Piata de capital. Descriere, trasaturi specifice

Piata de capital. Descriere, trasaturi specifice

1 Conceptul de piata de capital

Orice economie nationala este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se intalnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii. In economia financiara circuitul activelor financiare are loc intre multimea ofertantilor de fonduri (investitorii) si multimea utilizatorilor acestora, in vederea realizarii unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a carei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectueaza investitii, prin plasarea fondurilor in scopul valorificarii lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizeaza fondurile pentru a-si finanta propria activitate economica. Se transfera astfel o parte din resursele financiare existente intr-o economie, intre cei care le detin, prin disponibilizare, catre agentii economici care le folosesc, fie pentru initierea unei activitati, fie pentru intretinerea si dezvoltarea unei afaceri existente. In acelasi timp, se naste o relatie de feedback, de la utilizatorii de fonduri catre investitorii initiali, prin distribuirea profitului obtinut in urma valorificarii resurselor financiare. Intr-o economie de piata, distribuirea profitului poate fi, insa, oricand substituita de distribuirea riscului, in cazul unei utilizari neprofitabile a fondurilor care au facut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria vointa, noduri ale unui circuit financiar a carui finalizare poate fi profitul sau esecul. Tranzactiile intre cele doua categorii de participanti la fluxul financiar se realizeaza prin intermediul pietelor financiare.

Piata financiara are doua componente ale caror functiuni sunt diferite si complementare si anume piata financiara primara specializata in colectarea veniturilor economisite si piata financiara secundara care asigura mobilitatea si lichiditatea economiilor plasate.

Piata financiara primara

Piata financiara primara asigura colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piata interna si cea internationala. Aceasta piata pune in legatura subiectii care dispun de un capital financiar excedentar propriu si care doresc sa plaseze acest excedent cu subiectii economici care au un deficit de resurse financiare asadar piata financiara primara indeplineste functia de finantare, de alocare de capital financiar.

Finantarea se poate realiza in mod direct sau dimpotriva indirect. Spre exemplu cand veniturile economisite de sectorul populatiei sunt superioare investitiilor realizate de subiecti, detinatorii de economii prin intermediul pietei financiare pot finanta direct deficitele financiare ale subiectilor economici solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizeaza prin cumpararea de fiecare persoana a titlurilor financiare emise de acestia. Acelasi lucru se poate intampla si cand anumite intreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare investesc mai mult decat economisesc adica cumpara titluri financiare de la cei care au nevoie de resurse.

Cel mai mare solicitator de resurse in acest sistem de finantare il reprezinta statul si administratiile sale locale. Acest lucru se intampla in perioadele in care aceste entitati inregistreaza deficite bugetare si cum de cele mai multe ori sistemele bugetare se incheie cu deficite, nevoia de resurse este permanenta.

Calea acoperirii acestor deficite cea mai potrivita si neinflationista o reprezinta emiterea titlurilor financiare specifice pentru acoperirea golurilor de resurse.

Finantarea nevoilor de resurse financiare ale subiectilor economici solicitatori se poate realiza si in mod indirect prin intermediul unor organisme financiare de intermediere care emit titluri financiare pe piata financiara. Aceste organisme atrag pe de o parte resursele economisite si le plaseaza intr-un mod eficient spre cei care au nevoie de resurse.

O resursa importanta de fonduri banesti la care apeleaza aceste organisme specializate o reprezinta anumite fonduri financiare constituite cu scopuri precise si folosite temporar in acest scop de finantare investitionala. Asemenea fonduri sunt fondurile institutiilor de asigurari sociale, fondurile caselor de pensii, fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc.

Pe piata financiara organismele financiare de intermediere asigura deci colectarea de capital financiar obtinand resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare pe care apoi le imprumuta intreprinderilor publice si private prin cumpararea titlurilor financiare emise de acestea.

Piata financiara secundara

Piata financiara secundara asigura detinatorilor de titluri financiare lichiditatea si mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce se numeste bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise.

Schimbarea titlurilor de catre detinatorii acestora poate sa aiba loc din urmatoarele motive:

- fie ca urmare a dorintei detinatorilor lor de a-si recupera fondurile inainte ca aceste titluri financiare sa ajunga la scadenta;

- ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide in acel moment;

- operatiunile speculative

Pe piata financiara secundara titlurile financiare pot fi valorificate chiar inainte de a aduce un avantaj financiar detinatorilor acestora adica inainte de a primi dobanzile sau dividendele. Se poate spune deci ca existenta pietei financiare secundare asigura detinatorilor de titluri financiare posibilitatea de a iesi de pe piata financiara primara cand doresc.

