Posibilitatile Productiei

Posibilitatile Productiei

Raritatea resurselor impune intotdeauna alegerea unei alternative in detrimentul altora. Problema alegerii se pune in acelasi fel atat pentru indivizi, cat si pentru firme sau societate. Rezultatul alegerii unei alternative, reflectat prin costul de oportunitate, exprima pierderea inregistrata de cel ce alege datorita renuntarii la celelalte alternative. De pilda, pentru o firma, rezultatul alegerii este privit in sensul de pierdere de venit ca urmare a renuntarii la celelalte alternative posibile.

Pentru a intelege mai bine aceste relatii care se stabilesc intre resursele limitate, optiuni si costul de oportunitate vom apela la un instrument denumit de  specialisti curba posibilitatilor de productie, sau frontiera posibilitatilor de productie. Prin intermediul acestui instrument se cerceteaza posibilitatile alternative de a produce.

Curba posibilitatilor de productie pune in evidenta - sub forma grafica - toate combinatiile posibile de a produce doua bunuri de catre un individ, firma sau tara, intr-o anumita perioada, prin folosirea integrala si eficienta a tuturor resurselor disponibile.

Pentru a surprinde si intelege ceea ce exprima curba posibilitatilor de productie sa ne oprim cu analiza, pentru inceput, la nivel de individ. Sa presupunem ca un individ, de pilda Mihai - care este student - foloseste din cele 24 de ore de care dispune zilnic, 8 ore pentru odihna si necesitati firesti (somn, toaleta zilnica, hrana etc.). Vor mai ramane 16 ore zilnic pentru studiu (munca) si pentru activitati sociale (actiuni sportive, culturale, educative etc.).

Primul lucru pe care il sesizam este ca Mihai dispune de resurse limitate, respectiv 16 ore si nu mai mult. In cele 16 ore zilnic, el nu poate sa faca tot ceea ce doreste. Drept urmare, el trebuie sa opteze, sa aleaga. Pentru simplificare sa presupunem ca Mihai isi imparte cele 16 ore in doua parti, respectiv pentru cele doua destinatii. Partea de timp destinata studiului nu o poate folosi pentru activitati sociale si invers. Practic, Mihai dispune de resurse limitate (constranse), respectiv de cantitati maxime de resurse care pot fi utilizate pentru o directie sau alta. Problema care se ridica este cum va aloca Mihai aceste resurse pentru cele doua activitati alternative.

Incercand sa rezolvam grafic aceasta problema, vom obtine urmatoarea reprezentare (vezi fig. nr. 1).

Dreapta AI pune in evidenta toate combinatiile pe care le poate face Mihai cu cele 16 ore disponibile. Deoarece sunt numai 16 ore si nimic mai mult, Mihai poate alege orice varianta de pe dreapta AI. El poate opta pentru 16 ore de studiu si nimic pentru activitati sociale, sau pentru orice alta alternativa, corespunzator punctelor B, C, D, E, F, G, H de pe dreapta AI. Desigur alternativele se pot mari daca optiunile nu se opresc la numere intregi. Cum se pune problema costului de oportunitate in aceasta situatie ?. Fiind o chestiune de alegere, intotdeauna se va pune in evidenta ceea ce se pierde ca urmare a alegerii facute. Deci Mihai va judeca din acest punct de vedere optiunile lui. Daca se opreste la optiunea din punctul I, de exemplu, el va consuma 16 ore pentru activitati sociale si va pierde tot ceea ce putea realiza prin studiu. Costul de oportunitate in acest caz este reprezentat tocmai de aceste pierderi. Desigur, ne putem imagina usor in ce constau aceste pierderi pentru Mihai.

Daca resursele cresc, gama posibilitatilor de alegere creste si ea. De pilda, daca Mihai isi reduce timpul destinat odihnei si necesitatilor firesti de la 8 ore la 6 ore, atunci ceea ce ramane zilnic este 18 ore. Acest timp se va imparti, de asemenea, pe cele doua destinatii, dupa aceeasi regula, numai ca Mihai va fi pus in fata mai multor alternative.

Zilnic, fiecare dintre noi suntem pusi in situatia lui Mihai, trebuie sa alegem. Unele decizii sunt simple, altele sunt foarte complicate. La fel se pune problema la nivel de firme sau societate. Ori de cate ori este vorba de resurse limitate, este evident ca productia pe care o putem obtine prin folosirea lor este limitata. Aceasta limita este pusa in evidenta de curba posibilitatilor de productie.

Sa presupunem ca intr-o tara, la nivel national se pune problema utilizarii resurselor disponibile pentru doua mari destinatii si anume: producerea de bunuri militare si producerea de bunuri civile. Sa vedem care sunt alternativele care se deschid factorului decizional (fig. nr. 2).

Curba AG este curba posibilitatilor de productie in situatia noastra. Ea pune in evidenta toate combinatiile posibile pentru cele doua destinatii, daca resursele existente sunt complet epuizate, in conditiile tehnologiei existente. Aceste combinatii se afla pe curba AG sau dedesubtul acestei curbe. Cu stocul de rezerve existent si in conditiile tehnologice date combinatiile de bunuri militare si civile nu se vor putea plasa deasupra curbei. Din acest motiv curba respectiva se numeste si frontiera posibilitatilor de productie.

Sa incercam sa interpretam ceea ce evidentiaza aceasta curba. Dreapta AO pune in evidenta posibilitatile maxime de producere a bunurilor militare. Deci, nici o resursa nu va fi utilizata in vederea producerii bunurilor civile. De asemenea, dreapta OG va reflecta posibilitatile maxime de producere a bunurilor civile, in aceleasi conditii, respectiv nici o resursa nu va fi destinata producerii bunurilor militare.

