Piata muncii

Piata muncii

Munca, ca orice factor de productie, este oferita de cei ce dispun de ea si este ceruta de cei ce au nevoie de ea. Cu alte cuvinte, intr-o economie de piata, munca se vinde si se cumpara, se formeaza si functioneaza o piata speciala - piata muncii, pe care o intalnim in fiecare tara, precum si la nivel international.

Piata muncii este formata din totalitatea relatiilor de vanzare - cumparare a factorului munca, in interactiunea lor si in stransa legatura cu spatiul economic in care are loc. Pe piata muncii se intalnesc, se confrunta si se negociaza ofertantii de munca cu cei ce au nevoie de factorul munca, care reflecta cererea de munca.

In mod curent, proprietarul factorului munca care este liber din punct de vedere juridic si economic, ofera factorul respectiv celor interesati care dispun de capital si care formuleaza cererea de munca, avand loc negocieri care se materializeaza intr-un contract de angajare si in salariu. Negocierile dintre ofertantii si cumparatorii factorului munca se desfasoara pe baza si in limitele reglementarilor juridice existente in cadrul fiecarei tari si al unor institutii specializate.

Piata muncii este o componenta a pietei factorilor de productie, un segment al acesteia. De asemenea, piata muncii este in stransa dependenta cu toate celelalte piete, influentand miscarea acestora si fiind influentata de acestea.

Principalele componente ale pietei muncii sunt cererea si oferta de munca.

Cererea de munca este o reflectare a nevoii de munca, generata de ansamblul activitatilor economico-sociale din societate, spre deosebire de nevoia de munca, care reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o perioada data de timp, cererea de munca reflecta numai nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat in economie. Deci, atunci cand este vorba de cererea de munca, avem in vedere munca salariata. Conditia esentiala pentru ca nevoia sociala sa fie considerata in categoria cererii de munca este remunerarea sau salarizarea ei. De aceea in cererea de munca nu se includ muncile care se pot realiza de catre femeile casnice in gospodarie, de catre cei ce dispun de ceilalti factori si pot organiza activitati pe cont propriu pe baza muncii proprii, militarii in termen, elevi si studenti sau de alti nesalariati.

Cererea de munca, mai bine spus dimensiunea acesteia, este dependenta de o serie de factori, dintre care amintim: nivelul dezvoltarii economice si ritmul de crestere economica, nivelul si dinamica productivitatii muncii, structura productiei si activitatilor economico-sociale, nivelul salariului, ritmul innoirilor tehnice si tehnologice in economie, etc. Desigur, in functie de cum evolueaza acesti factori se produc modificari si in cadrul cererii de munca.

Cererea de munca se caracterizeaza ca fiind pe termen scurt practic invariabila, deoarece dezvoltarea unor activitati existente si aparitia altora noi generatoare de locuri de munca, presupun o anumita perioada de timp. De asemenea, cererea este eterogena, ea vizeaza categorii de profesii si meserii foarte diferentiate.

In mod concret, cererea de munca se exprima prin numarul de locuri de munca ce se creeaza in economie si in subdiviziunile acesteia, intr-o etapa data. Locurile de munca respective, odata create, asteapta a fi ocupate de disponibilitatile de munca existente, cu alte cuvinte asteapta oferta.

Oferta de munca pune in evidenta disponibilitatile de munca existente in societate, care apar pe piata ca munca salariata, sau ca cerere pentru locurile de munca salarizate existente in societate. Cu alte cuvinte, ea reprezinta totalul resurselor de munca disponibile intr-o perioada data de timp, care opteaza pentru munca salarizata. Deci, ea nu cuprinde femeile ocupate in activitati casnice, cei ce dispun de factori de productie si isi organizeaza activitati pe cont propriu si pe baza muncii proprii, elevii si studentii, militarii in termen si alti oameni care depun activitati nesalariale, sau care nu doresc sa se angajeze in activitate intrucat au surse proprii de existenta. Putem spune ca oferta de munca se concretizeaza in volumul de munca ce poate fi depus de populatia apta de munca a unei tari, iar la un regim (durata) dat al muncii, in numarul celor ce solicita un loc de munca salariat.