Piata financiara secundara are si rolul de a asigura evaluarea permanenta a titlurilor financiare cotate la bursa prin confruntarea cererii cu oferta a titlurilor financiare si se stabileste cursul pe piata a valorilor negociate care reflecta de regula competitivitatea economica si financiara a emitentului de titluri financiare.

Asigurand mobilitatea, lichiditatea si evaluarea permanenta a veniturilor economisite si investite in titluri financiare, piata financiara secundara asigura buna functionare a pietei primare.

Asadar in concluzie, piata financiara secundara asigura redobandirea lichiditatii, adica a numerarului prin valorificarea titlurilor financiare.

Intre piata financiara primara si intre piata financiara secundara exista o interdependenta absoluta, existenta uneia fara cealalta nu este posibila desi functiile lor sunt complet distincte. Functiile celor doua componente sunt deja exprimate.

Circuitul activelor financiare se desfasoara intre ofertantii de fonduri si beneficiarii acestora, tranzactiile avand loc pe piata financiara. Piata financiara este alcatuita din doua componente, avand in vedere tipul activelor financiare care se negociaza si mecanismul prin care acestea sunt introduse in circuitul financiar:

a) Piata monetara. Pe piata monetara nationala se efectueaza tranzactii monetare, in moneda nationala, intre rezindentii aceleiasi tari. Piata monetara este piata pe care bancile se imprumuta intre ele, pe termen scurt. Aparitia acestei piete se datoreaza surplusului de incasari pe care le au unele banci si surplusului de plati pe care le au alte banci. Prin urmare, piata monetara indeplineste functia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe doua cai: 1) prin creditul acordat intre banci; 2) prin cumpararea, de la diferite banci, a unor hartii de valoare specifice pietei monetare, a caror scadenta este relativ apropiata si care prezinta certitudine in ceea ce priveste transformarea lor in bani lichizi, fara pierderi. O componenta a pietei monetare este piata valutara, pe care se confrunta cererea si oferta pentru diferite valute, care sunt atat pentru ofertant, cat si pentru solicitant, monede straine, schimbul dintre ele urmand sa depaseasca restrictiile care ingreuneaza circulatia internationala a capitalului.

b) Piata de capital. Piata capitalurilor este specializata in intermedierea de tranzactii cu active financiare care au scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, sunt satisfacute nevoile de capital ale solicitantilor cu disponibilitatile de capital ale ofertantilor. In general, piata capitalurilor mareste posibilitatile financiare.

Principalele functii ale pietei de capitaluri sunt urmatoarele:

emisiunea si vanzarea pentru prima data de titluri financiare ale emitentilorsau debitorilor catre posesorii de capitaluri financiare care doresc sa cumpere valori mobiliare;

negocierea de valori mobiliare, cu conditia ca acestea sa fie vandute si transformate in lichiditati de primii lor posesori si mai inainte de scadenta.

c) Piata bancara se caracterizeaza prin tranzactii cu active bancare nonnegociabile, a caror lichiditate este maxima.Societatile bancare au rol de intermediere intre posesorii de disponibilitati banesti si utilizatorii de fonduri, pe baza relatiilor de credit. Rolul acestor piete este de absortie a  excedentului de active monetare ale celor care economisesc si care doresc sa dispuna de posibilitatea retragerii lor in orice moment.

Piata de capital - componenta principala a pietei financiare

Piata de capital este specializata pe tranzactii cu active financiare pe termen mediu si lung, prin intermediul lor asigurandu-se transferurile de capitaluri disponibile catre utilizatorii ale caror nevoi depasesc posibilitatile interne de acoperire. Motivatia principala a unei piete de capital consta in economia si plasarea valorilor mobiliare ale agentilor economici in cautare de capital catre posibilii investitori, detinatori de excedente de capital.

Valorile mobiliare emise in vederea atragerii de capital sunt negociabile, adica se vand si se cumpara de catre participantii la piata de capital, asigurandu-se un flux permanent intre investitori (ofertanti de capital) si utilizatori (agentii economici in cautare de capital). Spre deosebire de titlurile tranzactionate pe pietele monetare, care se negociaza pe termen scurt, piata de capital este formata din tranzactiile pe termen mediu si lung, cu titluri mobiliare specifice: actiuni, obligatiuni, titluri de renta, bonuri de tezaur etc.

