Piata monetara

Piata monetara

Moneda, indiferent cum i se explica natura ei, se comporta in societate asemanator celorlalte marfuri. Respectiv, ea este ceruta de unii si oferita de altii. Locul de intalnire a cererii si ofertei de moneda este cunoscut sub denumirea de piata monetara. Deci, formarea si miscarea masei monetare in raport cu cererea si oferta de moneda constituie componentele de baza ale pietii monetare. Ca in cazul fiecarui tip de piata, piata monetara se afla in echilibru atunci cand oferta este egala cu cererea. In acest caz, punctul de echilibru determina atat cantitatea schimbata (de echilibru), cat si pretul (rata dobanzii) de echilibru. Desigur, atat cantitatea cat si pretul de echilibru se modifica odata cu variatia cererii si ofertei.

Pe piata monetara actioneaza urmatorii agenti economici:

1. - Statul care, in virtutea atributiilor sale, confera cadrul legal circulatiei monedei si stabileste coordonatele politicii monetare;

2. - Banca Centrala, ca banca nationala de emisiune si de control asupra monedei aflata in circulatie;

3. - Sistemul bancar cu componentele acestuia, care faciliteaza legaturile intre stat si agentii privati, intre acestea, pe de o parte si populatie, pe de alta parte, pune in circulatie moneda legala, acorda credite si creeaza o forma specifica de moneda - moneda bancara;

4. - Firmele, care utilizeaza moneda pentru finantarea investitiilor, fac imprumuturi de la banci si emit titluri de valoare (moneda comerciala);

5. - Populatia, care foloseste moneda pentru satisfacerea unor nevoi personale si care poate achizitiona titluri de valoare de la firme sau de la stat.

Cunoscand agentii care actioneaza pe piata monetara, putem spune ca in sens foarte general, cererea de moneda este data de volumul operatiilor implicate de achizitionarea bunurilor si plata serviciilor. Privind insa cu mai multa atentie piata monetara, sesizam ca cererea de moneda este mai cuprinzatoare. Daca ne raportam la ceea ce spunea J. M. Keynes cu privire la mobilurile cererii de moneda sub forma de lichiditate, se ajunge la concluzia - pe care acesta a exprimat-o - ca cererea de moneda este formata din doua componente:

L = L₁ + L₂, unde:

L = cererea de moneda

L₁ = cantitatea de moneda ceruta de agentii economici pentru mobilurile venitului, ale tranzactiei si ale precautiei. Aceasta cantitate variaza odata cu cresterea produsului sau a venitului (Y); orice majorare a acestuia se traduce printr-o crestere a cantitatii de moneda necesara pentru cele trei mobiluri. Aceasta cerere se afla intr-o masura neglijabila sub influenta ratei dobanzii. Ceea ce se scrie: L₁ = L₁(Y), cu L₁ < 0;

L₂ = cantitatea de moneda ceruta pentru mobilul speculatiei. Ea depinde de nivelul ratei dobanzii, aflandu-se in raport invers cu aceasta: L₂ = L₂(i), cu L₂ < 0.

Prin insumarea lui L₁ cu L₂, cererea de moneda se poate exprima astfel:

M_c = L₁(Y) + L₂(i), unde M_c reprezinta moneda ceruta.

Oferta de moneda reprezinta cantitatea de moneda pusa la dispozitia celor interesati (firme, populatie etc.) de catre sistemul bancar. Ea nu depinde de rata dobanzii.

Sa vedem care sunt mecanismele prin care moneda este pusa in circulatie. Firesc, ne indreptam gandul la imprimarea si emiterea biletelor de banca. Aceste bilete insa, pentru a indeplini functia de moneda, trebuie sa treaca din imprimeria Bancii Centrale in circulatie. Acest proces se realizeaza prin mai multe canale:

1. Prin mecanismul asigurarii nevoilor statului. Pentru acoperirea deficitului bugetar, Trezoreria publica emite bonuri de tezaur, pentru a caror achizitionare bancile fac subscrieri. Cand bancile revand aceste bonuri Bancii Centrale, aceasta emite bilete de banca sau, mai bine-zis, crediteaza conturile bancilor respective, din care acestea retrag moneda (bilete de banca) atunci cand au nevoie;

2. Plata devizelor straine obtinute de intreprinderile nationale pentru marfurile vandute in strainatate. Aceste devize sunt apoi comercializate pe piata valutara de banca vanzatorului. Atunci Banca Centrala isi intregeste sau majoreaza rezervele in valuta. In schimb, ea injecteaza mase suplimentare de moneda pe piata monetara interna, creditand contul bancilor intermediare, care negociaza devizele straine;

3. Sistemul creditului acordat de bancile comerciale clientilor lor. Pe aceasta cale se asigura 80-90% din cantitatea de moneda pusa anual in circulatie.

