Operatiuni asupra fondului de comert

Operatiuni asupra fondului de comert

1. Aspecte generale

In legislatia romana exista in prezent doua dispozitii care se refera in mod expres la operatiile juridice care se pot face asupra fondului de comert:

In primul rand, dispozitia cuprinsa in art. 21 din Legea Registrului Comertului nr. 26/1990, republicata si modificata, text in care sunt prevazute actele juridice "inter vivos" asupra fondului de comert: "in registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala mobiliara fondului de comert precum si orice alt act prin care se aduc modificari, inregistrarilor in registrul comertului, sau care fac sa inceteze firma ori fondul de comert".

Asadar, operatiunile juridice care pot fi facute asupra fondului de comert sunt, in principal: vanzarea, donatia, locatiunea, si garantia reala mobiliara.

Desi legea nu o prevede in mod expres, exista si o alta operatiune juridica, respectiv, aportul in societate al fondului de comert (ca o vanzare de tip particular).

Aceste acte juridice pot avea ca obiect fondul de comert in totalitatea lui sau numai elemente corporale ori incorporale (cu exceptia firmei care nu se poate instraina decat impreuna cu fondul de comert).

In al doilea rand, transmiterea fondului de comert potrivit art. 41 din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, se face prin testament sau mostenire legala.

Astfel, potrivit acestui text legal "Dobanditorul cu orice titlu al unui fond de comert va putea sa continue activitatea sub firma anterioara, care cuprinde numele unui comerciant, persoana fizica, sau al unui asociat, al unei asociatii familiale, societati in nume colectiv ori comandita simpla cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor sai in drepturi si cu obligatia de mentionare in cuprinsul acelei firme a calitatii de succesor.

Pastrarea firmei precedente este permisa societatii pe actiuni, societatii in comandita pe actiuni sau societatii cu raspundere limitata, fara cerinta mentionarii raportului de succesiune

Aceasta dispozitie contine nu numai o obligatie de publicitate, ci si unele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca dobanditorul fondului de comert:

in primul rand, o conditie de forma, de publicitate;

in al doilea rand, doua conditii de fond, una relativa la numele comercial (firma) care trebuie sa cuprinda mentiunea "succesor" a dobanditorului fondului de comert si consimtamantul expres al proprietarului precedent sau al mostenitorilor sai.

Dispozitia analizata nu vizeaza decat comerciantii persoane fizice, in anumite conditii, societatea cu raspundere limitata si celelalte "structuri" (regii autonome, organizatii cooperatiste) care au obligatia inmatricularii si inscrierii firmei in registrul comertului.

Formalitatea publicitatii este ceruta pentru a asigura opoza­bilitatea actului juridic fata de tertele persoane si, in mod special, pentru protejarea drepturilor creditorilor cedentului fondului de comert

In privinta conditiilor de validitate de fond si de forma a actelor juridice incheiate, acestea vor fi supuse reglementarilor generale in materie, intrucat, pana in prezent legislatia romana nu contine dispozitii cu caracter special, care sa vizeze numai fondul de comert.

2. Vanzarea ‑ cumpararea fondului de comert

In lipsa unor reglementari cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, vanzarea este supusa regulilor care guverneaza vanzarea bunurilor mobile, cu conditia, indeplinirii publicitatii, prevazuta de Legea nr. 26/1990, republicata si modificata.

Daca o data cu fondul de comert se instraineaza si imobilul in care se exploateaza fondul, desigur acesta va fi supus regulilor privind vanzarea imobilelor, inclusiv publicitatea in registrul de carte funciara (potrivit Legii nr. 7/1996 modificata si completata prin Legea nr. 247/2005).

Daca vanzarea cuprinde si terenul aferent cladirii unde se exploateaza fondul de comert, potrivit Legii nr. 54/1998, actul de vanzare‑cumparare trebuie sa se incheie in forma autentica.

Daca se vinde fondul de comert in totalitatea lui, creantele si debitele nu se transmit dobanditorului (cumparatorului), pentru ca acestea nu sunt elemente componente ale fondului de comert.

In schimb, in practica, se pot transmite cumparatorului contractele de munca incheiate de vanzator cu salariatii sai, contractele de furnizare de energie electrica etc., necesare continuarii activitatii de catre cumparator.