Organizarea unei piete de valori mobiliare depinde de indeplinirea unor conditii obligatorii:

Existenta cererii de capital de catre societatile comerciale publice sau private, guverne, institutii financiar-bancare, societati de asigurare. Cererea este exprimata prin emisiunea de titluri de valoare care urmeaza a fi schimbate pe lichiditati, pentru satisfacerea nevoii economice.

Existenta ofertei de capital, prin investitorii detinatori de resurse financiare pe care le plaseaza pe piata de capital, prin cumpararea titlurilor de valoare emise.

Tranzactiile trebuie sa fie cat mai usoare si rapide posibil, astfel incat participantii sa obtina maximum de efect in minimum de timp.

Existenta unui loc bine determinat si centralizat, in care cererea si oferta sa se intalneasca nestanjenit, pentru ca nivelul final al echilibrului sa reflecte realitatea, evitandu-se speculatiile sau influentele dirijate.

Nivelul cursului la care se cumpara si se vand titlurile mobiliare trebuie sa fie public, pentru a reuni cu maxima promptitudine cumparatorii si vanzatorii de capital, reali sau potentiali. Publicitatea trebuie sa fie completa si rapida, un rol important avandu-l mass-media. In functie de natura valorilor mobiliare emise si negociate, piata de capital este formata, in principal, din doua segmente: piata actiunilor si piata obligatiunilor, pe care circula atat titluri nationale cat si straine, sub diferite forme.

2 Structura pietei de capital

Pietele de capital pot fi grupate in functie de anumite criterii si caractere, cum ar fi: nivelul de tranzactionare, titul de hartii de valoare trazactionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizica a pietei.

a)   Nivelul de tranzactionare. Conform acestui criteriu exista:

piata primara este piata in cadrul careia emisiunile de titluri sunt tranzactionate pentru prima data; emitentii de titluri obtin fondurile necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor;

piata secundara este piata in cadrul careia sunt tranzactionate titlurile ce sunt deja in circulatie. Este piata tranzactiilor repetate, in functie de cerera si oferta de capital exprimate. Aceasta piata face obiectul activitatilor bursiere si al mecanismelor acestora. Ea mai este denumita si piata bursiera;

a treia piata este piata in cadrul careia are lor comercializarea titlurilor din afara bursei, printr-o retea specializata de societati de servicii de investitii financiare;

a patra piata sau piata tranzactiilor directe este piata in cadrul careia titlurile sunt comercializate in bloc printr-o retea de institutii financiare la  are iau parte cei interesati.

Piata a treia si a patra sunt cele mai noi piete, dar cu dimensiuni deja notabile si care pot juca, in viitor, un rol de importanta crescanda in tranzactiile cu titluri.

b)   Tipul de titluri. Conform acestui criteriu exista, in principal:

piata de actiuni. Este piata de tranzactionare a acsiunilor comune si a celor preferentiale, precum si a altor tipuri de actiuni ce acorda drepturi reziduale asupra veniturilor emitentilor;

piata obligatiunilor. Este piata de tranzactionare a oricarei creante ce presupune plati periodice ale cupoanelor si rambursarea fondului de imprumut la data scadenta;

piata titlurilor de stat. Este piata titlurilor de valoare puse spre vanzare populatiei si persoanelor juridice de catre stat.

c) Proceduri de tranzactionare. Conform acestui criteriu exista:

piata de licitatie. Este piata in cadrul careia tranzactionarea este controlata de o a treia parte (numita si agent de piata), in functie de suprapunerea preturilor ordinelor de cumparare sau de vanzare, in cazul anumitor titluri. Tranzactiile sunt efectuate la acele preturi pentru care exista si cerere si oferta. Piata este impersonala, in sensul ca identitatile celor ce vand sau cumpara sunt necunoscute.

piata de negociere. Este piata in cadrul careia cei ce vand sau cumpara negociaza intre ei volumul si pretul titlurilor in mod direct sau printr-un agent: broker sau dealer. Daca o tranzactie este incheiata de catre dealer sau broker, identitatea unei parti ramane necunoscuta celeilalte. Acest tip de piata este util pentru titlurile inactive si pentru tranzactiile de valori foarte mari, care pot determina fluctuatii pe termen pe piata de licitatie, pana in momentul in care vor exista destule ordine in cealalta parte a pietei. Piata de negociere se mai numeste si piata inter-dealeri.

d) Locul tranzactionarii. Confomr acestui criteriu exista:

