Pretul. Teorii si optici de analiza a pretului.

Pretul. Teorii si optici de analiza a pretului

Pretul si teoria pretului ocupa un loc central in stiinta economica. Se pare ca pretul reprezinta problema cea mai complicata si controversata a vietii economice. Aceasta, pentru ca in el sunt coagulate toate categoriile si componentele sistemului de interese: individuale si de grup: producatori-consumatori; vanzatori-cumparatori; nationale-internationale etc. De altfel, neoclasicii au considerat teoria economica (cu referire la microeconomie) ca stiinta a formarii si evolutiei pretului.

Privind pretul ca fenomen economic la nivelul perceptiei directe, este unanim acceptata definitia formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon.

Pretul reprezinta cantitatea de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului (vanzatorului) in schimbul bunului pe care acesta il prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. Alaturi de pretul absolut exista si pretul relativ sau raportul de schimb, adica preturile bunurilor a, b, c s.a.m.d., exprimate in functie de cel al unui bun considerat etalon sau element de referinta. Se utilizeaza relatia:

in care:

= pretul relativ al bunului "i"

 = pretul absolut al bunului "i"

= pretul absolut al bunului etalon

Pretul etalon este cel al unui bun asupra caruia se convine; de cele mai multe ori se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru caracterizarea nivelului de trai si a calitatii vietii oamenilor intr-o etapa istorica data.

De exemplu: sa consideram ca pretul absolut pentru diferite bunuri se prezinta astfel:

1 kg paine = 10.000 u.m.; 1 kg carne = 100.000 u.m.; 1 autoturism = 400.000.000 u.m.; 1 ora de munca = 20.000 u.m.

Daca se considera pret etalon salariul orar, preturile relative sunt:

- 1 kg paine = 0,5 salarii medii orare;

- 1 kg de carne =5 salarii orare;

- 1 autoturism = 20.000 salarii orare etc.

Daca consideram ca in intervalul t₀ - t₁ preturile cresc cu 10% la paine, cu 15% la carne, cu 20% la autoturisme, iar salariile medii orare cu 10%, constatam ca preturile relative devin: 1 kg paine = 0,5 salarii orare; 1 kg carne = 5,2 salarii orare; un autoturism = = 21.818 salarii orare. Rezulta ca, desi toate preturile absolute, inclusiv al fortei de munca, au crescut, situatia economica a salariatului s-a deteriorat in raport cu cea a proprietarilor celorlalte bunuri economice.

In practica statistica, situatia preturilor relative din diferite domenii se determina comparand dinamica preturilor din respectivele domenii (ramura, zona geografica etc.) cu indicele general al preturilor care sintetizeaza evolutia de ansamblu. Cand indicele specific este mai mic decat cel general, preturile relative scad si invers.

Din analiza dinamicii pretului relativ se obtin informatii pretioase privind evolutia situatiei economice a diferitilor producatori, consumatori si domenii de activitate. Din aceasta perspectiva modificarea preturilor relative este generatoare de consecinte mult mai ample si mai complexe decat modificarea preturilor absolute. In functie de ele are loc permanenta realocare a resurselor pe domenii.

Realitatile ultimului secol pun in evidenta ca, practic, in toate tarile preturile relative ale marfurilor agricole au scazut si au crescut cele ale serviciilor si majoritatii bunurilor prelucrate industrial. In felul acesta, situatia economica a celor care produc, vand si exporta marfuri agricole s-a inrautatit in raport cu cea a altor agenti economici.

1 Teoriile pretului

Indiferent de optica sub care este privit, pretul masoara ceva. La intrebarea "ce masoara pretul?', principalele scoli economice au dat explicatii diferite, cunoscute ca teorii ale pretului.

Raspunsurile foarte diverse pot fi grupate in trei mari teorii: teoria clasica a pretului; teoria neoclasica a pretului; teoriile mixte (moderne) ale pretului. In diferite lucrari si in actiunile practice ale agentilor economici ele coexista.

In teoria clasica pretul isi are suportul (substanta) in valoarea economica a bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si de remuneratiile revendicate de catre posesorii acestora. Situatia concreta de pe piata face ca pretul sa se fixeze la nivelul valorii economice ori sa oscileze in jurul sau, dar, in conditii normale, el nu se rupe de baza sa obiectiva - valoarea economica perceputa prin nivelul costului unitar si marginal (full).