Obligatiile vanzatorului, respectiv de predare a bunului vandut si de garantie contra evictiunii, se concretizeaza in predarea titlurilor referitoare la elemente corporale si necorporale ale fondului de comert si in obligatia pe care si‑o asuma vanzatorul de a nu‑l "tulbura" pe cumparator, printr‑un fapt personal de concurenta calificata neloiala.

Obligatia de garantie pentru evictiune (daca o terta persoana pretinde ca are un drept asupra fondului de comert), obligatia ce‑i revine oricarui vanzator exista si in cazul vanzarii fondului de comert, evictiune care poate sa provina dintr‑un fapt personal al celui care pretinde ca are un drept asupra fondului de comert (in totalitatea lui) sau numai cu privire la anumite elemente ale acestuia.

Vanzatorul, dupa caz, are si obligatia de garantie pentru "utila" folosinta a lucrurilor. Daca in fondul de comert ce face obiectul vanzarii exista bunuri corporale, garantia pentru viciile acestor lucruri opereaza, in baza dispozitiilor din Codul comercial, privind contractul de vanzare‑cum­parare comerciala (art. 70 si urmatoarele).

In cazul neindeplinirii obligatiilor de catre vanzator, raspunderea opereaza in conditiile dreptului comun, cumparatorul avand urmatoarele posibilitati:

c sa ceara executarea silita a obligatiilor de catre vanzator, in natura sau, dupa caz, prin echivalent (despagubiri);

c sa ceara rezolutiunea (desfiintarea) contractului plus daune‑interese (despagubiri) pentru prejudiciul cauzat;

c sa invoce exceptia de neexecutare in cazul cand cumparatorul nu si‑a executat inca obligatiile proprii.

Cumparatorul, la randul lui, este obligat

c sa plateasca pretul;

c sa preia fondul de comert;

c sa suporte cheltuielile vanzarii daca nu s‑a prevazut altfel.

Aportul in societate al fondului de comert

Fondul de comert poate constitui aport la capitalul social al unei societati comerciale, fiind un aport in natura de bun incorporal

Titularul fondului de comert se obliga prin actele constitutive ale societatii, sa transmita dreptul de proprietate sau numai dreptul de folosinta asupra fondului de comert si, evident, sa‑l predea societatii.

Aportul in societate al fondului de comert se deosebeste de vanzarea‑cumpararea acestuia intrucat, in cazul aportului, in locul fondului de comert, asociatul primeste parti sociale sau actiuni, pe cata vreme in cazul vanzarii, vanzatorul primeste de la cumparator (dobanditor) pretul fondului de comert vandut.

4. Locatiunea fondului de comert

O alta operatiune juridica privitoare la fondul de comert este locatiunea (inchirierea).

Locatiunea fondului de comert este reglementata de doua categorii de norme juridice

dispozitiile legale din dreptul comun, respectiv din Codul civil (art. 1410‑1450);

dispozitiile legale cu caracter special, prevazute in Legea nr. 15/1990 art. 32 si in Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 privind organizarea licitatiilor pentru achizitiile publice de bunuri si servicii.

Conform dreptului comun aplicabil locatiunii, principalele obligatii ale partilor sunt:

Obligatiile locatorului

In primul rand, potrivit art. 1420 pct. 1 C. civ., locatorul are obligatia de a preda lucrul dat in locatiune, impreuna cu accesoriile sale, in stare corespunzatoare folosintei.

In al doilea rand, locatorul are obligatia efectuarii reparatiilor necesare pentru ca bunul inchiriat sa poata fi folosit, cu exceptia cazului cand partile contractante au convenit ca aceste reparatii sa fie efectuate de locatar (art. 1420 pct. 2 C. civ.).

In al treilea rand locatorul are obligatia potrivit art. 1420 pct. 3 C. civ., sa‑l garanteze pe locatar impotriva evictiunii care provine atat din fapta proprie, cat si din fapta tertei persoane.

In cazul evictiunii (tulburarea folosintei) care provine de la o terta persoana legea distinge intre tulburarea de fapt si tulburarea de drept.

Potrivit art. 1426 C. civ., in cazul unei tulburari de fapt locatarul se poate apara singur prin intermediul actiunilor posesorii.

In cazul tulburarilor de drept, locatarul il poate chema in garantie pe locator pentru a raspunde in cazul cand terta persoana dovedeste ca are un drept asupra bunului inchiriat.