- piata organizata. Este piata cu reguli de tranzactionare stabilite, de regula, dupa principiile de lucru ale pietei de licitatie, la un sediu central cu localizare certa. Actiunile sunt tranzactionate in cadrul unui astfel de tip de piata.

piata Over the Counter (OTC). Este piata constituita din birourile dealerilor, brokerilor si ale emitentilor de titluri secundare (banci comerciale, companii de asigurari). Pentru ca aceste tranzactii sa se desfasoare in multe locuri, ea este construita prin teleon, telex, computer. Aceste piete sunt, in principal, piete de negociere obligatiunile fiind obiectul principal al tranzactiilor.

e)   Dinamica si riscul tranzactiilor. Conform acestui criteriu exista:

piata la vedere. Este piata pe care titlurile sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. Imediat este definit de catre piata si are forma variata, in functie de tipurile de titluri. Mai este folosita si denumirea de piata de numerar. Principala caracteristica a acestei piete este reglarea imediata a tranzactiilor. Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piata fac obiectul tranzactiilor de valoare redusa.

piata anticipata (forward). Este principala piata ce permite cele mai diverse tranzactii cu titluri. Caracteristica ei majora este constituita de faptul ca operatiile de vinzare-cumparare sunt achitate o data pe lunp, in ziua de lichidare. Tranzactiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotatie.

piata "futures". Este piata in cadrul careia titlurile sunt comercializate in vederea unor livrari si plati viioare. Instrumental commercial se numeste futures. titlurile comercializate ce sunt stipulate in contract pot fi deja in circulatie sau pot fi emise inainte de data scadenta mentionata in contract. Daca un contract futures este tranzactionat Over the Counter prin negociere, el se va numit contract anticipat.

piata de optiune (options). Este piata in cadrul careia sunt tranzactionate titluri cu livrare ulterioara, conditionata de prevenirea riscului de investitie. instrumentul commercial se numeste contract de optiune.

f)    Intensitatea zilnica a tranzactiilor. Conform acestui criteriu exista:

piata permanenta. Este piata in cadrul careia, pentru un titlu, se inregistreaza o succesiune de cotatii bursiere in timpul unei sedinte (call-over). Principiul acestei piete este executarea comezilor in timp util si cotatia diferitelor cursuri pe durata intregii zile. De obicei, aceste piete publica zilnic 4 cursuri: pretul de deschidere, cel mai mare pret al zilei, cel mai scazut pret al zilei, pretul de inchidere.

piata de apel. Este piata in cadrul careia cotatiile tranzactiilor se efectueaza prin stabilirea unui pret de echilibru la o ora de echilibru.

g)   Dupa modul in care se procura si se tranzactioneaza banii Conform acestui criteriu exista:

pietele de datorie. Sunt piete caracterizate prin instrumente care, in general, raporteaza dobanda la perioade fixe, pentru imprumutri acodate pe perioade cuprinse intre 12 luni si 30 de ani. Din aceasta cauza, respectivele piete mai sunt cunoscute si sub denumirea de piete de venituri fixe (Fixed Income Markets). Aceste piete implica angajarea de imprumuturi pe termen mediu si lung;

piete de titluri de valoare. Sunt piete care, de asemenea, presupun angajarea de imprumuturi pe termen mediu si lung, dar, in acest caz, imprumutatorului nu I se plateste dobanda. In schimb, firma care angajeaza imprumutul emie actiuni in favoarea investitorilor care devin, astfel, coproprietari ai respectivei societati- cu alte cuvinte devin detinatori de cote-parti din capitalul unei companii.

Principalele caracteristici ale pietelor de capital sunt:

negociabilitatea: angajarea de imprumuturi banesti si investirea sunt realizate prin utilizarea de instrumente financiare care sunt negociabile. Aceasta inseamna ca titlul de proprietate poate fi transferat in orice moment;

finantarea nebancara: emitentul de pe pietele de capital nu angajeaza imprumuturi banesti direct de la o banca comerciala, ci emite instrumente financiarae in scopul vanzarii lor catre investitori;

termenul de scadenta: in general, termenul de scadenta-perioada pentru care se acorda sau se angajeaza imprumuturi banesti- este mai mare de un an;

instrumente financiare: pe piata de capital, instrumentele de datorie, cum ar fi obligatiunile, sunt emise cu prezicerea termenului de scadenta, a dobanzii care trebuie platita si a termenului de plata. In cadrul pietelor de titluri de valoare, actiunile care se emit reprezinta parti din capitalul unei societati.