Teoria subiectiva a pretului. Scoala neoclasica a fundamentat teoria conform careia pretul reflecta valoarea economica determinata de utilitatea marginala si raritatea respectivului bun, respectiv cantitatea in care el se afla comparativ cu cererea solvabila. Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu cat utilitatea marginala este mai mare si el este mai rar. Cele doua imprejurari care determina valoarea economica si pretul - utilitatea marginala si raritatea - pot actiona in acelasi sens sau in sensuri diferite.

Paradoxul apa-diamant

Adam Smith, pornind de la faptul ca orice marfa are valoare de intrebuintare (utilitate) si valoare (valoare de schimb), sesiza faptul ca exista marfuri care au o utilitate ridicata, fiind esentiale pentru viata, dar au o valoare unitara redusa (este cazul apei); sunt altele, mai putin necesare pentru viata, care au o valoare de schimb foarte ridicata (este cazul diamantelor). Aceasta contradictie care apare pentru unele marfuri intre valoarea de intrebuintare (utilitate) si valoarea de schimb (pret) a ramas cunoscuta in literatura economica sub numele de "paradoxul apei si diamantelor". Viziunea neoclasica (subiectiva) a eliminat acest paradox: se apreciaza ca valoarea economica (si pretul unitar) al bunului sunt determinate nu de utilitatea totala, ci de cea marginala a bunului, care este conditionata si de gradul sau de raritate. Apa are utilitate totala ridicata, dar utilitate marginala redusa, pentru ca este relativ abundenta; asa se explica de ce, in mod normal, indivizii fac eforturi reduse pentru a o obtine si, de aceea, are un pret redus. Situatia este exact inversa in cazul diamantelor.

Concluzie: in aprecierea pretului, la un moment dat si in dinamica, este necesara luarea in considerare atat a utilitatii marginale, cat si a raritatii; orice suprasolicitare sau ignorare conduce la concluzii gresite.

Din punctul de vedere al acestei lectii, deosebirea dintre teoria clasica si neoclasica decurge din cauza primara care determina pretul. Dupa clasici, pretul exprima, in principal, conditiile de productie ale marfii, modul in care ea se obtine prin combinarea si consumarea factorilor de productie; producatorul este "dirijorul" pretului. La neoclasici, pretul este determinat de conditiile pietei, de modul in care sunt percepute si se manifesta raritatea si utilitatea marginala; rolul decisiv in formarea si evolutia pretului apartine cumparatorilor.

Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si a pretului a fost elaborata in prima treime a secolului al XX-lea si apartine, in principal, Scolii de la Cambridge. Se pleaca de la premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au aparut), ci doar explicatii incomplete si solutii partiale privind valoarea economica si pretul. In acest sens, Alfred Marshall se exprima plastic: "A te intreba daca valoarea si pretul unui bun sunt date de consumul de factori de productie ori de utilitatea marginala si raritatea lui este sinonim cu a te intreba daca o coala de hartie asezata intre lamele unei foarfece este taiata de lama de jos ori de cea de sus". In ultima instanta, pretul este determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului. Privit prin prisma consumului de factori, pretul exprima interesele producatorului si sta la baza formarii ofertei; prin prisma utilitatii marginale si a raritatii, el exprima interesele si punctul de vedere al cumparatorului si fundamenteaza nivelul si evolutia cererii.

Producatorul este agentul ofertei, iar consumatorul al cererii, de aceea interesele lor, legatura si confruntarea dintre ele sunt, in ultima instanta, expresia ofertei si cererii.

In viziunea teoriei contemporane, raporturile dintre interesele producatorului si cele ale consumatorului, exprimate prin raportul oferta-cerere, reprezinta substanta si determina nivelul si dinamica pretului.

Figura 3.2  Factorii pretului in conditii de concurenta (teoria contemporana a pretului)

2 Optici de abordare a pretului

1) In raport de situatia pietei si scopului analizei pretul poate fi privit ca o variabila dependenta sau independenta. In primul caz se apreciaza ca pretul este un rezultat al pietei, care se impune agentilor ei; fiecare este un "primitor de pret". In acest caz, agentii cererii si ofertei influenteaza piata, in principal prin cantitati sintetizate in legile cererii si ofertei. In cel de al doilea caz, un agent sau un grup de agenti economici reusesc, au forta si mijloace specifice pentru a influenta sau determina nivelul pretului. Intr-o atare situatie, pretul este cel care influenteaza direct interesele vanzatorilor si cumparatorilor, oferta si cererea: prima se modifica in acelasi sens cu pretul, iar cererea, in sens contrar. 