In cazul evictiunii, locatarul are dreptul sa ceara, fie rezilierea contractului cu obligarea locatorului la plata daunelor‑interese, fie reducerea corespunzatoare a chiriei, daca evictiunea este partiala.

Totodata locatorul raspunde si pentru viciile lucrului inchiriat, in baza art. 1442 C. civ., indiferent daca viciile existau la momentul incheierii contractului sau au aparut ulterior, deoarece locatorul se obliga sa asigure folosinta lucrului, obligatie care se executa in mod succesiv.

In cazul neindeplinirii obligatiei de garantie pentru viciile lucrului, locatarul are ca si in cazul precedent doua posibilitati:

fie sa ceara rezilierea contractului, cu plata de daune‑interese;

fie sa pretinda reducerea corespunzatoare a chiriei, potrivit gradului de folosinta a bunului inchiriat.

De exemplu, calculatoarele inchiriate o data cu intregul mobilier al biroului sunt defecte; in aceasta situatie, exista obligatia locatorului de garantie pentru viciile lucrului.

Obligatiile locatarului

In primul rand, potrivit art. 1429 alin. 1 C. civ., locatarul are obligatia de a se folosi de bunul inchiriat, ca un bun proprietar si potrivit destinatiei determinata prin contract.

Asadar, in cazul inchirierii fondului de comert, acesta trebuie folosit conform "specializarii" sale (comert, productie etc.) in caz contrar, locatorul avand posibilitatea rezilierii contractului.

De exemplu, daca spatiul inchiriat era destinat unei farmacii nu se poate amenaja un aprozar in spatiul respectiv.

Obligatia locatarului de a se comporta ca un "bun proprietar" implica suportarea de catre locatar a tuturor cheltuielilor necesare intretinerii bunului pentru a fi restituit locatorului, in starea in care a fost predat.

In al doilea rand, locatarul are obligatia sa plateasca chiria stabilita (art. 1429 C. civ.), la termenele prevazute in contract.

In cazul neexecutarii obligatiei de plata a chiriei, locatorul poate sa ceara fie executarea silita a obligatiilor, fie rezilierea contractului cu plata daunelor‑interese cuvenite pentru prejudiciul ce i‑a fost cauzat.

In al treilea rand, locatarul are obligatia restituirii lucrului, la incetarea locatiunii, in starea in care a fost predat. Restituirea lucrului inchiriat poate fi ceruta de locator fie pe baza contractului incheiat, deci a unei actiuni personale, fie printr‑o actiune in revendicare, evident, daca locatorul este proprietarul bunului (fondului de comert) inchiriat.

O alta obligatie a locatarului este aceea de a apara lucrul (fondul de comert) impotriva uzurparilor (art. 1433 C. civ.) de tot felul ce provin de la terte persoane.

Locatarul are obligatia de a‑l instiinta pe locator, pentru a se putea inlatura orice tentativa de uzurpare (folosire fara drept) din partea tertelor persoane. In caz contrar, locatarul va raspunde fata de locator pentru prejudiciul ce i s‑a cauzat (de exemplu, prin prescriptia extinctiva a dreptului la actiunile posesorii daca a pierdut termenul legal privind introducerea actiunilor posesorii).

Potrivit dreptului comun, exista posibilitatea sublocatiunii si cesiunii contractului de locatiune.

Sublocatiunea bunului inchiriat se poate realiza numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

c sa nu se fi interzis prin contractul de locatiune, posibilitatea sublocatiunii;

c sa se fi cerut, in prealabil, consimtamantul locatorului (daca in contract s‑a prevazut acest lucru);

c sublocatiunea sa nu contravina prevederilor contractului de locatiune (mai cu seama, cu privire la destinatia bunului inchiriat).

Efectele contractului de sublocatiune

Contractul de sublocatiune produce efecte intre partile contractante. Asadar, locatorul (proprietar) este tert fata de contractul de sublocatiune si deci nu exista actiune directa intre acesta si sublocatar.

Cu toate acestea, locatorul beneficiaza de o garantie speciala (privilegiu) potrivit art. 1730 C. civ. si in virtutea acestei garantii el poate sechestra bunurile mobile corporale (de exemplu, marfurile ‑ componente ale fondului de comert ‑ in limita chiriei datorate pentru trecut si pentru chiria viitoare).