3 Bursa de valori

Istoric

Inainte ca bursele de valori sa se dezvolte in forma actuala marfurile negociate in aceste institutii au fost contractele financiare transmisibile.

Aceste titluri au capatat importanta economica inca de la inceputul Evului Mediu. In nordul Italiei, in vreme ce Renasterea ajunsese la apogeu, iar noile fluxuri comerciale devenisera tot mai evidente, a aparut nevoia unor forme de negociere institutionale pebtru creantele legate de vanzarea marfurilor si exprimate in diverse monede. Bursele cele mai vechi au fost create, prin urmare, exclusiv in slujba comertului mondial. Documentul cel mai vechi se refera la tranzactiile cvasibursiere de la Lucques din anul 1111, in Italia de Nord, care era cel mai mare centru comercial al Europei. Inscrisurile comerciale au constituit primele marfuri dematerializate pentru care a fost creata o piata speciala.

Prima bursa care a aparut la nord de Alpi a fost instalata la Burges in 1409. Denumirea institutiei era atribuita familiei Van der Borse aflata in acel oras, pe considerentul ca cele trei pungi de bani(Bourses) gravte in piatra pe frontispiciul hanului lor, loc unde se negociau periodic metale pretioase si, mai tarziu,hartii de valoare, ar sta la originea denumirii de bursa. Coincidenta sau nu, acelasi semn - punga cu bani la borsa- era utilizat in orasele italiene Genova, Florenta si Venetia, pentru a indica locul unde se incheiau chiar tranzactiile. In acele orase din nordul Italiei se negociau, inca din secolul al XIV-lea, titluri pentru imprumuturile de stat emise in 1328. Acest fapt ne permite sa apreciem ca locul de nastere al primelor burse, in sensul de locuri unde se intalneau bancherii, negustorii, agentii de schimb si curtierii pentru a incheia tranzactii in mod public, poate fi atribuit oraselor-state Genova, Florenta si Venetia.

Societatea Indiilor Orientale este considerata prima societate pe actiuni cu grad mare de capitalizare, actiuni negociate la Bursa din Amsterdam fondata in 1611, ea a fost prima bursa de actiuni de capital din lume. Aceste tipuri de valori faceau obiectul unui comert intens. O alta premiera in evolutia burselor a fost Bursa de Obligatiuni de la Frankfurt care, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, avea rolul sefului de registru de subscriere a imprumuturilor,iar cu putin timp inainte, in 1779, Maria Thereza a Austriei lansase primul imprumut de 1000 de obligatiuni a cate 1000 forinti fiecare cu o maturitate de 8 ani si o dobanda de 4,5 la suta pe an.

Incet, bursele s-au dezvoltat si ca instrument de finantare a statului, veniturile fiscale nefiind suficiente pentru a acoperi cheltuielile angajate de guvernanti pentru constructii somptuoase sau campanii militare.

In secolul XIX, bursele au jucat un rol cheie in industrializarea Europei si a Americii de Nord. Numai in Marea Britanie si Germania existau mai bine de 20 de burse de valori in fiecare tara, iar o tarp cu dimensiuni reduse avea de la 7 la 9 burse de valori. In Asia bursele de valori au avut in secolul XIX un rol mai putin mai important decat in Europa, marcand inceputul transformarii Japoniei dintr-un tat agrar, feudal intr-o putere industriala moderna. In 1865, cand s-a pus problema infiintarii burselor in Japonia, nu existau deloc fonduri de capital financiar pe plan intern, la fel ca in Romaania dupa anul 1989. Impozitele erau platite e japonezi in natura, cu orez. Le-a revenit burselor roulu de a colecta rarele capitaluri financiare disponibile si de a le pune in serviciul industrializarii tarii. Pusa in functiune la 15 mai 1878, Bursa din Tokyo (Tokyo Stock Exchange Co.) nu a capatat un renume international decat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ascensiunea ei la rangul celor mai mari burse de capital din lume a vansat in acelasi ritm cu miracolul economic nipon din deceniile anilor 1960-1980, cand, temporar, a intrecut Bursa din New York.

Fondata in 1773, Bursa din Londra nu este printre cele mai vechi piete financiare ale lumii, dar in timpul lungii guvernari a reginei Victoria, a devenit cea mai importanta bursa de capital din lume. In Europa, ea si-a pastrat rolul de lider pana astazi. Dupa un debut modest ca piata financiara de impotanta locala, New Zork Stock Exchange si-a castigat un renume international abia dupa razboiul de secesiune si a avut o contributie hotaratoare la industrializarea Statelor Unite. In 1972, a avut loc o noua premiera in dezvoltarea burselor de valori: deschiderea Pietei Internationale Monetare din Chicago consacrata contractelor financiare la termen.

