002