Cesiunea contractului de locatiune

Ca natura juridica, cesiunea este, de fapt, o vanzare a dreptului de folosinta

Cesiunea contractului de locatiune este admisibila in aceleasi conditii ca si in cazul sublocatiunii, si in plus, fiind vorba despre o cesiune de creanta trebuie sa fie indeplinite conditiile de forma prevazute de art. 1393 C. civ. necesare opozabilitatii cesiunii fata de tertele persoane (in principal fata de locator) respectiv, cesiunea trebuie sa fie notificata locatorului (debitorului cedat) sau acceptata in forma autentica de catre acesta.

5. Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert

Ca oricare bun mobil, fondul de comert poate face obiectul unui contract de garantie reala mobiliara.

Reglementarile legale in materie sunt Codul civil art. 1685‑1694 si Legea nr. 99/1999 prin care s‑au abrogat in mod expres dispozitiile art. 478‑489 din Codul comercial referitoare la gajul comercial.

Aceste dispozitii nu vizeaza in mod special, fondul de comert, asa cum exista in dreptul francez (le nantissement du fonds de commerce).

Potrivit dispozitiilor din Codul civil, gajul reprezinta garantia pe care o da creditorul, cu privire la un bun al sau, cu scopul ca la scadenta, in cazul neachitarii datoriei, creditorul sa‑si indestuleze creanta din bunul dat in gaj sau din vanzarea lui.

Contractul de gaj este un contract real, asa incat pentru formarea lui este nevoie de remiterea materiala a bunului gajat; de aceea, de regula, gajul este cu deposedare.

Cu toate acestea, in dreptul comercial, de regula, garantia reala mobiliara (gajul) este fara deposedare, pentru a‑l lasa pe comerciant sa‑si continue activitatea. Practica si teoria in materie au considerat ca fondul de comert trebuie sa ramana in posesia comerciantului iar garantia reala mobiliara (indisponibilizarea) sa se realizeze prin remiterea simbolica catre creditor a titlurilor si documentelor privitoare la fondul de comert.

Cunoasterea dispozitiilor legale privind garantia reala mobiliara asupra fondului de comert prezinta un deosebit interes practic mai cu seama pentru incheierea contractelor de creditare.

Contractul de garantie reala mobiliara produce efecte juridice si este opozabil tertilor daca s‑au respectat dispozitiile legale referitoare la forma si mai cu seama la conditiile privind publicitatea. Astfel, garantia reala mobiliara se va constata intr‑un inscris care trebuie inregistrat la grefa tribunalului unde se pastreaza un exemplar al acesteia si, de asemenea, potrivit art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, garantia reala mobiliara asupra fondului de comert trebuie inregistrata in registrul comertului.

In Titlul VI din Legea nr. 99/1999 legiuitorul stabileste regimul juridic al garantiilor reale mobiliare destinate sa asigure indeplinirea unei obligatii civile sau comerciale nascute din orice contract incheiat intre persoane fizice sau juridice.

Dispozitiile prevazute in acest titlu al actului normativ referitoare la ordinea de prioritate si la publicitatea garantiilor reale mobiliare sunt aplicabile si amanetului asa cum este reglementat in art. 1685‑1696 C. civ.

Potrivit art. 6 din titlul VI al Legii nr. 99/1999, "Se considera cuprinse in domeniul de aplicare al prezentului titlu toate bunurile mobile corporale sau necorporale", ceea ce inseamna ca si fondul de comert este supus acestor dispozitii.

De altfel, legiuitorul reglementeaza in mod expres acest lucru in art. 10 (3), in care prevede urmatoarele: "Garantia reala poate sa aiba ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. In cazul in care bunul afectat garantiei consta intr‑o universalitate de bunuri mobile, inclusiv un fond de comert, continutul si caracteristicile acestuia vor fi determinate de parti pana la data constituirii garantiei reale. In acest caz nu este necesar ca partile care compun bunurile afectate garantiei sa se afle intr‑o stare de interdependenta functionala".

Garantia reala mobiliara se constituie numai pe baza unui contract de garantie in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata ce trebuie semnat de debitor.

Pe durata contractului de garantie debitorul poate administra sau poate dispune de bunul care face obiectul garantiei si de produsele acestuia, inclusiv prin inchiriere, constituirea altei garantii sau vanzare (art. 21 alin. 1).

Bunul care face obiectul garantiei poate fi pus sub sechestru in favoarea unui creditor (art. 21 alin. 2).