In Romania primele burse de comert au fost infiintate la Bucuresti si Braila in secolul al XIX-lea, dupa modelul francez. In 1881 este votata Legea burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri. Legea se refrea la modul de imfiintare a burselor de valori mobiliare si stabilea principalele operatiuni ce se pot efectua. La 16 septembrie ia fiinta Bursa de la Iasi, a caror cotatii si comentarii privind efectuarea tranzactiilor se publicau in Curierul Financiar. La 1 decembrie 1882 se infiinteza Bursa de la Bucuresti. In 1883 apare un crah financiar ca urmare a cresterii numarului celor ce nu puteau face fata platilor, plasamentele devenind nesigure. Cauza majora a colapsului sistemului bursier romanesc s-a datorat monopolizarii tranzactiilor de catre un grup restrans de mijlocitori lipsiti de profesionalism si onestitate, precum si de inexistenta unor mecanisme de inregistrare si control. In anul 1907, an marcat de instabilitate politica in domeniul agricol, Bursa din Bucuresti a reusit sa mentina cursul titlurilor, cu exceptia celor cu venit fix. In perioada primului razboi mondial, Bursa a fost inchisa, tranzactiile efectuandu-se prin banci banci comerciale sau la Targul Bursier de la Cafeneaua Schreiber de pe Lipscani. Preturile actiunilor, in special in industria petroliera, au inregistrat scaderi enorme. In octombrie 1918 se redeschide Bursa Oficiala de Efecte, Actiuni si Schimb. In 1932 bursele romanesti inregistreaza cele mai joase cotatii. Dupa o perioada de intrerupere de 50 de ani Bursa de Valori Bucuresti s-a redeschis la 23 iunie 1995 prin fondarea Asociatiei Bursei de catre 20 de societati de valori mobiliare. La 20 noiembrie 1995, cu sprijinul unor experti din Canada, Bursa si-a inceput activitatea in mod efectiv, avand inscrise la cota 6 societati comerciale ale caror valori mobiliare erau tranzactionate in cadrul unei singure sedinte pe saptamana.

Revolutia din 1989, care a insemnat o noua cotitura importanta in istoria tarii noastre, a impus o acuitate, prin programul de reforma ce i-a urmat si necesitatea recladirii pietei de capital si a institutiilor acesteia, printre care si Bursa de Valori Bucuresti.

Definire

Bursa de valori este una din cele mai importante institutii ale economiei de piata, un segment al pietei financiare, o piata secundara organizata, transparenta si supravegheata pe care se incheie tranzacti referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

Valorile mobiliare (titlurile financiare) care constituie obiectul principal al contractelor ce se incheie la bursa de valori reprezinta economii financiare, disponibilitati neutilizate ce sunt redirijate in procesul negocierilor catre cele mai productive activitati economice. Bursa de valori apare ca un regulator al fluxurilor financiare, un stimulator si diversificator al productiei rentabile, precum si un detector al productiei nerentabile.

Indiferent de forma ei juridica, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursa de valori functioneaza sub controlul si supravegherea guvernului. Pe plan international, in cele mai multe state functioneaza burse de drept privat ca societati pe actiuni. Bursele de drept public sunt administratii ale statului cu caracter nelucrativ.

Bursele de valori reprezinta intotdeauna un barometru extrem de sensibil si exact al starii de fapt in domeniul economic, social, geo-politic si valutar. Pretul la care se negociaza un titlu de valoare reflecta fidel starea economico-financiara a societatii care l-a emis, in sens pozitiv sau negativ. De cele mai multe ori, datorita interdependentelor intr-o economie nationala, dar si in mondoeconomie, modificarea cursului unui anumit titlu de valoare atrage dupa sine modificari in lant, cu repercusiuni asupra altor titluri. Este adevarat ca, uneori, bursa poate inregistra semnale false (fortuite sau dirijate), perturband situatia reala. Factorii psihologici si emotionali au avut intotdeauna si vor avea in continuare un rol deloc de neglijat.

Bursa este cea mai importanta institutie a pietei de capital, specifica economiei de piata, concentrand cererea si oferta de valori mobiliare negociate in mod deschis si liber, pornind de la reguli cunoscute. Prin tehnici specifice, aici se realizeaza vanzari-cumparari de valori mobiliare traditionale (actiuni, obligatiuni, valute, bonuri de tezaur), cat si moderne (optiuni sau contracte futures).