Cand vorbim despre oferta de munca la nivelul unei tari, avem in vedere gruparea populatiei in anumite categorii demoeconomice . Desigur, fiecare din aceste categorii au o anumita dimensiune, intr-o etapa data, care depinde atat de factori demografici cat si economici si juridici. Oferta de munca se formeaza in functie de dimensiunile acestor categorii ale populatiei, corespunzator unor conditii economice si juridice concrete existente in fiecare tara.

Oferta de munca prezinta anumite particularitati:

a)   formarea ofertei de munca, deci si a resurselor de munca, ale unei tari nu se subordoneaza numai legilor pietei ci si a legilor demografice;

b)   formarea ofertei de munca necesita un timp indelungat pentru atingerea de catre populatie a varstei incadrarii in munca si pentru instruirea corespunzatoare;

c)   oferta de munca are o mobilitate relativ redusa, urmare a faptului ca oamenii se ataseaza mediului social-economic, isi fauresc gospodarie acolo unde muncesc si accepta greu schimbarile;

d)   oferta de munca este perisabila intr-un nivel ridicat si are un caracter rigid, datorita faptului ca munca nu poate fi conservata in cazul neutilizarii sau subutilizarii resurselor de munca.

Cererea si oferta de munca sunt doua marimi dinamice care reflecta legaturile existente din totdeauna intre dezvoltarea economico-sociala ca sursa a cererii de munca si populatie ca sursa a ofertei de munca.

Piata muncii reflecta in mod direct raporturile intre cererea si oferta de munca. Aceste raporturi pot fi privite la nivel macroeconomic, de economie nationala, sau de domenii mari ale acesteia, in care caz se stabilesc conditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza principiile care actioneaza la stabilirea salariilor si la o anumita tendinta de stabilire a salariilor la nivel inalt sau mai scazut, sau la nivel microeconomic, de firma, unde cererea este delimitata precis de nevoile acesteia, iar oferta se contureaza pornind de la programul de munca, numarul de ore suplimentare acceptate sau numar de salariati, tipul profesiilor si meseriilor de care are nevoie firma, etc. Din confruntarea intre cererea si oferta de munca la nivel micro se determina marimea si dinamica salariului nominal.

Piata muncii indeplineste in cadrul economiei nationale o serie de functii importante:

a)   inlesneste alocarea resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, in teritoriu, in concordanta cu volumul si structura cererii factorului munca;

b)   mijloceste unirea factorului munca cu ceilalti factori de productie;

c)   contribuie la formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala;

d)   influienteaza formarea si repartizarea veniturilor;

e)   furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificare si reintegrare a factorului munca in activitate;

Aceste functii releveaza situatia aparte a factorului munca, faptul ca piata muncii este o piata distincta cu particularitati specifice[1]:

Ea este o piata cu un inalt grad de rigiditate si de sensibilitate, conditionand atat echilibrul economic, cat si pe cel social-politic. Aceasta particularitate este data atat de natura diferita a marfii care circula pe aceasta piata, cat si de ponderea mare a laturii sociale care se intrepatrunde puternic cu latura economica;

Piata muncii este o piata mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport cu celelalte piete. Pe piata muncii se interactioneaza si se confrunta mai multi agenti economici si parteneri sociali: salariati si intreprinzatori, organizatiile patronale si sindicale, precum si statul, fiecare dintre acestea cu roluri si functii bine determinate;

Existenta unui grad mai ridicat de perfectiune in raport cu alte forme de piata. Salariul, ca pret al inchirierii factorului munca, nu mai este unica parghie a reglarii volumului ocuparii si utilizarii eficiente a factorului respectiv. De asemenea, marimea salariului nu mai rezulta doar din actiunea mecanismelor pietei, ci si din reglementari economico-juridice importante adoptate in fiecare tara. Se poate spune ca in economia contemporana, piata muncii se prezinta ca o piata contractuala si participativa, in care negocierile si contractul de munca joaca un rol esential in determinarea cererii si ofertei de munca.