Daca bunul care face obiectul garantiei este inlocuit cu un alt bun acesta din urma este considerat produsul primului si va constitui obiectul garantiei respective, cu exceptia cazului in care debitorul face proba contrarie.

Sistemul de publicitate si ordinea de preferinta a garantiilor reale

In capitolul III din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 legiuitorul prevede publicitatea si ordinea de preferinta a garantiilor reale mobiliare.

Conditia de publicitate fata de tertele persoane este indeplinita din momentul inscrierii avizului de garantie reala la Arhiva de Garantii Reale Mobiliare, denumita Arhiva. Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare este un sistem de evidenta a prioritatii garantiei reale mobiliare, structurata pe persoane si bunuri.  

Daca o garantie reala este lovita de nulitate, inscrierea in Arhiva nu confera valabilitate garantiei, ceea ce inseamna ca inscrierea are doar rolul de a face opozabila fata de terti garantia constituita.

Guvernul, prin Autoritatea de Supraveghere (institutie guverna­mentala desemnata de Guvern) concesioneaza prin licitatie publica dreptul de exploatare a arhivei catre orice persoane (fizice sau juridice) care indeplinesc conditiile prevazute in Regulamentul de aplicare a legii.

Orice creditor care, fara a fi parte intr‑un contract de garantie are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului, are priori­tate asupra garantiei reale a creditorului asupra bunului in cauza numai in momentul in care privilegiul indeplineste conditia de publicitate prin inscrierea acestuia la Arhiva sau prin posesia bunului.

Executarea garantiilor reale mobiliare, inclusiv asupra fondului de comert, se face potrivit dispozitiilor cuprinse in capitolul 5 al titlului VI din Legea nr. 99/1999.

Astfel, in cazul in care debitorul nu isi indeplineste obligatia, creditorul are dreptul de a‑si satisface creanta cu bunul afectat garantiei. In acest scop, creditorul are dreptul sa ia in posesie, in mod pasnic, bunul afectat garantiei sau produsele rezultate din valorificarea acestuia precum si titlurile sau inscrisurile care constata dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului fara sa fie nevoie de vreo autorizatie sau notificare prealabila.

Daca luarea in posesie a bunului de catre creditor nu se poate face in mod pasnic, creditorul garantat poate sa intre in posesia bunului prin intermediul executorului judecatoresc sau, dupa caz, al oricarui alt organ de executare (art. 67).

Dreptul creditorului de a lua in posesie bunul care face obiectul garantiei trebuie sa se fi prevazut in mod expres in contract (art. 62 (4)).

Creditorul poate solicita bunul afectat garantiei oricarei terte persoane care il detine, daca obligatia garantiei a ajuns la scadenta. Evident, acest drept poate fi exercitat numai daca garantia reala are un grad de prioritate mai mare, potrivit dispozitiilor din titlul VI.

Creditorul poate vinde orice bun afectat garantiei chiar in cazul cand acesta se afla in posesia debitorului. Cumparatorul bunului are acelasi drept de a intra in posesia acestuia ca si creditorul garantat, in conditiile prevazute in titlul VI al Legii nr. 99/1999. 

Vanzarea bunului care face obiectul garantiei se face, fie potrivit contractului de garantie, fie in lipsa unei prevederi exprese, potrivit Legii nr. 99/1999 (art. 69 alin. 3). 

VERIFICATI‑VA CUNOSTINTELE

. Care este deosebirea dintre aportul in societate al fondului de comert si vanzarea acestuia?

. S.C. "OM" SRL a incheiat un contract de imprumut bancar garantand creditul cu marfurile aflate in magazinul situat chiar la sediul societatii. Ulterior perfectarii contractului de imprumut (credit) si al contractului de garantie reala mobiliara, marfurile au fost vandute, urmand ca pretul sa fie incasat in termen de 30 de zile de la predare.

Intrebare:

Este valabil contractul de vanzare-cumparare privind marfuri care fac obiectul unei garantii reale mobiliare (gaj)?

Transmiterea fondului de comert se poate face si pe cale succesorala (mostenire)?

In situatia in care un contract de garantie reala mobiliara (gaj) este anulat pentru eroare-viciu de consimtamant, inscrierea garantiei in Arhiva Electronica de Garantii reale Mobiliare are ca efect valabilitatea contractului? Explicati raspunsul.