Necesitatea pietelor bursiere

Bursele au aparut ca o necesitate stringenta, urmare a dezvoltarii relatiilor de schimb si, implicit, a economiei in ansamblu. Iata cateva din considerentele care subliniaza necesitatea acestei institutii:

-Reunirea intr-un acelasi spatiu al schimburilor comerciale

Schimburi comerciale au existat din cele mai vechi timpuri, acestea fiind o conditie esentiala a dezvoltarii economice. Pe masura cresterii extensive si intensive a schimburilor comerciale era tot mai necesar ca acestea sa fie localizate in acelasi spatiu din motive lesne de inteles.

-Asigurarea unui caracter public si reglementat pentru desfasurarea tranzactiilor

Pentru a nu se desfasura haotic si pentru a asigura transparenta si egalitate in tratamentul partilor implicate in tranzactii, s-a impus asigurarea unui cadru organizat si a unui sistem de reglementari.Institutia care asigura aceste conditii este bursa.

-Consacrarea banilor de hartie si a titlurilor (hartiilor) de valoare

Este vorba de banii fara valoare intrinseca, dar indeplinind toate celelalte functii banesti. De  asemenea, folosirea pe o scara tot mai larga a hartiilor de valoare (fie ca era vorba de titluri ale datoriei publice, fie ca era vorba de hartii de valoare emise de societatile comerciale, mai ales de societatile pe actiuni, conduce la necesitatea aparitiei unei piete unde acestea puteau fi usor preschimbate in bani, si aceasta este bursa.

- Dezvoltarea operatiunilor la termen

Perfectionarea si eficientizarea schimburilor comerciale a condus treptat la realizarea tranzactiilor in care prezenta marfurilor nu mai era necesara (ele puteau circula acum in afara pietei tranzactiei).

Mai mult decat atat, apar tranzactiile cu bunuri viitoare si operatiunile la termen si cele cu optiuni.

Obiectul bursei de valori

La bursa de valori se negociaza:

a) Valori mobiliare (titluri financiare): actiuni, obligatiuni, bonuri si bilete de tezaur, titluri de renta, etc.

b) Valute selective.

c) Produse bursiere derivate: contracte futures, optiuni pe marfa, optiuni pe titluri financiare, optiuni pe valute, optiuni pe indici de bursa, optiuni pe rata dobanzii.

Exista burse la care obiectul principal al negocierilor il constituie actiunile. Aceste burse se mai numesc si burse de actiuni. Unele burse de valori au ca obiect de activitate tranzactionarea valorilor mobiliare pe plan local si acestea sunt burse locale, necaracteristice in comertul bursier international, altele au un obiect extins la un numar mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de tara emitenta. Acestea sunt burse caracteristice, de reputatie internationala, detinand un rol conducator in tranzactiile bursiere generale.

Conditiile esentiale pentru infiintarea unei burse de valori

Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei conditii:

a) existenta in zona respectiva sau in apropiere a unor societati anonime de mare anvergura;

b) difuzarea actiunilor si a obligatiunilor emise de societatile anonime respective la un numar mare de actionari;

c) reglementarea judicioasa a activitatii tranzactionale prin norme legislative imperative cu privire la codul de conduita, limita participarilor, modul de desfasurare a negocierilor.

Scopul esential al bursei de valori

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea isi indeplineste acest rol mai ales prin operatiunile de vanzare si cumparare de actiuni si obligatiuni emise de societatile pe actiuni. Cei care doresc sa devina proprietari si sa participe nelimitat la riscuri si beneficii cumpara actiuni simple, cei care nu doresc sa-si asume riscuri si beneficii nelimitate cumpara actiuni preferentiale cu un venit fix si cu un risc minimal, iar cei care nu doresc sa devina proprietari ci numai creditori, micsorandu-si riscul la maximum, cumpara obligatiuni cu un venit fix exprimat procentual si denumit cupon.

Ordinea in care societatea emitenta distribuie beneficiile: banii rezultati din vanzarea celor trei feluri de efecte financiare sunt utilizati de societatea emitenta pentru investitii productive, cumparari de materii prime si materiale, angajarea fortei de munca, plata gestiunii economice. In conditiile in care activitatea economica se desfasoara normal, rezulta venituri totale care se diminueaza cu costurile de lucru (in care intra si rambursarea datoriilor) si se obtine profitul de lucru. Distribuirea profitului de lucru se inscrie in urmatoarea ordine de prioritati:

- se platesc cupoanele la obligatiuni;

- din ce ramane se platesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri;

- profitul ramas se numeste net si se imparte intre coproprietari, respectiv intre  detinatorii de actiuni.