Procesele de ocupare si utilizare a factorului munca sunt ajustate nu numai prin dinamica raportului oferta-cerere, ci si cu ajutorul altor mecanisme aflate la indemana firmelor, colectivitatilor locale, sau ale statului. In acest sens au actionat mai multi factori:

a)   extinderea, mai ales dupa aparitia Organizatiei Internationale a Muncii, a unor sisteme de reglementari pe plan national si international, a unor institutii si legi care reglementeaza raporturile de munca si problemele ocuparii;

b)   cresterea gradului de ocupare a agentilor economici, a intreprinzatorilor si salariatilor, reflectat in activitatea sindicatelor, in negocierile dintre sindicate, patronat si stat. Toate acestea exercita o influenta puternica asupra ocuparii, marimii si miscarii salariului, asupra duratei muncii, asupra protectiei sociale;

c)   elaborarea si aplicarea la nivel statal a unor politici de ocupare a factorului munca.

In confruntarea dintre cererea si oferta de munca se reflecta de fapt raportul dintre nevoia sociala de munca (cererea globala) si resursele de munca disponibile in societate ( oferta globala). Desigur, acest raport scoate in evidenta la nivel national ocuparea factorului munca, mai precis, nivelul sau gradul ocuparii factorului munca.

Ocuparea factorului munca la nivelul unei tari pune in evidenta folosirea resurselor de munca prin angajare de salariati, desfasurarea de activitati pe cont propriu, constituirea si dezvoltarea exploatarilor de tip familial, sau incadrarea ca auxiliari familiali. Ocuparea factorului munca mijloceste actiunea economiei asupra populatiei in general prin formarea celei mai mari parti a veniturilor acesteia sub forma diferitelor remuneratii cuvenite pentru munca, cererea de forta de munca, procesele de migratie interna si internationala, etc.

Deci, atunci cand vorbim de ocuparea factorului munca avem in vedere cererea globala si oferta globala de munca. Acestea pot fi egale, caz in care avem echilibru si putem spune ca se asigura ocuparea deplina; oferta este mai mica decat cererea, deci dezechilibru, care se manifesta sub forma deficitului de munca. In acest caz, echilibru necesita fie resurse de munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai accentuata a productivitatii muncii; oferta de munca depaseste cererea, de asemenea dezechilibru, caz in care nivelul ocuparii de echilibru este inferior celui al ocuparii depline, o parte a factorului munca ramane fara utilizare.

Desigur, ideal ar fi sa se manifeste permanent in societate starea de echilibru in ocuparea factorului munca. In asemenea societate, am vorbi de ocuparea deplina a acestui factor, obiectiv important in politica economica a numeroase state. Ocuparea deplina ar insemna, teoretic vorbind, ca intreaga populatie disponibila si apta de munca sa fie angajata in munci salariale, sa lucreze pe cont propriu, in exploatari de tip familial sau ca auxiliari familiali. O asemenea situatie, in realitate, nu este posibila, datorita unor factori pe care ii vom pune in evidenta in paragraful urmator care se va ocupa de somaj.

Ocuparea factorului munca a cunoscut in ultimele decenii o serie de schimbari foarte importante, dintre care mentionam:

cresterea importanta a ponderii salariatilor in totalul populatiei ocupate;

modificarea structurii fortei de munca ocupate pe sectoare, ramuri, nivel de calificare, categorii socio-profesionale, etc.;

cresterea intr-un ritm rapid a numarului intelectualilor;

cresterea ponderii femeilor si tinerilor in ponderea populatiei ocupate si al ofertei de munca;

accentuarea mobilitatii celor ocupati in activitati pe cont propriu si ca auxiliari familiali.

In aceste conditii, este firesc sa ne plasam pe pozitia acelor economisti care considera ca ocuparea deplina a factorului munca este o stare ideala care are putine sanse de realizare in economia actuala. Mai mult, sunt economisti adepti ai neoliberalismului contemporan si mai ales ai gandirii monetariste care considera ca ocuparea deplina ar fi o sursa de inflatie, preconizand renuntarea la conceptul de ocupare deplina si la politica bazata pe el.