2) Dupa modul in care se formeaza, preturile pot fi:

- preturi libere, cele care se formeaza si evolueaza pe baza conditiilor pietei; teoretic, nu exista vointe si forte personalizate suficient de puternice pentru a-i fixa nivelul si a-i determina evolutia. Este situatia ideala care se intalneste in modelul pietei cu concurenta pura si perfecta; in economiile reale se tinde spre asemenea preturi pe pietele financiare secundare, la bursele de marfuri si pe piata schimburilor valutare;

- preturi administrate sunt rezultatul deciziilor si actiunilor statului si ale altor centre de forta economica (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri, sindicate etc);

- preturi mixte sunt intalnite cel mai frecvent in statele cu economie de piata concurentiala si rezulta din intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale "mainii invizibile" cu mecanisme dirijist-interventioniste, izvorate din reglementari legislative ale administratiilor publice (cote de taxe si impozite care se includ in preturi, stabilirea de plafoane sau niveluri sub care unele preturi nu pot cobori sau peste care nu pot creste etc.) si/sau din forta de care dispun anumite centre de forta privata.

Asemenea preturi mixte se intalnesc la toate categoriile de bunuri care parcurg mecanismele pietei: salariu, rata dobanzii, tarife la servicii, preturi en-gros si en-detail pentru satisfactori si bunuri de capital etc.

Functiile pretului

Pretul are un important rol economic si poate influenta deciziile si actiunile unitatilor economice prin functiile sale. Prin prisma acestor functii, pretul este si o parghie economico-financiara de influentare substantiala a vietii economice.

Principalele functii indeplinite de catre pret intr-o economie concurentiala: 

● Functia de calcul, de evaluare si masurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor care se deruleaza la toate nivelurile si vizeaza pe toti subiectii actiunii economice. Prin intermediul lor, marea diversitate a consumului de resurse economice, output-urilor si tranzactiilor sunt uniformizate sub forma monetara, fiind organic legate de rolul monedei de etalon general de masura, calcul si evidenta. Cea mai generalizatoare forma de masurare economica - masurarea monetara - se realizeaza prin mijlocirea preturilor. Calitatea reflectorie a acestei masurari este conditionata de existenta unor preturi corecte, formate liber, care ilustreaza cat mai fidel posibil realitatea, starea si sensurile de miscare ale economiei.

● Pretul informeaza agentii economici asupra gradului de tensiune dintre resurse si nevoi. Cresterea preturilor absolute si relative semnifica cresterea tensiunii si invers. Nivelurile de preturi sunt in ultima instanta scale, trepte cu ajutorul carora se masoara gradul de raritate: cu cat pretul este mai ridicat, cu atat respectivul bun este potential mai insuficient in raport cu nevoile.

● Preturile sunt purtatoare dinamice de informatii prin care sunt coordonate deciziile producatorilor si cumparatorilor. Astfel, schimbarea preturilor relative antreneaza permanente realocari ale factorilor de productie pe domenii, noi modalitati de combinare a acestora, structuri noi ale ofertei si consumului. Cresterea preturilor relative genereaza tendinta de reducere a consumului si de crestere a productiei. Din contra, la marfurile pentru care ele scad, consumul este stimulat, iar productia descurajata. De aceea, preturile sunt considerate pivotul economiei de piata.

● Pentru producator, pretul este principalul instrument prin care isi recupereaza cheltuielile, isi asigura profitul si creeaza premisele pentru continuarea activitatii economice. Tot pe baza informatiei furnizate de preturi producatorul decide sa restranga sau sa abandoneze anumite activitati. In felul acesta, el este cel mai autentic sistem de informatii pentru alocarea si realocarea resurselor pe domenii.

● In anumite conditii, in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de redistribuire a veniturilor si patrimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate. Agentii, ramurile si sectoarele ale caror preturi relative scad, inregistreaza pierderi de venituri si de patrimoniu; situatia este inversa pentru cei ale caror preturi relative cresc. Asa cum este sugerat in figura 3.3, se produce fenomenul de "foarfece al preturilor', cand, fata de o situatie de echilibru, X, preturile relative ale bunului (sau sectorului) A scad (care pierde) si cele ale bunului (sectorului) B cresc, redistribuirea de venit si patrimoniu realizandu-se in favoarea sectorului B.

 

Figura 3.3 Foarfecele preturilor

● In economia de piata, pretul este cel care, impreuna cu venitul nominal, "arbitreaza' accesul persoanelor si categoriile de persoane la bunurile economice marfare.