Si repartizarea profitului net urmeaza o ordine de prioritati:

- se platesc mai intai veniturile la actiunile preferentiale;

- restul se imparte in doua: pentru plata dividendelor la actiunile simple si pentru constituirea cotelor de rezerva in vederea noilor investitii (sau conform statutului).

Clasificarea burselor de valori

Din punct de vedere juridic se disting:

a) Bursa de valori oficiala este piata la care se negociaza valorile mobiliare admise la cotare. Operatiunile se desfasoara intr-un spatiu special amenajat conform unui regulament de functionare. Tranzactiile sunt centralizate si accesibile informarii continue a clientilor. Operatiunile se desfasoara cu exclusivitate in cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat in negocierea tranzactiilor si un personal tehnic care se ocupa de pregatirea negocierilor, evidenta contractelor si urmarirea realizarii lor. Accesul in bursa este restrictiv.

Bursa de valori oficiala poate fi: bursa clasica si bursa moderna.

La bursele de valori clasice se formeaza un curs unic, centralizat, intrucat procesul negocierilor este supus regulamentului de functionare, adica este dirijat si supravegheat, preturile formandu-se pe baza de licitatie publica.

La bursele de valori moderne, procesele de negociere sunt automatizate, pe baza de mijloace electronice si computere, in exclusivitate sau in combinatie cu mijloace clasice.

b) Bursa de valori neoficiala este o bursa cu un acces mai putin restrictiv. Pe aceasta piata se negociaza valorile mobiliare neinscrise la cotarea oficiala. Este vorba de societati mici si mijlocii care doresc sa obtina fonduri pentru dezvoltare dar nu pot indeplini conditiile severe de admitere la piata oficiala.

Pe langa acestea, la Bursa neoficiala mai apar:

- societatile radiate de la cotatia oficiala;

- societatile in dificultate, cum sunt cele in curs de dizolvare si lichidare.

c) Piata la ghiseu (OTC - Over The Counter) este piata organizata direct intre operatori, in afara burselor organizate si care se deruleaza printr-o retea de telecomunicatii. Pe aceasta piata se pot vinde si cumpara valori mobiliare in cantitati oricat de mici si nu numai pachete de actiuni care sa aiba la baza o unitate de masura. Preturile, desi se formeaza pe baza cursurilor cotate la Bursa oficiala, sunt diferite, variind de la o firma la alta.

Din punct de vedere al modului de negociere se disting:

Piata cu amanuntul, la aceasta se incheie tranzactii de valori mobiliare exprimate in una sau mai multe unitati de masura, stabilite prin regulament.

Piata en-gros sau cu toptanul, obiectul il constituie marile tranzactii, negocierile de blocuri de valori mobiliare, care presupun intermediari puternici, detinatori de importante stocuri de valori mobiliare, in lipsa de cumparatori semnificativi.

Din punct de vedere al termenelor de livrare a valorilor mobiliare se disting:

Piata la disponibil (la vedere) denumita si piata "spot'. Este piata pe care se incheie tranzactii cu livrarea imediata (tehnic, in cateva zile de la incheiere), cu reglarea imediata, dupa caz;

Piata la termen este cunoscuta si sub denumirea de piata "futures'. Pe aceasta piata se incheie contracte cu livrarea sau reglarea la termen, dupa caz. Ca forma speciala a pietei la termen este si piata cu reglementare lunara.

Supravegherea si controlul negocierilor la bursa de valori

Se are in vedere controlul si supravegherea pietei bursiere in scopul ocrotirii intereselor investitorilor; se realizeaza prin impunerea de catre puterea de guvernamant a unor norme de informare a publicului si a unor norme care sa stea la baza activitatii profesionale a agentiilor de brokeraj si a societatilor financiare.

Sunt de remarcat urmatoarele atributii ale controlului guvernamental:

- Inregistrarea agentilor bursieri si autorizarea lor;

- Limitarea volumului de tranzactii pe agent si unitate de timp;

- Controlul sumelor constituite in depozit;

- Asigurarea concurentei loiale printr-o permanenta supraveghere;

- Emiterea de autotizatii pentru dobandirea calitatii de membru al bursei sau al Casei de compensatie.