Combinatiile posibile intre productia de bunuri militare si civile, prin folosirea la maxim a resurselor existente, le vom gasi pe curba AG, respectiv punctele B, C, D, etc. Asa cum se observa, curba are o forma concava. Exista o explicatie economica pentru aceasta forma. In cazul unei resurse limitate care poate fi utilizata pentru doua destinatii (vezi exemplul lui Mihai), sistemul de schimb intre destinatii nu se va schimba niciodata. Curba care reflecta acest lucru apare sub forma liniara (fig. nr. 1). In al doilea exemplu, curba posibilitatilor de productie are forma concava deoarece nu toate resursele sunt egal utilizate in producerea celor doua categorii de bunuri. Unele resurse sunt utilizate mai eficient in productia de bunuri militare, dupa cum altele in productia de bunuri civile. Transferul lor de la o utilizare la alta duce la reducerea productivitatii obtinute.

La punctul A toate resursele sunt utilizate pentru producerea bunurilor militare. Transferand resursele spre cealalta destinatie, sa vedem ce se intampla. Daca transferam resurse care au o contributie relativ mica la producerea de bunuri militare (ex. forta de munca specializata in producerea mobilei, a imbracamintei, etc.) spre productia de bunuri civile, productia militara va inregistra o reducere relativ mica. Aceste resurse, in schimb, vor avea o contributie mare la producerea bunurilor civile. In deplasarea de la punctul A la punctul B, foarte putine bunuri militare se vor pierde pentru a obtine cantitati suplimentare de bunuri civile (mobila si imbracaminte). Acelasi rationament se poate continua si pentru punctul C, punctul D, s.a.

Forma curbei posibilitatilor de productie este implicit determinata de premisa economica fundamentala. In realizarea combinarii intre cele doua destinatii, prin utilizarea completa a resurselor, se urmareste obtinerea castigului maxim. Daca se doreste o cantitate de bunuri civile egala in marime cu OB₁, atunci se va renunta la o cantitate de bunuri militare corespunzatoare in marime cu AG₁ si asa mai departe. Bunurile civile vor creste de la B₁ la B₂ , B₃ , etc. si in mod corespunzator, bunurile militare vor scadea de la G₁ la G₂  si apoi la G_3, etc. Costul de oportunitate pentru producerea a mai multor bunuri de consum este de fiecare data reprezentat de bunurile militare la care se renunta. Cu cat ne deplasam mai mult pe axa OG in directia G, cu atat se renunta la mai multe bunuri militare, iar resursele care erau mai bine utilizate in productia militara se transfera spre productia civila, unde productivitatea utilizarii lor este mai scazuta. Datorita acestui fapt, pe masura ce creste productia de bunuri civile, va creste si costul de oportunitate pentru fiecare cantitate suplimentara obtinuta. Atunci cand se va atinge punctul G, foarte putine bunuri civile aditionale se vor produce cu ultimele resurse transferate de la productia bunurilor militare.

Aceasta tendinta a cresterii costului de oportunitate pe masura ce se produc cantitati suplimentare dintr-un bun, utilizandu-se un stoc de resurse dat, in detrimentul altui bun, are un caracter legic si este cunoscuta ca legea cresterii costului de oportunitate.

Daca privim cu atentie graficul din fig. nr. 2, sesizam ca orice combinatii intre cele doua destinatii in afara curbei este imposibila. Daca ne aflam la puntul C, decizia de crestere a productiei de bunuri civile, fara a se reduce in mod corespunzator productia de bunuri militare, presupune luarea in consideratie a punctului H. Deplasarea de la punctul C la punctul H este imposibila, deoarece stocul de resurse a ramas acelasi. Resursele limitate nu permit luarea in consideratie a punctului H, singura solutie este reducerea productiei de bunuri militare, deplasandu-ne pe linia de frontiera (pe curba posibilitatilor de productie) de la punctul C la punctul D.

In acest caz productia de bunuri civile va creste de la punctul B₂ la B₃  si in mod corespunzator va scadea productia de bunuri militare de la G₂ la G₃. O combinatie care sa atinga punctul H este posibila numai daca ar exista resurse suplimentare.

Daca resursele existente nu sunt utilizate in totalitate, respectiv, daca societatea nu produce cele doua categorii de bunuri la limita frontierei posibilitatilor de productie, atunci sunt posibilitati de crestere a productiei ambelor categorii de bunuri. Daca de pilda, natiunea respectiva, in urma combinatiilor facute, se gaseste la un moment dat in situatia care corespunde punctului U din grafic, atunci inseamna ca o parte din stocul de resurse existent nu este utilizat. Exista deci posibilitati de crestere a productiei pentru ambele categorii de bunuri, sau numai pentru categoria de bunuri care se doreste, pana la limita in care combinatiile alese se vor plasa pe curba frontierei.

Desigur, curba posibilitatilor de productie reflecta situatia cand resursele sunt limitate si orizontul de timp este scurt. Pe termen mediu si lung, odata cu cresterea resurselor si ameliorarea lor, curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta. (fig. nr. 3).

Fig. nr. 3

Deplasarea curbei posibilitatilor de productie poate avea loc, de regula, sub influenta urmatorilor factori:

a)   cresterea stocului de resurse;

b)   introducerea unor tehnologii moderne care au ca efect reducerea consumului de resurse pe unitatea de produs;

c)   adancirea specializarii productiei si dezvoltarea relatiilor comerciale.

Curba posibilitatilor de productie este, de fapt, un model de analiza, care poate da informatii utile factorilor de decizie atat la nivelul firmelor, cat si la nivel national.