Prin intermediul conturilor bancare deschise firmelor, bancile acorda credite, creand, in acelasi timp, moneda. Banca deschide un cont clientului sau, prin care i se acorda un credit, autorizandu-l pe client sa traga (emita) cecuri asupra acestui cont (ceea ce se cheama deschidere bancara). Daca bancherul este sigur de client, nu-i cere nimic in afara de dobanda. Daca nu, el cere o garantie de rambursare sub forma unei rate sau cambii, sau o ipoteca asupra unor bunuri.

De mentionat ca masa monetara care circula in economie rezulta nu prin creare arbitrara, ci prin afacerile economice realizate in cursul perioadei respective. Asa se explica de ce politica de credite trebuie astfel conceputa incat creditele sa nu fie acordate fara legatura directa cu activitatea economica si, in acelasi timp, sa nu se restrictioneze acordarea de credite fara justificare. Daca se acorda credite fara legatura directa cu activitatea economica se alimenteaza inflatia, iar restrictionarea franeaza cresterea economica, amplificand somajul.

Pornind de aici, se poate spune ca sistemul monedei de hartie nu are alta securitate decat politica economica bancara si monetara rationala, iar moneda si creditul sunt doua fete ale aceleiasi monede.

Cererea si oferta de moneda, cand sunt in echilibru arata cantitatea de bani care poate fi obtinuta la rata de echilibru a dobanzii. Obiectul pietii monetare il reprezinta, asadar, masa monetara si schimbul de lichiditati. Operatiile care au loc pe piata monetara sunt de finantare, constand in acordarea de disponibilitati banesti agentilor economici si bancilor si de refinantare, prin intermediul carora Banca Centrala acorda credit bancilor comerciale.

Masa monetara depinde de o serie de factori, dintre care amintim cantitatea de bunuri economice oferite intr-o anumita perioada, nivelul preturilor si tarifelor, viteza de rotatie a banilor, amploarea creditului de consum, intensitatea inclinatiei spre lichiditate a agentilor economici s.a. Marimea masei monetare se determina printr-o ecuatie, care poarta numele lui Irving Fisher, creatorul teoriei cantitative a banilor. Conform acesteia, o marire a cantitatii de moneda in circulatie produce o crestere proportionala a monedei, in conditiile in care alti indicatori economici raman neschimbati. Cu alte cuvinte, aceasta teorie exprima relatia dintre cantitatea de moneda existenta in circulatie, pe de o parte, si nivelul general si dinamica preturilor pe de alta parte.

MV = PT,   in care:

M = cantitatea de moneda existenta n medie intr-un interval de timp;

V = viteza de rotatie a monedei;

P = nivelul preturilor si tarifelor;

T = volumul tranzactiilor (vanzarilor).

Viteza de rotatie a monedei (V) exprima numarul de deplasari pe care le realizeaza moneda intr-o unitate de timp trecand din mana in mana in procesul schimbului. In acest caz, MV exprima cantitatea totala de moneda disponibila.

Din aceasta ecuatie se desprinde marimea masei monetare, respectiv:

 

Produsul P·T reflecta soldul tranzactiilor de piata care presupun prezenta efectiva a monedei ca mijlocitoare a schimbului.

Daca se are in vedere si moneda scripturala (M'), ca si viteza ei de circulatie (V'), ecuatia de determinare a masei monetare, in varianta tranzactionala, devine:

M·V + M'V'= P·T

Teoria cantitativa a monedei, alaturi de varianta tranzactionala este cunoscuta si sub varianta venitului - denumita ecuatia de la Cambridge (elaborata de A.Marshall si A.C.Pigou·), unde masa monetara se exprima prin urmatoarea ecuatie:

M = K·Y,   unde:

K = constanta, care reprezinta partea din venitul nominal mentinuta sub forma de bani;

Y = venitul national exprimat in preturi curente.

Teoria cantitativa a banilor a fost si ea supusa unei atente analize critice. S-au exprimat si alte puncte de vedere corespunzator evolutiei vietii economice si fenomenelor negative ce apar in economie. Sunt inca dispute intre scoli privind rolul monedei, inclusiv explicarea cantitatii de moneda in circulatie etc.